Forum Index > Ofer > Călătorii în străinătate cu cheltuieli minime

#0 by eshanu1 (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-19 16:40:22 (629 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Primul lucru pe care vreau să-l spun e că dacă ești boss și te duci în vacanțe All Inclusive "LA Turcia" plătind mii de euro doar pentru a sta cu fundul la soare pe plajă, atunci acest topic nu e pentru tine!

Această temă de discuții e pentru pasionații de călătorii în țară și, mai ales, în străinătate, care realizează faptul că lumea poate fi văzută și cu puțini bani. Nu trebuie neapărat să fii putred de bogat ca să-ți permiți să călătorești. Eu, de exemplu, sunt genul de călător care cu minim de cheltuieli încearcă să obțină maximum dintr-o călătorie. Tot de ce ai nevoie pentru a călători ieftin e puțină minte, un rucsac în spate și o hartă-n mâini. Restul sunt doar detalii...

Așadar, într-o călătorie avem nevoie de bani pentru:
1. Transport până la destinație
2. Cazare
3. Mâncare
4. Alte cheltuieli

Să le luăm pe rând:
1. TRANSPORTUL
1. TRANSPORTUL Pentru o destinație în afara țării va trebui să scoatem din buzunar sume frumușele pentru transport.
- Cu avionul. Din păcate prețurile la biletele de avion cu zbor de pe Aeroportul Internațional Chișinău încep de pe la 250 euro dus-întors. Pe noi însă, nu ne interesează aceste prețuri pentru că avem oricând varianta unor zboruri low-cost de la București, Kiev, Odesa şi Chişinău (deocamdată doar spre Roma şi Veneţia/Treviso iar din octombrie 2014 şi spre Milano/Bergamo prin WiyyAir) Cu puțină pricepere și căutând din timp, puteți găsi ușor bilete de la București spre majoritatea orașelor Europene la prețuri de 45-60 de euro tur-retur. Companii low-cost recomandate: WizzAir, BlueAir, (pentru România)  Aer Lingus, Ryan Air, Pegasus, Niki (pentru Europa)
Sfat de la Vicky_g: Setati modul incognito (ctrl+shift+N) la browser cand accesati site-urile. Unele dintre ele va vor afisa preturi mai mari la urmatoarele cautari dacă nu sunteți incognito
* Sugestie de la useri: pentru cazurile când aveți probleme cu vreo companie aeriană, există un site care vă poate ajuta: https://euroflyrefund.com/ro
- Pe cale terestră.  Ca și cursele aeriene, autobusele și microbusele de rută din Chișinău, au și ele prețuri deloc de neglijat: 150 - 300 euro tur-retur spre o destinație din Vest. Dacă te temi de avion poți merge GRATUIT, în orice colț al lumii cu autostopul (hitchhiking). Știu că la prima vedere pare o nebunie însă nu este deloc așa. Hitchhikingul este foarte practicat în Occident și e cel mai ieftin (de fapt gratuit) și interesant tip de transport. Cu TIR-ul, cu Jeep-ul sau cu rabla lui moș Nicoară. Nu contează. Important e că te deplasezi și împarți cu șoferul aventurile drumețiilor tale. Din păcate în spațiul CSI (inclusiv Moldova) încă se mai practică achitarea pentru călătoriile cu autostopul, însă în Occident e absolut free. Ca o curiozitate vă pot spune că sunt oameni care, în lunga lor experiență de a călători la ocazie, au mers și cu yacht-uri, nave marfare și chiar avioane de mici dimensiuni :)
ÎnchideЗакрыть
2. CAZAREA
2. CAZAREA Hotelurile de 10 stele cu All Inclusive nu ne interesează. Le excludem din start. La ce bun să dai sute de euro pentru o cameră de lux dacă oricum vei trage doar seara pentru a face un duș și a dormi? Cele mai ok variante de cazare sunt:
- Hostelurile. În orice oraș de pe planetă găsești hosteluri. Mai ieftine sau mai scumpe, mai comode sau mai puțin, dar le găsești. În funcție de țară prețurile variază de la 5 euro până pe la 25 - 30. Pentru acești bani ai un pat cu albituri curate într-o cameră comună cu alte câteva persoane, un duș, uneori bucătărie comună iar alteori chiar și micul dejun asigurat. Dacă mai este și wi-fi e perfect. Site-uri specializate: Booking.com, Hostelbookers, Expedia.com etc. Un site recomandat ca fiind foarte bun de către userii acestui forum, dar neprobat încă de mine, este https://www.airbnb.com/
- CouchSurfing. Nu știu de ce dar la noi în țară site-ul couchsurfing.org nu este prea cunoscut. Principiul e foarte simplu: tu cazezi gratuit pe un străin ce vizitează orașul tău, iar tu ești cazat în orașul în care călătorești. E un fel de schimb de canapea. Nimeni nu e obligat să te cazeze și nici tu nu ești obligat să primești pe cineva în casa ta. Totul se face pe bază de voluntariat. Principiile comunității CouchSurfing le găsiți aici
- O altă soluție de cazare gratuită în orașele în care călătoriți o reprezintă rudele și prietenii stabiliți acolo.
ÎnchideЗакрыть
3. MÂNCAREA
3. MÂNCAREA Cu toții știm că în țările dezvoltate mâncarea e destul de scumpă. O cină la restaurant poate trece ușor de 50 de euro, în funcție de țară și meniul comandat. Eu însă prefer mâncarea de la market (conserve, fructe, biscuiți) la preț de 1-2, maxim 3 euro. Până la urmă eu merg într-un oraș pentru 2-3 zile să văd cât mai multe locuri nu să mă îndop cu fel de fel de delicatese. Dar, desigur, puteţi încerca măcar unele din bucatele tradiţionale din ţara pe care o vizitaţi
ÎnchideЗакрыть
4. ALTE CHELTUIELI
4. ALTE CHELTUIELI Aici intră transportul local (metrou, autobus, tramvai), plata la intrarea în diferite muzee, harta orașului (dacă ai nevoie s-o cumperi), suvenire etc. Ca să minimalizăm aceste cheltuieli putem lua abonamente de o zi sau două cu număr de călătorii nelimitat la transportul public, alegem obiectivele turistice la care intrarea este gratuită (sunt multe, credeți-mă), suvenire nu cumpărăm chiar din zonele centrale ale orașului unde sunt cele mai mari prețuri șamd. Logica e foarte simplă :)
ÎnchideЗакрыть

