BVB se sufocă sub un kloppot de neputinţă
Băi, nene: mai râdem, mai glumim, mai facem mişto de adversari, dar totuşi! Bănuiesc că mulţi dintre noi, dacă nu cumva toţi microbiştii din lumea asta, sunt şocaţi de ce se întâmplă cu Borussia Dortmund. Această presupunere m-a determinat să dedic prezentul post rivalului nostru din ultimii ani.

Mai jos este traducerea unui interviu acordat săptămâna trecută săptămânalului Die Zeit de Wolfram Eilenberger – filosof, publicist, posesor de carnet de antrenor, component al naţionalei scriitorilor germani şi, nu în ultimul rând, suporter al lui FC Bayern. Pe care ar trebui să vi-l amintiţi datorită unui alt interviu tradus aici acum doi ani, referitor la Guardiola şi feminizarea fotbalului.

Ca şi atunci, precizez că nu m-am apucat să-l traduc pentru că sunt de acord cu Eilenberger de la început până la sfârşit. Nu. Am făcut-o pentru că mi s-a părut că şi acest interviu, despre cauzele crizei prin care trece BVB, are un remarcabil potenţial de a stârni polemică de bună calitate.

* * * * *

Domnule Eilenberger, Borussia Dortmund este penultima clasată; ce spune filosoful?

Face un pas un spate şi constată: Dortmund este o anomalie a campionatului, nici un club nu depinde atât de puternic de antrenorul său precum Borussia. De la totala identificare cerută de Jürgen Klopp s-a ajuns la identificarea de facto: Dortmund este Klopp, Klopp este Dortmund. Oficialii n-ar fi trebuit niciodată să permită ca acest lucru să se întâmple. La un club de asemenea dimensiuni asta este o gravă greşeală managerială.

Adică?

În timpul unei crize este necesară o analiză completă. Taman asta nu este posibil la Dortmund, pentru că “antrenorul, cauză a crizei” este un subiect tabu. Când ai cheltuit mai mult de 60 de milioane de euro pe transferuri şi ai al doilea sau al treilea buget din campionat, dar ocupi locul 17, la peste 20 de puncte de lider, acest tabu este o absurditate.

Critica nu este făcută în văzul tuturor. E totuşi de apreciat când clubul rămâne unit şi în vremuri grele.

Părerea mea este că, la Dortmund, cenzura exterioară a devenit una interioară, s-a transformat în interdicţia de a gândi. Dortmund, aşa cum s-a manifestat în ultima perioadă, nu a mai fost un club, ci o sectă. Chiar una cu atribute clasice: interdicţii privind libera exprimare, o totală identificare cu comunitatea şi credinţa necondiţionată într-un individ providenţial, într-un mântuitor.

Nu toate cluburile de fotbal sunt cumva nişte secte?

Nu într-o asemenea măsură. Am vorbit cu mulţi fani ai lui Dortmund, iar punctul comun al discuţiilor este următorul: “Nu ne putem imagina clubul fără Klopp”. Dortmund se simte cel puţin la fel de dependentă de Klopp precum s-au simţit altădată Apple de Steve Jobs sau Microsoft de Bill Gates. Acest lucru a fost dorit de Klopp, dar şi permis de club – până s-a ajuns la punctul în care mai bine retrogradează cu Klopp, decât să se salveze fără el. Să nu uităm că Borussia Dortmund este o societate pe acţiuni şi, deci, obligată în primul rând faţă de acţionarii ei.

Klopp a dus clubul iarăşi sus şi se bucură de un bonus datorită succeselor sale.

Aceasta este descrierea problemei, nu rezolvarea ei. Explicaţiile lui Klopp nu rezistă în nici un caz la o verificare. A dat vina pe numărul mare de accidentaţi, dar la acest capitol Dortmund nu a fost lovită mai puternic decât Schalke sau FC Bayern. Sau gândiţi-vă la acel efect post-Mondial, pe care cei din Dortmund l-au tot invocat drept cauză: nici o echipă europeană de top nu a contribuit mai puţin decât Dortmund la Campionatul Mondial. Dacă îl asculţi pe Klopp, turul prost de campionat a fost un fel de renghi biblic al destinului, în ultimă instanţă imposibil de explicat, mitic. Normal, când antrenorul nu poate fi considerat vinovat, nu rămâne altceva de făcut decât invocarea sferei iraţionalului. Ăsta este romantism, dar unul de proastă factură.

E demn de laudă când cluburile nu acţionează conform metodei Hire-and-Fire. De ce n-ar ieşi Klopp mai puternic din criză?

Este evident că forţa lui creatoare s-a consumat. Se află în al şaptelea an la Dortmund. De trei ani nu mai este recognoscibil procesul de dezvoltare a unei idei de joc. Ultimele două sezoane s-au încheiat cu un handicap de 20 şi chiar mai multe puncte faţă de FC Bayern. În acest an vor fi mai mult de 30. Acesta este punctul în care trebuie să te recunoşti depăşit de situaţie. Normal, poţi să te consideri mai departe outsider şi să te opui întregii lumi. Dar asta nu înseamnă nimic altceva decât dorinţa de a stagna ani la rând. Iar în fotbal nu există stagnare care să nu atragă după sine şi atrofiere, adică sleire. Forţa discursului lui Klopp s-a epuizat.

Contează discursurile pe gazon?

Da, dacă ele, ca autodescrieri, sunt traduse în concepte tactice. Klopp joacă un fotbal reactiv-agresiv, se bazează pe intensitate maximă şi pe recuperarea balonului. Asta poate da rezultate contra lui Real Madrid sau FC Bayern, dar nu şi împotriva celorlalţi 16 adversari din Bundesliga.

