Forum Index > Învățămînt > Examene, sesiune > BAC 2014

#0 by $erhio12 (Patriseamba <3) (0 mesaje) at 2014-01-10 21:44:16 (566 săptămâni în urmă) - [Link]Top




iNFo @ Mass Media
După ce în cadrul sesiunii de bacalaureat 2013 a fost implementat sistemul de monitorizare video, începând cu anul viitor ar putea fi implementate și alte măsuri care să prevină frauda din timpul examenelor. Ministrul Educației, Maia Sandu, se arată mulțumită de rezultatele obținute în acest an, însă își propune să împiedice ieșirea testelor în afara centrelor de BAC


  Șefa de la Educație a evitat să spună despre ce sistem este vorba, dar a asigurat că va fi unul eficient.
„Era important să implementăm acest sistem cu camere, acum avem dovada. Până acum venea candidatul și spune că nu a copiat, dovediți că am copiat. Acum îi arăți înregistrarea și nu poate să mai zică nimic. Condițiile nu s-au schimbat în acest an, noi doar ne-am asigurat că ele se respectă în acest an”, a specificat Maia Sandu în cadrul emisiunii „ÎnProfunzime” de laProTV Chișinău.
În context, ministrul a vorbit despre noi măsuri antifraudă care urmează să fie implementate începând cu anul viitor. „Nu este corect ca testul de BAC să părăsească centrul de BAC, dar în situația în care testul ajunge la 30 mii de oameni este complicat să te asiguri că acest lucru nu se va întâmpla.
  Deși toți au semnat declarația pe propria răspundere, oricum au intrat cu telefoane.
Noi ne-am concentrat eforturile pentru a preveni intrarea de informații în centre. De anul viitor, vom avea niște soluții și pentru această problemă. Nu o să spun acum despre ce este vorba, dar o să vedeți la anul că va fi mai greu să se facă acest lucru”, a menționat sursa.
Până la urmă, Sandu nu crede că scoaterea testelor a avut un impact major pentru obiectivitatea evaluării elevilor. „Nu pretindem că a fost un proces perfect. Știm că a mai existat și fraudă, dar rezultatele arată cu a fost mult mai mică”, a accentuat aceasta.
În acest an, potrivit datelor preliminare de după contestații, circa 40% din candidați nu au promovat cel puțin un examen de BAC. Elevii care au obţinut note insuficiente vor putea susține examenele în mod repetat în perioada 15-20 iulie.
ÎnchideЗакрыть
Calendarul Prebacurilor 2014
ÎnchideЗакрыть
Calendarul Examenelor de Bacalaureat - 2014
Ministerul Educației a aprobat Orarul desfășurării examenelor de bacalaureat pentru anul școlar 2013-2014. Acestea vor avea loc între 3 și 20 iunie 2014.

Sesiunea va avea loc conform orarului ce urmează:
geografie
3 iunie (marți) – Limba şi literatura română alolingvi
6 iunie (vineri) – Limba de instruire
10 iunie (marți) – Limba străină
13 iunie (vineri) – Matematica (real), Istoria românilor şi universală (umanist), Arte (arte), Sport (sport), Tehnologie (tehnologic).
17 iunie (marți) – Examenul la solicitare (geografie, fizică, chimie, biologie, matematică, istoria românilor și universală, informatica)
20 iunie (vineri) – L.ucraineană/bulgară/găgăuză (real, umanist)

Totodată, elevii ce vor susține examenele de bacalaureat vor semna o declarație (Click pentru a vedea modelul) prin care confirmă că nu dețin asupra lor materiale interzise, ce i-ar favoriza în rezolvarea subiectelor.

Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 3-26 iunie, iar rezultatele vor fi afișate în centrele de bacalaureat pe 27 iunie. Ulterior, elevii vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a depunde contestații. Notele în urma contestațiilor nu se vor micșora. Se va menţine scanarea lucrărilor şi vom oferi posibilitatea elevilor să vadă lucrările prin internet.
Totodată, pentru a lua o notă de trecere (n.r. nota cinci), în sesiunea de bază, candidații vor trebui să ofere răspunsuri corecte la minimum 30% din subiectele din test, față de 25% cât a fost la sesiunea de bacalaureat din 2013.
Elevii care vor lua note negative în sesiunea din iunie vor avea dreptul să susțină, repetat, examenele respective în sesiunea suplimentară care va avea loc în perioada 16 – 23 iulie 2014.
Reamintim că elevii vor putea fi verificați cu detectorul de metale – înainte, în timpul, sau la expirarea timpului de scriere a probei de examen. În cazul fraudării de către elev a unei probe de examen vor fi anulate notele de la toate probele de examen susținute şi elevul va putea relua susținerea integrală a examenului de bacalaureat doar în sesiunea din următorul an de studiu.
ÎnchideЗакрыть
Metodologia de Organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat

  Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, anul şcolar 2013 - 2014 (Click)

Informaţie Preventivă @ mass media wrote:

Veşti proaste pentru elevii care vor susţine examenele de Bacalaureat în 2014. Ministerul Educaţiei introduce noi elemente pentru a stopa fraudarea probelor, dar şi pentru a-i pedepsi pe cei care vor avea asemenea tentative.

Astfel, în sesiunea din 2014 a examenelor de BAC va fi mărit numărul membrilor comisiilor din centrele de Bacalaureat. Iar schema de notare va fi stabilită din timp, pentru ca elevii să cunoască din start câte puncte trebuie să acumuleze pentru nota de trecere. În acest an, pragul de trecere va fi de 30 de puncte.