Cam asta e ideea forumului pentru început. Dacă am scăpat ceva, voi adăuga pe parcurs. Sunt rugați să se implice atât cei cu experiență în astfel de călătorii cât și începătorii care deocamdată sunt la etapa DORINȚEI de a călători și ar fi bucuroși să primească niște sfaturi despre cum să călătorești cât mai ieftin.

NU UITAȚI! Denumirea topicului e Călătorii în străinătate cu cheltuieli MINIME

Vă rog sa discutaţi mai jos DOAR despre CĂLĂTORII!

UPDATE 19.08.2014: dat fiind faptul că forumul se dezvoltă, am adăugat un spoiler nou AVENTURILE USERILOR. Oricine are o poveste interesantă de spus, s-o spună şi va apărea aici

AVENTURILE USERILOR
by AngelCry 1
Îmi place să organizez singur călătoriile, se primesc mai cu suflet, simți că ești stăpân pe vacanța ta. Una din călătoriile recente, pentru cei interesați, a fost în Roma. Poate a mai fost undeva prin zecile de pagini precedente, dar oricum expun cum am organizat-o.

1. Biletele - am luat din timp, de la Wizzair, daca de luat cu vreo 3-4 luni înainte de zbor, poate fi chiar foarte ieftin. Pe două bilete am dat exact 200 euro, cu un bagaj de cală inclus pe ambele direcții (la rezervarea biletelor low-cost trebuie de atras mare atenție serviciilor plătite suplimentar, uneori poate ieși mai scump ca un bilet ordinar). Prețul biletelor a fost compus așa: 80 euro tur-retur de persoana, plus 40 pe bagaj. Am luat imediat și transfer aeroport-hotel, tot de la Wizzair, ceea ce a mai costat încă 12 euro (6 de persoană, dacă de luat de la companiile locale, se poate de găsit cu 4 euro).
Transportul local este destul de scump, am dat 18 euro pe un abonament nelimitat la orice transport public pe trei zile, dar orașul este destul de mic și îl parcurgeam în fiecare zi pe jos. Plus la asta este super frumos și e păcat să-l parcurgi pe sub pământ, când poți să-l admiri pe de-asupra. Deci puteți să scoateți din listă acest preț.

2. Cazarea - recomand să folosiți sisteme care caută pe mai multe site-uri de rezervare a hotelurilor. Preferatul meu este trivago.it. El caută pe toate site-urile și ofera cel mai mic preț, câte-odată apar reduceri foarte bune. Am găsit un hotel cu o situare extrem de comodă, lângă stația Termini, unde de altfel este și stația finală a autobuselor care fac transferurile. Se numește Sileo. Este un hotel mic al unei familii în vârstă, dar persoane foarte plăcute și sociabile. Pe o săptămână am dat 280 euro. Nu e foarte ieftin, dar condițiile sunt foarte bune. Când am ales hotelul, condiția principală era ca baia sa nu fie comună și să aibă check-in târziu. Proprietarii au fost foarte amabili să ne aștepte până la miezul nopții, pentru că zborul era în Ciampino, care e depărtișor, și aterizarea era pe la 22:30.

