1. roz - Frunza
2. ivanpuf - Frunze vii
3. malish55 - Frunze de măr

„Dumnezeu e în iubire!”
Eu nu cred în Dumnezeu –
Dragostea la mine naște
Dintr-o inimă de-ateu.

Eu nu cred în revelații,
În oraculi și profeți,
Prorocirea naște-n strofa
Și în slova de poeți.

Eu nu cred că răstignirea
Unui țap ispășitor
Va ierta păcatul care-i
Moștenit de un popor.

Omul din natură nu e
Păcătos față de Domn,
Dar natura e aceea
Păcătoasă pentru om.

Omul inventă păcatul,
E-a lui basm, e-a lui mormânt,
Păcătos, eu cred, e-acela
Ce nu stă nicicând pe gând.

Eu nu cred în rugăciune,
Nu pliez al meu picior,
Rugăciunea e deșartă,
E minciună și oror.

Nu rugați să vi se facă
Vostru dor capricios,
Ce e putred până-n carne,
Până-n măduvă și-n os.

Universul e pustie
Și nu-i pasă Lui de noi,
El n-aude rugăciunea
Unei specii de noroi.

El e plin de stele arse
Ce se-ntind în înfinit,
Lăsând doar lumina care
Din adâncuri a venit.

Erau acum și iată nu-s,
Sunt doar o amintire
Acelui Dumnezeu care
Nu știe de iubire.

O! Dați-mi pace, eu nu cred
În al vostru Dumnezeu –
Dragostea e-a mea credință
Dintr-o inimă de-ateu.

Vedea-voi în miezul lumii sumbre
Oameni nemernici,speriați de umbre
Vedea-voi pe ei, dincolo de ușă
Oameni nemernici, murdari de cenușă.

Iar pe lângă ei, unica scăpare..
Mă privește simplu și nevinovat
Chemându-mă.. la o sărutare
Chemându-mă..să-mi dea de leac

Are brațele subțiri, nu tocmai mici
Și-o privire, mai tare decât un bici
M-aș cufunda.. la pieptu-i liniștit
M-aș cufunda.. și-aș gusta din infinit

S-o cuprind.. ar părea puțin.. sau poate..
Chiar asta vrea, și-o spune-n șoapte
După înserat, la-nceput de noapte
Să știu de ea, să uit de moarte

Sisif

Eu port cu mine ceea, ce voi mi-ați pus în suflet –
O piatră ce-n durere, sisific o suport,
E darul vostru care-i să-l uit cu neputință
Și-i crucea cea din spate pe care eu o port.

Mi-ați semănat în minte semințele deșarte
Ale tristeții dure, de un necaz pustiu –
Acum au dat și roade, acum sunt înflorite
Și rod în carnea-mi vie, și-n trupul meu cel viu.

Să iert ar fi o crimă, ar fi să las să cadă
Cea piatră uriașă, să stau sub ea strivit,
Iar crucea mea din spate, ce-o port eu cu durere
S-ar face într-o clipă o cruce de mormânt.

A nu ierta înseamnă să fiu Sisif întruna,
S-accept cadoul vostru, al vostru dar nesfânt,
Ar fi deșertăciunea să o prefac în casă,
Să uit eu adevărul și mie să îmi mint.

Eu las să cadă crucea, să cadă și cea piatră,
Eu nu v-accept cadoul, al vostru dar deșert,
Să știți că e momentul în care indulgența,
Triumfă și vă zice: vă iert, vă iert, vă iert!