De asemenea, nota 10 din oficiu vor primi doar elevii care vor obţine menţiuni sau medalii la olimpiadele internaţionale, nu şi premianţii olimpiadelor naţionale. Absolvenţii vor putea fi verificaţi cu detectorul de metale înainte, în timpul şi după examen. Iar în cazul fraudării de către candidat a unei probe, vor fi anulate notele la toate examenele. Elevul va avea posibilitatea să susţină examenele doar la sesiunea din anul următor.

Mai mult, reprezentanţii Ministerului vor avea posibilitatea să retragă diploma de Bacalaureat dacă se va constata că elevul a fraudat examenele. Retragerea va putea fi efectuată prin adresarea în judecată şi prezentarea probelor.

Reprezentanţii Ministerului au menţionat că se ia în calcul şi instalarea sistemelor de bruiaj. Însă, trebuie să vadă cum funcţionează, din punct de vedere tehnic.

"Dorim să efectuăm o examinare corectă şi obiectivă. De aceea, venim cu elemente noi care au drept scop consolidarea şi asigurarea corectitudinii examenelor de Bacalaureat", a declarat viceministrul Educaţiei Igor Grosu.

Totodată, pe lângă elementele noi, vor fi păstrate şi regulile care au fost incluse anul trecut.

ÎnchideЗакрыть
iNFO pentru candidaţi
Candidații la BAC 2014 ar putea fi verificați cu detectorul de metale în timpul examenelor. Mai mult decât atât, dacă candidatul va fi surprins copiind ori va avea asupra lui materiale interzise, vor fi anulate notele de la toate probele de examen susținute, iar candidatul va putea relua susținerea integrală a examenelor de bacalaureat doar în sesiunea din următorul an de studiu.

Declarațiile aparțin viceministrului Educației, Igor Grosu, și vizează proiectul metodologiei privind organizarea și desfășurarea sesiunii BAC 2014.

Potrivit viceministrului, și în sesiunea următoare a examenelor de bacalaureat, se va utiliza sistemul video pentru monitorizarea desfășurării examenelor. „Camerele video și-au dovedit pe deplin eficiența. Aplicarea sistemului de monitorizare video a redus considerabil și a descurajat practicile de fraudare a examenelor de bacalaureat”, a subliniat Igor Grosu.


Ca și anul acesta, în sesiunea 2014 elevii care au obținut note insuficiente în sesiunea de bază vor putea susține repetat probele respective în sesiunea suplimentară. De asemenea, candidații vor avea posibilitatea să-și vadă lucrările online, iar în 48 de ori vor putea depune contestațiile.

Proiectul metodologiei conține și câteva elemente noi. Astfel, anul acesta se va mări numărul de membri ai comisiilor centrelor de bacalaureat, schema de notare aplicată pentru toate examenele va fi stabilită din timp, iar pragul de trecere va fi 30% din punctajul maxim. Dacă vor exista suspiciuni că un candidat fraudează examenul, acesta va putea fi verificat cu detectorul de metal înainte, în timpul, sau la expirarea timpului de scriere a probei de examen. În cazul fraudării unui examen, toate celelalte note la BAC vor fi anulate. Mai mult decât atât, dacă după susținerea examenului de bacalaureat se constată că un anume candidat a fraudat examenul, atunci Ministerul educației poate întreprinde măsuri și după eliberarea diplomelor de bacalaureat, inclusiv anularea diplomei prin instanța de judecată.
ÎnchideЗакрыть
Rules 2013
* Monitorizarea video e în vigoare în mai mult de 10 licee din capitală, ea va funcționa în mod obligatoriu și în timpul examenelor de Bacalaureat. Mai mult, se preconizează supravegherea cu camere video la BAC pe durata cel puțin a următorilor 10 ani;

* Elevii nu vor fi în permanență urmăriți, pe motiv că a ține sub control peste 1200 de camere e un lucru imposibil! (și în mare parte inutil). Înregistrările vor fi cercetate doar în cazurile excepționale (dacă se vor observa plagieri sau cineva va fi denunțat).

* Sesiunea suplimentară pentru cei cu note negative a fost introdusă! Însă, elevii acuzați de copiere și inspirare din surse străine își vor putea lua revanșa doar la anul viitor.

* Se preconizează crearea unei baze de date pentru elevi și profesori, pentru pregătirea de Bacalaureat, monitorizată de Ministerul Educației, în conformitate cu care vor fi create și testele de Bacalaureat.

* Apropo, pentru a nu trezi diferite insinuări: introducerea camerelor de supraveghere la BAC fără acordul elevilor este LEGALĂ!

* Se preconizează alegerea în funcția de evaluator a cîte doi pedagogi, unul liceal, altul universitar, pentru o administrare mai obiectivă a punctajului.

* Vești bune de tot: în cazul contestărilor, depunctajul este interzis! Deaceea elevii care au apelat la contestații ori vor obține un punctaj mai mare, ori, în cel mai rău caz, va rămîne la aceeeași notă, însă în nici un caz nu va putea fi depunctat.

