Renault S.A. (pronunțat /ʀə'no/) este un producător francez de autovehicule. Compania este cunoscută pentru designul revoluționar, pentru numeroasele progrese tehnologice (inclusiv cele ce privesc siguranța pasagerilor și a pietonilor) și pentru motoarele folosite în competițiile sportive. În urma alianței cu grupul japonez Nissan, a devenit unul dintre cei mai mari constructori auto din lume.

În anul 2010, grupul a raportat vânzări record de 2,63 de milioane de unități, datorită în parte succesului mașinilor cu prețuri reduse, după ce în anii anteriori a înregistrat scăderi din cauza crizei economice.[3]
Primii ani (1898-1918)[modificare | modificare sursă]
Corporația Renault a fost fondată în anul 1898 de cei trei frați Renault, Louis, Marcel și Fernand, dar și prin contribuția prietenilor lui Louis, Thomas Evert și Julian Wyer. Louis a fost cel care a avut ideea de a proiecta și construi câteva modele înainte de a-i coopta în echipă și pe frații lui, renunțând să mai lucreze la afacerea cu textile a părinților lor.


Fabrica Renault
Primul autoturism Renault, Renault Voiturette 1CV, a fost vândut unui prieten de-al tatălui celor trei, dar nu înainte ca Louis să testeze autoturismul. Clientul a fost impresionat de modul în care micul autoturism se comporta pe drum. Cei trei frați sesizează că singura modalitate de promovare pentru produsele lor o reprezintă competițiile automobilistice, astfel Renault a avut parte de succes încă din prima cursă, ceea ce a condus la expansiunea companiei. Louis și Marcel au participat la curse automobilistice ca Paris-Trouville, Paris-Rambouillet si Paris-Ostende cu automobile produse de ei, dar în 1903 în timpul cursei Paris-Madrid, Marcel, care avea 31 de ani, a decedat în urma unui accident.


1903: Marcel Renault în timpul unei curse
În aceeași cursă, alți 15 concurenți au suferit de pe urma accidentelor, organizatorii au fost nevoiți să anuleze cursa. Louis a suferit o imensă pierdere, nu numai că își pierduse fratele, dar își pierduse și un mare susținător al ideilor sale. De atunci Louis nu a mai participat la competiții automobilistice, angajând piloți profesioniști care să apere prestigiul și culorile companiei în numeroasele competiții automobilistice din întreaga lume (Africa de Sud, Statele Unite, Cuba, America de Sud).

În 1906, modelul AK 90 CV câștigă primul Grand Prix. În anul 1909, Louis preia controlul total al companiei, după decesul fratelui său Fernand, deces venit după o lungă perioadă de suferință. Încă de la început, Renault a adus în industria auto o serie de inovații ce au contribuit la deschiderea unor noi orizonturi. Renault a fost primul producător de sedanuri și a brevetat turbosuflanta. Pe vremea aceea, autoturismele erau produse de lux, iar prețul minim pentru un Renault era de 3000 de franci francezi, o sumă importantă pentru care un muncitor obișnuit trebuia să muncească zece ani.


26 septembrie 1918: tancul FT-17 folosit de trupele americane.
În anii dinaintea Primului Război Mondial, Renault a produs taximetre, autobuze și autocamioane comerciale. În timpul Primului Război Mondial (1914 - 1918), Renault a produs muniție, avioane militare, vehicule militare (ca de exemplu revoluționarul tanc Renault FT-17) dar și ambulanțe și grupuri electrogene. Renault a devenit lider mondial în producția de motoare de avion, avioanele echipate cu motoare produse de Louis stabilind record după record în ceea ce privește viteza de deplasare. Această performanță s-a atins datorită modului de proiectare, ceea ce a făcut ca Louis Renault să fie felicitat de Forțele Aliate pentru contribuțiile companiei sale la victorie. Ca urmare a acestui succes, sigla Renault ilustra un tanc victorios. După război, Renault a devenit cel mai mare și important producător privat din Franța, iar Louis Renault deținea 85% din acțiunile societății. Este construită o nouă uzină pe insula Seguin, la Billancourt; uzina reprezenta un simbol al prosperității.