În Liga Campionilor a câştigat grupa.

Mai ales datorită unei trageri la sorţi norocoase. Adversari au fost – din punct de vedere tactic – două echipe de copii, Galatasaray şi Anderlecht. Apoi Arsenal cu Arsène Wenger, un alt antrenor stagnant. Ajung mai târziu la el.

Ce greşeli comite Klopp?

Fără îndoială, Klopp îi face mai buni pe jucătorii capabili să progreseze. Dar le poate el deschide calea fotbaliştilor de talie mondială către acele 5 procente lipsă, cum a făcut Guardiola cu Robben sau cu Lahm, de exemplu? Nu cred. De aceea, Klopp ar fi o problemă de perspectivă pentru BVB.

Mario Götze s-ar fi transferat de fapt la München, deoarece Klopp ar pune accent la antrenament pe apărare, mai puțin pe atac. Este limitat?

După meci, Klopp poate fi auzit repetând ritualic: “Am alergat mult, am depus un efort nebunesc”. Ca și înainte, el pare să identifice în acest detaliu factorul de succes. Dar ce anume susține această teză? Bayern aleargă acum mai puțin decât anul trecut. La acest nivel, întrebarea este: cum stabilizezi o echipă la o încărcătură mare a meciului, fără să-i epuizezi pe jucători? La Dortmund domnește în continuare dorința pentru excedent de intensitate. Iar după înfrângeri, fanii își aclamă echipa conform motto-ului “Ați jucat cum a cerut Klopp”.

E frumos, totuși, acest lucru face Dortmundul special.

Fără îndoială, în momentele respective acest lucru e plăcut. Pe de altă parte, când calul a murit, trebuie să descaleci. Deja se poate imagina cum Dortmund va ocupa la sfârşitul sezonului, să zicem, locul 8, iar Jürgen Klopp va oficia pe gazon, cu şapca lui inscripţionată cu Pöhler, liturghia proletară. Bucurie fără margini, antrenorul ne-a salvat! Grotesc. La aşa ceva n-ar fi dispuse niciodată FC Bayern sau Schalke.

Îi lipseşte lui Klopp simţul pentru calitate? Pentru el, rezerva Matthias Ginter a valorat 10 milioane de euro. În schimb, l-ar fi refuzat pe Mario Mandzukic.

Sau luaţi cazul lui Erik Durm. Dortmund avea nevoie de el pentru a transmite lumii mesajul: “Noi putem face pe oricine jucător de naţională”. Cu toate acestea, Durm a avut o medie mare a greşelilor, în special în privinţa primei pase în centru. Shinji Kagawa şi Nuri Şahin au fost două transferuri realizate doar din nostalgie. Despre ei, Klopp ştia mai cu seamă un lucru: cu ăştia n-o să am probleme. Dar ei nu au făcut echipa să progreseze.

Atunci, de ce a mers o perioadă atât de bine? Cum de-a reuşit Klopp să devină campion de două ori?

Când a început, a găsit un club foarte traumatizat, dar unul cu un potenţial incredibil, chiar şi economic. Klopp a fost alegerea perfectă pentru faza ascensiunii spre vârf. Cu fotbalul său în viteză maximă a educat întregul campionat, inclusiv pe bavarezi. Datorită lui, Bundesliga a devenit mai bună. Acesta rămâne meritul său. Între timp, ceilalţi au mai învăţat, iar Klopp a stagnat. Potenţialul lui Klopp ca antrenor îmi pare epuizat, dar cel al lui Dortmund, ca club – în nici un caz.

În cazul în care Klopp rămâne, care ar fi cel mai bun scenariu pentru Dortmund?

Wengerizarea. Arsène Wenger a fost multă vreme venerat la Londra, apoi acceptat, mai târziu nu a mai fost dorit, iar acum este urât – cu statutul de imposibil de îndepărtat. Cu el, Arsenal nu mai e de multă vreme capabilă să câştige titluri. Cei de la Dortmund ar trebui să se întrebe: “Vrem noi asta cu adevărat?”.

Totuşi, Arsenal ajunge mereu în Liga Campionilor.

Adevărat, iar Wenger nu s-a aflat niciodată cu Arsenal pe locul 17. Ca iubitor al fotbalului am un vis revitalizator: Klopp la Arsenal, Wenger la Dortmund! Asta i-ar putea scoate din impas pe ambii antrenori şi ar oferi un nou imbold ambelor cluburi. Din punct de vedere tactic, ar apărea cu siguranţă noi hibrizi interesanţi. Dar va rămâne doar un vis. Mult mai probabil este ca, la anul, Klopp să anunţe că începe proiectul reînnoirii totale. Astfel va fi din nou outsiderul, se va afla iarăşi în elementul său.

În plus, contextul n-ar fi chiar atât de prost. FC Bayern e la mare distanţă în faţa Borussiei, tactic şi financiar vorbind, dar clubul se află în faţa unei schimbări radicale. Pep Guardiola nu va rămâne veşnic. Uli Hoeness este slăbit şi nu există nimeni care să poată umple golul lăsat de el. Cei mai importanţi jucători, Lahm, Ribéry şi Robben, vor trebui înlocuiţi curând.

Toţi văd doar imensul avans, invulnerabilitatea. Cu toate acestea, FC Bayern se află într-o situaţie dificilă şi este vulnerabilă. Dortmund ar avea mijloacele să o ajungă şi să o depăşească. Are bani, suporteri şi un lot puternic. Dar cu acest antrenor le va permite bavarezilor să se îndepărteze.