3. Mâncarea - este un mare și mincinos mit că în Roma mâncarea este foarte scumpă (o colega fusese înaintea noastră și ne povestea că a dat 8 euro pe un cappuccino). Secretul sunt cafenelele unde iau masa localnicii.
Dimineața atrageți atenție la cafenelele bistro unde sunt mulți localnici la costum, care au intrat sa ia o cafea înainte de serviciu. Acolo prețurile sunt mai mici ca la Andy's pizza de la noi. Un espresso este 90 de cenți, un croissant super-mega-gustos cu o tona de Nutella costa 1,20 euro, dar te ține sătul pe o bună parte din zi.
Prânzul se poate de luat în mici restaurante-cafenele, care se aseamană cu cele de la noi (Gălbenuș și restul de acest gen). Prețurile sunt foarte bune și se pot comanda mâncăruri de restaurant (cel puțin pentru noi). Cu 2-3 euro iei o porție buna de lasagne sau melanzane alla parmigiana de-ți lingi degetele.
Cină low-cost din păcate nu vă pot recomanda, eram în Italia și era sa fie mare păcat să nu mâncam din gustoșeniile lor. Acest punct poate fi considerat offtop.

4. Alte cheltuieli - cea mai frumoasă parte este că în acest oraș majoritatea obiectivelor turistice sunt gratuite. Se află în plină stradă, deci accesibile oricui.
Am plătit ca să urcam pe cupola bisericii San Pietro din Vatican, dacă nu mă-nșeală memoria, 8 sau 12 euro de persoană. NU LUAȚI ASCENSORUL! cea mai mare greșeală care se poate face, ascensorul te scutește de o foarte mică parte din scări, care de altfel sunt cele mai noi și mai comode și nu-ți ia mult efort să le urci. Cea mai grea parte oricum se parcurge pe jos, dar priveliștea de sus te lasă fără respirație, uiți de toate scările parcurse.

Am plătit 6 euro la intrarea în cripta frăției Cappuccini. Acolo ei își țin osemintele celor ce au murit, aranjate frumușel pe pereți. Vă așteaptă o fraza excelentă la intrarea în prima cameră a criptei.

5. GRATIS - dacă mergeți într-o călătorie, fiți entuziasmați, nu vă lăsați indispuși de timpul rău sau de faptul ca v-a călcat cineva pe picior în tren. Asta e gratis și vă va face călătoria de neuitat.
ÎnchideЗакрыть
by AngelCry 2
Pot să vă povestesc despre călătoria noastră recentă din Istanbul, daca pe cineva interesează.
Am fost în mai și aș sfătui tuturor această perioadă, timpul a fost ideal. Orașul este foarte frumos, la sensul direct și figurat al cuvântului. E frumos prin îmbinarea mai multor culturi, prin îmbinarea geografică, prin arhitectură. Două mări îl scaldă, două continente îl găzduiesc, ceea ce-i dă un farmec aparte.

1. Transportul - Din chișinău din păcate zborul e cam scump - 199 euro de persoană am dat la Air Moldova. Foarte straniu fapt, dar din București erau cam aceleași prețuri și am hotărât să luam din Chișinău, pentru că zborul era super comod. Orarul de zbor era perfect, plus bagajul inclus (ceea ce nu era un mare plus pentru că de obicei mergem cu rucsacul și atât).

În Istanbul este extrem de dezvoltat transportul public. Din aeroport până în orice punct al orașului ajungi cu metroul. Orice călătorie, cu orice tip de transport, costa trei lire (1 euro). Citeam pe net că este foarte dificil de a ajunge din aeroport până în oraș cu transportul public și e preferabil de luat un transfer cu autobusul sau taxi (care costă o avere). PROSTII! Exact la ieșirea din terminal este stația de metro, tot ce trebuie să faci este să cumperi un ”jeton” din aparat și să urci in tren. La capătul liniei de metro, în caz ca nu ați ajuns unde vă trebuie, mai este  altă linie care duce spre Taksim (a fost finisată în 2014 și încă nu este pe toate hărțile).
Prin oras ne-am deplasat, ca de obicei, pe jos (cu excepția transportului maritim, unde evident nu puteam merge înnot :) ). Dar atenție, orașul are un relief foarte dificil. Unde nu-i deal e vale, și toate abrupte, aveam impresia că trebuie sa ai skills de alpinist ca să-l parcurgi. Dar nici o clipă nu m-am îndoit că a fost cea mai bună alegere, orașul este foarte frumos, unde nu te-ai întoarce vezi ceva captivant.

2. Cazarea - hotelul l-am găsit pe trivago.it, oferta era de pe booking.com. Era un hotel tip studio, adică mic apartament cu o camera, baie și bucătărie. La bronare m-am ars tare, pentru că pe trivago era o poziționare pe hartă, în timp ce pe booking era complet alta (două hotele cu același nume, dar situate departe unul de altul). Hotelul dorit era în zona Sultanhamet, ”zona istorică”, al doilea hăt lângă Taksim. Ceea ce s-a dovedit a fi un mare plus. A costat 270 euro pe 7 nopți, apartamentul foarte bine amenajat, cu toate tipurile de veselă pentru a pregăti ceva de-ale gurii.

Înainte de călătorie zona îmi părea periculoasă, în acea perioadă erau multe proteste legate de parcul din zona și de evenimentele tragice cu minerii. Dar s-a dovedit că degeaba retrăiam. Zona e foarte pașnică și în caz de proteste, poliția acționează foarte promt și asta nu afecteaza deloc turiștii.