În anul 1913, Louis introduce o nouă metodă de îmbunătățire a producției, metoda lui Taylor, însă muncitorii nu o priveau cu ochi buni. Louis văzuse această metodă în vizita de la Ford, unde a observat gradul ridicat de eficiență a acestui producător. În anii premergători Primului Război Mondial, fabrica avea 5.000 de angajați care produceau 4.200 de autoturisme pe an.

Perioada interbelică (1919-1938)[modificare | modificare sursă]

1923: Modelul 40CV
În această perioadă, Louis Renault a lărgit gama de produse, introducând în producție și mașini agricole și industriale. Chiar și așa Renault s-a luptat cu explozia comenzilor pentru autoturismele accesibile, problemele cu stocul de autoturisme și cu forța de muncă, factori ce au încetinit progresul companiei. De asemenea, Renault a trebuit să găsească un mod eficient de distribuție a automobilelor; astfel în 1920 s-a semnat un contract de distribuție între Louis Renault și Gustave Gueudet, un afacerist din nordul Franței.

Înainte de Primul Război Mondial autoturismele Renault aveau un aspect aparte în special la partea frontală, datorită poziției neobișnuite a radiatorului care se afla în spatele motorului. În perioada de după război, 1920 - 1930, toate modelele Renault au început să aibă radiatorul în fața motorului. Astfel, în 1925, sigla de pe capota motorului își schimba forma, trecând la forma de romb, familiară astăzi.

Renault a produs o gamă largă de produse de la modele în serii mici la modele în serii foarte mari. De exemplu, 1928 a fost anul în care Renault a produs 45.809 de unități aparținând celor șapte serii de modele, începând cu a 6cv, a 10cv, Monasix, 15cv, Vivasix, 18/24cv și 40cv. Au existat opt stiluri de caroserie și cele mai lungi șasiuri erau disponibile pentru caroseriile tip trăsură. Modelele au fost produse la diferite dimensiuni, însă cele mici ereau preferate de un număr mare de clienți.

În anul 1928 Renault decide să exporte automobilele sale și în Marea Britanie, operând o serie de modificări pentru ca modelele să corespundă condițiilor de trafic din Regat. În consecință modelele erau mai ridicate, aveau radiatoarele și caroseriile mai mari. Exporturile în Statele Unite s-au redus aproape la zero după ce atinseseră un maxim înainte de Primul Război Mondial. Modelul NM 40cv Tourer avea în Statele Unite un preț de peste 4.600 USD, similar cu prețul unui Cadillac V12 Tourer, iar limuzina închisă denumită „7” costa 6.000 USD, fiind mai scumpă decât un Cadillac V16 Limousine. Întreaga serie era construită într-un stil conservator. În anul 1927 a fost lansat modelul Vivasix – PG1, care era un model sportiv de lux. Avea o caroserie din fier și era echipată cu un motor cu 6 cilindri și o capacitate cilindrică de 3180 cc.

Modelul „de Grand Luxe Renaults”, cu un ampatament de peste 3,68 metri, a fost produs într-un număr limitat de exemplare în două versiuni de motorizare, de 6 și de 8 cilindri. Pentru modelele Grand Renault (NM, PI și PZ) din 1927 cu motorizarea cu șase cilindri în linie s-a introdus o suspensie spate cu prindere în trei puncte, ceea ce a determinat o stabilitate sporită în condițiile în care modelele atingeau viteze de peste 144 km/h. Modelul Reinastella cu 8 cilindri a fost introdus în 1929 și a stat la baza modelului Suprastella (1939).

Pentru seria Grand Renault, s-au utilizat cantități importante de alumniniu. Motoarele, frânele, transmisia, dar și alte componente ale mașinii erau din aluminiu. Din nefericire modelele au fost distruse în scopul pentru recuperării aluminiului, care era necesar pentru producția de tehnică militară.

