Forum Index > Paranormal > Смысл жизни / Sensul Vieții

#0 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-16 18:56:57 (701 săptămâni în urmă) - [Link]Top
În semiotică: Sens - Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic.

Care ar fi sensul vieții și cum îl definim? Subiectivitatea noțiunii a făcut ca până acum discuția să fie suficient de întortocheată pentru a nu putea ajunge la un numitor comun.

Dar e posibil să definim ”nivele”, paradigme de sens pentru însăși cuvântul ”sens”.

Orice opinie e binevenită, atâta timp cât e argumentată. Have fun.


Niște cuvinte pentru niște oameni.



Ceva mai vechi
Ce e fericirea?
Dacă sensul vieții îl definim ca ”de ce să existăm” păi toți există pentru a fi fericiți. Asta-i și ceea ce doresc, asta-i și ceea ce doresc. De ce de două ori? O dată pentru că asta simt oamenii, a doua pentru că sentimentul și ”dorința de a fi fericit” e modul în care oamenii există, e ceea ce face omul om.

Orice acțiune umană are ca scop final fericirea. Începând de la cel mai mic gest până la cel mai măreț din planuri - tot ceea ce facem ar trebui, în viziunea noastră, să ne facă fericiți. Și nu doar pentru că vrem să fim fericiți, dar pentru că nu putem să nu vrem asta. Așa existăm: mergând spre fericire în fiecare clipă, chiar dacă nu ne dăm seama de asta, conștient. Același fenomen - două paradigme, două puncte de vedere diferite.

Ce e fericirea?
ÎnchideЗакрыть

Putem controla voința?
Conform dex-ului, fericirea e o stare de mulțumire intensă și deplină. Să presupunem că mulțumirea înseamnă că nu mai dorim nimic, că avem tot ce ne-am dorit vreodată.

Și dacă definiția, pe cât de arbitrară, poate fi considerată obiectivă (anume întrucât arbitrară), modurile în care se realizează fericirea fiecărei persoane sunt foarte diferite și depind strict de persoană.

Viziunile persoanei alterează drastic concepția subiectivă a fericirii. Viziunile în sine depind de experiență iar experiența e un lanț de cauze și efecte asupra cărora nu prea avem control. Când dorim ceva o facem indipendent de dorința de a dori iar uneori chiar și indipendent de facultatea rațională.

Fiecare pas din trecut e un pas spre viitor, toate alegerile și toate acțiunile ne-au făcut ceea ce suntem, și tot ceea ce vom face mâine va defini viitorul zilei de poimâine. Și chiar dacă prima impresie ar fi că noi de fapt ne putem controla viața, cine ne controlează alegerile? De ce alegem alb și nu negru, de ce ceaiul și nu cafeaua, înghețata cu ciocolată în locul celei cu vanilie? Unde are început lanțul de dorințe care leagă trecutul, de la începutul realității, și viitorul, de la sfârșitul său?

Putem controla voința?
ÎnchideЗакрыть

Există binele și răul?
Pe cât de banal nu ar părea, voința de fapt nu poate fi controlată. De fapt, noi acționăm în baza la ”propria” voință, doar că ontologic, cum explicăm originile acesteia? De ce dorim?

Uneori vedem ceva și dorim asta, alteori nu. Fiecare persoană acționează, ”trăiește”, face ceva pentru că vrea ceva. Același Schopenhauer spuse că ”voința” e entitatea primordială, fundamentul realității.

La nivel practic, asta se articulează într-un sistem suficient de complex (mă rog, în raport cu noi) pe care noi îl numim ”societate” și ”civilizație umană”. Dar tocmai din aceste motive, din cauza aceste complexități la mai multe nivele, oamenii trăiesc într-o lume de conflict: cu natura, cu alți oameni, cu ei înșiși. Fiecare om are o scară de valori și în propriul lor sistem ideologic această scară are valență absolută. Dar înafara acestui sistem?

