Forum Index > Paranormal > Смысл жизни / Sensul Vieții

#0 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-16 18:56:57 (701 săptămâni în urmă) - [Link]Top
În semiotică: Sens - Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic.

Care ar fi sensul vieții și cum îl definim? Subiectivitatea noțiunii a făcut ca până acum discuția să fie suficient de întortocheată pentru a nu putea ajunge la un numitor comun.

Dar e posibil să definim ”nivele”, paradigme de sens pentru însăși cuvântul ”sens”.

Orice opinie e binevenită, atâta timp cât e argumentată. Have fun.


Niște cuvinte pentru niște oameni.



Ceva mai vechi
Ce e fericirea?
Dacă sensul vieții îl definim ca ”de ce să existăm” păi toți există pentru a fi fericiți. Asta-i și ceea ce doresc, asta-i și ceea ce doresc. De ce de două ori? O dată pentru că asta simt oamenii, a doua pentru că sentimentul și ”dorința de a fi fericit” e modul în care oamenii există, e ceea ce face omul om.

Orice acțiune umană are ca scop final fericirea. Începând de la cel mai mic gest până la cel mai măreț din planuri - tot ceea ce facem ar trebui, în viziunea noastră, să ne facă fericiți. Și nu doar pentru că vrem să fim fericiți, dar pentru că nu putem să nu vrem asta. Așa existăm: mergând spre fericire în fiecare clipă, chiar dacă nu ne dăm seama de asta, conștient. Același fenomen - două paradigme, două puncte de vedere diferite.

Ce e fericirea?
ÎnchideЗакрыть

Putem controla voința?
Conform dex-ului, fericirea e o stare de mulțumire intensă și deplină. Să presupunem că mulțumirea înseamnă că nu mai dorim nimic, că avem tot ce ne-am dorit vreodată.

Și dacă definiția, pe cât de arbitrară, poate fi considerată obiectivă (anume întrucât arbitrară), modurile în care se realizează fericirea fiecărei persoane sunt foarte diferite și depind strict de persoană.

Viziunile persoanei alterează drastic concepția subiectivă a fericirii. Viziunile în sine depind de experiență iar experiența e un lanț de cauze și efecte asupra cărora nu prea avem control. Când dorim ceva o facem indipendent de dorința de a dori iar uneori chiar și indipendent de facultatea rațională.

Fiecare pas din trecut e un pas spre viitor, toate alegerile și toate acțiunile ne-au făcut ceea ce suntem, și tot ceea ce vom face mâine va defini viitorul zilei de poimâine. Și chiar dacă prima impresie ar fi că noi de fapt ne putem controla viața, cine ne controlează alegerile? De ce alegem alb și nu negru, de ce ceaiul și nu cafeaua, înghețata cu ciocolată în locul celei cu vanilie? Unde are început lanțul de dorințe care leagă trecutul, de la începutul realității, și viitorul, de la sfârșitul său?

Putem controla voința?
ÎnchideЗакрыть

Există binele și răul?
Pe cât de banal nu ar părea, voința de fapt nu poate fi controlată. De fapt, noi acționăm în baza la ”propria” voință, doar că ontologic, cum explicăm originile acesteia? De ce dorim?

Uneori vedem ceva și dorim asta, alteori nu. Fiecare persoană acționează, ”trăiește”, face ceva pentru că vrea ceva. Același Schopenhauer spuse că ”voința” e entitatea primordială, fundamentul realității.

La nivel practic, asta se articulează într-un sistem suficient de complex (mă rog, în raport cu noi) pe care noi îl numim ”societate” și ”civilizație umană”. Dar tocmai din aceste motive, din cauza aceste complexități la mai multe nivele, oamenii trăiesc într-o lume de conflict: cu natura, cu alți oameni, cu ei înșiși. Fiecare om are o scară de valori și în propriul lor sistem ideologic această scară are valență absolută. Dar înafara acestui sistem?

Există binele și răul?
ÎnchideЗакрыть

Suntem oare liberi să alegem?
Binele și răul există. Și atunci de ce nu putem stabili niște criterii absolute și gata? Ei bine, pentru că fiecare persoană are opinii, și atunci când spunem ”opinii” noi de fapt vrem să spunem ”paradigme”.

