Forum Index > Coș cu teme șterse > Paranormal > Religie:Bine sau Rau?

#0 by SpeedSnake (MGS Fan/SokuryokuHebi) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:09:10 (834 săptămâni în urmă) - [Link] Aveti rabdare si cititi teoria de mai jos si expunetiva parerile...   ***************************************************************** O teorie care ar putea soca marea majoritate a oamenilor, dar pe care nu putem s-o neglijam este ca religiile monoteiste au fost create cu scopul bine definit de a distruge omenirea. In afara de faptul ca marile civilizatii antice au inceput sa dispara odata cu aparitia religiilor monoteiste ,drept argument se aduce armonia dintre oameni si Cosmos, materializata in venerarea Zeilor care reprezentau elementele Universului, captarea energiilor de sus prin ritualuri sacre, care nu mai este posibila in societatile monoteiste.Toate civilizatiile antice erau fondate pe principii in legatura directa cu planetele.Ele au creat, cu invataminte tehnologice din extrior receptori pe Pamint ca temple shi piramide ce captau energiile cosmice.   Religiile au fost construite pentru a intoarce constiinta colectiva de la Univers.Pamintul s-ar afla intro izolare energetica care nu prevesteste nimic bun.Cine ar fi fost acesti rau-voitori?Extraterestrii deveniti sumerieni-akkadieni...?   Religiile create ca perturbatii ale mecanismului cosmic, ar fi destabilizat omenirea. Credinta a devenit o frina in evolutia omului:dorinta de a cunoaste, de a evolua a fost inlocuita de principiul supunerii si al credintei oarbe.Interdictiile, amenintarile, recompensele, pedepsele devin principii rigide pentru poporul "ales" ,evrei fiind astfel dirijati spre lacomie, bogatie, superioritate, elitism, izolare.   Credinciosii nu mai au libertate, nici responsabilitate, ei sunt exploatati, supusi, ingenuncheati, orbi.                                                                         Sursa:Cartea "Curiozitati de ieri si de azi" ********************************************************* Asa deci ....sa credem sau nu? Editat de către SpeedSnake la 2008-04-30 11:27:37 Mesaj util ?   Da   0 puncte 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 << Precedenta      Următoarea >> #1 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:37:01 (834 săptămâni în urmă) - [Link] biblia ii o karte ku povesti Mesaj util ?   Da   0 puncte #2 by Iulik (Жицыкэ) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:42:18 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #1 Tarkan, +1 religion suxr Mesaj util ?   Da   0 puncte #3 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:44:16 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #2 Iulik, eu vab6e kred ka religia ii poveste Mesaj util ?   Da   0 puncte #4 by tanya1987 (Power User) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:45:48 (834 săptămâni în urmă) - [Link] bey oameni si cu voi cum puteti sa scrieti de rau fata de biblie.. acesti oameni nu sunt sanatosi la cap... NU SE FACE NICI O EXCEPTIE... acus va trimit eu un discurs de ce ar insemna BIBLIA Ce înseamnă că Biblia este inspirată de Dumnezeu? Întrebare: Ce înseamnă că Biblia este inspirată de Dumnezeu? Răspuns: Atunci când oamenii spun despre Biblie că este inspirată de Dumnezeu, ei se referă la faptul că Dumnezeu a influenţat în mod divin pe autorii umani ai Scripturii într-o astfel de modalitate încât ceea ce ei au scris reprezintă chiar Cuvântul lui Dumnezeu. În contextul Sfintelor Scripturi, cuvântul “inspiraţie” înseamnă pur şi simplu “insuflat de Dumnezeu”. Inspiraţia ne comunică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât aceasta face Biblia unică faţă de toate celelalte cărţi scrise vreodată. Deşi există puncte de vedere diferite cu privire la cât anume din Biblie este inspirată de Dumnezeu, nu există nici un dubiu că Biblia însăşi pretinde că fiecare cuvânt din fiecare capitol al ei este inspirat de Dumnezeu (1 Corinteni 2:12-13; 2 Timotei 3:16-17). Acest punct de vedere privind Sfintele