Există binele și răul?
ÎnchideЗакрыть

Suntem oare liberi să alegem?
Binele și răul există. Și atunci de ce nu putem stabili niște criterii absolute și gata? Ei bine, pentru că fiecare persoană are opinii, și atunci când spunem ”opinii” noi de fapt vrem să spunem ”paradigme”.

Binele și răul sunt valori relative în raport cu paradigme diferite, dar absolute în oricare din ele. Dacă individul cunoaște puține - acele puține, indiferent de cantitate și calitate, reprezintă totalitatea viziunii lumii sale. Orice idee nouă o să fie comparată și analizată în raport cu sistemul ideologic deja prezent, pentru că așa funcționează mintea umană.

Deseori se spune că cei care fac rău nu cred că fac rău. Și asta la mai multe nivele. În absolut nu există nici o regulă morală, dar ele există în raport cu ideile unei societăți, unei comunități sau a unui individ. Pedofilia a fost mereu demonizată la maxim și totuși e practicată chiar și de acei preoți. Și atunci? Ei bine, ei își dau seama că social asta e ”rău”, dar în paradigma lor (care conține nu numai niște reguli arbitrare, dar și totalitatea sentimentelor, emoțiilor și a voinței (!) ) asta nu-i chiar atât de rău. Probabil chiar e bine. Voința umană ne ghidează spre plăcere, indiferent de care ar fi forma ei.

Suntem oare liberi să alegem?
ÎnchideЗакрыть

Ce e omul de fapt?
Și iar, răspunsul e ”da și nu” în același moment. Libertatea de a alege există ca noțiune la un nivel de pur uman, în înțelegerea comună a sensului. Problemele apar atunci când încercăm să dăm o definiție complet obiectivă și potențial absolută.

Una din cele mai fundamentale legi a realității* e cauzalitatea. De la început și până la sfârșit, totul are o cauză și toate cauzele au un efect. Sigur, oamenii nu mereu sunt capabili să cunoască cauzele și efectele, de aia noi încă explorăm realitatea. În trecut, multe fenomene erau inexplicabile din cauza lipsei de cunoștințe și oamenii le băgau pe toate într-o cutie mare de ”se întâmplă pentru că așa trebuie/așa vrea o oarecare divinitate”.

Oamenii, fiind supuși cauzalității, nu pot de fapt să aleagă. Desigur, depinde de ce stabilim noi că înseamnă ”a alege”, dar chiar și la nivel intuitiv, a alege între două opțiuni înseamnă a acționa în direcția unui anumit rezultat, nu și în direcția altuia. Multe din legile sociale și nu numai presupun că această acțiune e complet independentă de oricare alți factori, pe când asta-i evident greșit.

Când alegem întotdeauna suntem condiționați de propria experiență și de alți factori pe care noi de fapt nu-i putem controla, precum voința, propria condiție biologică, fiziologică, teritorială, socială, etc. Orice alegere o să fie doar consecința necesară a unei mulțimi de factori pe care noi pur și simplu nu reușim să-i cunoaștem și/sau înțelegem.

Și atunci, ce e omul de fapt?
*revenim la concepția realității mai târziu
ÎnchideЗакрыть

Ce reprezintă conștiința?
Nu e ușor să definim umanul. O putem face iarăși, la mai multe nivele, fizic, chimic, biologic, psihologic, social, existențial ș.a.m.d. Ca criteriu inițial (pentru moment), stabilim că toate fenomenele psihologice depind de starea biochimică a sistemului-organism, în particular a creierului. Organismul e în stare să capteze semnale din extern, și să le unească într-o unică schemă care reprezintă conștiința și experiența lumii în timp real (aproape în timp real).

Dar cum am menționat deja, semnalele, elaborarea lor, criteriile elaborării și output-ul sistemului sunt fenomene legate de cauzalitate: au loc anumite reacții chimice, iar la nivel mai profund anumite fluctuații în câmpurile de forțe care, în ansamblu, generează ceea ce noi numim ”conștiință” și mai ales ”conștiință de sine”.

