Forum Index > Proiecte personale > Tinerii Moldovei te invită la Academia Tinerilor Integri

#0 by MizZero (User) (0 mesaje) at 2014-08-23 21:29:39 (546 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei” organizează în perioada 19 – 21 septembrie 2014, prima ediție a Academiei Tinerilor Integri, ce își va desfășura activitățile în stațiunea montană Durău, județul Neamț, România.

Academia Tinerilor Integri se adresează tuturor persoanelor implicate civic care intenționează, prin activitățile lor, să aibă un impact pozitiv în societatea din Republica Moldova.

Academia Tinerilor Integri se bazează pe educație non-formală. Participanții selectați vor avea ocazia să discute cu personalități ale lumii culturale românești și să interacționeze timp de trei zile cu cei mai buni specialiști din domeniul activismului civic de peste Prut, într-un cadru de învățare destins și inovator.

Scopul acestei școli de vară este de a forma tineri care, prin puterea propriului exemplu, să readucă oamenilor din Moldova încrederea într-o șansă de afirmare la ei acasă. Academia va produce o clasă elitistă de tineri, instaurând o tradiție în acest sens prin viitoarele sale ediții. Acești juni academicieni, alături de „Tinerii Moldovei”, vor deveni agenți ai schimbării în mediul lor și actori importanți în direcția făuririi unui viitor mai bun pentru Țară, prin reunificării celor două state românești.

Dacă ești tânăr, plin de viață și vrei să aduci schimbarea în comunitatea din care vii, aplică acum și vino în România pentru a trăi o experiență unică, menită să te pună în contact cu adevărata față a neamului tău. Nu rata ocazia să înveți de la cei mai buni, să-ți împărtășești ideile cu cei care gândesc ca tine, să ai parte de trei zile de neuitat la poalele frumosului masiv Ceahlău și totodată să cunoști Carpații noștri impresionați. Vor exista și activități – surpriză, premii neașteptate și alte provocări inedite oferite de „Tinerii Moldovei”, pe care le vei descoperi doar la fața locului.

Prima ediție a Academiei Tinerilor Integri se va desfășura cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care va oferi suportul material și spiritual pentru  buna desfășurare a evenimentului. Toate cheltuielile sunt acoperite de organizatori.

La final, se vor înmâna diplome, ca dovadă a participării tinerilor la cursurile Academiei. Pentru a ajunge la Academia Tinerilor Integri,doritorii trebuie să completeze până pe 7 septembrie formularul de înscriere disponibil pe site-ul tinerii.md


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1
<< Precedenta      Următoarea >>

#1 by Danyiel17 (Power User) (0 mesaje) at 2014-08-25 21:18:38 (545 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Ce evenimente ati mai organizat pina acum ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#2 by MizZero (User) (0 mesaje) at 2014-09-03 15:15:13 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Salut. De la fondarea organizaţiei, din martie curent, am desfăşurat mai multe proiecte. Primul a fost Campania de Informare cu privire la recensământ - Suntem români, vorbim limba română. În cadrul acestui proiect am informat oamenii cu privire la desfăşurarea recensământului, prevenind astfel încălcările care au avut loc până acum. Totodată, în iulie am organizat Caravana Trai mai bun, în cadrul căreia 300 de tineri au fost în peste 150 de localităţi din Republica Moldova, au vorbit cu cetăţenii şi i-au informat cu privire la beneficiile integrării europene prin apropierea accelerată de România. În prezent, are loc campania Lunile Tricolorului, în cadrul căreia un milion de panglici tricolore sunt împărţite în şcoli, licee, evenimente etc. La finalul campaniei, pe 14 septembrie, va fi Marşul Tricolorului, unde un tricolor de 300 de metri va fi desfăşurat pe tot bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău. Evenimentul va avea ca punct de pornire Universitatea Pedagogică "Ion Creangă" şi se va începe la ora 14.00.


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Proiecte personale > Tinerii Moldovei te invită la Academia Tinerilor Integri

Această temă este închisă. Nu puteţi posta mesaje noi.


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.