Scripturi este adesea asociat conceptului de inspiraţie verbală plenară. Acesta are sensul că inspiraţia se extinde la cuvintele în sine (inspiraţia verbală) şi nu doar la concepte sau idei, precum şi că toate părţile Scripturii şi toate temele abordate de Scriptură sunt de asemenea inspirate de Dumnezeu (inspiraţia plenară). Există oameni care cred că numai anumite părţi din Biblie sunt inspirate, sau că numai anumite idei ori concepte care sunt legate de religie sunt inspirate. Aceste puncte de vedere cu privire la inspiraţie contrazic însă ceea ce însăşi Biblia pretinde. Inspiraţia deplină atât verbală cât şi plenară reprezintă o caracteristică esenţială a Cuvântului lui Dumnezeu. Gradul de acoperire al inspiraţiei este precizat foarte clar în 2 Timotei 3:16-17: “Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Acest verset ne arată că Dumnezeu a inspirat întreaga Scriptură şi că acest lucru face Biblia folositoare pentru noi. Iată că nu doar părţi ale Bibliei care ţin de doctrine religioase sunt inspirate, ci fiecare parte a Bibliei, de la Geneza până la Apocalipsa reprezintă Cuvântul autentic al lui Dumnezeu. Întrucât este inspirată de Dumnezeu, Sfânta Scriptură are autoritatea necesară în ceea ce priveşte doctrina şi este suficientă pentru ca oamenii să înveţe cum să aibă o relaţie corectă cu Dumnezeu. Biblia nu numai că pretinde a fi inspirată de Dumnezeu, ci ea are şi puterea de a ne schimba şi a ne face compleţi, echipaţi pe deplin pentru orice lucrare bună. Un alt verset reprezentativ în ceea ce priveşte inspiraţia divină a Sfintelor Scripturi se găseşte în 2 Petru 1:21. Acest verset ne spune că “nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”. Acest verset ne ajută să înţelegem că deşi Dumnezeu a folosit oameni pentru a scrie Sfintele Scripturi, cuvintele pe care ei le-au scris sunt în fapt chiar cuvintele lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu a folosit oameni cu personalităţi şi stiluri diferite de scriere, El i-a inspirat în mod divin pentru a scrie exact ceea ce El a dorit să ne transmită. Domnul Iisus Însuşi a confirmat inspiraţia verbală plenară a Sfintelor Scripturi atunci când a spus "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile" (Matei 5:17-18). În aceste versete, Iisus a întărit acurateţea Sfintelor Scripturi până la cel mai mic detaliu – pentru că ele reprezintă Cuvântul autentic al lui Dumnezeu. Întrucât Sfintele Scripturi reprezintă Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, putem concluziona şi că ele sunt de asemenea pline de autoritate divină şi infailibile, perfecte. O imagine corectă asupra lui Dumnezeu ne va conduce întotdeauna la o imagine corectă asupra Cuvântului Său. Deoarece Dumnezeu deţine toată puterea, toată cunoştinţa şi este întru totul perfect, Cuvântul Său, prin natura Lui, are aceleaşi caracteristici. Aceleaşi versete care arată inspiraţia divină a Sfintelor Scripturi arată şi că Biblia este plină de autoritate şi infailibilă. Aşadar, fără nici un dubiu, Biblia este ceea ce pretinde a fi – Cuvântul lui Dumnezeu către omenire, incontestabil şi plin de autoritate divină. Mesaj util ?   Da   0 puncte #5 by SpeedSnake (MGS Fan/SokuryokuHebi) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:47:11 (834 săptămâni în urmă) - [Link] interesant cine a alcatuit povestile acestea..... Mesaj util ?   Da   0 puncte #6 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:50:05 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #5 SpeedSnake, tanya kind nu ave ku sine sa floodeaska Mesaj util ?   