3. Mâncarea - orașul e împânzit de magazine de tip Carrefour, unde poți cumpăra mâncare gata sau produse pentru a o pregăti. Asortimentul e foarte bogat și prețurile atrăgătoare. Și încă un avantaj al călătoriei efectuate prin mai este abundența de fructe care la noi sunt încă foarte scumpe (piersici, un fel de fructe galbene care seamănă cu perele și-s foarte gustoase, pepene galben, pepene verde, CAPȘUNI și multe multe altele).

Des luam masa în mici restaurante bistro, unde mâncau localnicii, e mai greu pentru că lucrătorii nu știu limba, dar te descurci foarte bine si arătând spre mâncarea dorită. Evitați zona Sultanhamet pentru așa scopuri, am mâncat acolo în prima zi și ne-a costat considerabil.

Sub podul Galata sunt multe restaurante mici unde servesc pește local. Prețurile sunt destul de ok, dacă sunteți în trecere pe acolo se poate lua masa cu relativ puțini bani.

4. Alte cheltuieli - 8 lire la intrarea in Basilica Cistern, o construcție subterană imensă unde înainte se păstrau mari rezerve de apă. Am evitat intrarea la Sfânta Sofia, care costă cam mult și sunt niște rânduri extrem de mari. La fel Topkapi și Dolmabahce. Or fi ele frumoase, dar nu prea cred că merită așa efort. Am evitat Galata Tower. Inițial am vrut să ne urcăm, știind că prețul era 8 lire, dar când am intrat s-a dovedit a fi deja 25.

În schimb am luat o croaziera pe Bosfor, dintr-un capăt până în altul. A costat 20 de lire, dar a meritat fiecare bănuț. În capătul croazierei este un sătuc de pescari și ruinele Yoros Castle. Răgazul este de 3 ore, respectiv este timp pentru a-l vizita și pentru a lua masa. Mulți spun că prețurile sunt foarte mari și orientate doar spre turiști. Asta se referă doar la restaurantele din imediata apropiere a locului de debarcare și cele situate spre Yoros, cu priveliște superbă spre strâmtoare. Acele puțin mai ”îndepărtate” au prețuri foarte bune și o diversitate extraordinare de pești.

5. Câteva sfaturi:
Nu e o problemă dacă nu luați cu voi multă valută pentru a o schimba pe loc, o soluție ar fi extragerea lichidității direct din bancomat. Comisionul de obicei este de 1,5%, comisionul minim este 3 euro. Istanbul este foarte avansat la capitolul acitarii cu cardul, respectiv în magazine se poate folosi liber cardul, fără niciun comision.
VIZITAȚI ASIA! Nu stați prea mult timp în Sultanhamet (nouă ne-a ajuns o zi), vizitați zonele adiacente. Paromul spre Asia costă 3 lire! Ca o călătorie cu metroul sau tramvaiul. Ajunși acolo, veți vedea un Istanbul complet nou. Altă arhitectură, alți oameni, foarte puțini turiști. Zona este extrem de curată și îngrijită, a fost o plăcere să ne plimbam pe acolo.
Din întâmplare am dat de o piață de pește proaspăt descărcat de pe vasele de pescuit. Mare ne-a fost mirarea să aflăm că poți alege orice pește și ei îl pregătesc pe loc, la un preț foarte și foarte bun. Doradă, sea bass, somon, toate proaspete și gătite foarte bine.
Gustați cafeaua turcească. Eu sunt un mare iubitor de cafea și țineam cu tot dinadinsul să gust faimoasa cafea turcească. Prima dată mi-a părut foarte foarte straniu gustul, dar pe urmă atât de tare a început să-mi placă, că am cumpărat un ibric și am început s-o preparăm singuri. Apropo, în restaurantul din piața de pește, din punctul precedent, cafeaua este gratuită, în timp ce în Sultanhamet costă 8 lire (cam 50 lei). Înapoi am procurat o tona de cafea din magazin, până în ziua de azi o preparăm în week end. Este un tip de mărunțire care la noi nu se practică, presupun că așa cafea la noi nici nu se vinde.
Dulciurile - încercați baklava (căcat de îngeri, vă spun eu, are un gust ca-n rai), rahat lokum si toate tipurile de dulciuri locale, cărora nici nu le mai știu numele. În special merg cu cafeaua lor.
Spice market - evitați cumpărăturile din acest loc. Prețurile sunt exagerate, chiar după ce te târguiești. Am făcut marea greșeală de a cumpăra multe lucruri de acolo, când se puteau procura din Carrefour cu preț infinit mai mic și de aceeași calitate.
Lohotron - fusesem de două ori în Egipt și am făcut cunoștință cu arta arabilor de a trage oamenii pe sfoară, și aici iar am căzut pradă acestora. Aici este foarte frecventă ”meseria” de curățitor de încălțăminte. Ei bine, un domn cu multe ustensile pentru curățare, mergând în întâmpinarea noastră pe stradă ”a scăpat” o perie jos. Eu, conducându-mă după reflex, l-am strigat și am ridicat peria. El mă apucă de mâină și zice într-o engleză stâlcită ”you gentleman, me gentleman, I clean shoes free!”. Aproape cu forța începe să curețe și până la urmă te lași pe mâina lui. El începe să-ți povestească ce viață grea are și că are de hrănit o droaie de copii. La urma cere bani. Și nu cere puțin, 15 lire! Mare noroc am avut că era ultima zi și cheltuisem toți banii, i-am dat ultimele două lire pe care le aveam și am plecat. În așa cazuri cel mai oportun este de a refuza vehement serviciile lui, chiar daca-s ”free” sau, daca ați pățit ca căscatul de mine, de a striga după poliție, te lasă în pace imediat.
Cam lungă s-a primit descrierea, dar nu-i nici pe departe toată. A fost o săptămână plină de aventuri frumoase și surprize plăcute (pe cele neplăcute le ignoram, nu merita să-ți strici călătoria pentru niște prostii).