Complexitatea acestor interacțiuni permite ca sistemul să ”țină minte” și să ”elaboreze” conform unui algoritm propriu, apărut și evoluat în mod natural, anumite seturi de fluctuații în aceleași câmpuri de forțe: putem capta fotoni într-un anumit interval (destul de redus) de frecvență, putem simți prezența anumitor forțe cu o anumită intensitate când atingem obiectele, putem ști dacă sunt sau nu prezente anumite molecule în jur (gust, miros), etc.

Și atunci, ce e omul? O ”piatră cu creier”, un ghemotoc de materie care nu-i, fundamental, chiar atât de diferit de oricare altul? Ei bine, și da și nu. ”Conștiința” se percepe pe sine nu din punctul de vedere a universului, dar din punctul de vedere propriu. E absolut natural că în sistemul ”conștiință” la nivel psihologic totul să aibă o valoare foarte diferită de aia pe care o are baza fizică a sistemului, din simplul motiv că noi folosim alte instrumente (mintale) pentru a descrie partea fizică de cele pe care le folosim pentru a simți lumea: când descriem (nu în ultimul rând în mod matematic) un fenomen - acesta nu-i simțit de conștiință ca fiind parte din lumea fizică/materială în timp real și care poate fi perceput direct. Conștiința creează modele, iar modelele nu-s realitatea, ci reprezintă realitatea, îs integrate în viziunea conștiinței în așa mod încât asta să poată înțelege realitatea fără a o simți direct la nivel fizic. Modelele îs reale în conștiință, nu în materia externă conștiinței.

Dar ce reprezintă conștiința dintr-un punct de vedere diferit decât cel propriu, obișnuit?
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть

Ceva nou

1. De ce ar trebui cineva să caute ceva mai mult de la viață?


Acum că trebuie să scriu e mai greu decât credeam. Eu am găsit răspunsul meu. Voi l-ați găsit pe al vostru?

Cred că întrebarea ar trebui să fie pusă într-un mod diferit. Vă place viața pe care o trăiți? De ce vă treziți dimineața? Unde vreți să ajungeți în viață? De ce faceți ceea ce faceți?
Sunteți fericiți? Suferiți? Aveți probleme și vreți soluții?
Sunteți conștienți de faptul că peste 100 de ani nu o să mai fiți aici? Doar imaginați-vă: viața trece, nevoile și plăcerile vin și se duc, îmbătrâniți, și la un moment... gata. Și mai departe? O să lăsați ceva, sigur, dar unde o să fiți voi concret? Unde-s strămoșii noștri de 1000 de ani în urmă? Ce au lăsat? Cine-i cunoaște?
Nu vă e frică? Anii trec repede și la un moment nu o să mai fie nimic. Și atunci de ce să nu fiți fericiți acum că puteți?

Dar știm cu toții că viața e grea, că nevoi îs multe și că trebuie să trăim într-o societate care poate nu e societatea pe care o vrem. V-ați întrebat vreodată oare cum ar arăta societatea ideală în care vreți ați vrea să trăiți? Eu cred că direct sau indirect fiecare din noi și-a pus întrebarea asta, mai ales acum că lumea e globalizată și ne putem mișca relativ cu ușurință.

Cineva poate visează la o societate mai pe stil vechi, unde familia are rol central, unde femeia are grijă de bebeluși și bărbatul lucrează iar dumina merg toți la biserică pentru a demonstra respectul și mulțumirea lor față de creator.
Cineva poate vrea o societate unde toți îs liberi să fie ceea ce vor, fără reguli multe, unde nimeni nu te critică pentru că ești diferit.
Cred că fiecare din noi are un răspuns personal la întrebarea asta.

Vă simțiți bine aici unde sunteți? Vă place societatea în care vă aflați? Da, nu, de ce? Eu de exemplu des mă gândesc la raportul dintre bărbați și femei și la rolurile impuse de societate. Bărbații trebuie să fie virili, înalți, cu barbă și mușchi și trebuie să facă bani, să aibă casă, mașină, carieră, etc. Un bărbat nu trebuie să aibă emoții, să plângă, să aibă hobby-uri stranii în afară de sport, femei, bere și pescuit, bla bla. Generalizez într-un mod banal, desigur. Viceversa, o femeie trebuie să fie frumoasă, prostuță, cu țâțe mari și să aibă grijă de bărbat și de casă. O femeie nu poate să fie puternică, independentă, să aibă carieră și să schimbe bărbații ca ciorapii. Așa nu se poate.