Da   0 puncte #7 by tanya1987 (Power User) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:54:14 (834 săptămâni în urmă) - [Link] Religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane. Religia ca expresie simbolică Religia este, la nivel de discurs, expresia simbolică a unei încrederi în existenţa unei realităţi absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Această încredere este credinţa. Ea permite omului să se orienteze în chestiunea marilor întrebări ale vieţii şi dă omului un sens existenţei sale care depăşeşte viaţa sa biologică. Religia ca tip de comportament uman Religia este un tip de comportament uman (credinţe, ritualuri) referitor la fiinţe, forţe şi puteri supranaturale. Sociologia considera ca religia a apărut şi există încă pentru că ea îndeplineşte anumite funcţiuni: Funcţia cognitivă: Religia este o formă de explicare a lumii, în condiţiile lipsei unei cunoaşteri ştiinţifice. Ca modalitate de cunoaştere, specific religiei este forma preteoretică, mitologică. Ea are o marcată orientare antropomorfică, proiectând caracteristicile existenţei umane (prima existenţă la care cunoaşterea umană a avut acces), pentru explicarea tuturor celorlalte domenii ale existenţei. În această perspectivă, antropologul social englez E. B. Taylor [2] oferă o primă teorie sistematică, fundamentată pe o mare cantitate de date. Taylor consideră ca fiind caracteristic religiei ideea de suflet care a apărut din încercarea omului primitiv de a explica o serie de experienţe ca aceea a viselor, transei şi morţii. Funcţia acţională: Religia este o formă de extensie a capacităţilor umane limitate de acţiune. James Fraser [3] argumentează că omul primitiv a încercat să abordeze lumea, în completarea tehnicilor sale curente, prin magie (complex de tehnici prin care omul încearcă să realizeze scopurile sale controlând forţele supranaturale). Religia a apărut când omul a realizat că magia este ineficace. În loc să încerce să controleze forţele supranaturale prin descântece, formule, ritualuri, omul încearcă să înduplece, să solicite ajutorul acestora, subordonându-se lor. Funcţia de reducere a anxietăţii: Bronislaw Malinowski [4] explică că magia şi religia sunt instrumente de reducere a anxietăţii în situaţiile care depăşesc posibilităţile efective de control ale omului. Religia reprezintă deci o "sacralizare a crizelor vieţii umane". Ea este un răspuns la tragediile vieţii umane, la conflictul dintre proiectele umane şi realităţi. Funcţia socială (structurantă): Émile Durkheim [5], spune că funcţia religiei este de a afirma superioritatea morală a societăţii asupra membrilor ei, menţinând astfel solidaritatea acesteia. Dumnezeul clanului nu este altceva decât clanul însuşi. În religie, societatea se sacralizează pe ea însăşi. Funcţia compensatorie: În societăţile stratificate social, Karl Marx [6] şi Friedrich Engels [7], identifică o funcţie compensatorie a religiei, anume aceea de a fi un protest contra unei lumi alienante, dar un protest neputincios, ea făcând tolerabilă lumea reală în speranţa într-o compensaţie în lumea iluzorie de după moarte; ea are din această cauză şi o funcţie de stabilitate, menţinând organizarea socială care favorizează clasele dominante. În plus, societăţile avansate sunt necesarmente complexe din punct de vedere social în contrast cu cele arhaice, în ele acţionând procese sociale greu inteligibile sau controlabile, dintre care unele se întorc contra individului. O sursă în plus de anxietate, pentru care religia devine o dată în plus o reacţie compensatorie. Funcţia identitară: Studii recente demonstrează valoarea religiei de puternic instrument al constituirii şi prezervării identităţii unor comunităţi etnice sau chiar a unor comunităţi constituite exclusiv prin aderenţa la o credinţă religioasă. Religia este deci un liant al vieţii sociale şi un instrument de creştere a coeziunii sociale. Religia explicată de către antropologie şi biologie La întrebarea de ce a apărut şi există încă religia, antropologia şi biologia oferă, în contrast cu sociologia, un răspuns care dă cont de cauzele fundamentale ale fenomenului. Aceste cauze ultime nu pot fi decât biologice. Acest subiect este tratat separat, pe pagina dedicată, anume Explicaţia biologică a religiei Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio - a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeităţi sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept caracteristici necesitatea credinţei şi un mod specific de a gândi şi a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte. Religile creştine scocotesc cuvântul "religie" ca "legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu". Ştiinţa şi religia Conflictul istoric dintre ştiinţă şi religie îşi are rădăcinile în neconcordanţa dintre rezultatele cercetării ştiinţifice şi dogmele religioase. Dar înaintea ştiinţei, filozofia critica şi ea prin numeroşi reprezentanţi ai săi religia pentru lipsa de logică şi veridicitate a dogmelor sale, ca şi pentru consecinţele sociale ale acesteia (clerul ca ierarhie de paraziţi şi torţionari - de exemplu Voltaire spunea că "religia s-a născut când primul escroc a dat peste-un imbecil".[9] Ingersoll remarca şi el sărăcia religiei creştine: "Ia bisericii miraculosul, supranaturalul, incomprehensibilul, iraţionalul, imposibilul şi absurdul, şi nimic mai mult decât un vid îţi va rămâne"[10] Mark Twain făcea şi el remarca asta în legătură cu religia: "Omul este animalul religios. Este singurul animal religios. Este singurul animal care deţine 'adevarata religie', în fine, de fapt mai multe 'adevarate religii'. Este singurul animal care îşi iubeşte aproapele ca pe sine însuşi şi care îi taie aproapelui beregata dacă religia acestuia nu e corectă. Omul a transformat astfel globul într-un imens cimitir, încercând să netezească drumul spre fericire a aproapelui său. Restul animalelor pe care eu le numesc superioare, nu poseda nici o religie. Şi ni se spune ca ar fi excluse de la Lumea Cealaltă. Mă întreb de ce? Şi mi se pare dubios cel puţin."[11] Sigmund Freud, vorbind şi el despre religie spunea: "Întreaga afacere este atât de evident infantilă, atăt de departe de realitate, încât oricine cu o atitudine de simpatie şi compasiune pentru omenire, va resimţi o imensă durere gândindu-se că majoritatea muritorilor nu se va ridica niciodată deasupra acestei viziuni despre viată."[12] "În trecut, reprezentările religioase au exersat asupra umanităţii în ciuda lipsei lor incontestabile de plauzibilitate cea mai mare influenţă. [...] Acestea, care se dau ca dogme, nu sunt precipitate ale experienţei sau rezultatul ultim al gândirii ci iluzii, fiind cele mai vechi, mai mari şi urgente năzuinţe ale umanităţii. Secretul forţei lor este chiar forţa cu care sunt nutrite aceste năzuinţe." [13] De-a lungul secolelor ştiinţa a fost criticată cu înverşunare (şi încă este) de către religie. În cadrul ştiinţelor naturii, cel mai elocvent şi actual exemplu este dezbaterea privind creaţionismul, privind compatibilitatea între istoria biblică a facerii lumii şi teoriile ştiinţifice ale cosmologiei şi biologiei evoluţioniste. Un exemplu mai vechi este reacţia Vaticanului faţă de "falsificarea" de către Galileo Galilei a cosmologiei geocentrice. Ştiinţele sociale şi ele au fost ţinta unor atacuri din partea religiei din motive ce ţin de diverse rezultate şi concluzii ale acestora. Întrucât pentru credincios, dogma este prin definiţie adevărată, unii credincioşi (de exemplu fundametaliştii islamici sau creştini) păstrează o interpretare literală a textelor biblice. De obicei apar conflicte între afirmaţiile cu caracter ştiinţific şi cele cu caracter religios prin faptul că fiecare vizează niveluri diferite. Astfel, teoria creaţiei din Biblie tematizează raportul dintre Dumnezeu, lume şi om, însă nu şi ştiinţa despre natura observabilă (empirică) a lucrurilor (vezi şi exegeza şi hermeneutica biblică). Fapt rămâne totuşi că prea des atunci când Biblia pretinde a spune adevăruri despre " raporturile dintre Dumnezeu, lume şi om ", ea practică un discurs, care prin definiţia (ba chiar mai ales prin istoria) filozofiei, este un subiect legitim de analiză a acesteia din urmă, tot aşa cum atunci când vorbeşte despre obiecte, fiinţe sau categorii reale (om, lume, animale, fenomene naturale, etc.), ea îşi expune în mod inevitabil afirmaţiile criticii legitime a ştiinţei. Chestiunea este deci departe de a fi