Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (679 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#1726 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2015-12-30 12:32:21 (464 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#1727 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-05 18:29:13 (463 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#1728 by dragonwar (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-05 21:45:05 (463 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#1729 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-08 20:57:40 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1728 dragonwar,

- Ce efecte pozitive sau negative are inotul si care din ele le=au simtit pe pielea proprie inotatorii cu experienta din acest chat.
- Dezvoltarea fizica. Cine a crescut de la inot in inaltime,cine a devenit mai rezistiv,cine sia-a tratat boli,cine a devenit mai musculos...
- Bazine din chisinau (informatie actuala, nu doar exemple de bazine sovietice).
- Noi abonamente care reduc cheltuieli
- Bazine cu purificarea apei mai putin agrreesiva pentru sanatate.
-Bazine moderne.
-Din cand in cand mai scriem cate un aviz aici sa nu se urineze incepatorii,sa nu scuipe ca nui frumos sa nu mearga pe contrasens in apa.
-Reguli de comportament in bazin
- Recomandari referitor la antrenamente,alimentatie inainde/dupa,
- Antrenori.
-Grupe de inotatori care au nevoie de rezultate,nu doar de relazare.
-Sexul in apa dupa sau inainttea antrenamentului.

:-P

Toate trebuie sa fie in permanenta si activa discutie . Dupa voi mai sint inotatori incepatori care trebuie sa cunoasca si sa fie pregatiti . Nu fiti egoisti l,lenosi sau indiferenti chiar daca aveti acolo diplome sau medalii .


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1730 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-10 03:55:12 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top

AlinaUrsu wrote:

#1728 dragonwar,

- Ce efecte pozitive sau negative are inotul si care din ele le=au simtit pe pielea proprie inotatorii cu experienta din acest chat."eu simt spatele ca duce dorul bazinului dupa ce am de carat ceva mai greu pe la tara:saci de constructie,cereale etc,daca frecventez regulat-nu am probleme,asta-i un PLUS de-ajuns pentru mine ca sa nu las bazinul...
- Dezvoltarea fizica. Cine a crescut de la inot in inaltime,cine a devenit mai rezistiv,cine sia-a tratat boli,cine a devenit mai musculos..."Ca si orice sport,inotul are pachetele lui de muschi spre dezvoltare mai intensa:m.pectorali,intercostali interni si externi,drepti ai spatelui etc,nemaivorbind ca orice sport e benefic pentru intreg organismul pentru o dezvoltare armonioasa,pentru capatarea imunitatii si rezistentei organismului impotriva agresorilor interni si externi,mai ales in lupta cu STRESUL care e problema 1 a lumii de azi
- Bazine din chisinau (informatie actuala, nu doar exemple de bazine sovietice).
- Noi abonamente care reduc cheltuieli"la Palatul Sporturilor la moment 350 lei-2 ori pe saptamina,total 8 frecvente/lunar,fara antrenor
-Din cand in cand mai scriem cate un aviz aici sa nu se urineze incepatorii,sa nu scuipe ca nui frumos sa nu mearga pe contrasens in apa"-uite si regulile de comportament in bazin+1.sa nu se opreasca la jumatate de drum sau aproape de capat,dificil pentru cei care vin din spate si in capat se intorc 2.sa nu faca ambuteiaje pe la capetele bazinului 3.sa aleaga pista corespunzatoare experientei,daca vede ca pe o pista nu face fata vitezei si randamentului,nu e oprit sa incerce alte piste:-)
-Grupe de inotatori care au nevoie de rezultate,nu doar de relaxare"-asta si pe mine m-ar interesa la o adica:-)

:-P

Toate trebuie sa fie in permanenta si activa discutie . Dupa voi mai sint inotatori incepatori care trebuie sa cunoasca si sa fie pregatiti . Nu fiti egoisti l,lenosi sau indiferenti chiar daca aveti acolo diplome sau medalii .




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1731 by Krakadil (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-10 16:09:40 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1713 AlinaUrsu, "... Probleme cu ochii nu ati avut din cauza presiunii formate de ochelarii de apa ..." - de ce nu mai bine fara ochelari ? :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1732 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-10 17:15:50 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#1733 by Krakadil (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-10 17:29:31 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1732 AlinaUrsu, daca speli ochii bine dupa ce esi din bazin nu se intimpla nimic,personal de mai bine 15 ani de cind prima data am fost la bazin inot fara ochelari,indiferent in mare,bazin sau lacuri


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1734 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-10 18:33:06 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#1735 by Krakadil (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-10 18:53:27 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#1736 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-10 18:57:10 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#1737 by dragonwar (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-10 21:15:19 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1729 AlinaUrsu, Daca ai asa multe intrebari ce trebuie de facut atita vorba... dute o data la bazin... ai sa vezi singura care sunt efectele de la apa... care muschi lucreaza mai intens, care este pretul... cu sexul in apa mai bine citeste de pe net, prea multi ochi sunt pe acolo ca sa aplici in pratica... desigur daca nu te deranjeaza.

