Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#101 by AcTiVision ( 8 ) (0 mesaje) at 2011-11-15 19:48:45 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#100 Fun4ik, :) da e normal, mam antrenat şi eu o lună :look:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#102 by Fun4ik (User) (0 mesaje) at 2011-11-15 19:49:01 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#92 Jeka170596,-haha :D nici nu am opservat ca sunt invers


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#103 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2011-11-15 19:52:40 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#96 papucdd, păi într-un interviu a spus că s-a cam plictisit că e tot nr.1 (asta înainte să-i piardă lui Lochte)




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#104 by Sеrhio (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-15 19:55:35 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
La Rîșcanovca este un bazin , nu departe de PanCom... cine s-a antrenat acolo? și la ce Antrenor? :look:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#105 by TVBoy Volei Club (Soulmates never die.) (0 mesaje) at 2011-11-15 20:32:19 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#104 Sеrhio, eu...la scoala nr.8 Feodor Grigorivici...este Tamara Leonidovna ..la ea e mai bine )))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#106 by toras (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-15 21:19:46 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Si pe mine in lista, gradul II - ( la toate distantele fly si free ) , degraba am competitii si sunt gata sa fac I grad, uratimi succes ))


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#107 by Steady (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-15 21:22:19 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#106 toras, 24 noiembrie in balti mergi?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#108 by Fun4ik (User) (0 mesaje) at 2011-11-15 21:28:01 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#106 toras, Succese mari bafta


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#109 by toras (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-15 21:45:06 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#107 Steady, da merg ) eu de pe 23 ma duc.

#108 Fun4ik, ms mult !!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#110 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2011-11-15 22:02:37 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#107 Steady, "... 24 noiembrie in balti mergi? ..." - cît te costă drumul? =) eu în general mă ocup cu polo și la competiții de înot nu ne ducem, dar cred că la un KMS ajung eu xD deci vreau și eu să merg dacă e posibil cumva =) (și ce vârste vor participa?)

PS. #0 Aurelyan, scrie în post 0 acolo + waterpolo, ms.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#111 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2011-11-15 23:49:07 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#0 Aurelyan, bărbatul cela din #0 nu a pus corect ochelarii 





:likeaboss:



Mesaj util ?   Da   0 puncte
#112 by Eventual Volei Club (Виталий Виталиевичь) (0 mesaje) at 2011-11-15 23:50:44 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#111 iliushaaa, da nie ni so părut cî numa nie ni so părut :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#113 by V!ckNetParticipant la concursul Fotografi AmatoriDesignerParticipant la concursul Counter-Strike Masters Tournament () (2 mesaje) at 2011-11-16 00:12:51 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Bravo, Punema in lista "amator" :mercurywin:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#114 by AlexanderMD (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-16 08:39:02 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
+în lista - amator.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#115 by 007IF (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-16 08:41:38 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
salut la toti cine stie la ce bazin in Chisinau se poate de inotat cu antrenor ca pe parcurs sa pot participa la competitii.Si cit costa daca stie cineva,multumesc anticipat.

salut la toti cine stie la ce bazin in Chisinau se poate de inotat cu antrenor ca pe parcurs sa pot participa la competitii.Si cit costa daca stie cineva,multumesc anticipat.

salut la toti cine stie la ce bazin in Chisinau se poate de inotat cu antrenor ca pe parcurs sa pot participa la competitii.Si cit costa daca stie cineva,multumesc anticipat.

Salut la toti cine stie la ce bazin in Chisinau se poate de inotat cu antrenor ca pe parcurs sa pot participa la competitii.Si cit costa daca stie cineva,multumesc anticipat.

Salut la toti cine stie la ce bazin in Chisinau se poate de inotat cu antrenor ca pe parcurs sa pot participa la competitii.Si cit costa daca stie cineva,multumesc anticipat.

Salut la toti cine stie la ce bazin in Chisinau se poate de inotat cu antrenor ca pe parcurs sa pot participa la competitii.Si cit costa daca stie cineva,multumesc anticipat.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#116 by geniuS_15 (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-16 13:40:28 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#115 by 007IF....teai ocupat cu inotul macar un an undeva...?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#117 by papucdd (Capică de unu) (0 mesaje) at 2011-11-16 14:09:55 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#99 sweet_boy, "... i 16-17 ani? ..." - Eu am 13,da eram in grupa cu cei de 15,16 ani...:look:
P.S.Sunt nant,si poti sa spui ca am 16 ani,da am 13..:)

#103 Aurelyan, "... păi într-un interviu a spus că s-a cam plictisit că e tot nr.1 ..." - Parca nu-mi vine a crede ca chiar sa plictisit,mai degraba a slabit,e greu sa te mentii mereu nr.1,si mereu din spate vin altii mai buni ....


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#118 by Steady (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-16 16:31:26 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#110 iliushaaa, eu singur nu stiu daca voi merge, si nici idee n-am care orase/tari vor mai fi si chiar cit coasta drumul, dar daca vrei sa mergi trebuie sa te adresezi la antrenorul tau ca asa nimeni nu te mai ia


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#119 by sweet_boy (User) (0 mesaje) at 2011-11-16 17:03:29 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#117 papucdd, Cum te cheamă?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#120 by 0110Disabled (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-16 20:48:18 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Da unde in CHisinau gasesc vreun bazin de iarna ? cu conditii sanitare bune si putina lume ) nu de alta da ma rusinez cind sunt cu pielea :):beee: si nuv a rideti


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#121 by TVBoy Volei Club (Soulmates never die.) (0 mesaje) at 2011-11-16 20:55:15 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#120 0110, ian arata o fotografie cu pielea xD )))..... nu treb sati fie rusine :) :) :) ..dar de bazin cu putina lume nu prea cred =)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#122 by monstro (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-16 21:38:14 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#120 by 0110 tu dute in kupalnik da nu cu pielea


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#123 by raul_7Disabled Club de sah si dame (♥ⓉⓇⒶⓃⒸⒺ♥) (0 mesaje) at 2011-11-17 00:48:41 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
sal.
am nevoie de o asa info.
stie cineva unde o persoana care nu stie sa anoate poate sa faca niste cursuri, sau mai stiu eu ce, ca sa se invete. cit costa antren. pus alte cheltuieli...
thnx anticipat


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#124 by 007IF (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-17 00:55:25 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#120 0110, eu am acasa bazin si aproape nui nimeni e si gratis daca vrei


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#125 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2011-11-17 14:22:08 (647 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#123 raul_7, INEFS (in spatele la Guvern si Palatul National) cu siguranta, eu acolo mam invatat, super antrenori, cei drept e scump, acuma costa cam 500 si ceva de lei, de 3 ori pe saptamina, a cite 1h, dak esti mai spre ora 19, 20, atunci ai ink o jumate de h free )) dar depinde iarashi, si ink el e deschis, asa dak esti un tip friguros kam kam nush... dar pe urma dupa ce ti se kaleste org o sa primesti o placere nemaipomenita iarna cind va ninge si vei inota... super nice...

#124 007IF, "... eu am acasa bazin si aproape nui nimeni e si gratis daca vrei ..." - da ve4irinshi fashi? )))


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.