Binele și răul sunt valori relative în raport cu paradigme diferite, dar absolute în oricare din ele. Dacă individul cunoaște puține - acele puține, indiferent de cantitate și calitate, reprezintă totalitatea viziunii lumii sale. Orice idee nouă o să fie comparată și analizată în raport cu sistemul ideologic deja prezent, pentru că așa funcționează mintea umană.

Deseori se spune că cei care fac rău nu cred că fac rău. Și asta la mai multe nivele. În absolut nu există nici o regulă morală, dar ele există în raport cu ideile unei societăți, unei comunități sau a unui individ. Pedofilia a fost mereu demonizată la maxim și totuși e practicată chiar și de acei preoți. Și atunci? Ei bine, ei își dau seama că social asta e ”rău”, dar în paradigma lor (care conține nu numai niște reguli arbitrare, dar și totalitatea sentimentelor, emoțiilor și a voinței (!) ) asta nu-i chiar atât de rău. Probabil chiar e bine. Voința umană ne ghidează spre plăcere, indiferent de care ar fi forma ei.

Suntem oare liberi să alegem?
ÎnchideЗакрыть

Ce e omul de fapt?
Și iar, răspunsul e ”da și nu” în același moment. Libertatea de a alege există ca noțiune la un nivel de pur uman, în înțelegerea comună a sensului. Problemele apar atunci când încercăm să dăm o definiție complet obiectivă și potențial absolută.

Una din cele mai fundamentale legi a realității* e cauzalitatea. De la început și până la sfârșit, totul are o cauză și toate cauzele au un efect. Sigur, oamenii nu mereu sunt capabili să cunoască cauzele și efectele, de aia noi încă explorăm realitatea. În trecut, multe fenomene erau inexplicabile din cauza lipsei de cunoștințe și oamenii le băgau pe toate într-o cutie mare de ”se întâmplă pentru că așa trebuie/așa vrea o oarecare divinitate”.

Oamenii, fiind supuși cauzalității, nu pot de fapt să aleagă. Desigur, depinde de ce stabilim noi că înseamnă ”a alege”, dar chiar și la nivel intuitiv, a alege între două opțiuni înseamnă a acționa în direcția unui anumit rezultat, nu și în direcția altuia. Multe din legile sociale și nu numai presupun că această acțiune e complet independentă de oricare alți factori, pe când asta-i evident greșit.

Când alegem întotdeauna suntem condiționați de propria experiență și de alți factori pe care noi de fapt nu-i putem controla, precum voința, propria condiție biologică, fiziologică, teritorială, socială, etc. Orice alegere o să fie doar consecința necesară a unei mulțimi de factori pe care noi pur și simplu nu reușim să-i cunoaștem și/sau înțelegem.

Și atunci, ce e omul de fapt?
*revenim la concepția realității mai târziu
ÎnchideЗакрыть

Ce reprezintă conștiința?
Nu e ușor să definim umanul. O putem face iarăși, la mai multe nivele, fizic, chimic, biologic, psihologic, social, existențial ș.a.m.d. Ca criteriu inițial (pentru moment), stabilim că toate fenomenele psihologice depind de starea biochimică a sistemului-organism, în particular a creierului. Organismul e în stare să capteze semnale din extern, și să le unească într-o unică schemă care reprezintă conștiința și experiența lumii în timp real (aproape în timp real).

Dar cum am menționat deja, semnalele, elaborarea lor, criteriile elaborării și output-ul sistemului sunt fenomene legate de cauzalitate: au loc anumite reacții chimice, iar la nivel mai profund anumite fluctuații în câmpurile de forțe care, în ansamblu, generează ceea ce noi numim ”conștiință” și mai ales ”conștiință de sine”.

Complexitatea acestor interacțiuni permite ca sistemul să ”țină minte” și să ”elaboreze” conform unui algoritm propriu, apărut și evoluat în mod natural, anumite seturi de fluctuații în aceleași câmpuri de forțe: putem capta fotoni într-un anumit interval (destul de redus) de frecvență, putem simți prezența anumitor forțe cu o anumită intensitate când atingem obiectele, putem ști dacă sunt sau nu prezente anumite molecule în jur (gust, miros), etc.