simplă, iar sferele celor trei activităţi umane sunt departe de a fi atât de simplu de separat. Religia ca superstiţie Istoric vorbind, superstiţia a fost întotdeauna credinţa celui de-o religie diferită de aceea a celui care o judecă. Astfel ereziile au fost considerate a fi superstiţii, aşa cum şi religiile celorlalţi au fost definite ca fiind superstiţii. [15] Se pare deci că şi eticheta de superstiţie face parte din mai numeroasa familie de manifestări ale antropocentrismului: o credinţă, o valoare sau o practică diferită de aceea specifică culturii în care ne-am născut este automat (fără o analiză temeinică adică) percepută ca ceva inferior, demn de dispreţ şi ridiculizare. D.Ex.-ul defineşte superstiţia ca fiind "o prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei". Nu e de mirare deci că credincioşii şi-au aruncat reciproc, dintotdeauna, aşa cum s-a menţionat mai sus, invectiva de superstiţie pentru a respinge religia celuilalt, căci după cum se poate constata toate religiile prezintă această credinţă în "spirite bune sau rele", căci zeii, îngerii sau demonii sunt definiţi şi ei a fi astfel de entităţi imateriale (vezi D.Ex., primul sens al termenului "spirit": "În filozofia idealistă şi în concepţiile religioase, spiritul este un element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul; fiinţă imaterială supranaturală, duh."). De altfel Dicţionarul Enciclopedic Român ediţia 1966 precizează că "între supestiţie şi credinţa religioasă nu există o deosebire de esenţă." Şi pe bună dreptate se afirmă asta, căci latura superstiţioasă a religiilor nu se limitează doar la faptul că toate postulează existenţa unor spirite bune şi rele, întrucât la majoritatea dintre ele găsim şi credinţa în vrăjitoare; unele dintre aceste religii vorbesc de altfel explicit în textele lor sacre despre vrăjitoare, cum este cazul, de exemplu, cu creştinismul şi iudaismul (În Biblie, în "Ieşire" mai exact (Exod 22:18), dumnezeul evreilor şi creştinilor cere acestora să ucidă vrăjitoarele: "Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască".). Dar mai mult, există deasemenea numeroase exemple în care credicioşii creştini manifestă credinţa în semne prevestitoare (de ex. povestea creştină despre împăratul Constantin căruia dumnezeul creştinilor i-a prevestit victoria printr-un semn) sau numere fatidice (există o lungă istorie a aşteptării sfârşitului lumii şi a venirii lui Iisus Hristos, nu e nevoie decât să citim despre milenarism sau apocaliptism (anul 1000, anul 2000, etc.) sau chiar Biblia (mai exact Apocalipsa 13: 18) unde se vorbeşte despre "numărul fiarei", 666)). Cât despre trăsăturile magice ale religiei, acest aspect a fost deja detaliat în secţiunea Filozofia şi religia, unde s-au comentat maladiile religiei, printre care şi gândirea magică manifestată în creştinism prin rugăciune (în special ceea ce în ortodoxie se numesc "rugăciune de cerere"[16][17] şi în catolicism "de graţie" sau "intercesiune".). Şi pentru antici echivalenţa superstiţie-religie era valabilă: Cicero, de ex., definea superstiţia ca fiind "o vană teamă de zei" (De divinatione, I). Tot el spunea că "cunoaşterea întregii naturi ne scapă de superstiţie, ne eliberează de spaima de moarte […]" (De finibus, I, xix, 63). Lucreţiu spunea despre religie: "Ignoranţa şi frica, iată fundamentele oricărei religii (Lucreţiu, Bunul Simţ, x). Opinia lui va fi preluată mai târziu şi de baronul d'Holbach. Şi Tacit, în scrierile sale, defineşte adesea ca superstiţii toate cultele asiatice care se răspândeau pe atunci în inima imperiului, printre care şi creştinismul (Tacit, Istorii, iv, LIV, 4). Creştinii au preluat şi ei această viziune despre religia celuilalt, astfel că Lactanţiu spune: "Religia este cultul adevăratului Dumnezeu, superstiţia fiind aceea a unui fals dumnezeu". Alţi creştini au fost chiar mai precişi, astfel că Clement din Alexandria (Stromates, vii, 4) şi Origen (Contra Celsum, iii, 79) definesc religia evreilor şi ereziile creştine ca fiind şi ele superstiţii.