Daca doresti foarte tare.. pot sa rup o ora si sa-ti arat cum trebuie de innotat... desigur dupa lucru numai. Asa ca pina nu ai sa incerci pe propria piele, nu ai sa intelegi efectele si ai sa umbli numai cu intrebatul.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1738 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2016-01-11 19:39:38 (462 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Adăugați-mă ca amator plz :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1739 by F12tip (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-16 19:52:14 (461 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Salut! Care sunt cele mai actuale bazine pentru a te ocupa pe timpul de iarna?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1740 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2016-01-16 19:56:49 (461 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1739 F12tip, pe 31 August lângă Guvern. Personal am umblat mulți ani acolo, am înotat pe timp de iarnă sau chiar de ninsoare și mi-a plăcut mult. Recomand


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1741 by F12tip (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-16 20:12:55 (461 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1740 Murzilca, Multumesc.
Totodata, nimeni nu este la curent ce pret e la Niagara la bazin?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1742 by creciun92 (Workout|Optimist|Dealer) (0 mesaje) at 2016-01-31 12:17:20 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top
salut.cineva cunoaste bazine in chisinau?mar interesa mai mult sectorul buiucani,centru,botanica,telecentru.stiam ca este la liviu deleanu,dar nustiu ce prezinta el.la palatul sporturilor nu pot sa plec deoarece acolo cind iti faci abonament,trebuie sa indici zilele si ora cind vei veni,dar eu asta nu o pot face deoarece nustiu cum mi se nimereste graficul la lucru, cind lucrez in noapte si in zi(pentru ca variaza mereu).daca cineva stie, astept raspunsuri


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1743 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-31 13:28:37 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1742 creciun92, In centru este abonament cu grafic liber . (Langa Guvern) >Pretul e la fel ca la palatul sporturilor.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1744 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2016-01-31 13:29:40 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1743 AlinaUrsu, dap parcă la ei e abonament fix? Sau este și liber?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1745 by creciun92 (Workout|Optimist|Dealer) (0 mesaje) at 2016-01-31 13:47:44 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1743 AlinaUrsu, sh oameni is multi? ai makar unde sa innoti normal ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1746 by CoBrA15 (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-31 13:53:38 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top

creciun92 wrote:

#1743 AlinaUrsu, sh oameni is multi? ai makar unde sa innoti normal ?


aceea ii baltoaga nu bazin +  vin multi studenti de la Universitatea de Sport ca au lectii


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1747 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-31 14:05:37 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1744 Murzilca,

Este varianta cu abonament liber . Diferenta e ca la abonament liber lectia e semnata in abonament atunci cand intri in bazin indiferent de ora.Tu vei trebui sa iai singur in calcul frecventa asa ca timp de o luna (sau jumate) sa cheltui numarul de ore (12 ore)

#1745 creciun92, Depinde de ora . Sint unele ore pe parcursul zilei cand vin grupuri .Dar si atunci o pista la sigur o gasesti libera. Sint momente insa cand esti singur in bazin .Cel mai bine e sa incerci la diferite ore si sa vezi cand iti convine . De regula ,daca la o ora vva fi aglomerat intro zi ,cam asa va fi toata luna la aceeasi ora in aceeasi zi.Cel mai aglomerat este orele 13,14,16,17 (vin copii dupa scoala in grurpuri ) .. Mai putin aglomerat este 9,10,11,18,19

#1746 CoBrA15, Da, e cel mai vechi bazin. Din cate stiu are peste o suta de ani. Bazinul pare invechit si in apa mai gasesti bucati de pluta si altele. Sint momente unde vin grupuri. Ccei de la universitate stau putin si inoata ca sa dea normative ,nu prea profesionist. Mai aglomerat este cand vin copiii cu antrenor. Ei inoata foarte entuziasmati :-D . In acel moment e interesant sa fii pe alaturi pentru ca mai auzi si tu cate ceva de la antrenor :-) .

Nu as spune ca apa prezinta pericol pentru ca des curge si se iau probe la clor dar nu recomand sa beti de acolo apa :-D pentru ca sunt oameni needucati (de 40-80 ani) ani care scuipa si isi sufla nasul direct in apa fara rushine .


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1748 by creciun92 (Workout|Optimist|Dealer) (0 mesaje) at 2016-01-31 15:16:46 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1747 AlinaUrsu, nustii tarifele la abonamente?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1749 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2016-01-31 15:55:43 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1748 creciun92, 500 o luna /3 ore pe sapt fara antrenor . 250 -jumate de luna. 50 ora


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1750 by creciun92 (Workout|Optimist|Dealer) (0 mesaje) at 2016-01-31 16:55:35 (459 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1749 AlinaUrsu, si e program liber?vii kind vreai?


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.