Și atunci, ce e omul? O ”piatră cu creier”, un ghemotoc de materie care nu-i, fundamental, chiar atât de diferit de oricare altul? Ei bine, și da și nu. ”Conștiința” se percepe pe sine nu din punctul de vedere a universului, dar din punctul de vedere propriu. E absolut natural că în sistemul ”conștiință” la nivel psihologic totul să aibă o valoare foarte diferită de aia pe care o are baza fizică a sistemului, din simplul motiv că noi folosim alte instrumente (mintale) pentru a descrie partea fizică de cele pe care le folosim pentru a simți lumea: când descriem (nu în ultimul rând în mod matematic) un fenomen - acesta nu-i simțit de conștiință ca fiind parte din lumea fizică/materială în timp real și care poate fi perceput direct. Conștiința creează modele, iar modelele nu-s realitatea, ci reprezintă realitatea, îs integrate în viziunea conștiinței în așa mod încât asta să poată înțelege realitatea fără a o simți direct la nivel fizic. Modelele îs reale în conștiință, nu în materia externă conștiinței.

Dar ce reprezintă conștiința dintr-un punct de vedere diferit decât cel propriu, obișnuit?
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть

Ceva nou

1. De ce ar trebui cineva să caute ceva mai mult de la viață?


Acum că trebuie să scriu e mai greu decât credeam. Eu am găsit răspunsul meu. Voi l-ați găsit pe al vostru?

Cred că întrebarea ar trebui să fie pusă într-un mod diferit. Vă place viața pe care o trăiți? De ce vă treziți dimineața? Unde vreți să ajungeți în viață? De ce faceți ceea ce faceți?
Sunteți fericiți? Suferiți? Aveți probleme și vreți soluții?
Sunteți conștienți de faptul că peste 100 de ani nu o să mai fiți aici? Doar imaginați-vă: viața trece, nevoile și plăcerile vin și se duc, îmbătrâniți, și la un moment... gata. Și mai departe? O să lăsați ceva, sigur, dar unde o să fiți voi concret? Unde-s strămoșii noștri de 1000 de ani în urmă? Ce au lăsat? Cine-i cunoaște?
Nu vă e frică? Anii trec repede și la un moment nu o să mai fie nimic. Și atunci de ce să nu fiți fericiți acum că puteți?

Dar știm cu toții că viața e grea, că nevoi îs multe și că trebuie să trăim într-o societate care poate nu e societatea pe care o vrem. V-ați întrebat vreodată oare cum ar arăta societatea ideală în care vreți ați vrea să trăiți? Eu cred că direct sau indirect fiecare din noi și-a pus întrebarea asta, mai ales acum că lumea e globalizată și ne putem mișca relativ cu ușurință.

Cineva poate visează la o societate mai pe stil vechi, unde familia are rol central, unde femeia are grijă de bebeluși și bărbatul lucrează iar dumina merg toți la biserică pentru a demonstra respectul și mulțumirea lor față de creator.
Cineva poate vrea o societate unde toți îs liberi să fie ceea ce vor, fără reguli multe, unde nimeni nu te critică pentru că ești diferit.
Cred că fiecare din noi are un răspuns personal la întrebarea asta.

Vă simțiți bine aici unde sunteți? Vă place societatea în care vă aflați? Da, nu, de ce? Eu de exemplu des mă gândesc la raportul dintre bărbați și femei și la rolurile impuse de societate. Bărbații trebuie să fie virili, înalți, cu barbă și mușchi și trebuie să facă bani, să aibă casă, mașină, carieră, etc. Un bărbat nu trebuie să aibă emoții, să plângă, să aibă hobby-uri stranii în afară de sport, femei, bere și pescuit, bla bla. Generalizez într-un mod banal, desigur. Viceversa, o femeie trebuie să fie frumoasă, prostuță, cu țâțe mari și să aibă grijă de bărbat și de casă. O femeie nu poate să fie puternică, independentă, să aibă carieră și să schimbe bărbații ca ciorapii. Așa nu se poate.