* Și cea mai îmbucurătoare veste: gradul de dificultate a examenelor, în special la obiectul de matematică, va fi unul scăzut! Condițiile stricte din acest an vor fi compensate cu un test mai simplu, care îi va permite unui elev sîrguincios să se descurce fără ajutoistorier. (dar „simplu” e totuși relativ, deaceea ăsta nu e un îndemn la relaxare, dimpotrivă, încurajare pentru o pregătire bună!)

 http://cubo.din.md/bac/ 

ÎnchideЗакрыть
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pregătire pentru BAC:
Consultaţii online/offline (gratuite)

Voluntarii care oferă consultaţii gratuite online/offline:

Limba şi Literatura Română
  • Bac Limba şi Literatura Română:
- Program Limba Romană



http://www.invat-online.net/variante-rezolvate - Teste Rezolvate (Subiectul I/II/III)

Model de:

Tipologii de personaje wrote:

Tipologia Taranului
Ion din "Ion" de Liviu Rembreanu
Johann moritz din ''ora 25'' de  Virgil Gheorghiu


Tipul femeii mondene
Doamna T din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
Ela din "Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi" de Camil Petrescu
Otilia din "Enigma Otiliei"'de G.Calinescu
si personajul eponim Adela de G.Ibraileanu


Tipologia Obsedatului
Puiu Faranga din Ciuleandra de L.Rebreanu
Apostol Bologa din Padurea Spinzuratilor  L.Rebreanu
Ion de  L.Rebreanu


Tipologia indragostitului
Sarmanul Dionis de M.Eminescu
Felix Sima din Enigma Otiliei si deasemenea se incadreaza in tipologia tinarului in dezvoltare
Ioana şi Ştefan din Romanul Delirul de M. Preda
Rusanda şi Gheorghe din Frunze de Dor de I. Druţă

Tipologia intelectualului
Traian Koruga din Ora 25
Victor Petrini din cel mai iubit dintre paminteni
Stefan Gheroghidiu din ultima noapte de dragoste

Tipologia creatorului
personajul eponim Mesterul Manole de L.Blaga
Mos Mihail din Sania de Ion Druta

Tipologia avarului
Mos Costache din Enigma Otiliei

Tipologia Voievozilor
Alexandru Lapusneanu de C.Negruzzi
Razvan din opera Razvan si Vidra de  Bogdan Petriceicu Hasdeu

Tipul tînărului în devenire:
Felix din Enigma Otiliei, Gheorghiță din Baltagul, Rusanda, Gherhge din Frunze de dor

Tipul copilului universal:
Nică din Amintiri din copilărie, Ionuț din Horodiște, Lucian din Hronicul și cîntecul vîrstelor (merge și ca adolescent + romanul adolescentului miop de Mircea Eliade)

Tipul domnitorului tiran:
Alexandru Lapușneanu

Tipul gentelmanului:
Pascalopol din Enigma Otiliei

Tipul avarului:
Moș Costache din Enigma Otiliei, Mara(posibil), Ghiță din Moara cu noroc

La tipul țăranului încă: Gheorghe din Frunze de dor, Onache Cărăbuș din Povara bunătății nostre

La tipul avarului se mai poate de pus si Ion de Rebreanu, sau Luminararu din "Ultima noapte de dragoste, intia noapte de razboi" de Petrescu
Relatia de prietenie intre doua personaje
Culai si Andrei din "Suflete tari" de Camil Petrescu
Tipul batrinului intelept; a boierului; a personajului care traieste dupa traditii; lupta dintre clasele sociale
Matei Boiu din "Sfulete tari" de Petrescu
Femeia rebela; Intelectuala; sfideaza traditia neamului
Ioana Boiu din "Suflete tari" de Petrescu

* Tipul copilului rasfatat
Goe din "D-l Goe" de I.L.Caragiale
Ionel din "Vizita" de I.L.Caragiale

* Personaj realist (?)
Ana din "Moara cu noroc" de I.Slavici

* Taranul
Mara si Persida din "Mara" de I.Slavici
Ion din "Ion" de Liviu Rembreanu
Ilie Moromete din "Morometii" de Marin Preda

* Tipul Feminitatii
Doamna T din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
Ela din "Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi" de Camil Petrescu

* Personaj in formare
Nica din "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga
Gheorghita din "Baltagul" de Mihail Sadoveanu

* Tipul indragostitului
Castris :D din "Patima rosie" de Mihail Sorbul
[+] Razvan din "Razvan si Vidra" de B.P.Hasdeu
[+] Vidra din "Razvan si Vidra" de B.P.Hasdeu

* Personaj simbol
Manole din "Mesterul Manole" de Lucian Blaga

* Prietenia (?)
# Prietenia intre Iont Jder si Alexandrel-Voda din "Fratii Jderi" de M.Sadoveanu

* Parinti model (?)
Tatal din "Ultima luna de toamna" de Ion Druta
Vitoria Lipan din "Baltagul" de Mihail Sadoveanu

Pot sa mai adaug si eu cate ceva:
Tipul Taranului : Ion din Romanul Ion  Liviu Rebreanu
Victoria Lipan, Din baltagul  Mihai Sadoveanu

Tipul Intelectualului :
Felix din Enigma Otiliei
Apostol Bologa Padurea Spanzuratilor.