Perioada postbelică (1939-1971)[modificare | modificare sursă]
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, forțele germane au invadat Franța în cadrul Operațiunii Roșu (10 mai 1940), avansând spre coasta Atlanticului. Fabrica Renault a fost preluată de nemți, fiind administrată de Daimler-Benz producând automobile pentru Germania Nazistă, în cele din urmă fabrica Renault de la Billancourt a fost printre primele ținte ale bombardamentului Forțelor Aliate venite să elibereze Franța de sub ocuparea nazistă. După eliberarea Franței, Louis a fost arestat și încarcerat la Fresnes, fiind acuzat de "relații comerciale cu dușmanii". Înaintea eliberării din 1944, Louis Renault a decedat în timp ce își pregătea apărarea. În urma necropsiei, s-a descoperit că decesul a survenit în urma fracturării gâtului. Acest indiciu pune sub semnul întrebării cauzele morții lui Louis Renault, sugerând faptul că acesta a fost ucis. După moartea sa, activele sale industriale au fost confiscate de guvernul provizoriu condus de Generalul Charles de Gaulle. Fabricile Renault au fost naționalizate devenind Régie Nationale des Usines Renault fiind conduse de Pierre Lefaucheux.


1956: Modelul 4CV
În anii de după naționalizare, Renault a cunoscut o renaștere, ilustrată de lansarea modelului 4CV care avea motorul amplasat în partea din spate a mașinii. Modelul a fost lansat în 1946 și în scurt timp a arătat că este un rival redutabil al unor mașini celebre ca de exemplu Morris Minor și Volkswagen Beetle; succesul a constat în vânzări de peste o jumătate de milion de unități și i-a convins pe cei de la Renault să-l lase în producție până în 1961. De asemenea între anii 1951 și 1960 s-a produs modelul Renault Fregate, care dispunea de un motor de 4 cilindri și o capacitate cilindrică de 2 litri.

Renault s-a folosit de competițiile automobilistice pentru a promova modelul Renault 4CV, mașina câștigând de două ori cursa de 24 ore de la Le Mans și cursele Mille Miglia ca și raliul de la Monte Carlo.


1956-1968: Renault Dauphiene, un model de succes
Înlocuitor pentru modelul 4CV a fost modelul Dauphine, care s-a vândut extrem de bine, astfel încât compania a extins producția și vânzările în alte țări, inclusiv Africa și America de Nord. În România, modelul s-a bucurat de un mare succes fiind importată ultima versiune numită Gordini. Însă în America de Nord, încă de la început (1960) autoturismul nu s-a vândut prea bine. Într-o încercare de a reveni la succesul obținut de 4CV, Renault a lansat două automobile care urmau să devină modele de succes, Renault 4 și Renault 8 (acesta a fost produs și în România – și se numea Dacia 1100) în 1961 și respectiv 1962. Renault 4 a fost produs până în 1992. Ambele autoturisme au continuat tradiția participărilor la cursele automobilistice; această tradiție a fost ulterior sprijinită de compania Alpine. Datorită succesului celor două modele, Renault a mai lansat în 1966 modelul Renault 16. Prin acest model Renault a creat primul hatchback din lume, apoi clasa subcompactă.

Era modernă (1972-1980)[modificare | modificare sursă]
În 1972, Renault, a lansat un model compact și economic denumit Renault 5, anticipând criza de combustibil din 1973, modelul fiind vândut și în Statele Unite sub numele Le Car. În același an compania Renault devine Campioana Mondială de Raliuri prin rezultatele remarcabile obținute de Renault 5. 5-ul a rămas în producție până în 1984, când a fost înlocuit cu Super5. Rețeta a fost oarecum aceeași, Renault Super5 a moștenit formele părintelui său. Criza energetică a oferit companiei Renault șansa să recucerească piața nord-americană; în ciuda succesului de care s-a bucurat modelul Dauphine în Statele Unite în anii 1950, practic anii 1970 au însemnat pentru Renault dispariția de pe piața americană.

Totuși, la începutul deceniului, când criza energetică a lovit continentul și era nevoie de mașini mai mici și mai economice, Renault dorea cu ardoare și începea să planifice întoarcerea pe piața americană, printr-o asociere cu fabricantul American Motors Corporation (AMC). Aceasta nu a fost prima colaborare dintre cele două companii. Anterior, AMC Rambler a fost comercializat prin IKA-Renault în Argentina sub marca Renault Torino.


1965: Rambler
Din 1962 până în 1967, Renault a asamblat în fabrica sa din Belgia sedanul Rambler Classic. Renault nu a avut automobilele de lux sau de dimensiuni mari în gama de produse, așa că „Rambler Renault” a fost o alternativă la modelul Mercedes-Benz "Fintail". Asemănător cu soarta modelului Mercedes, multe dintre Rambler-uri au ajuns taxiuri.

