Forum Index > Chat > Sărbători, cadouri > 9 mai 2010 Ziua Europei

#0 by NoTruth (Power User) (0 mesaje) at 2010-05-08 22:41:34 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top




Ce este Ziua Europei?


Probabil că aţi întâlnit din întâmplare, într-o agendă sau într-o altă publicaţie, menţiunea „Ziua Europei” pentru data de 9 mai şi v-aţi întrebat care este semnificaţia acesteia.

Foarte puţini ştiu, probabil, că la data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi.

La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene. 

Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.

Prin urmare, totul a început în acea zi. Iată de ce liderii UE, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, în 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.





O nouă idee pentru Europa: Declaraţia Schuman - 1950-2000



***
Manifestăm repect ! Trăim în Europa, nu ? :wink:
/by Tatyana/
***

Editat de către NoTruth la 2010-05-09 09:41:30




Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9
<< Precedenta      Următoarea >>

#201 by Lion555 (They lose control on us) (0 mesaje) at 2010-05-09 15:10:17 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
:cake:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#202 by STRAPON (Power User) (0 mesaje) at 2010-05-09 15:27:36 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#203 by PRYDA (Reckless Dreamer.) (0 mesaje) at 2010-05-09 15:29:23 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#204 by Allyx Club de sah si dameMuzician (I love my Nikolly) (2 mesaje) at 2010-05-09 15:38:49 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Felicitari :cake:


:cake:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#205 by open (Power User) (0 mesaje) at 2010-05-09 15:44:51 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
:cake:             


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#206 by clorin (Power User) (0 mesaje) at 2010-05-09 15:45:39 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#207 by Lion555 (They lose control on us) (0 mesaje) at 2010-05-09 15:49:40 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#208 by clorin (Power User) (0 mesaje) at 2010-05-09 15:54:52 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#209 by Doomedlover (Holy and Fallen) (0 mesaje) at 2010-05-09 15:56:57 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#210 by SpeedSnake (MGS Fan/SokuryokuHebi) (0 mesaje) at 2010-05-09 16:02:36 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
LA MULTI ANI EUROPA! :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#211 by V!ad (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2010-05-09 16:06:04 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
:cake:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#212 by Wu (apathy) (0 mesaje) at 2010-05-09 16:27:34 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
ae!

Congrats! =D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#213 by Porky (analfabet) (0 mesaje) at 2010-05-09 16:28:30 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#214 by SkyCatcher (~) (0 mesaje) at 2010-05-09 17:07:02 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
oue ;D


:cake:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#215 by Exarion (Power User) (0 mesaje) at 2010-05-09 17:16:08 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#216 by Shefchenko (User) (0 mesaje) at 2010-05-09 17:17:01 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Felicitari Europei si succese mai departe sa vi se indeplineasca toate scopurile puse in plan


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#217 by Cash (Mr. Worldwide) (0 mesaje) at 2010-05-09 17:18:29 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Aeee ,felicitari Europa :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#218 by NoTruth (Power User) (0 mesaje) at 2010-05-09 23:28:29 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#216 Shefchenko, "... Felicitari Europei si succese mai departe sa vi se indeplineasca toate scopurile puse in plan ..." - să dea Domnul


#217 Cash, "... Aeee ,felicitari Europa ..." - :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#219 by RollsRoyce Velo Club (Patria mea e Limba Română) (0 mesaje) at 2010-05-09 23:57:58 (730 săptămâni în urmă) - [Link]Top
:cake:





.


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Chat > Sărbători, cadouri > 9 mai 2010 Ziua Europei

Această temă este închisă. Nu puteţi posta mesaje noi.


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.