Sunt multe lucruri care pur și simplu ”nu se poate” sau ”așa trebuie”. Dar oare v-ați întrebat vreodată de ce nu se poate? Nu contează ce anume. Cred că fiecare din noi are ceva care ”nu se poate” și ceva care ”așa trebuie”. Nu v-ați gândit niciodată în sinea voastră că dacă nu era ”așa trebuie” poate că erați mai fericiți? Că dacă nu era ”nu se poate” poate că reușeați să obțineți mai multe de la viață? Dar nu se poate, așa nu e bine.

Ei bine, dacă ați fi mai fericiți fără ”nu se poate” sau fără ”așa trebuie”, cea mai ”puternică” întrebare pe care v-o puteți pune în cazul dat e ”De ce?”. De ce nu se poate? De ce așa trebuie? De ce naiba un bărbat nu are dreptul să plângă? De ce o femeie nu poate să schimbe partenerii în fiecare zi? De ce nu e bine să prețuim mai mult un prieten decât un frate? De ce nu se poate să nu botezăm bebelușii? De ce o femeie nu poate lucra și întreține bărbatul care stă a casă și are grijă?

E important să țineți minte mereu un singur lucru: nu are sens să vă mințiți pe voi înșivă. În mintea voastră nimeni nu vă judecă. Sunteți doar voi și gata. Nimeni nu vă poate intra în minte, nimeni nu vă poate critica, indiferent de cât de stranii sau ”urâte” îs gândurile și răspunsurile care vă vin. Cu voi înșivă nu are rost să vă apărați, nu aveți nevoie să vă justificați. Nu e necesar.

Poate că sunteți niște bărbătoi 2x2m, plini de barbă și mușchi și în mintea voastră ați vrea să vă îmbrăcați cu haine roz și să priviți desene animate și societatea nu acceptă lucrurile date. Și poate că vă convingeți mereu că nu e bine să nu fiți virili, masculini, că nu se poate, că e urât. Sau poate că sunteți niște domnișoare care vor de la viață doar bani, călătorii și sex și care nici în gând nu au să se căsătorească, să-și facă o familie sau să facă și să crească copii. Dar nu e ceea ce v-au spus mereu, nu așa se comportă o domnișoară. Nu se poate, e urât. E rău. Nu e bine.

Dar de ce? Cine naiba a decis că nu se poate să faceți ceea ce vreți? Ce contează ce vrea societatea? Peste 100 de ani nu o să mai existați și nu o să mai conteze. Voi sunteți aici, acum și nu sunteți fericiți pentru că ceea ce vreți cu adevărat nu e ceea ce vă permiteți să faceți. Și poate că suferiți, pentru niște reguli pe care vi le-au impus și de care nu ați avut curajul să vă îndoiți.

De ce? De ce nu se poate să faceți ceea ce vreți? V-ați întrebat vreodată? E greu să pui la îndoială tot ce știi, pentru că ne rușinăm, chiar și atunci când suntem singuri. Unele chestii nici nu reușim să le gândim, pentru că ne deranjează, ne umplem de rușine, ne gândim la ce ar spune alții dacă ar ști ce gândim și ne limităm pe noi înșine chiar și atunci când nu e nimeni să ne asculte.

E suficient doar un singur pas. E suficient pur și simplu să realizați că nu e nimic rău în căutarea răspunsurilor. V-au spus că anumite lucruri nu se pot face și nici măcar gândi. Dar de ce? De ce nu? Trebuie să existe un motiv, pentru că fără un motiv e naiv sau chiar tâmpit să facem oricare lucru, când acesta ne face să suferim. Și atunci? Și atunci trebuie să căutăm și să găsim motivele. Dacă trebuie să suportăm și să suferim, trebuie să fie un motiv, trebuie să fim conștienți de ce o facem, pentru a ști dacă merită cu adevărat sau nu. Pentru a nu suferi în zadar.