[18] Pentru Augustin chiar şi caracterele mistice fac parte din superstiţie (De doctrina christiana, xx). Pentru Toma d’Aquino, mai perspicace şi deci mai rezervat, căci realizează faptul că religia şi superstiţia se opun pe un acelaşi teren, superstiţia este excesul de religie, superstiţiosul aducând un cult divin celui care cărui nu trebuie să-i aducă sau aducând un cult cui trebuie, dar de maniera în care nu trebuie.[19] Tot sfântul Toma ne spune că există şi un ghicit acceptabil pentru creştinism, care se diferenţiază de gihicitul superstiţios, prin faptul că acesta nu apelează la demoni şi că prin actul ghicirii nu se încalcă libertatea lui Dumnezeu de a rândui viitorul după bunul plac. El vede astfel, se pare, "demnă de elogii", astrologia, care face parte din această categorie virtuoasă de ghicire, întrucât ea "se referă la lucruri naturale care se întâmplă în mod necesar, funcţie de dispoziţia aştrilor"(Summa, qu. xcv, art. 5).[20]. Această viziune relaxată a lui Toma d'Aquino despre superstiţie va antrena în perioada Renaşterii o acceptare a multor feluri de superstiţii, printre care şi idolatria. Adepţii Reformei nu vor întârzia să numească catolicismul superstiţie. Calvin este cât se poate de clar, declarând cultul Feciarei Maria şi a sfinţilor ca fiind o superstiţie (Instituţia religiei creştine, i, IV, 3). Pentru protestanţi, superstiţie este orice rit care nu este cerut şi aprobat formal de Dumnezeu, adică de Scriptură. Francis Bacon, asociază superstiţia cu teologia, atunci când defineşte cele 3 surse de eroare şi falsă filozofie. [21]. Pentru Spinoza "toate religiile sunt superstiţii care învaţă oamenii să dispreţuiască natura şi raţiunea […]."[22]. Pentru Hobbes, părintele filozofiei politice occidentale, diferenţa între superstiţie şi religie este de ordin sociologic şi politic; el explică că "teama de o putere invizibilă imaginată pe baza poveştilor acceptate public se numeşte religie, pe când aceeaşi teamă dacă se datoreşte unor poveşti despre puteri invizibile imaginate dar care nu sunt acceptate public, se numeşte superstiţie."[23]. Constantin François de Chassebœuf, conte de Volney spunea, parcă repetând cuvintele lui Lucreţiu: "Frica şi speranţa fac principiul oricărei idei religioase." (De Volney, Ruines). Pentru Kant declaraţia de credinţă, ritul, ascentismul şi rugăciunea sunt toate forme de nebunie superstiţioasă (Religia în limitele simplei raţiuni, iv, 2). Pentru el orice tentativă de a place lui Dumnezeu alta decât intenţa morală este nebunie religioasă (Religia în limitele simplei raţiuni, iv, 2). Pentru Bergson, superstiţa este religia socializată şi instituită (Cele 2 surse ale moralei şi religiei). Psihanaliza, începând cu fondatorul ei, Siegmund Freud, vede în orice religie o iluzie, făcând caducă orice opoziţie de natură între religie şi superstiţie.[24]. Konrad Zucker (Psihologia superstiţiei) încearcă să discearnă trei tipuri de supestiţie, primele două putând include religia. Superstiţia mistică este astfel credinţa în sacrificii, prezicerea viitorului, profeţia, ghicitul şi astrologia. Superstiţia magică este credinţa în deochi, amulete, talismane, vrăjitoare şi lycantropie (credinţa în existenţa oamenilor ce se pot transforma în lupi). Şi în această categorie găsim deci credinţa în vrăjitoare, prezentă în iudaism şi creştinism şi deja comentată anterior.[25]. În acest sens, merită adăugat, poate, faptul că această credinţă în existenţa vrăjitoarelor a antrenat sacrificarea inutilă a mii şi mii de victime omeneşti, în aşa-numitele "vânători de vrăjitoare". Mark Twain spunea: "Mult timp au existat vrăjitoare. Aşa ne spune Biblia. Şi Biblia ne explică că nu trebuie să le permitem să trăiască. De aceea Biserica, după opt sute de ani în care şi-a făcut datoria cu lene şi indolenţă, şi-a adunat în fine laţurile, cleştii de strivit degetele şi lemnele de rug, şi îşi începu sfânta muncă cu seriozitate. Şi munci ea zi şi noapte timp de veacuri, băgând în