Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (680 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#1626 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2014-06-30 12:17:33 (542 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1623 cartof2009, dacă înveți la UTM, ai reducere 50% reducere la abonamentul de înot la Palatul Sporturilor(strada Izmail, 1) - 500lei, respectiv - 250lei, și acolo condițiile sunt bune, mie mi-a plăcut


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1627 by dragonwar (Power User) (0 mesaje) at 2014-06-30 17:07:31 (542 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1623 cartof2009, "... -
cartof2009
RealFan wrote:
Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul &amp;amp;amp;quot;O.Ghibu&amp;amp;amp;quot; , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2: ..."
ÎnchideЗакрыть

#1626 iliushaaa,

Quote:

dacă înveți la UTM, USM ai reducere 50% reducere la abonamentul de înot la Palatul Sporturilor(strada Izmail, 1) - 500lei, respectiv - 250lei, și acolo condițiile sunt bune, mie mi-a plăcut




Mesaj util ?   Da   3 puncte
#1628 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-02 00:29:00 (542 săptămâni în urmă) - [Link]Top

cartof2009 wrote:

#1624 AlinaUrsu, va multumesc



Cu placere


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1629 by bradimava (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-11 10:48:21 (541 săptămâni în urmă) - [Link]Top
o intrebare celor care inoata mai mult de 6 luni:
daca eu acum inot 1600m(8x200m) timp de o ora - este real sa particip pe 20 mai la "Морская миля"?
timpul nu ma deranjeaza, princpalul sa ajung la mal, in cel mai rau caz ridic mina in sus si ma urc in bacra :)
PS. practic inotul de 2 luni

Editat de către bradimava la 2014-07-11 11:42:44




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1630 by Steady (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-14 08:11:09 (540 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1629 bradimava, va fi mai greu decit iti pare, dar merita incercarea


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1631 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-14 20:27:50 (540 săptămâni în urmă) - [Link]Top
:&#039;-( Eu am fost la un bazin si am rugat sa ma invete a inota si unu nio zis sa scriu pe o foaie numarul si numele,eu credem ca ma inscriu la bazin da el o luat foaia si dupa asta so ras si o zis dute di aishi malaia ... :&#039;-(


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1632 by TAMADAra (Narcissistic) (0 mesaje) at 2014-07-14 20:40:04 (540 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1631 AlinaUrsu, :derp:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1633 by dragonwar (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-14 20:53:50 (540 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1631 AlinaUrsu, la care bazin ai fost... ? poate ai vorbit cu alta persoana care nu face parte din administratia bazinului...:-


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1634 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-14 21:00:12 (540 săptămâni în urmă) - [Link]Top

dragonwar wrote:

#1631 AlinaUrsu, la care bazin ai fost... ? poate ai vorbit cu alta persoana care nu face parte din administratia bazinului...:-



langa barul alunelu


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1635 by dragonwar (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-14 21:01:46 (540 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1634 AlinaUrsu, de as sti eu toate barurile ar fi bine..:), spune regiunea... ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1636 by LilhiPpY (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-21 01:27:41 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Salut. Nu stie nimeni vre-un bazin unde pot sa ma duc noaptea pe la 11-12 ? Sa dau vreo 50 de lei la paznic si sa ma lase 15-20 minute?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1637 by dragonwar (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-21 18:41:49 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1636 LilhiPpY, nu știu așa ceva .. nu cred... sau închis ușile și paznic numai trebuie... cu părere de rău nu pot să te ajut. Poate alții știu . :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1638 by LilhiPpY (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-22 01:17:43 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1637 dragonwar, rau ... daca afla poate cineva sa-mi dati de stire va rog frumos


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1639 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2014-07-22 12:08:23 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1636 LilhiPpY, "... noaptea pe la 11-12 ..." - bazinul de la Rîșcani de polo, 022-44-10-13


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1640 by LilhiPpY (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-22 12:21:52 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1639 iliushaaa, de pe Miron Costin ? Am fost ieri acolo si scria ca e reparatie pina pe 1 septembrie ...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1641 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2014-07-22 17:34:21 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1640 LilhiPpY, atunci Nistru și Ghidighici stă la dispoziția dumneavoastră 24/24 :fuckthatbitch:


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1642 by LilhiPpY (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-22 18:36:04 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1641 iliushaaa, :lol: da,multumesc ...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1643 by Dianuska98 (User) (0 mesaje) at 2014-07-22 20:55:49 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
la ce ora se deschide cel de linga guvern?
la 8 antrenor este?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1644 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-23 17:05:29 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top

LilhiPpY wrote:

Salut. Nu stie nimeni vre-un bazin unde pot sa ma duc noaptea pe la 11-12 ? Sa dau vreo 50 de lei la paznic si sa ma lase 15-20 minute?



|Precis ca vrei sa faci fotshi pentru adnaklasniki:D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1645 by LilhiPpY (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-23 17:13:18 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1644 AlinaUrsu, ;D nu am odnoklassniki ... vreau sa ma duc cu prietena


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1646 by YoH (Never Back Down) (0 mesaje) at 2014-07-23 20:55:36 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Pentru cei interesati:
http://2.firepic.org/2/images/2014-07/23/krvut8zoiunt.jpg
Плавание. Разряды. Мужчины, женщины (бассейн 25 м).


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1647 by Steady (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-23 21:48:40 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1646 YoH, nu mai sunt valabile


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1648 by YoH (Never Back Down) (0 mesaje) at 2014-07-24 07:57:16 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1647 Steady, de ce? O_o


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1649 by bradimava (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-24 11:40:24 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1629 bradimava, "... o intrebare celor care inoata mai mult de 6 luni:
daca eu acum inot 1600m(8x200m) timp de o ora - este real sa particip pe 20 mai la "Морская миля"?
timpul nu ma deranjeaza, princpalul sa ajung la mal, in cel mai rau caz ridic mina in sus si ma urc in bacra
PS. practic inotul de 2 luni ..." -

am fost si am trecut Ghidighiciul timp de 59 minute, aproape ultimul , dar am trecut. Anul acesta a fost scopul principalul sa trec - la anu la timp damu :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1650 by Steady (Power User) (0 mesaje) at 2014-07-24 12:29:29 (539 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1648 YoH, le-au schimbat


Mesaj util ?   Da   1 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.