Sunt multe lucruri care pur și simplu ”nu se poate” sau ”așa trebuie”. Dar oare v-ați întrebat vreodată de ce nu se poate? Nu contează ce anume. Cred că fiecare din noi are ceva care ”nu se poate” și ceva care ”așa trebuie”. Nu v-ați gândit niciodată în sinea voastră că dacă nu era ”așa trebuie” poate că erați mai fericiți? Că dacă nu era ”nu se poate” poate că reușeați să obțineți mai multe de la viață? Dar nu se poate, așa nu e bine.

Ei bine, dacă ați fi mai fericiți fără ”nu se poate” sau fără ”așa trebuie”, cea mai ”puternică” întrebare pe care v-o puteți pune în cazul dat e ”De ce?”. De ce nu se poate? De ce așa trebuie? De ce naiba un bărbat nu are dreptul să plângă? De ce o femeie nu poate să schimbe partenerii în fiecare zi? De ce nu e bine să prețuim mai mult un prieten decât un frate? De ce nu se poate să nu botezăm bebelușii? De ce o femeie nu poate lucra și întreține bărbatul care stă a casă și are grijă?

E important să țineți minte mereu un singur lucru: nu are sens să vă mințiți pe voi înșivă. În mintea voastră nimeni nu vă judecă. Sunteți doar voi și gata. Nimeni nu vă poate intra în minte, nimeni nu vă poate critica, indiferent de cât de stranii sau ”urâte” îs gândurile și răspunsurile care vă vin. Cu voi înșivă nu are rost să vă apărați, nu aveți nevoie să vă justificați. Nu e necesar.

Poate că sunteți niște bărbătoi 2x2m, plini de barbă și mușchi și în mintea voastră ați vrea să vă îmbrăcați cu haine roz și să priviți desene animate și societatea nu acceptă lucrurile date. Și poate că vă convingeți mereu că nu e bine să nu fiți virili, masculini, că nu se poate, că e urât. Sau poate că sunteți niște domnișoare care vor de la viață doar bani, călătorii și sex și care nici în gând nu au să se căsătorească, să-și facă o familie sau să facă și să crească copii. Dar nu e ceea ce v-au spus mereu, nu așa se comportă o domnișoară. Nu se poate, e urât. E rău. Nu e bine.

Dar de ce? Cine naiba a decis că nu se poate să faceți ceea ce vreți? Ce contează ce vrea societatea? Peste 100 de ani nu o să mai existați și nu o să mai conteze. Voi sunteți aici, acum și nu sunteți fericiți pentru că ceea ce vreți cu adevărat nu e ceea ce vă permiteți să faceți. Și poate că suferiți, pentru niște reguli pe care vi le-au impus și de care nu ați avut curajul să vă îndoiți.

De ce? De ce nu se poate să faceți ceea ce vreți? V-ați întrebat vreodată? E greu să pui la îndoială tot ce știi, pentru că ne rușinăm, chiar și atunci când suntem singuri. Unele chestii nici nu reușim să le gândim, pentru că ne deranjează, ne umplem de rușine, ne gândim la ce ar spune alții dacă ar ști ce gândim și ne limităm pe noi înșine chiar și atunci când nu e nimeni să ne asculte.

E suficient doar un singur pas. E suficient pur și simplu să realizați că nu e nimic rău în căutarea răspunsurilor. V-au spus că anumite lucruri nu se pot face și nici măcar gândi. Dar de ce? De ce nu? Trebuie să existe un motiv, pentru că fără un motiv e naiv sau chiar tâmpit să facem oricare lucru, când acesta ne face să suferim. Și atunci? Și atunci trebuie să căutăm și să găsim motivele. Dacă trebuie să suportăm și să suferim, trebuie să fie un motiv, trebuie să fim conștienți de ce o facem, pentru a ști dacă merită cu adevărat sau nu. Pentru a nu suferi în zadar.