Aceasta a fost una din seria de colaborări; între anii 1960 și 1970, Renault a fondat filiale în Estul Europei — cea mai importantă fiind Uzina Dacia din România —, în Africa de Sud și a pus bazele unei colaborări cu Volvo și Peugeot (de exemplu, pentru dezvoltarea motorului PRV V6, care a fost folosit după 1970 pe Renault 30, Peugeot 604 și Volvo 260). În America de Nord, Renault a continuat să-și sporească controlul asupra AMC, în 1980 deținea 55% din acțiunile companiei; asocierea Renault-AMC a avut ca rezultat pătrunderea vehiculelor Jeep în Europa. Unii consideră că Jeep XJ Cherokee a fost un proiect realizat de inginerii celor doi producători AMC și Renault, având la bază Seria XJ (AMC a insistat ca XJ Cherokee să fie proiectată de ei; totuși inginerii de la Renault au proiectat suspensia părții din față „Quadra-link” pentru seriile XJ).


Renault 5
Renault a vândut o serie de modele interesante în USA în anii 1980, în special autoturisme cu o imagine simplă dar inconfundabile, Renault Alliance GTA (Renault 9) și GTA convertibilă (un sistem automat de decapotare) de asemenea motorul de 2,0 litri – un motor mare pentru o mașină din clasa ei; Renault a vândut și alte modele în Statele Unite în timpul anilor 1980. Totuși după asasinarea președintelui Renault, Georges Besse, în 1986, Renault a vândut AMC celor de la Chrysler. Renault Medallion (25 în Europa) (sedan și wagon) a fost a vândut între 1987 și 1989 prin reprezentanții Jeep-Eagle. Jeep-Eagle a fost o nouă divizie creată de Chrysler după cumpărarea American Motors Corporation (AMC). Produsele Renault nu au mai fost importate în Statele Unite după 1989.

În urma ultimei colaborări dintre American Motors Corporation și Renault a luat naștere modelul Eagle Premier; acesta era un sedan de clasă mare cu patru uși, proiectat de o echipă comună. Modelul a fost proiectat în Bramalea, Ontario, Canada, și avea să stea la baza altor modele cu o platformă comună (Chrysler LH platform): Eagle Vision și Chrysler 300M.

Între 1960 și 1980, Renault a început să se implice mai activ în motor-sport, în special în Formula 1. Compania a mai revoluționat industria auto prin modelul Renault Espace care a fost primul minivan din lume.[necesită citare] A doua generație Renault 5, Renault 9 (câștigătoare a titlului: „Cea mai bună mașină a anului în Europa”) și modelul de lux Renault 25 au contribuit la clădirea reputației, dar în același timp compania avea de suferit la capitolul calitate; problemele au atins apogeul cu modelul Renault 14 la începutul anilor 1980.

Restructurarea (1981-1991)[modificare | modificare sursă]
Cu toate că modelele Renault se bucurau de succes atât pe stradă cât și în competițiile sportive, compania avea pierderi de un milion de franci pe lună, iar în 1984, a înregistrat un deficit de 12,5 milioane de franci. Această situație a determinat statul să intervină și l-a numit președinte pe Georges Besse. El a redus dramatic din costuri, compania s-a retras din competițiile sportive și a concediat numeroși salariați. Încercarea lui Basse de a reduce din deficitul din anii anteriori, începea să dea rezultate, însă în noimbrie 1986 acesta a fost asasinat de gruparea teroristă Action Directe. Succesorul la conducerea companiei a fost Raymond Lévy, acesta a continuat pe aceeași linie ca Basse, încât la sfârșitul anului 1987 compania înregistra o revenire financiară.

La începutul anilor 1990, Renault a lansat mai multe modele de succes, printre care Clio care a înlocuit modelul de success Renault 5, lansarea celei de a doua generați a modelului Renault Espace, Renault Twingo, Renault Laguna și Renault 19. La mijlocul anilor 1990, Renault 19 a fost înlocuit de Renault Mégane care a fost prima mașina din lume care a acumulat 4 stele la testele de siguranta EuroNCAP. În 1998, Renault a continuat să surprindă, prin lansarea modelului Mégane Scénic, model care a reprezentat debutul unei noi clase de automobile, și anume clasa monovolumelor compacte. Succesul companiei a determinat reintrarea în competițiile sportive prin implicarea în Formula 1. Astfel Renault a colaborat cu Williams în anii 1992, 1993, 1996 și 1997 și cu Benetton în 1995.