Căutați răspunsurile. Întrebați-vă ”de ce” la infinit. De ce societatea nu vrea să fim ceea ce suntem cu adevărat? Pentru că ceva e cu adevărat ”bine” și ceva e cu adevărat ”rău”? Ce? Cum? De ce? Căutând răspunsurile o să vă dați seama că de fapt nu există un de ce concret, care să fie obiectiv și nu subiectiv. O să vă dați seama la un moment dat că de fapt nu există reguli care să nu fie ”pentru că așa vor persoanele”. Regulile au fost inventate de persoane, pentru persoane.

Ba chiar mai mult de atât. Legile au fost inventate de persoane pentru persoane. A nu fura, a nu ucide, a nu face rău. Nu există un ”de ce” suprem, absolut. Nu există un website a universului unde poți să citești regulile sau FAQ. Regulile sunt impuse de societate, pentru ca societatea să poată merge înainte. Dacă ar fi ca toți să ne facem rău unii la alții, societatea nu ar exista. Dar societatea nu își poate permite să aibă pur și simplu încredere în fiecare individ, și s-au stabilit în timp niște reguli care spun că dacă un singur individ o să le încalce, societatea întrucât mai puternică decât un singur individ o să îl pedepsească, de exemplu luându-i libertatea cu închisoarea.

Dar iarăși, nu există reguli absolute, universale, supreme, nici chiar pentru lucrurile cele mai urâte. Tot ce poate fi făcut e permis de univers, iar ceea ce universul nu permite nu poate exista, după definiție.

Desigur, fiecare acțiune are consecințe. Dacă o să încălcați regulile și vă descoperă, în cel mai bun caz o să fiți criticați, în cel mai rău caz o să fiți condamnați la închisoare. Posibil pe viață. Dar nu vorbim despre criminalitate, dar despre chestii mult mai banale. Reguli nescrise care vă afectează viața fără ca să vă dați seama, sau fără ca să vă dați seama că le puteți încălca cu ușurință, fără probleme și cu puține consecințe.

Mă gândesc de exemplu la homosexuali, care nu pot să fie liberi să-și trăiască sexualitatea așa cum vor, la femei, la bărbați, la toate problemele pe care le creăm noi atunci când involuntar ne supunem unui sistem care foarte des e obsolet, vechi și care nu are rost să mai existe.

Binele și răul nu există în afara umanității. Noi stabilim ce e bine și ce e rău. Noi facem reguli pentru noi și noi pedepsim pe cei care le încalcă, mai mult sau mai puțin.
Și uneori pedeapsa, cum ar fi critica altora, ne sperie pân când nu ne dăm seama că ne sperie mai mult să trăim o viață suferind pentru ideile altora. Și atunci devenim cu adevărat liberi. Pentru că viața nu are rost să fie trăită doar suferind, mai ales atunci când nu suntem noi care alegem suferința dată.

Cu cât mai repede vă dați seama că multe reguli de fapt pot fi încălcate (în limitele legilor, desigur), cu atât mai repede o să deveniți liberi de a fi ceea ce vreți voi cu adevărat și cu atât mai repede o să încetați să suferiți. Sau o să suferiți mai puțin. Și cel mai puternic instrument pe care îl aveți la dispoziție pentru a vă da seama de lanțurile care vă leagă și de cușca care vă ține e o simplă întrebare:
de ce?
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть

Editat de către Wallachiel la 2021-03-21 18:56:46




Mesaj util ?   Da   70 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 ... 241 242 243 244 245 246 247 248 249 250
<< Precedenta      Următoarea >>

#276 by NARUT0 (Uploader) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:28:26 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#272 valachesh, da am mai citit nustiu unde ca noi defapt suntem energie pura .. ceea ce ne face solizi sunt niste vibratii .. nu prea stiu multe detalii

in orice caz cand faci meditatii poti sa simti acele vibratii


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#277 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:28:47 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#271 bubujunior, "... ce ai in vedere prin asta? in procesul reincarnarii ai de ales? dupa care uiti ce ai ales si totul pina la nasterea de dupa reincarnarea din cazul dat? ..." - e cam complicată chestia. când conștiința ta devine ”mare” treci la alt nivel.