Tipul intelectualului; neadaptatului;
Ladima din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu
Personaj simbol; Omul izolat, superior
Pastorul din "Toiagul pastoriei" de Ion Druta
Tipul omului ratat, nerealizat in viata, dominat de teama
Gavrilescu din "La tiganci" de Mircea Eliade
Femeia vulgara, insensibila si prostituata
Emilia din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu

Teme abordate în opere wrote:

Tema istorică:
Alexandru Lăpuşneanu
Toiagul Păstoriei
Pădurea spânzuraţilor
Frunze de dor
Ion(ocuparea transilvaniei)
Ora 25
Tema pentru acasa
Biserica albă
Frații jderi
Ultima noapte de dragoste întîia de război
Povara bunatatii noastre


Tema păstoritului:
Toiagul păstoriei
Baltagul

Relaţii părinţi-copii:
Baltagul
Ultima lună de toamnă
Ion
Moromeţii
Povara bunătăţii noastre
Mara
Casa mare

Tema ţăranului:
Ion
Moromeţii
Frunze de dor
Povara bunătăţii noastre
Mara

Tema dragostei:
Ion
Frunze de dor
Povara bunătăţii noastre
Ultima lună de dragoste, prima noapte de război
Enigma Otiliei
Cezara

Tema mamei:
Ultima lună de toamnă
Baltagul
Amintiri din copilărie
Mara

Tema copilăriei:
Moromeţii
Amintiri din copilărie
Frunze de dor(Trofimaş)
Horodiște
Hronicul şi cântecul vîrstelor


Tema intelectualului în devenire:
Moromeţii(Nicolaie)
Frunze de dor(Rusanda)
Caloianul
Enigma Otiliei (Felix)
Ion (Titu Herdelea)


Tema creaţiei:
Sania de I.Druţă
Caloianul de G.Meniuc

Tema satului:
Ion(hram, hora, tradiţii)
Moromeţii
Frunze de dor(şezătorile)
Toiagul păstoriei
Povara bunătății noaste
Păsările tinereții noaste
Horodiște


Tema testamentului:
Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război
a doua lucrare:mad: spuneţi deja voi:pardon:

Drame:
Horia
Frumos şi sfânt
Răzvan și Vidra
Meșterul Manole
Păsările tinereții noaste


Comedii:
O scrisoare pierdută

Romane psihologice:
Pădurea spânzuraţilor
Ultima noapte de dragoste întîia de război

Comunit. dintre om şi natură:
Baltagul
Moromeţii(salcâmul)
Frunze de dor
Povara bunătăţii noastre

Profanarea valorilor spirituale:
Samariteanca
Frumos şi sfânt
Toiagul păstoriei



iNFo @ IMG
 

 

ÎnchideЗакрыть

amintește-ți by skorp11 wrote:

amintește-ți operele pe care le-ai citit (personajele, temele, ideea, mesajul, simboluri, idealuri etc)
amintește-ți cum se comentează un motiv/simbol/stare a eului liric/semn de punctuație
amintește-ți textele funcționale (cerere, procură, aviz etc)
amintește-ți poeziile pe care le-ai învățat  ( motivele și simbolurie + să fii capabil să citezi)


ÎnchideЗакрыть
Geografie
Limba Franceză
Istorie

  • Bac Istorie:


Personalităţi Istorice wrote:




TEMATICI DE ESEURI şi RELAŢII DE CAUZALITATE ŞI SCHIMBARE ÎN ISTORIE

  • TEMATICI DE ESEURI:
Epoca antică:
1. Contribuţia civilizaţiei antice în constituirea actualei civilizaţii europene (în baza unei civilizaţii).
2. Impactul istoric al războaielor daco-romane asupra formării poporului român.
3. *Polisul atenian–democraţie reprezentativă limitată.
4. Declinul şi căderea Imperiului Roman de Apus - proces istoric inevitabil.

Epoca medievală:
1. Moştenirea imperială în Europa creştină: de la Imperiul Roman la Imperiul Bizantin.
2. Constituirea statului medieval Ţara Moldovei: între legendă şi adevăr istoric.
3. Lupta antiotomană – expresie a politicii externe a domnitorilor români în epoca medievală.
4. Instaurarea regimului de suzeranitate otomană şi formele lui de manifestare în Ţările Române.
5. *Ctitoriile medievale – valori culturale şi spirituale.
6. Rolul bisericii în societatea medievală în Europa Occidentală.

Epoca modernă:
1. Impactul regimului fanariot asupra evoluţiei politice şi socio-economice a Ţărilor Române.
2. Impactul revoluţiei industriale asupra evoluţiei lumii moderne.
3. Revoluţiile de la 1848-1849 în Ţările Române: general şi specific
4. Formarea statelor naţionale moderne: general şi particular.
5. *Rivalităţile ruso – austro – otomane  în epoca modernă şi consecinţele lor pentru Principatele
Române.
6. Rivalitatea marilor puteri în contextul relaţiilor internaţionale (1870-1914).
7. Basarabia de la autonomie la gubernie rusească (1812-1873).

Epoca contemporană:
1. Sistemul Versailles –Washington – factor determinant în declanşarea celui de-al doilea război mondial.
2. *Evoluţia regimurilor totalitare în perioada interbelică: studiu comparativ.
3. Basarabia în perioada interbelică: progrese şi limite.
4. *Activitatea partidelor politice în România (1918-1938).
5. Integrarea europeană: realizări, probleme şi perspective.
6. Problemele globale ale umanităţii – test de maturitate al comunităţii internaţionale.