Privatizarea (1996 - 1999)[modificare | modificare sursă]
Privatizarea companiei, care s-a realizat în anul 1996, i-a permis acesteia să își deschidă noi fabrici în Europa de Est și America de Sud, incluzând aici o nouă fabrică în Brazilia și modernizarea celor din Argentina și Turcia. La începutul secolului 21, Renault se remarcă printr-un design distinct și ciudat; a doua generație a modelului Laguna și Mégane se bucură de succes și datorită designului cu forme unghiulare. Însă au existat modele care nu s-au bucurat de același succes, astfel modelul coupé Avantime, care avea un design bizar, a înregistrat vânzări foarte slabe. Într-o situație similară se află și modelul de lux Renault Vel Satis. Renault este producătorul cu cel mai mare număr de modele care au obținut maximul de stele la testele EuroNCAP, prima care a primit 5 stele a fost modelul Laguna.

Renault este proprietarul companiilor Samsung Motors (Renault Samsung Motors) și Dacia; de asemenea mai deține 20% din acțiunile Grupului Volvo, excluzând divizia de autoturisme Volvo, care este în posesia celor de la Ford Motor Company. Renault deține 99% din acțiunile Uzinei Dacia, fabrică unde s-au produs timp de 30 de ani peste 2 milioane de autoturisme, cele mai multe modele ce au avut la baza platforme Renault.

Alianța Renault Nissan (2000-în prezent)[modificare | modificare sursă]
Pe 27 martie 1999 se formează Alianța Renault-Nissan, formându-se o companie mixtă fraco-japoneză, fiecare având propria identitate de marcă. Astfel Renault deține 44,4% din acțiunile Nissan, iar aceștia dețin 15% din acțiunile celor de la Renault, însă fără drept de vot. În anul 2005, Nissan deținea 5,74% din piața mondială, iar Grupul Renault avea o cotă mai mică, de numai 4,04% din piață mondială, astfel Alianța Renault-Nissan deținea 9,8% din piață cu 3.597.748 automobile vândute de constructorul japonez și 2.531.500 de automobile vândute de Grupul Renault, plasând alianța pe locul 4 în lume după GM, Toyota și Ford.


Alianţa Reanult-Nissan în urma căreia Renault deţine 44,4% din acţiunile Nissan, iar acesta deţine 15% din acţiunile Renault
În anul 2004, cooperarea dintre cei doi constructori a avut ca rezultat crearea „platformei comune B”, pe baza căreia s-au construit modelele Renault Modus, Nissan Tiida, Nissan Lafesta, Renault Mégane (lansat în anul 2002) și Dacia Logan (lansată în 2004, însă modelul era produs pe o versiune modificată a platformei B). Un alt exemplu al cooperării dintre Renault și Nissan l-a reprezentat dezvoltarea primelor motoare comune.

În 2006, Alianța Renault-Nissan își manifesta înteresul pentru Uzina Daewoo de la Craiova, anunțul a fost făcut prin Directorul General al Automobile Dacia, François Fourmont. Însă competiția pentru această uzină este foarte strânsă, acest lucru s-a produs datorită statului român care intenționează să vândă pachetul majoritar unui investitor strategic. În copetiție au intrat: General Motors, Ford, Alianța Renault-Nissan și Chery Automobile (China). Pe 6 iulie 2007, AVAS anunță deschiderea documentației depuse de Ford, acesta a fost singurul constructor care a continuat tratativele cu Comisia de Privatizare. Astfel Ford va cumpăra 72,4% din pachetul de acțiuni ale Companiei Automobile Craiova (Daewoo Craiova).

