Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (650 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#1426 by Morcoff (Power User) (0 mesaje) at 2013-08-30 20:29:47 (556 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1425 MexXx, Toți ne întâlnim cu astfel de probleme. Cea mai bună variantă ar fi să-ți alegi 2 bazine care-ți par cele mai potrivite pentru tine și să înoți în fiecare măcar odată. După asta faci concluziile, mai intri pe topic și discuți despre instructori etc.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1427 by MexXx (Power User) (0 mesaje) at 2013-08-30 22:18:57 (556 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1426 Morcoff, bine, merci :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1428 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-08-31 16:12:04 (556 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1427 MexXx, instructori buni sunt la INEFS, la Râşcani şi la Dinamo(în orice caz au fost). Dar cel mai bine o să-ţi convină INEFS-ul :mml:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1429 by Morcoff (Power User) (0 mesaje) at 2013-08-31 23:28:37 (556 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1428 Aurelyan, "... INEFS ..." - șo za? denumirea completă please..


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1430 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-09-01 10:35:14 (556 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1429 Morcoff, căutăm pe google: bazin inefs :D

http://www.fest.md/ro/locuri/bazine/consocivil-bazinul-inefs


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1431 by Morcoff (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-01 16:41:20 (555 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1430 Aurelyan, aaa.. nu știam denumirea, pentru mine el va fi mereu „bazinu de după guvern”


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1432 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-02 23:13:19 (555 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1431 Morcoff, sau "bazinu central" :D
Are ceva comun cu "piata centrala"...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1433 by disk52x (Uploader) (0 mesaje) at 2013-09-07 13:44:48 (555 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Baieti am o intrebare....cine a fost la bazinul de la colegiul financiar-bancar(din spate)......se poate de dus cind dorim si de achitat pentru o frecventa?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1434 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-09-07 16:30:14 (555 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1433 disk52x, de dimineata de la 6 pana la 9. seara de la 10 la 11:30.

in weekend exact asa, doar ca seara de la 19:30 pana la 22:00.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1435 by Morcoff (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-08 12:51:12 (555 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1433 disk52x, "... de achitat pentru o frecventa? ..." - poți, pare-mi-se ultima dată cînd am fost costa în jur de 60-70 lei


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1436 by YoH (Never Back Down) (0 mesaje) at 2013-09-08 15:17:01 (555 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1435 Morcoff, "... costa ..." - 59 lei :look:

Pentru mai multe detalii: 022-44-10-13


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1437 by Morcoff (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-08 15:25:42 (555 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1436 YoH, :soclose:


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1438 by MonaDory (Live ★ ╎ Laugh ♫ ╎ Love ♥) (0 mesaje) at 2013-09-09 13:48:01 (554 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1436 YoH, "... 59 ..." - 59, nu 60, все дело в маркетинге :crazy:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1439 by Morcoff (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-09 21:00:09 (554 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Mâine de dimineață mă gîndesc să înot undeva... Nu știți unde-i mai liber de dimineață?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1440 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-21 02:02:30 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Imi este lene sa citesc toata istoria. Va rog mult,recomandati-mi un bazin cu conditii bune si apa curata si oameni putin.Eu abia ma tin pe apa. Am nevoie de antrenor totodata care sa ma invete a inota liber sanatos si frumos. Mie imi este rusine ca nu pot inota dar vreu mult sa ma invat :hmm: mănțămăsc pentru ajiutor dac șeva


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1441 by DarkDark (User) (0 mesaje) at 2013-09-21 10:28:27 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1440 AlinaUrsu, La palatul sporturilor pe Ismail sau in centru dupa guvern,conditii normale:)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1442 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-22 02:02:47 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top

DarkDark wrote:

#1440 AlinaUrsu, La palatul sporturilor pe Ismail sau in centru dupa guvern,conditii normale:)

  da ce preturi sint acolo cu tot cu antrenor


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1443 by disk52x (Uploader) (0 mesaje) at 2013-09-22 09:07:09 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1442 AlinaUrsu, 60+


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1444 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-22 14:16:12 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top

disk52x wrote:

#1442 AlinaUrsu, 60+

  ora sau cum ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1445 by Steady (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-22 14:56:54 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1442 AlinaUrsu, "... da ce preturi sint acolo ..." -

#1443 disk52x, "... 60+ ..." -
da, ora


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1446 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-22 15:04:42 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1443 disk52x, "... 60+ ..."
#1445 Steady, "... da, ora ..."
- mai bine umpli o cada cu apa acasa si adaugi putina sare de mare :D :D :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1447 by Morcoff (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-22 15:35:52 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1446 XYYZ, "... si adaugi putina sare de mare ..." - ne ne, vreo 2 saci de hlorcă mai bine


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1448 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-09-22 15:43:26 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
majoritatea care se interesează despre bazine, preţuri, program, niş măcar nu se apucă, din păcate. am observat asta din propria experienţă, doar 1 din 7 a început înotul, dar eventual a lăsat peste o lună :)


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#1449 by Morcoff (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-22 15:49:10 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1448 Aurelyan, de-ar fi cu adevărat interesanți s-ar apuca...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1450 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-09-22 15:50:46 (553 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1447 Morcoff, "... vreo 2 saci de hlorcă mai bine ..." - :D

#1448 Aurelyan, "... doar 1 din 7 a început înotul, dar eventual l-a lăsat peste o lună ..." - cu 800-900 de lei pe luna si eu as fi lasat =) In orice caz, asa cite o data se poate, dar cite 2-3 ori pe saptamina cam bate la buzunar, mai ales iarna cind caldura pe luna si asa 2000 lei costa =)

Stiati ca salariul mediu in Coreea de Nord este de 60 de lei ? :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.