Căutați răspunsurile. Întrebați-vă ”de ce” la infinit. De ce societatea nu vrea să fim ceea ce suntem cu adevărat? Pentru că ceva e cu adevărat ”bine” și ceva e cu adevărat ”rău”? Ce? Cum? De ce? Căutând răspunsurile o să vă dați seama că de fapt nu există un de ce concret, care să fie obiectiv și nu subiectiv. O să vă dați seama la un moment dat că de fapt nu există reguli care să nu fie ”pentru că așa vor persoanele”. Regulile au fost inventate de persoane, pentru persoane.

Ba chiar mai mult de atât. Legile au fost inventate de persoane pentru persoane. A nu fura, a nu ucide, a nu face rău. Nu există un ”de ce” suprem, absolut. Nu există un website a universului unde poți să citești regulile sau FAQ. Regulile sunt impuse de societate, pentru ca societatea să poată merge înainte. Dacă ar fi ca toți să ne facem rău unii la alții, societatea nu ar exista. Dar societatea nu își poate permite să aibă pur și simplu încredere în fiecare individ, și s-au stabilit în timp niște reguli care spun că dacă un singur individ o să le încalce, societatea întrucât mai puternică decât un singur individ o să îl pedepsească, de exemplu luându-i libertatea cu închisoarea.

Dar iarăși, nu există reguli absolute, universale, supreme, nici chiar pentru lucrurile cele mai urâte. Tot ce poate fi făcut e permis de univers, iar ceea ce universul nu permite nu poate exista, după definiție.

Desigur, fiecare acțiune are consecințe. Dacă o să încălcați regulile și vă descoperă, în cel mai bun caz o să fiți criticați, în cel mai rău caz o să fiți condamnați la închisoare. Posibil pe viață. Dar nu vorbim despre criminalitate, dar despre chestii mult mai banale. Reguli nescrise care vă afectează viața fără ca să vă dați seama, sau fără ca să vă dați seama că le puteți încălca cu ușurință, fără probleme și cu puține consecințe.

Mă gândesc de exemplu la homosexuali, care nu pot să fie liberi să-și trăiască sexualitatea așa cum vor, la femei, la bărbați, la toate problemele pe care le creăm noi atunci când involuntar ne supunem unui sistem care foarte des e obsolet, vechi și care nu are rost să mai existe.

Binele și răul nu există în afara umanității. Noi stabilim ce e bine și ce e rău. Noi facem reguli pentru noi și noi pedepsim pe cei care le încalcă, mai mult sau mai puțin.
Și uneori pedeapsa, cum ar fi critica altora, ne sperie pân când nu ne dăm seama că ne sperie mai mult să trăim o viață suferind pentru ideile altora. Și atunci devenim cu adevărat liberi. Pentru că viața nu are rost să fie trăită doar suferind, mai ales atunci când nu suntem noi care alegem suferința dată.

Cu cât mai repede vă dați seama că multe reguli de fapt pot fi încălcate (în limitele legilor, desigur), cu atât mai repede o să deveniți liberi de a fi ceea ce vreți voi cu adevărat și cu atât mai repede o să încetați să suferiți. Sau o să suferiți mai puțin. Și cel mai puternic instrument pe care îl aveți la dispoziție pentru a vă da seama de lanțurile care vă leagă și de cușca care vă ține e o simplă întrebare:
de ce?
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть

Editat de către Wallachiel la 2021-03-21 18:56:46




Mesaj util ?   Da   70 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 ... 241 242 243 244 245 246 247 248 249 250
<< Precedenta      Următoarea >>

#1276 by provit88 Warned (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 13:13:35 (693 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1275 Robotic, Already done ))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1277 by ExKlusivE (Dream of you) (0 mesaje) at 2011-08-18 13:57:20 (693 săptămâni în urmă) - [Link]Top
(rofl) (rofl) tema batz


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1278 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-18 15:41:49 (693 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1277 ExKlusivE, E unica perlă de care ești capabil?

p.s. s poati eu fără pătură la offline? XD


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1279 by Robotic (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 15:56:17 (693 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1278 valachesh, "... p.s. s poati eu fără pătură la offline? XD ..." - dami est in chisinau?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1280 by gladiatorxx (User) (0 mesaje) at 2011-08-18 15:59:44 (693 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1275 Robotic, Făţi site.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1281 by MammothDisabled (DNB, Hardcore & Trance <3) (0 mesaje) at 2011-08-18 16:00:10 (693 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1278 valachesh, ce off ?