Da, și încă ceva, în Istanbul nu există conceptul de ”Free”, dacă vi se spune că ceva este gratuit, fugiți de acolo.
ÎnchideЗакрыть
by Lulle
Pentru ca in antet se vorbeste de Turcia incep cu ea. Turcia nu e doar ANTALYA KEMER si BODRUM!
Timp de 6 ani cam 2 ori pe an am mers la Istanbul....de ce am uitat toti de el?! e o frumusete rara

Zbor- este low cost de la Odessa si din Kiev si chiar de la Bucuresti, de la Chisinau e 350 (era ultima data) extra scump.
Cazare: Hosteluri mii si mii, la un pret de 10 euro noaptea mic dejun inclus si cu o priveliste de 5 stele poti sa te cazezi chiar in inima orasului.
Transport local: ei bine este tramway nu scump si foarte practic, DAR pentru a vizita imprejurimile e suficient o pereche de ghete bune, toate obiectivele turistice sunt amplasate foarte aproape unul de altul. Stafful la hosteluri e super amabil si daca iti pare ca ai vizitat cam tot nu te rusina sa ii intrebi unde sa mai mergi, fii sigur ca o sa iti zica un loc superb. Si luind in consideratie ca economisim pe transportul local, ne putem permite cina macar de 20 de euro intr-un restaurant de peste pe Bosfor... promit ca o s-o tineti minte. Iar daca vreti sa cumparati suveniruri/saluri/ eu mai stiu ce alte chestii sa va aminteasca de Turcia- REGULA DE AUR- Tirguiti-va! lasati mandria la o parte, e in singele turcului sa se tirguiasca si vedeti cum prin magie scade pretul la jumatate chiar sau va da 2 lucruri la un pret si va mai da si un cadou ))) Desigur regula nu e valabila in Mall-uri... dar in Grand Bazar, Laleli si Bayazid sau alte magazine de suveniruri si chiar bijuterii se poate de aplicat

Partea 2-a ))
Olympos:
Recunosc ca eram o fetitsa alintata prin hotele :girlblush: insa in una din calatorii am inteles ca poti sa te odihnesti ca pentru 3 ani inainte cu cheltuieli minime, si acea calatorie a fost banal- la mare. Intr-un satuc (dar nici satuc nu e, ca are 2-3 pensiuni si vreo 4 case) la vreo 15 min de mers pe jos de la mare si intre 2 munti...ei bine cind am ajuns eu, copil prost, am plins, dupa hoteluri de lux trebuia sa stam in...
mancam afara in spatii special amenajate si stateam in rind dupa mancare ca la cantina ))
aveau internet ! dar era atit de scump ca nimeni nu il folosea... In afara de tree houses erau si bungalow``uri si case "normale" iar pretul varia de la 16 euro noaptea, acum din interes m-am uitat pe hostelworld si tot in acel satuc se poate de gasit si mai ieftin.

Dupa cum am mentionat e cam la 15 minute de la mare. Insa ca sa ajungi la plaja trebuia sa treci pintr-un oras-ruina unde in antichitate piratii is ascundeau comorile
P.S. copacii de pe teritoriul pensiunii sunt mandarini.
P.P.S  Come for a day stay for a week... cred ca e un fel de vraja.
P.P.P.S Cred ca ar fi o vacanta minunata cu un grup mare de prieteni , seara aveau discoteci in aer liber in munti, sau excursii de noapte in chimaera , un loc in munti  cu mici cratere unde arde vesnic focul

Partea 3 )))
Blue Cruise:
Daca mai raman ceva banuti la buzunar si mai vreti o experienta de neuitat din Olympos mergem in Fethyie cu Barcutaaaa. Daca tin minte eu bine in sezon era 170 euro per persoana, toate mesele incluse 3 nopti si 4 zile. E o experienta care n-am so uit niciodata! La bord este doar capitanul bucatarul si alte 7-8 turisti. In 1 parte a zile se viziteaza locuri frumoase de coasta. Simena (o cetate turceasca veche la care accesul este doar pe mare, nu sint drumuri masini ...aeropoarte :D si oamenii traiesc acolo si supravietuiesc datorita turistilor) Insula Sfintului-Nicolai etc.