La sfârșitul anului 2006, alianța caută un partener nord-american pentru a-și consolida poziția pe piața americană. În momentul actual Nissan este singur pe piața americană deținând o cotă de piață de numai 6%, iar Renault lipsește cu desăvârșire de pe aceasta piață de ani buni. După discuțiile eșuate cu GM, Alianța Renault-Nissan s-a îndreptat spre Ford, însă după demiterea lui Bill Ford (Director General Ford) discuțiile s-au blocat. Actualul director Alan Mulally, fost director la Boeing, preferă să se ocupe de gravele probleme din interiorul companiei. O alianță între cele trei companii ar atinge la nivel global o cotă de piață de 21%. Cu toate acestea, managerii Ford nu se grăbesc să declanșeze negocierile.

Automobile U-A-P S.A.[1] este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile.
Începuturi. Căutarea unei licențe. Dacia 1100 și 1300[modificare | modificare sursă]

Dacia 1100
Pentru a reduce timpul între proiectare și lansarea în producția de serie a unui autoturism, autoritățile române au considerat necesară producerea unui autoturism sub licență obținută de la un producător străin. Se dorea o licență pentru un autoturism din clasa medie cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.000 și 1.300 cm3 și să se producă între 40.000 și 50.000 automobile pe an. La licitație au participat Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo și Austin.[necesită citare] De asemenea, s-au testat următoarele modele: Renault 10, Peugeot 204, Fiat 1100D, Alfa Romeo 1300, Austin Mini Morris.[necesită citare] Însă, după vizita istorică a președintelui francez Charles de Gaulle în România din 1966, s-a luat decizia la nivel de partid ca în uzina Dacia să producă autoturisme sub licență Renault. Din cauza unor motive tehnice și economice, oferta companiei Renault pentru modelul Renault 12 a fost retrasă. Modelul era în faza de teste, iar producția trebuia să înceapă în Franța, în a doua jumătate a anului 1969. Dar contractul a fost semnat în septembrie 1966. Renault a permis părții române să înceapă asamblarea mai devreme a unui model intermediar până când Renault 12 să fie pregătit pentru producție. La început a fost ales modelul Renault 16, dar în cele din urmă s-a optat pentru asamblarea modelului Renault 8.


Logo-ul vechi
Dacia a luat naștere în 1966 la Colibași (astăzi Mioveni), județul Argeș, având la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, ce prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate.

Pe 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din uzină, iar pe 3 august 1968 se testează primul motopropulsor.

Pe 20 august 1968 se începe producția modelului Dacia 1100, un model sub licența Renault R8; acesta era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România de atunci, Nicolae Ceaușescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Din 1968 și până în 1972, aproximativ 44.000 de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, în 1970 apărând o ușoară modificare estetică la partea frontală. A mai fost produs, deși în număr limitat, modelul 1100S, cu 2 perechi de faruri și un motor mai puternic, folosite de poliție și în cursele de raliu. Puține au mai rămas în stare de funcționare.


Dacia 1300
După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300 care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloane auto de la București și Paris. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uși și tracțiune pe puntea față.

Între 1970 și 1980, Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele ce va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane și utilitare. Astfel, în 1970 apar versiuni ale Daciei 1300 berline, printre care: 1300L (de la „lux”), 1300LS („lux super”, destinată membrilor importanți ai PCR), în 1973 este lansat modelul break, iar în 1975 modelul Dacia 1302 (gen papuc, fabricat în 2000 de exemplare, până în 1982).

Dacia a mai produs și un model de dubă numit Dacia D6, copie a modelului Renault Estafette. Dar pentru că și Bucureștiul producea în uzinele T.V. (Tudor Vladimirescu) o dubă similară, producția Dacia D6 a fost limitată pentru a nu creea concurență.

După 1985, Dacia încearcă să producă un model pentru oraș, acest model purtând numele Dacia Lăstun sau Dacia 500, fiind produs la Timișoara. Echipată cu un motor de 499 cm2, cu 22 cp și cu un consum de 3,3 l/100 km. Însă, modelul este scos din fabricație după 1989 datorită problemelor de calitate și a prețului ridicat. Tot în anii '80, Dacia a mai produs modelul Dacia 2000, avand la baza autoturismul Renault 20. Acest model era produs special pentru elita PCR, utilizat ca masini de serviciu nefiind comercializat catre cetateni și era disponibil în culoarea negru sau albastru închis, producția fiind, de asemenea, limitată.