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1282 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-18 16:06:15 (693 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1279 Robotic, eu și eram în chișinău, dar nu mă așteptam ca offline-ul să fie atât de curând. plec degrabă)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1283 by BeLiWision (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 18:47:44 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
чет вот уже 50 страниц трындим ... и четкие мысли видел только у нескольких... слабовато .


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1284 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-18 19:03:55 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1283 BeLiWision, Спасибо.


Итак, хотелось бы добавить кое-что о нашем пребывании здесь.
Во первых позвольте я извинюсь перед всеми теми кому сказал что смысл жизни не в удовлетворении желаний/потребностей. Я был неправ. Ну или не до конца прав.

Обойдемся без предыстории.

В некоторой степени смысл нашего существования заключается в совершенствовании себя. Но я не понимал отчетливо как именно. Теперь осознал что совершенствование себя может происходить разными путями. Всё таки эволюцию не остановить.
Раньше я думал что это может происходить только проанализировав мир, делая выводы, выучивая уроки и задавая вопросы. В моей голове никак не укладывалось почему люди считают что смысл их существования в оставлении потомства которое якобы должно продолжить начатое отцами дело, или же в удовлетворении потребностей.

Объясняю по порядку.

"Чистое" совершенствование есть стремление к лучшему. Это начало есть во всех. Но не во всех оно открыто. Либо не до конца.
Ваша душа пытается совершенствоваться любыми путями. Но дело в том что душа не может просто взять и перейти на новый уровень. Для этого она проходит через фильтр тела. А тело это как очки для солнца. Оно меняет всё.
Живя в материальном обществе, людей с пеленок кормили бредом и трэшом который медленно "осваивался" у них в подсознании. В итоге мы видим как подсознание влияет на сознание и люди делают выборы которые ведут к такому порядку вещей что и наблюдается в нынешнем обществе. Но как ни крути, оболочка служит душе, а значит порыв к самосовершенствованию остановить попросту нельзя.

Этим объясняется почему люди хотят чтобы дети совершенствовали(!) их жизненные дела. Дело в том что порыв души проходит через "фильтр" подсознания и в итоге это отражается на наш мир не как "чистое" совершенство, а как искаженное. В том числе люди хотят совершенствовать и материальный мир.

А теперь самая грустная часть истории.
Употребление вредоносных веществ, вредоносные действия и вытекающие.
Дело в том что все ваши действия обязательно приведут к тому что всё это будет негативно на вас отражаться в будущем. Это самый трудный, но необходимый путь если по другому не получается. Проходя через боль и трудности вы научитесь стремится всё больше к "чистому" совершенству. Терпение.



Прошу критику.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1285 by Robotic (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 19:07:09 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1280 gladiatorxx, "... Făţi site. ..." - am incercat azi... nu chiar cum vreau... poate mai incolo o sa ma apuc.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1286 by BeLiWision (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 20:21:16 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1284 valachesh, tl;dr XDD

з.ы , инфа откуда ? ) ну или хотяб откуда вдохновлялся ?

эсли будешь утверждать что ВСЕЕ ты строга сам придумал - то , вопрос , ты пришел к этому пытаясь объяснить себе смысл "следствия" ? :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1287 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-18 20:57:30 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1286 BeLiWision, Разговаривал по телефону и "допёрло"
)

#1286 BeLiWision, "... ты пришел к этому пытаясь объяснить себе смысл "следствия" ? ..." - я пришел к этому пытаясь объяснить почему люди так странно отвечают на вопрос темы. )


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1288 by BeLiWision (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 21:41:15 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1287 valachesh, ответы людей в теме и есть следствие :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1289 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-18 22:30:19 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Активнее, активнее, жду критику)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1290 by BeLiWision (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 22:34:46 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1289 valachesh, если опять токо я буду критиковать будет неинтересно x]


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1291 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-18 22:39:39 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1290 BeLiWision, стопудофф, но всё же хотелось бы услышать твое мнение.)
И вообще мнение всех.
А то люди смотрят, видят что многабукфф и не читают.
А зря. )