  • RELAŢII DE CAUZALITATE ŞI SCHIMBARE ÎN ISTORIE:
Epoca antică:
1. Demonstrează relaţia de interdependenţă dintre dezvoltarea social-economică a grecilor în perioada arhaică şi colonizarea greacă.
2. *Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre războaiele macedonene şi răspîndirea elenismului.
3. Demonstrează relaţia cauză-efect dintre politica internă a lui Burebista şi consolidarea statului geto-dac.
4. Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre romanizarea dacilor şi cel deformare a poporului şi a limbii române.
5. *Demonstrează relaţia cauză-efect dintre marile migraţii şi căderea Imperiului Roman de Apus.
Epoca medievală
1. Demonstrează relaţia de interdependenţă dintre dezvoltarea oraşului şi evoluţia socio – economică a societăţii medievale.
2. Demonstrează relaţia de interdependenţă dintre evoluţia statelor medievale româneşti şi formarea instituţiilor politice ale acestora.
3. Demonstrează relaţia de interdependenţă dintre puterea politică şi biserică în societatea medievală.
4. *Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre Politica externă a Imperiului Otoman şi instaurarea regimului suzeranităţii otomane în Ţările Române.
5. *Demonstrează relaţia cauză-efect dintre rivalitatea monarhiilor occidentale şi crearea noii hărţi politice a Europei la mijlocul secolului al XVII - ea.

Epoca modernă:
1. *Demonstraţi relaţia de interdependenţă dintre Marile descoperiri geografice  şi evoluţia mercantilismului.
2. Demonstrează relaţia de interdependenţă dintre liberalism  şi democratizarea vieţii politice occidentale în epoca modernă.
3. *Determină legătura de cauzalitate dintre rivalităţile ruso-austro-turceşi pierderile teritoriale ale Ţărilor Române în epoca modernă.
4. Demonstrează legătura de interdependenţă dintre suprimarea autonomiei Basarabiei (1828)  şi intensificarea procesului de rusificare a acesteia.
5. Demonstrează relaţia de interdependenţă dintre politica internăpromovată de Alexandru Ioan Cuza şi modernizarea societăţii româneşti
6. Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre revoluţia rusă din 1917  şi mişcarea pentru autodeterminare a Basarabiei.

Epoca contemporană:
1. Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre politica expansionistă a URSS şi crearea R.A.S.S.M.
2. *Demonstrează relaţia de cauză-efect dintre „Noul curs” a lui F.D.Roosevelt şi depăşirea crizei economice de către SUA.
3. Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre politica expansionistă promovată de U.R.S.S.  şi semnarea tratatului Molotov-Ribbentrop.
4. *Demonstrează relaţia de interdependenţă dintre procesul de colectivizare a gospodăriilor ţărăneşti individuale şi  deportările din 6 iulie1949 din R.S.S. Moldovenească.
5. Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre noua mentalitate politică şi sfârşitul „războiului rece”.
6. Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre mişcarea de eliberare naţională din a doua jumătate a anilor 80 şi proclamarea independenţei Republicii Moldova.
7. *Demonstrează relaţia de cauzalitate dintre proclamarea suveranităţii R.S.S. Moldoveneşti (23 iunie 1990) şi războiul din Transnistria.
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Matematică

  • Bac Matematică:
  • Tema cu asimptotele - verticale, orizontale ect...


ÎnchideЗакрыть
Limba Engleză
  • Bac Limba Engleză:


Linking Words/conectori uzuali/cuvinte de legătură (se punctează cu 4-6 puncte la civilizaţie/eseu wrote:

  • Например, при добавлении можете воспользоваться такими словами, как moreover (кроме того, более того), as well as (так же как, а так же), furthermore (кроме того, к тому же). Если хотите отобразить контраст или противопоставление, обращайтесь к but (но), however (однако), on the other hand (с другой стороны), yet (даже, пока, уже), on the contrary (на самом деле, наоборот, напротив). Ограничить можно с помощью слов despite / in spite of (несмотря на), выразить причину или итог чего-либо получится при помощи следующей лексики: therefore (поэтому, по этой причине), so (итак, поэтому), as a result (вследствие этого, таким образом), consequently (следовательно, поэтому), this results in (в результате), this leads to (получается). Обратите внимание и на наречия порядка и последовательности – then (потом), next (затем, в следующий раз), after (после), finally / lastly (наконец).
  • I think that, In my opinion, In conclusion, From my point of view
  • Ceva de legătură: however, on the other hand, although
  • Linking Words: #1  #2 by Zyper

Informatică
  • Bac Informatică:
- Curs de informatică

ÎnchideЗакрыть
Fizică
  • Bac Fizică:
- Curs de Fizică

ÎnchideЗакрыть
Chimie

Bac Chimie:
- Curs de Chimie Organică
- Curs de Chimie Anorganică


ÎnchideЗакрыть
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sesiunile de BAC 2008-2014:
Sesiunea 2008
  • 12 martie 2008
Limba şi literatura română (Şcolile alolingve):
#Test #Barem

Literatura Universală:
#Test #Barem


  • 14 martie 2008
Limba şi literatura română:
#Test@Real #Barem@Real
#Test@Umanist #Barem@Umanist

Limba şi literatura rusă:
Test@Real Barem@Real
Test@Umanist Barem@Umanist


  • 17 martie 2008
Limba franceză:
#Test #Barem

Limba engleză:
#Test #Barem

Limba franceză (clasele bilingve):
#Test #Barem

Limba germană:
#Test #Barem

Limba spaniolă:
#Test #Barem

Limba italiană:
#Test #Barem

Limba turcă:
#Test #Barem


  • 19 martie 2008
Matematica:
#Test@Real@RO #Barem@Real@RO
#Test@Real@RU #Barem@Real@RU

Geografia:
#Test@Umanist@RO #Barem@Umanist@RO
#Test@Umanist@RU #Barem@Umanist@RU

Sport:
#Test@RO #Barem@RO
#Test@RU #Barem@RU
ÎnchideЗакрыть
Sesiunea 2009
  • 17 martie 2009
Limba şi literatura română (Şcolile alolingve):
#Test #Barem