Iar in a 2-a parte a zilei ancorau in larg si te lasau sa te balacesti in apa, sau sa hranesti pestii cu resturile de la masa, ori sa te dai cu canoea care era la bord
In una din zile a fost ziua pestelui, zi in care doritorii au primit undite au prin peste si acel peste seara ni l-au gatit. Spre noapte staff`ul organizau jocuri concursuri :D chiar daca toti erau maturi eu asa multa veselie pe m2 n-am vazut )))
ÎnchideЗакрыть
by marichika
Low-cost în Budapesta
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть

Editat de către eshanu1 la 2018-12-10 18:31:14




Mesaj util ?   Da   94 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 ... 203 204 205 206 207 208 209 210 211 212
<< Precedenta      Următoarea >>

#2251 by Torquemada (Uploader) (0 mesaje) at 2015-09-02 20:41:33 (480 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2250 marichika, Nu te-aș sfătui, Vama Veche a ajuns o mizerie, este plină de cocalari și maneliști...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2252 by Crysis2 (Power User) (0 mesaje) at 2015-09-03 11:22:27 (480 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Buna!
Ma poate ajuta cineva sa gasesc 2 bilete la avion pe 8 Septembrie din Chisinau la Treviso Venetia in jur de 410 Euro?
Ms Anticipat


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2253 by LilCool (RMA) (0 mesaje) at 2015-09-03 19:19:34 (480 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2248 mascautan5, cauta vreo pensiune prin Elvetia ,ca majoritatea care pleaca in alpi in perioada de iarna aleg aceasta tara


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2254 by rozParticipant la concursul Fotografi Amatori (Poison in the wine) (0 mesaje) at 2015-09-03 20:49:40 (480 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2249 ionelll, mergi la Costinesti, in perioada asta sunt reduceri pt ca e final de sezon iar turisti deja nu mai sunt asa multi chiar si in weekenduri. Pe Google gasesti multe siteuri cu vile din Costinesti insa inainte sa faci rezervare ar fi bine sa te uiti si la parerile fostilor turisti care au fost cazti acolo. Asta pt ca se mai intampla ca pozele sa nu corespunda 100 la 100 cu realitatea.
Noi cu prietenii insa mai mereu am fost cu masinile si daca mergeam anume in perioada asta nici nu ne mai faceam rezervare pe nicaieri. Pur si simplu ne plimbam prin satucu ala si mergeam pe la vreo 2-3 vile sau hotelase si unde ne placea mai mult acolo ne cazam.
Si inca ceva: daca vrei liniste asta inseamna din start ca o sa fii la o distanta mai mare de plaja. Daca vrei sa fii in centrul distractiei atunci pregateste-te ca noaptea cand o sa te intorci in camera si o sa vrei sa te odihnesti o sa trebuiasca sa te acomodezi cu bubuiala care se aude din disoteci+ trenu care de pe la 5 dimineata incepe sa circule.
Mai spunea cineva ceva de Vama Veche. Ei bine acolo nu mai e ce a fost. Eu am fost intr-un weekend si am zis ca nu mai calc pe acolo. Atmosfera de alta data poti sa o gasesti doar pe la inceput de mai cand inca e racoare sau deja la inceput de octombrie.
Si Mamaia ar fi o varianta dar acolo e totul foarte scump pana si acum in sezonul ieftinirilor. Plus, e chiar langa Constanta si persita alura asta de oras aglomerat ceea ce mie intr-un concediu nu-mi place.
Ar mai fi statiunile de genu: Neptun, Jupiter, Olimp s.a. NU am mai fost acolo de ani buni. Majoritatea hotelelor sunt foarte vechi iar plajele, nu stiu acum insa prin 2009 erau vai de mama lor. Tin minte ca ma caram pe jos vreo 10 min pana la cea din Jupiter care era mereu aglomerata si vesnic trebuia sa stam aproape in capat. Dar tot era mai buna decat cea de langa hotel.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#2255 by mascautan5 (Power User) (0 mesaje) at 2015-09-04 00:26:44 (480 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2253 LilCool, "... cauta vreo pensiune prin Elvetia ,ca majoritatea care pleaca in alpi in perioada de iarna aleg aceasta tara ..." - si cum sa o gasesc? eu as prefera Italia


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2256 by skatinka (User) (0 mesaje) at 2015-09-04 08:30:17 (480 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2250 marichika, oooo Da.. Vama Veche... nu as da aceasta staiune nici pe Mamaia cu tot cu fitele ei...