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1292 by tanciu (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 22:40:59 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1291 valachesh, "... видят что многабукфф и не читают. ..." - şi încă în rusă :look:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1293 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-18 22:42:06 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1292 tanciu1109, dacă îmi promiți că citești și expui o critică în mai mult de 4 fraze complexe ți-o traduc. )


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1294 by tanciu (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 22:43:49 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1293 valachesh, emm...o să încerc. :look:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1295 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-18 23:00:52 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1294 tanciu1109, Deci, aș vrea să adaug ceva în legătură cu faptul aflării noastre aici.
În primul rând aș vrea să-mi cer scuze față de toți cei cărora le-am spus că sensul vieții nu-i în satisfacerea dorințelor/necesităților. Nu am avut dreptate. Sau nu până la urmă.

Într-o măsură oarecare sensul existenței noastre constă în perfecționarea sinelui. Doar că mai înainte nu înțelegeam precis cum. Acum am conștientizat că perfecționarea poate să fie făcută în diferite moduri. Evoluția nu poate fi oprită. Cu puțin timp în urmă credeam că perfecționarea constă în analizarea lumii, facerii concluziilor, învățarea lecțiilor și darea întrebărilor. Nu puteam să înțeleg de ce oamenii cred că sensul existenței lor e în lăsarea urmașilor care în teorie ar trebui să continue ”afacerile” părintelui, sau însăși satisfacerea necesităților.

Explic în ordine.

Perfecționarea ”pură” e tinderea spre mai bine. Această dorință e caracteristică tuturor. Doar că la unii nu e așa de pronunțată. Sufletul încearcă să se perfecționeze în orice mod și chip. Greul constă în faptul că sufletul nu poate să sară brusc, la dorință, la un alt nivel. Pentru asta are nevoie să treacă prin filtrul corpului material. Doar că corpul e ca o pereche de ochelari de soare care schimbă modul în care percepem lumea.
Trăind într-o societate materialistă, oamenii de mici sunt ”hrăniți” cu trash care se depozitează în subconștient. Drept urmare vedem cum subconștientul acționează asupra conștientului și oamenii iau decizii care aduc urmările care le putem vedea în societatea contemporană. Doar că oricum, corpul slujește sufletului, și tendința spre perfecțiune nu poate fi oprită.

Asta ar putea explica de ce oamenii vor ca copii să perfecționeze(!) afacerile lor. Tendința sufletului trece prin filtrul subconștientului și ca consecință se reflectă asupra lumii noastre nu ca perfecțiune ”pură” dar deviată. Din cauza că tind spre materialism, oamenii tind să perfecționeze lumea materială.

Acum partea cea mai tristă a istoriei.
Folosirea substanțelor periculoase, acțiunile necugetate și consecințele.
Acțiunile de așa tip oricum vor aduce la ceva negativ în viitor. E cel mai greu dar totuși necesar drum pentru autoperfecționare dacă restul drumurilor dau greș. Trecând prin greutăți, durere învățați să tindeți mai mult spre perfecțiunea ”pură”. Răbdare.

)


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1296 by tanciu (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-18 23:17:16 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1295 valachesh, per general aş fi de'acord cu tine. şi totuşi sînt unele nuanţe pe care eu le văd diferit.

Faptul că părinţii urmăresc să-şi transmită îndeletnicirile şi "afacerile" copilului său e din simplu fapt că copilul a fost crescut şi educat prin prisma concepţiilor părinteşti, în majoritatea cazurilor copii inconştient încep să îndrăgească lucrurile îndrăgite sau cultivate de părinţi...evident în educaţia unui copil mai apare şi factorul mediului exterior care uneori se poate dovedi mai puternic decât cel al educaţiei "interioare" adică familiale, de aici divergenţele dintre copii şi părinţi.

Un părinte, cred eu, se simte perfecţionat şi împlinit prin copilul lui, pentru că ăsta e lucrul cel mai important în viaţă...şi pentru că în majoritatea cazurilor un om nu se poate aprecia obiectiv pe sine însuşi, încearcă să transmită copilului tot ce după viziunile lui e bine şi frumos...nerealizînd uneori că îşi "atinge" astfel propriile ţeluri.