  • 19 martie 2009
Limba şi literatura română:
#Test@Real #Barem@Real
#Test@Umanist #Barem@Umanist

Limba şi literatura rusă:
Test@Real Barem@Real
Test@Umanist Barem@Umanist

Limba bulgară:
#Test #Barem

Limba găgăuză:
#Test #Barem

Limba ucraineană:
#Test #Barem


  • 24 martie 2009
Limba engleză:
#Test #Barem

Limba franceză:
#Test #Barem

Limba franceză (clasele bilingve):
#Test #Barem

Limba germană:
#Test #Barem

Limba spaniolă:
#Test #Barem

Limba italiană:
#Test #Barem

Limba turcă:
#Test #Barem


  • 26 martie 2009
Matematica:
#Test@Real@RO #Barem@Real@RO
#Test@Real@RU #Barem@Real@RU

Geografia:
#Test@Umanist@RO #Barem@Umanist@RO
#Test@Umanist@RU #Barem@Umanist@RU

Sport:
#Test@RO #Barem@RO
#Test@RU #Barem@RU

Arte:
#Test #Barem


  • 30 martie 2009
Limba bulgară:
#Test@Umanist #Barem@Umanist

Limba găgăuză:
#Test@Umanist #Barem@Umanist

Limba ucraineană:
#Test@Umanist #Barem@Umanist


  • 31 martie 2009
#Teste@Examene@Solicitare #Bareme@Examene@Solicatare
ÎnchideЗакрыть
Sesiunea 2010
Sesiunea 2010
ÎnchideЗакрыть
Sesiunea 2011
Sesiunea 2011
ÎnchideЗакрыть
Sesiunea 2012
Sesiunea 2012
ÎnchideЗакрыть
Sesiunea 2013
Sesiunea 2013
ÎnchideЗакрыть
Sesiunea 2014
Sesiunea 2014
ÎnchideЗакрыть

Arhiva AEE.EDU.MD preBAC/BAC 2009-2014:
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Programa pentru BACALAUREAT 2014: http://tinyurl.com/omr9be7
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pretestările pe Eşantion 2014:
Matematica
Pretestarea pe Eşantion la Matematică, V1


ÎnchideЗакрыть
Pretestarea pe Eşantion la Matematică, V2


ÎnchideЗакрыть

Varianta I:
V1: [IMG]
#1: http://funkyimg.com/i/GqHQ.png
#2: http://funkyimg.com/i/GqHS.png
#3: http://funkyimg.com/i/GqHU.png
#4: http://funkyimg.com/i/GqHW.png
#5: http://funkyimg.com/i/GqHY.png
#6: http://funkyimg.com/i/GqJ1.png
Barem de corectare: #1: http://funkyimg.com/i/GrbV.png  #2: http://funkyimg.com/i/GrbX.png

V1: [PDF] #1 #2
Barem de corectare: #1 #2


Varianta II:
V2: [IMG]
#1: http://funkyimg.com/i/Grbz.png
#2: http://funkyimg.com/i/GrbB.png
#3: http://funkyimg.com/i/GrbD.png
#4: http://funkyimg.com/i/GrbF.png
#5: http://funkyimg.com/i/GrbH.png
#6: http://funkyimg.com/i/GrbK.png
Barem de corectare: #1: http://funkyimg.com/i/Grc4.png  #2: http://funkyimg.com/i/Grc6.png

V2: [PDF] #1 #2
Barem de corectare: #1 #2
ÎnchideЗакрыть
PRETESTĂRILE PE EŞANTION 2014 + BAREME: http://tinyurl.com/p8nkvkj

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Prebacurile 2014:
PREBACURILE 2014 + BAREME: http://tinyurl.com/p8nkvkj

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------



Offtopic:
Cum să-mi văd notele medii din anii de liceu ? http://89.32.230.146:8180/diplome/ IDNP (?): #1 #2

Matematică - BAREM (profil real, 13 iunie 2014)
:!: BAC 2014 Matematică - BAREM (profil real, 13 iunie 2014):



by Serhio12
ÎnchideЗакрыть

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


BAC 2014 » Rezultate:

  • Cum să-mi văd lucrările online ? (Click) Disponibil din 27 iunie 2014 - 28 iunie 2014, ora 18.00.
http://bac.edu.md (Click)



:!: CONTESTAREA PRELUNGITĂ LA 72h :!:



------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------



BAC 2014 » Sesiunea Repetată:

Sesiunea Repetată - 2014 wrote:

Candidații care nu au promovat una sau mai multe probe au şansa să se înscrie în sesiunea suplimentară de examen, care va fi organizată în perioada 16 – 23 iulie 2014.

Sesiunea va avea loc conform orarului ce urmează:
16 iulie – Limba și literatura română, alolingvi
17 iulie – Limba de instruire
18 iulie – Limba străină
21 iulie – Disciplina de profil
22 iulie - Disciplina la solicitare
23 iulie – Limba maternă

Pentru aceasta, ei vor merge la centrul de bacalaureat şi vor depune o cerere în scris în zilele de 7 și 8 iulie curent.