#274 digit, "... este vre un rationament logic care sta la baza frazei acestea? ..." - este vreun raționament logic pentru care protonii au sarcină pozitivă?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#278 by Bear_grylls (User) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:31:28 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
insa cred ca adevarul e mult mai presus decat poate concepe creierul uman..


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#279 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:31:57 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#276 NARUT0, "... ceea ce ne face solizi sunt niste vibratii ..." - materia e compusă din vibrații. e adevărat.

cine caută raționalitate - http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_Corzilor


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#280 by System at 2011-06-17 20:32:18 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#277 valachesh, , "... când conștiința ta devine ”mare” treci la alt nivel. ..." - adica? mai profund, e prea la general


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#281 by NARUT0 (Uploader) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:32:53 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#280 bubujunior ai jucat vreodata wow ?

#278 Bear_grylls, "... insa cred ca adevarul e mult mai presus decat poate concepe creierul uman.. ..." - omul din plictiseala inventeaza multe prostii




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#282 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:34:53 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#281 NARUT0, "... omul din plictiseala inventeaza multe prostii ..." - dar dacă gândurile sunt materiale?)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#283 by Bear_grylls (User) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:35:29 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#281 NARUT0, asta ziceam si eu.. ash vrea sa avem un loc unde sa nu ne fie frica de cenzurarea mesajelor sau de inchiderea topicului... desigur un loc unde sa ne expunem opiniile civilizat

#282 valachesh, vrei sa spui ca gandurile ar putea fi materie ? )

eu ma retrag pe un timp de pe net.. cand revin citesc numaidecat toate mesajele.. :wink:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#284 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:37:25 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#280 bubujunior, "... adica? mai profund, e prea la general ..." - trăind acumulezi experiență. din experiență alegi un drum - negativ sau pozitiv. acumulând experiență pe drumul ales vibrațiile tale devin tot mai mult caracteristice drumului. când ajungi un anumit livel - poți simți/trăi în altă dimensiune.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#285 by digit (Ender's Game) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:37:35 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#277 valachesh, "... este vreun raționament logic pentru care protonii au sarcină pozitivă? ..." - sarcina protonilor a fost dovedita pe experimente stiintifice. Propozitia ta nu vad sa aiba vreo conotatie rationala decat numai daca cineva a simtit reincarnarea ca un proces constient

#279 valachesh, "... cine caută raționalitate - http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_Corzilor ..." - teorie nedemonstrata


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#286 by System at 2011-06-17 20:40:16 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#281 NARUT0, "... #280 bubujunior ai jucat vreodata wow ? ..." - da, un joc de kkt.

#284 valachesh, ok, dar totusi e prea dificil, mi se pare ca discutam despre reincarnare si despre trecerea de la o viata la alta


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#287 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:40:27 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#285 digit, "... sarcina protonilor a fost dovedita pe experimente stiintifice. ..." - nu te-am întrebat dacă e pozitivă ci de ce e pozitivă?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#288 by NARUT0 (Uploader) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:41:02 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#284 valachesh, teai uitat la What The Bleep do We Know nu ?

ca acolo se vorbeste ceva despre teorie corzilor

ca acolo se vorbeste ceva despre teorie corzilor


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#289 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:41:31 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#286 bubujunior, "... mi se pare ca discutam despre reincarnare si despre trecerea de la o viata la alta ..." - în linii generale așa este.