Dacia 1300
La salonul de la București din 1979 a fost prezentată varianta restilizată a modelului 1300, Dacia 1310, primul model apărut după încetarea contractului de licență Renault 12, în 1978. Modificările au constat în: 2 perechi de faruri, stopuri mai mari, bare de protecție noi și interior nou. Aceasta s-a inspirat din restilizarea făcută de Renault pentru modelul lor, R12 in 1975.

Dacia s-a vândut și în Anglia sub numele Dacia Denem. Varianta de vârf includea geamuri electrice, jante de aliaj și cutie de viteze cu 5 trepte. ARO 10 s-a vândut sub numele de Dacia Duster.

În aceeași perioadă de timp s-a produs și Dacia 1310 Sport. La salonul din 1980, mulțimea a admirat Brașovia, un coupé bazat pe modelul 1310 și creat la un atelier din Brașov. Conducerea și-a dat acordul pentru începerea producției și din 1981, o variantă în două uși, Dacia Sport 1410, a fost produsă pentru tineretul din acele timpuri. Aceste mașini erau foarte populare și în cursele de raliu, iar piloți ca Nicu Grigoraș au modificat vechile motoare de Renault, obținând performanțe uimitoare.

În 1985, inginerii de la Dacia încep proiectarea primului autoturism de concepție 100% românească.

După 1989[modificare | modificare sursă]

Dacia Solenza: avea la bază modelul SupeRNova, dar cu un aspect împrospătat. În imagine avem un model 2004 cu nivelul de echipare Scala
Între anii 1991 și 1996, Dacia a comercializat modelul Dacia 1325 Liberta, cu un design provenit din cel al Daciei 1200 produs în anii '80.

După 10 ani de așteptare (1995), Dacia lansează primul model 100% românesc sub numele Dacia Nova. Modelul avea un aspect învechit și pornea cu un handicap apreciabil.

În 1998, anul în care s-au aniversat trei decenii de la producerea primului automobil, Dacia, de pe porțile uzinei a ieșit autoturismul cu numărul 2.000.000. În același an este lansat motorul de 1,6 litri cu injecție monopunct produs de firma Bosch, ce a echipat Dacia Nova.

În 1999, Renault achiziționează 51% din capitalul Dacia și anunță că va lansa un nou model. În 2000 este lansat modelul SupeRNova, un model care a fost o evoluție a Daciei Nova. Modelul SupeRNova era echipat cu un grup motopropulsor Renault de 1,4 litri MPI.

În 2003, modelul SupeRNova este înlocuit de modelul Solenza, un model ce are la bază modelul SupeRNova. Pentru acest model au existat două versiuni de motorizare: una pe benzină de 1,4 litri, similar cu cel de pe SupeRNova, și un diesel de 1,9 litri.


Dacia Logan MCV
În 2004 se încetează producția modelelor Berlină și Break și se lansează modelul Logan, un autoturism complet nou. Iar în 2006, odată cu lansarea modelului Logan MCV are loc și prima restilizare, în special la partea din spate. Noul model semăna mult cu modelul Logan Steppe (concept carul) prezentat în primăvara aceluiași an și dispunea de șapte locuri poziționate pe trei rânduri. La începutul anului 2007 este lansată noua autoutilitară Dacia Logan Van care din punct de vedere constructiv semăna foarte mult cu modelul Logan MCV. Tot în 2007 a fost lansat Logan Pick-Up, o utilitară compactă destinată micilor întreprinzători și comercianți. În anul 2008, gama Dacia a fost completată cu modelul Dacia Sandero, iar modelele Logan și Logan MCV au fost restilizate.

În octombrie 2009, Automobile Dacia a achiziționat compania Auto Chassis International (ACI) România pentru suma de 50,8 milioane euro[2]. Auto Chassis International (ACI) a fost fondată în 1999 ca entitate a Grupului Renault[2]. Filiala ACI România a fost constituită în anul 2002 pentru a furniza piese constructorului român, iar la momentul achiziției avea 1.420 de angajați[2].


Dacia Duster: primul SUV Dacia.
În cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2010, a fost prezentat Dacia Duster, primul SUV din istoria acestei mărci. O lună mai târziu, președintele Traian Băsescu devine primul proprietar din România a unui model Duster[3]; acesta era un vârf de gamă și singura diferență față de un model de serie, consta în culoarea „roșu de foc”.