SESEIUNEA REPETATĂ 2014 + BAREME: http://tinyurl.com/lvmezxx (Click)


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------




Editat de către $erhio12 la 2014-08-17 10:56:57




Mesaj util ?   Da   132 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 174 175 176 177 178 179 180 181 182 183 184 185 186 187 188 189 190 191 192 ... 391 392 393 394 395 396 397 398 399 400
<< Precedenta      Următoarea >>

#4551 by VALERIC1995 (Never be alone ♥.) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:42:39 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4548 Monah1988, Care drepturi? Dreptul de a copia se încalcă? :D


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4552 by bossitsme (User) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:43:01 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
este aici cineva din clasa francofona? :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4553 by chiricaalex (VampiR) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:44:12 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Nushtiu cum in alte scoli dar la Liviu Deleanu deloc nu da voie sa iesi la WC si in ultima ora te gandesti cum sa ajungi la WC dar nu la BAC ,de ex asa la mine a fost azi la gramatica ,am lasat gramatica ultima si am pus totul la nimereala..... ca sa scap si sa merg la WC .. pana lor de ....


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4554 by Monah1988 (Novorossia) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:46:21 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4551 VALERIC1995, "... Care drepturi? Dreptul de a copia se încalcă? ..." - ce are copiatul cu drepturile omului? odata ce se copie rezulta ca copii nu sunt pregatiti,rezulta: sa se faca verificarea deplina a materialului,sa se instruiasca corect profesorii(insa este un no,profesorii cu asa salariu le este in p..a)


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4555 by gidilisi (Power User) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:47:27 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
http://89.32.230.146:8180/diplome/
cine stie, cind o sa fie disponibil? :-/


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4556 by madrid4life (Per aspera ad astra) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:47:51 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4555 gidilisi, dupa 27 posibil


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4557 by aHQ (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:47:54 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4547 madrid4life, "... aplicate is mai severe cu consumul apei ..." - cei cu apa? so pus careva restrictii sau cum de intseles? ))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4558 by chiricaalex (VampiR) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:48:21 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top

aHQ wrote:

#4547 madrid4life, "... aplicate is mai severe cu consumul apei  ..." - cei cu apa? so pus careva restrictii sau cum de intseles? ))


Problema este ca bei apa si dupa nu iti da voie sa iesi la WC :))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4559 by Monah1988 (Novorossia) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:49:05 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
peste hotare stii cum e ? odata ce elevul are note proaste se cere explicatie de la profesor,care sunt motivele,ce greutati intimpina copilul,ce actiuni s-a admis pentru a rezolva sau daca s-a gasit pricina,la noi insa dau vina in elevi.

eu personal la UTM me-a placut 2 lectori,la asem la fel 3,la citiva le-am spus in fata ca nu vreau sa asis la ore sa ascult prostiile lor


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4560 by madrid4life (Per aspera ad astra) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:50:16 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4557 aHQ, "... cei cu apa? so pus careva restrictii sau cum de intseles? )) ..." - la centrul meu de bac nu sa permis cu sticle de apa pe masa ,erau asezate toate in spate si cereau de la asistenti si le aduceau sticla , da azi a fost interzise sticlele de apa in sala


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4561 by alsunas (Power User) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:52:40 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4560 madrid4life, ohoho)) și numa eu stătem spacoina cu apă și ciocolată și încă la viceu putem să mă duc? :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4562 by blablabla (Power User) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:53:37 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Cu microcastile se copie sau nu?


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4563 by DanaG (User) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:54:30 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Buna, poate cineva sa-mi spuna daca am rezolvat GRAMATICA corect???
1. Highly
2.Had to
3.Had already found
4.Would earn
5.For
6.Being accepted
7.Was
8.A
9.Have had
10. would have happened


La CIVILIZATIE am scris despre Thanksgiving Day..

Dar la ESEU am adus ca argumente 2 personalitati?????? oare am sa pierd multe puncte pentru asta??????????????????


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4564 by skorp11 (Power User) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:54:47 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4554 Monah1988,
du-te la aeroport, la bancă, împreună cu „psihologul” și strigă-le să nu te filmeze, să scoată camerele că-ți încarcă drepturile !!
te filmează la tine acasă ?

liceul - instituție de stat...e firesc să fie monitorizat, și nu doar la examene..


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4565 by madrid4life (Per aspera ad astra) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:55:23 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4561 alsunas, ohoho cuiva e foarte bine


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4566 by aHQ (Knight of TMD) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:56:54 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4560 madrid4life, shi bred, vapshe breddddd, ishi fac de cap deam cu regulile lor


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4567 by chiricaalex (VampiR) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:57:23 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top

skorp11 wrote:

#4554 Monah1988,
du-te la aeroport, la bancă, împreună cu „psihologul” și strigă-le să nu te filmeze, să scoată camerele că-ți încarcă drepturile !!
te filmează la tine acasă ?

liceul - instituție de stat...e firesc să fie monitorizat, și nu doar la examene..


Nu ma deranjeaza deloc camerele ,daca au posibilitatea lasa sa ma urmareasca si in fund.
Ma deranjeaza lucru; : PE CE MOTIV LA NAIBA SA NU IMI DEA VOIE SA IES LA WC TIMP DE 3 ORE?????? CU CE OCAZIE? Imi incalca drepturile omului ,lasa sa ma controleze inainte sa ma duc si inainte sa intru in sala Dar de cE NAIBA sa nu imi permita sa ies la WC? MINISTER PROST SI HANDICAP , IN FRUNTEA CAREIA STA O PR0@ST@ !