puşcării, torturând, spânzurând şi arzând pe rug hoarde şi armate-ntregi de vrăjitoare, curăţind creştinătatea de prezenţa lor mizerabilă. Apoi se descoperi că nu există şi nici n-au existat vreodată vrăjitoare. Acum nu ştim dacă să rîdem sau să plângem… Cine a descoperit că nu există vrăjitoare? Preotul, parohul? Nu, ăştia n-au descoperit niciodată nimic. La Salem parohul a ţinut patetic de text chiar şi după ce mirenii l-au abandonat cu remuşcări şi lacrimi pentru crimele şi cruzimea cu care acesta i-a convins să acţioneze până atunci. Parohul voia mai mult sânge, mai multă ruşine, mai multă violenţă; sunt mirenii cei care l-au oprit. În Scoţia parohul a ucis vrăjitoarea după ce judecătorul a declarat-o inocentă; şi după ce parlamentul s-a îndurat să înlăture oribila lege contra vrăjitoarelor din Codul penal, tot parohul a fost acela care cu lacrimi şi rugăminţi implora să fie menţinută. Textul despre vrăjitoare rămâne în Biblie, numai practica s-a schimbat. Focul Iadului s-a dus, dar textul rămâne. Mai bine de 200 de articole de Cod penal s-au dus din legislaţie, dar textul care le-a autorizat rămâne." (Mark Twain, Predarea Bibliei şi practica religioasă).[26] Religii moderne Religii moderne majore Creştinism Ortodoxism Catolicism Romano-Catolicism Greco-Catolicism Protestantism Confesiunile Reformei Confesiuni neoprotestante Islam Hinduism Taoism Budism Sikhism Spiritism Iudaism Bahá'í Jainism Shintoism Religia slavică Zoroastrism Religii moderne minore Asatru Wicca Satanism Druidism Argumente pro şi contra religiei în epoca contemporană Motive moderne de aderare la o religie Motive moderne de respingere a religiei Fără religie Circa 33.000 de persoane s-au declarat fără religie, atei sau nu au vrut să-şi facă publică apartenenţa religioasă. Mesaj util ?   Da   0 puncte #8 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 11:56:59 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #7 tanya1987, tu krez ka sineva a sa 4iteaska asta? oho kite religii sint...si fiekare din dinsii ii uveren ka religia lor ii sei dreapta...ap kare totush ii ? Mesaj util ?   Da   0 puncte #9 by tanya1987 (Power User) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:01:10 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #8 Tarkan, totul s-a inceput de la Dumnezeu! Asa ca el e Cel care a dat start curentului religios Mesaj util ?   Da   0 puncte #10 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:03:42 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #9 tanya1987, da de si dara unele religii sint kare nu kred in isus ka o fost pe pamint daka DUMNEZAU o dat start? Mesaj util ?   Da   0 puncte #11 by tanya1987 (Power User) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:07:42 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #10 Tarkan, nick nam intzales din cei vrut s spui... da vapshe vapshe el o fost pe pamant si a s mai vina.. de asta fii sigur.. (poate chiar in timpul nostru) ,... altele religii treaba lor cu viatza lor.. eu daverinaia lui Dumnezeu si asta nu o s schimbe nick.. eu am renuntzat la un patzan ca el vroie nunta religios.. da eu ortodoxa si el catolic... si eu iam spus dak vrei te schimbin in ortodox el nea.. da asha nish un preot na s ni cununi.. si dak nu ap l-am trimas... da catare.. ortodoxismul e cea mai puternica.. desi cea mai aproape de adevar e Baptismul Mesaj util ?   Da   0 puncte #12 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:14:31 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #11 tanya1987, iaka vez tu spui alte religii treaba lor ku viatsa lor...dap dumnezau o dat start la religii asta insamna ka la TATE Religiile ap de si tate is diferite?tu vez iara tu ai in vedere ka in si tu krez ii korekt da alte religii ap dale.... Mesaj util ?   