Cine pleaca din Bucuresti cu trenu spre Budapesta sa tineti cond ca au fost anulate toate trenurile...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2257 by rozParticipant la concursul Fotografi Amatori (Poison in the wine) (0 mesaje) at 2015-09-04 10:12:10 (480 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2256 skatinka, "... Cine pleaca din Bucuresti ..." - in contextul dat- cine nu mai pleaca...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2258 by AngelCry (Power User) (0 mesaje) at 2015-09-04 11:13:18 (480 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2247 Lulle, "... Eu vreu sa scriu despre vacanta da mii lene. Nu vrea sa scrie altcineva?) ..." - Dă că scriu eu


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2259 by marichika (Power User) (0 mesaje) at 2015-09-05 12:13:26 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
ăăăm, așa o întrebare
am pașaport românesc, reședința în md
când fac check-in la wizzair mă întreabă naționalitatea, eu ce să scriu? MD sau RO? are vreo importanță această informație?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2260 by Sandor Drivers Club (Miracles happen) (2 mesaje) at 2015-09-05 14:29:11 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2259 marichika, când faci checkin, îl faci în baza la pașaport, pui naționalitatea care ii scrisă acolo, dacă pașaport roman, atunci pui Romanian sau RO


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#2261 by SkyCatcher (~) (0 mesaje) at 2015-09-05 14:31:31 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
cu cat timp inainte de zbor se inchide inregistrarea?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2262 by Sandor Drivers Club (Miracles happen) (2 mesaje) at 2015-09-05 14:33:37 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2261 SkyCatcher, depinde de companii și aeroporturi, undva 45 min cred, da poarta la îmbarcare se închide mai devreme decât ora zborului


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2263 by SkyCatcher (~) (0 mesaje) at 2015-09-05 15:29:35 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2262 Sandor, clar, multumesc


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2264 by Lulle (Seulement mes yeux <3) (0 mesaje) at 2015-09-06 19:12:18 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Da eu am pregatit video :D nu judecati tare, e primul video, si pe la ziua 3a m-am plictisit de filmat ))))
Mallorca Video


Mesaj util ?   Da   8 puncte
#2265 by Mikuta_7Disabled (_Ⓝ22♥07♥07Ⓝ_) (0 mesaje) at 2015-09-06 21:57:28 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2264 Lulle, drăguț video :wink:
sper să nu fie o întrebare prea incomodă da cam ce sumă ai cheltui și pentru ce perioadă (doar cheltuieli pentru drum și cazare)? da, și cu ce agenție de turism ai fost?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2266 by Lulle (Seulement mes yeux <3) (0 mesaje) at 2015-09-06 22:41:39 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2265 Mikuta_7, Deodata iti zic, luna august e cea mai scumpa, nu tare se incadreaza in calatorii cu cheltuieli minime, dar a fost unica luna cind am putut merge noi, si n-am fost in vacanta 2 ani, asa ca ne-am alintat. Hotel(mic dejun inclus) 8 nopti: 620£ si drum 300£ pt 2 pers. 17-25 august/ Nu am fost cu agentie, am rezervat totul singura booking.com si ryanair.com.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#2267 by marichika (Power User) (0 mesaje) at 2015-09-07 13:56:37 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Pentru iubitorii de calatorii ieftine
http://alobebe.md/cinci-euro/


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#2268 by skatinka (User) (0 mesaje) at 2015-09-08 16:56:38 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Lumea pleaca inafara tarii, eu am fost 3 zile la Brasov :)