#288 NARUT0, "... nu ? ..." - nu.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#290 by digit (Ender's Game) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:43:52 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#287 valachesh, asa e oranduirea universului. Sau tu ai un raspuns diferit?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#291 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:44:41 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#290 digit, logica unde-i?)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#292 by Abercromb (haţker) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:46:09 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Orice viaţă a fost făcută cu un scop, fie că omul îl percepe fie că nu. Crede în D-zeu, citeşte Biblia ,încearcă să fii mai bun , să zîmbeşti , să iubeşti , să ajuţi , să suferi împreună cu cel ce suferă , să rîzi împreună cu cel ce rîde , respectă , etc. Acestea sunt secretele unei vieţi de valoare, fără de care viaţa n'are sens.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#293 by digit (Ender's Game) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:46:10 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#291 valachesh, In faptul ca eu pot sa afirm povesti si basme ca nimeni no sa ma creada daca nu prezint dovada. Fix asa si cu fraza la care te-am rugat sa am arati daca este bazata pe ceva sau ai luat-o din pod.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#294 by System at 2011-06-17 20:46:15 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top

valachesh wrote:

trăind acumulezi experiență. din experiență alegi un drum - negativ sau pozitiv. acumulând experiență pe drumul ales vibrațiile tale devin tot mai mult caracteristice drumului. când ajungi un anumit livel - poți simți/trăi în altă dimensiune.




#289 valachesh, "...  în linii generale așa este. ..." - atunci unde vezi in textul scris de tine trecerea de la o viata la alta? am inteles doar ca traind acumulezi experienta si ajungind batrin, sau pur si simplu peste ani devenind matur, intelegi viata altfel. Nici un fel de moarte, reincarnare, nastere nu am sesizat, desi asta defapt a fost intrebarea mea


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#295 by Wallachiel (Castle of Dreams: Sleeping Garden) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:48:50 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#294 bubujunior, nu era despre bătrânețe. în fiecare viață sufletul acumulă experiență.



#293 digit, nu îmi trebuie să mă crezi. dacă eu greșesc și tu mă crezi - eu o să fiu responsabil. vreau doar să vă gândiți un pic)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#296 by NARUT0 (Uploader) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:50:49 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#293 digit, watch "What the bleep do we Know"


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#297 by System at 2011-06-17 20:51:26 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#295 valachesh, "... în fiecare viață sufletul acumulă experiență. ..." - da, dar cum are loc trecerea de la o viata la alata? ce e dupa moarte si in acelasi timp pina la nastere in alta viata?(raspunsul ar fi: Reincarnarea, dar anume ce se petrece in acest spatiu care l-am mentionat? ce are loc?)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#298 by jorj (Power User) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:53:37 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Мой смысл... жизнь лишь тогда приобретает смысл, когда ты можешь ее оценить взвешивая все свои достижения и падения. Смыслом наполняют нашу жизнь идеи, вдохновение, любовь, ненависть, злость... сильные эмоции. У каждого свои взгляды на смысл, для кого то упорное созидание великих идей и творений есть неотъемлемая истина; для других бурная кипящая жизнь, полная взлетов и падений, курьезов, разочарований и успехов.
Мы меняемся каждый день, улыбка незнакомки на улице, может перевернуть день, идеи.... ). Взгляд старушки у церкви заставит задуматься.... . Каждый смотрит на жизнь своим прошлым опытом, оценивает или меняет точку зрения, смысл жизни.
Мой смысл... Уже очень долго я пытаюсь быть ближе к тем кто меня окружает, пытаюсь показать собственным примером, что стремление к высокому, должна быть истинным стремлением каждого. Но как часто бывает желание доказать, показать, помочь отдаляет тебя от тех кто действительно для тебя близок)
Сегодня я меняю свой взгляд на жизнь.... "Пусть каждый сам находит дорогу, мой путь будет в сотни раз длинней!"


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#299 by digit (Ender's Game) (0 mesaje) at 2011-06-17 20:53:48 (700 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#294 valachesh, deci dupa logica ta, ceea in ce tu crezi nici nu merita dovedita altora. Sau alt motiv ar fi pentru ca nu esti sigur in ceea ce crezi sau spui. Meh.


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 ... 241 242 243 244 245 246 247 248 249 250
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Paranormal > Смысл жизни / Sensul Vieții


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.