Perfecţionarea sinelui de care vorbeai la început, vine uneori inconştient, când un om nerealizat pe deplin sau caruia vârsta nu i-a permis să-şi realizeze "afacerile" şi ideile e motivat să-şi transmită toate aceste idei şi percepţii omului pe care îl socoate parte din sine, că are genele sale şi deci va reuşi să deprindă mai uşor...atâta timp cât în toate astea se aplică măsura necesară, cred că se poate atinge perfecţionarea eului părintelui prin copilulu său.


#1295 valachesh, "... Doar că oricum, corpul slujește sufletului, și tendința spre perfecțiune nu poate fi oprită. ..." - tendinţa spre perfecţiune nu poate fi oprită, însă poate fi "modelată" de factorii externi şi anume acel materialism, întrucât perfecţiunea e individuală şi relativă pentru fiecare în parte.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1297 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-08-19 06:54:16 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1296 tanciu1109, "... pentru că ăsta e lucrul cel mai important în viaţă.. ..." - ți-am lămurit din ce motiv copiii sunt ”cel mai important lucru în viață” =)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1298 by LauRrentiu Club de sah si dame (Power User) (0 mesaje) at 2011-08-22 01:49:04 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#0 valachesh, nu am citit toate cele 52 de pagini, insa as vrea sa imi exprim si eu opinia in legatura cu "sensul vietii"
dupa mine, fiecare om isi are propriul adevar, propriul sens al vietii, si acesta difera de la un om la altul...fiecare individ raspunde de  propria viata, si sensul existentii acesteia este determinata de totalitatea experientelor traite, educatia oferita, mediul inconjurator s.a.
respectiv, in viziunea mea, sensul vietii ,fiind determinat de toate aceste lucruri, se asociaza cu indeplinirea tuturor cerintelor personale ce apar pe parcursul existentii noastre, astfel noi obtinand in viata mici victorii, ce ne fac mai fericiti
o data ce ne aflam pe acest pamant, trebuie sa traim astfel, incat sa ducem o viata cat mai plina de fericire, deoarece  altceva ar fi pur si simplu irational...
chiar si daca nu stii cu exactitate care e menirea ta in acest univers, trairea unei vieti ce nu ar aduce bucurie ar fi nonsens, viata ar fi pur si simplu pierduta...

drumul spre fericire este unul lung, si pe parcursul vietii tu de fiecare data vei defini cuvantul "fericire" intr-un mod diferit
presupunem ca azi vrei un job bun, peste  ceva timp vei dori sa intemeiezi o familie, si in acele perioade de viata, daca vei obtine ce ai vrut , vei fi fericit...........si totul nu se rezuma doar la chestii mari, chiar si acum, tu doresti foarte multe lucruri ce ti-ar imbunatati starea, ai unele pasiuni, ce odata urmarite si satisfacute, ti-ar mari considerabil calitatea vietii, si tot asa....
unii primesc placere de la faptul ca ei "tusesc" zi si noapte, altii de la faptul ca au intemeiat o familie, altii ca au obtinut premiul nobel intr-un domeniu...s.a.
tot ce am scris mai sus se poate rezuma in cateva cuvinte, acestea fiind sensul vietii mele:

Sa traiesti viata astfel, incat cand vei muri, sa iti para cat mai putin posibil de rau. [imi cer scuze, poate nu m-am exprimat in cel mai eficient mod, insa sper ca ideea a fost inteleasa]


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1299 by FastDeath (Death is Alive) (0 mesaje) at 2011-08-22 02:09:00 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1298 LauRrentiu, "...  fiecare om isi are propriul adevar, propriul sens al vietii ..." -


#1298 LauRrentiu, "... presupunem ca azi vrei un job bun, peste  ceva timp vei dori  ..." - un blow job .



Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1300 by Nameless_W (User) (0 mesaje) at 2011-08-22 10:53:43 (692 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Hmm, nimeni nu vrea să discutăm un pic și despre sensul EXISTENȚEI în general, nu doar despre sensul existenței umane? )


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 ... 241 242 243 244 245 246 247 248 249 250
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Paranormal > Смысл жизни / Sensul Vieții


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.