După “Marea Adunare Naţională” de la Chişinău din 27 august 1989, în care sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, în  31 august 1989, Sovietul Suprem al R.S.S. Moldovenesti adopta Legea prin care se conferea limbii moldovenești statutul de limba de stat. Se hotărâ, de asemenea, printr-o alta lege, abandonarea grafiei chirilice si revenirea la alfabetul latin. In ambele acte legislative se mentiona explicit faptul ca limba moldoveneasca este ''identica'' cu limba româna.

Aceste legi au fost adoptate de Parlamentul Moldovei la cererea imperativa şi sub presiunea celor 700.000 de participanți la Marea Adunare Națională, organizată de Frontul Popular din Moldova, în aceeași zi, in Piața Centrala a Chișinăului.

Ulterior, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sarbatoare națională ''Limba noastră cea româna''. Tot la acea vreme, intelectualii moldoveni au constituit Societatea culturala de ocrotire si răspândire a limbii române ''Limba Noastra cea Romana'', avându-l în frunte, în calitate de președinte, pe poetul Nicolae Dabija.

În 1994, guvernul agrarian, de orientare neocomunista,  modifică  art.13 din Constituția Moldovei, adoptata la 21 iulie același an, care proclama ca ''limba de stat a Republicii Moldova este limba moldoveneasca, cu alfabet latin'', fiind astfel eliminata recunoașterea identității acesteia cu limba romana.

În 2001 conducerea ţării a decis schimbarea numelui în „Limba noastră".

Cu toate acestea, în presa națională, ca și în limbajul intelectualității, al fortelor politice național-reformatoare, pentru cei care mai spera ca năzuințele lor să se împlinească, sărbătoarea continuă să rămână ca fiind ''Ziua Limbii Române''.

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte

Mesaj util ?   Da   0 puncte