Da   0 puncte #13 by tanya1987 (Power User) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:19:56 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #12 Tarkan, fiecare religie crede in acelasi om (aproape) nu ma refer de africani musulmani si asa mai departe... unica diferenta e ingerii si ma rog eu alte mici clasificari care sunt la religia lor si la noi ii cu totu alt ceva... Iudistii cred in IUDA da pentru noi ON PREDATE-LI..... ap iaka... de la asta si so luat mai8 multe religii care au diferite idei fata de acest eveniment Mesaj util ?   Da   0 puncte #14 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:22:04 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #13 tanya1987, in sei si am auzit eu ap IUDA nu o fost tradator da asta isus io spus luia sa faka asta da iuda il iube tare pe isus si nu vroie ka pe dinsu sal usida da isus o insistat la asta! si de si ei sint MUSULMANI in israel daka akolo isus so naskut?taman ka akolo ei trebuie sa kreada in dinsu da nu iafighey unde... Mesaj util ?   Da   0 puncte #15 by SpeedSnake (MGS Fan/SokuryokuHebi) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:23:53 (834 săptămâni în urmă) - [Link] Religia a aparut din nestiinta shi din dorinta de a explica lucruri inexlicabile al acea vreme..da acum lumea mai deschide ochii shi realizeaza ca Dumnezeii sunt doar niste entitati creeate de om pentru om.. Mesaj util ?   Da   0 puncte #16 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:26:00 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #15 SpeedSnake, ap da eu tot asa kred Mesaj util ?   Da   0 puncte #17 by tanya1987 (Power User) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:26:30 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #15 SpeedSnake, nu esti drept in privinta la your comment Mesaj util ?   Da   0 puncte #18 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:33:46 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #17 tanya1987, da de intrebarea me si zisi? Mesaj util ?   Da   0 puncte #19 by onisifor (User) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:36:58 (834 săptămâni în urmă) - [Link] Bai patzani religia biserica ne manipuleaza iar biblia nu este altceva decit o ingramadire de diferite semne astronomice ,crestinismul este inspirat din religia vechilor egipteni ,Horus Seth si regulile noastre (nu ucide,fura) sunt luate din Cartea Mortilor,afost un film despre aceasta The spiriot of time ,religion. oamenilor nu fiti condusi de puterea oarba. Mesaj util ?   Da   0 puncte #20 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:39:47 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #19 onisifor, . Mesaj util ?   Da   0 puncte #21 by SpeedSnake (MGS Fan/SokuryokuHebi) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:40:23 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #17 tanya1987, eu nu am nimic in potriva ta shi acelor care cred cu tarie..fiecare face ce vrea...pur shi simplu sunt aspecte ale religiei care chiar te pun pe ginduri.... Mesaj util ?   Da   0 puncte #22 by tanya1987 (Power User) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:41:49 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #14 Tarkan, nu conteaza locu unde s-o nascut....ca sa cred in trinsu... tu si crezi in STEFAN CEl MARE??? K iesa k el ar shi glavnai pentru Moldoveni... o figa lui... chiar a s cred in Dumnezeu si nu in tate nebuniile istea ... zei ... si asa mai depare... Mesaj util ?   Da   0 puncte #23 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:46:53 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #22 tanya1987, nu intsaleg si are shtefan cel mare aisi?da si nui drept?de si ei din creshtini so fakut musulmani? Mesaj util ?   Da   0 puncte #24 by ThESilenCeR (T.H.U.G. L.I.F.E.) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:48:27 (834 săptămâni în urmă) - [Link] Author wrote: Quote: "...Religie:Bine sau Rau?..." - xz...mie mii pox Mesaj util ?   Da   0 puncte #25 by Tarkan (Freeman) (0 mesaje) at 2008-04-30 12:49:03 (834 săptămâni în urmă) - [Link] #24 ThESilenCeR, nia tot Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Coș cu teme șterse > Paranormal > Religie:Bine sau Rau?

Această temă este închisă. Nu puteţi posta mesaje noi.