Deci asa :) Initial trebuia sa ne cazam la http://www.booking.com/hotel/ro/apartament-roza.ro.html?aid=319856;label=brasov-UNKV3OCGpGqeHnI8rgICEQS26250856133%3Apl%3Ata%3Ap1230%3Ap2260.000%3Aac%3Aap1t1%3Aneg;sid=1b08eed3de2082a09b4c050bf9447880;dcid=4;dist=0;group_adults=2;room1=A%2CA;sb_price_type=total;srfid=8e5a871f73f3f47451ae940bcac95c2070d252e7X1;type=total;ucfs=1&
cind am sunat sa spunem ca venim am fost anuntati ca nu avem nici o rezervare si ca s-a produs o incurcatura bla bla si uite asa am ramas fara cazare. Insa Slava Domnului netu e mare si ne-am descurcat am gasit cazare intr-un apartament cu 2 odai 50RON de persoana/noapte, apartamentu se afla la 15min de cntru istoric.
Prima seara am fost la deschiderea unui concurs de biliard la club Arta, a fost o seara frumoasa :)
A doua zi am inceput a colinda Brasovul la pas, incepand cu Piata Sfatului pina la Bastionul Postavarilor, am urcat sus pe muntele Tampa cu telecabina costa 16RON (dus-intors), se poate de urcat si pe jos, dar dureaza 1h. Sus pe muntele Tampa o sa vedeti Brasovul de la inaltimea de 500-900m exact numai stiu. O vizita la Bastionul Tesatorilor este 5 RON. Am intrat in Biserica Neagra unde pretul este 8 RON pret intreg,5 RON studenti/pensinonari/elevi dar trebuie sa aveti carnetul cu voi. La prinz am mincat in Piata Sfatului la restaurantul "La Taifas" mancarea a fost buna eu sunt vegetarian si am comandat o salata care a costat 15RON. Spre seara am vizitat Strada Sfori cea mai ingusta strada din Europa :) desigur ca am vazut si Poarta Ecaterinei, Poarta Schei.
A treia zi am fost si am vizitat Turnul Alb, Turnul Negru si Cetatuia de pe Straja o cetate frumoasa si locul unde vezi atat partea noua cit si veche a orasului cu parere de rau erau inchise, chiar daca aveau program de lucru. Ca sa ajungeti la Cetatuia de pe Straja e bine sa mergeti pe strada Mihai Eminescu, noi ne-am luat dupa GPS si ne-am ratacit :) dar am ajuns totusi :)
Si daca tot am ajuns in Brasov am zis sa mancam la renumitul restaurant "Sergiana", dar proverbul "La pomul laudat sa nu te duci cu sacul" a fost cel potrivit pentru acest local. Comanda a fost luata de catre chelner la 14.30 mincarea a fost adusa la 15.50, pentru un pastrav si legume la gratar am dat 45 RON, legumele la gratar au fost fix 7 bucati... deci in concluzie am fost foarte dezamagita de acest restaurant.
Ca tot plecarea era pe la 10 seara din Brasov am hotarit sa mergem in Mall Coresi un Mall foarte mare si frumos. Un film la cinema costa 19 RON/ pret intreg, studenti/elevii-10 RON cu carnetul.
Eu am fost pentru a 3 oara in Brasov si nu am fost in vizita la muzee ca le vazusem anterior, dar tot in Piata Sfatului gasiti 2 muzee.
Daca aveti ocazia vizitati Brasovul e frumos :), dar mai mult de 3-4 zile nu ai ce face in el.
Ce mi-a placut mie in Brasov este:
1. Oameni foarte deschisi si te ajuta in caz ca te ratacesti iti explica pe intelese sau chiar poate sa mearga cu tine pina la obiectivul turistic cautat.
2. Taxiul este ieftin 1,53 RON/km spre deosebire de orasul in care stau eu.
3. Mancarea in magazine este mai ieftina ca in Bucuresti, plus in multe magazine gasesti produse moldovenesti de la bomboane la vin.
4.In unele restaurante cantitatile de mancare sunt industriale si gustoase.
5.Orasul e frumos, aerul curat.
6.Daca sunteti iubitori de Biliard, Snooker, Ping-Pong va recomnad sa mergeti in Club Arta Brasov pe str. Gradinarilor la 15min de centru vechi, desigur ca aici am gasit si moldoveni care au fost foarte de treaba.
7. Pretul obiectivelor turistice sunt mai mici ca in Bucuresti.
Cam asta am avut de spus despre Brasov :)

Pe 25 octombrie am rezervat bilete spre Dublin pentru o saptamina, cind ma intorc va povestesc ce puteti vizita acolo :)


Mesaj util ?   Da   4 puncte
#2269 by IronFace (User) (0 mesaje) at 2015-09-08 18:08:43 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2268 skatinka, "... Lumea pleaca inafara tarii, eu am fost 3 zile la Brasov ..." - nu asta e tot in afara tarii daca ceva :D

#2268 skatinka, ai fost si la munti? Ca-s tare frumosi.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2270 by skatinka (User) (0 mesaje) at 2015-09-08 20:17:45 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2269 IronFace, Eu traiesc in Romania de 5 ani :). Muntii sunt frumosi ii vad in fiecare an cite 5-6 ori pe an :) ca traiesc la 60km de munti :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2271 by igorcool92 (Power User) (0 mesaje) at 2015-09-08 23:42:31 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Salut! cine stie ce marfa si in ce cantitare se permite de luat in bagaj la avion, si ce nu se permite. Mersi


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2272 by rozParticipant la concursul Fotografi Amatori (Poison in the wine) (0 mesaje) at 2015-09-09 03:50:09 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2271 igorcool92, greutatea bagajului depinde de fiecare companie in parte. Cand iti iei bilet acolo scrie cate kg ai voie atat in bagajul de mana cat si cel mare.Ce depaseste varianta admisa se plateste in plus.
In salon nu se permite cu lichide, in afara de cele cumparate din duty-free sau mancare pt bebelusi. La fel nu ai voie sa ai in bagajul de mana obiecte ascutite.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2273 by Sandor Drivers Club (Miracles happen) (2 mesaje) at 2015-09-09 10:00:09 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2268 skatinka, "... apartamentu se afla la 15min de cntru istoric. ..." - acolo din orice colț a orașului îi 15 minute până în centru :D

#2268 skatinka, "... Taxiul este ieftin ..." - calatorind în 3-4 e mai ieftin să iai un taxi decât autobuzul))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2274 by marichika (Power User) (0 mesaje) at 2015-09-09 14:42:31 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
https://www.facebook.com/events/134216056925225/

eu am fost cu ei in Praga cu 100 de euro.
Cine e liber, profitati de oferta, mi-a plcut mult agentia :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2275 by ZeNoParticipant la concursul Fotografi Amatori (Power User) (0 mesaje) at 2015-09-10 03:51:03 (479 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#2269 IronFace,

#2270 skatinka,

Muntii sunt frumosi doar daca mergi in drumetie cu cortul pe 3-4 zile minim. In rest e labareala.


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 ... 203 204 205 206 207 208 209 210 211 212
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Ofer > Călătorii în străinătate cu cheltuieli minime


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.