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4568 by Monah1988 (Novorossia) (0 mesaje) at 2014-06-10 23:57:29 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4564 skorp11, "... du-te la aeroport, la bancă, împreună cu „psihologul” și strigă-le să nu te filmeze, să scoată camerele că-ți încarcă drepturile !!
te filmează la tine acasă ?

liceul - instituție de stat...e firesc să fie monitorizat, și nu doar la examene.. ..." - nu vorbi ceea ce nu stii,
o persoana imatura care a savirsit si o infractiune nu are dreptul nimeni sa creezi careva presiuni sau interogari fara prezenta psihologului

#4567 chiricaalex, "... PE CE MOTIV LA NAIBA SA NU IMI DEA VOIE SA IES LA WC TIMP DE 3 ORE?????? CU CE OCAZIE? Imi incalca drepturile omului ,lasa sa ma controleze inainte sa ma duc si inainte sa intru in sala Dar de cE NAIBA sa nu imi permita sa ies la WC? MINISTER PROST SI HANDICAP , IN FRUNTEA CAREIA STA O PR0@ST@ ! ..." - daca fiecare o sa incerce sa mearga dupa reguli,credema ca v-a fi o intoarcere de situatie,insa odata ce toti tac,ei calca in picioare


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4569 by Lyrical (Power User) (0 mesaje) at 2014-06-11 00:02:31 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
la bac se permite doar cu o sticla de apa de 0.5l?


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4570 by skorp11 (Power User) (0 mesaje) at 2014-06-11 00:02:38 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
hai să nu transformăm topicul în manifestări revoltătoare.....
îți place cum e peste hotare...du-te acolo

societatea noastră, ne demonstrează că toți anii ăștia sistemul nostru de învățămînt nu făcea nimic altceva decît să putrezească...
oameni care nu pot citi, oameni care idee n-au ce-a scris Eminescu, oameni care cred că Monaco este o planetă..

„că în Suedia e mai ușor..dar acolo așa...și acolo și mai așa” - fie și mai ușor, în schimb sunt toți integri...
s-a făcut în 2012 o testare la care au participat țările europene și majoritatea statelor Asiei...ca urmare...Moldova s-a plasat pe locul 4 de la coadă (testare la citit, înmulțire - împărțire...și nu mai știu eu ce... - elevi de clasa a IX-a pare-mi-se)... pe locul 1 e Finlanda și pe locul 2 e China !

și-acum..apare o speranță, că peste vreo 5 generații vei avea cu cine „vorbi” în țara asta...că nu-ți va fi atît de rușine de concetățenii tăi...dar voi vreți și-această speranță să ne-o îngropați !


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4571 by chiricaalex (VampiR) (0 mesaje) at 2014-06-11 00:04:12 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top

skorp11 wrote:

hai să nu transformăm topicul în manifestări revoltătoare.....
îți place cum e peste hotare...du-te acolo

societatea noastră, ne demonstrează că toți anii ăștia sistemul nostru de învățămînt nu făcea nimic altceva decît să putrezească...
oameni care nu pot citi, oameni care idee n-au ce-a scris Eminescu, oameni care cred că Monaco este o planetă..

„că în Suedia e mai ușor..dar acolo așa...și acolo și mai așa” - fie și mai ușor, în schimb sunt toți integri...
s-a făcut în 2012 o testare la care au participat țările europene și majoritatea statelor Asiei...ca urmare...Moldova s-a plasat pe locul 4 de la coadă (testare la citit, înmulțire - împărțire...și nu mai știu eu ce... - elevi de clasa a IX-a pare-mi-se)... pe locul 1 e Finlanda și pe locul 2 e China !

și-acum..apare o speranță, că peste vreo 5 generații vei avea cu cine „vorbi” în țara asta...că nu-ți va fi atît de rușine de concetățenii tăi...dar voi vreți și-această speranță să ne-o îngropați !


Sa te puna pe tine intro camera  cu o sticla de apa timp de 3 ore Si sa vezi cum pana mea o sa te inveti tu a "vorbi" cand gandul tau sta la "WC" . MINISTER Si oameni prosti care incurajeaza asa sistem de cacat !!!! Sa ma pis pe frezele lor


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#4572 by Monah1988 (Novorossia) (0 mesaje) at 2014-06-11 00:04:38 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4570 skorp11, "... societatea noastră, ..." - nu uita ca tu singur faci parte din aceasta societate


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4573 by Vicky_gCel mai bun bucătar (Rebelle fleur) (0 mesaje) at 2014-06-11 00:04:59 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4559 Monah1988, copiii au nevoie de o abordare individuala pentru a intelege materia. Tinand cont ca, numarul de copii intr-o clasa se ridica la 30 de suflete, este imposibil de a se acorda fiecaruia in parte atentia cuvenita.
Ce tine de " peste hotare ", nu este chiar asa.
Acolo copii din clasa a 5-a, invata 6 zile pe saptamana.
Dupa ore, copilul poate ramane pana la orele 16:00 la scoala sa-si pregateasca temele impreuna cu profesorul, evident contra unei anumite plati.
Se fac lunar adunari de parinti in care se aduce la cunostinta reusitele copiilor. Nimeni nu cere socoteala. Nu toti copiii au acelasi nivel de dezvoltare intelectuala, nu toti pot tine pasul.


Ce tine de camerele de supravegheat, detectoare. Sunt de acord cu ele, atata timp cat testul de examen sa fie accesibil unui elev de nota 7-8, dar nu sa se dea exercitii din matematica superioara, ce odata profesorii nostri au invatat abia la universtate in primul an.
Inteleg, evoluam, insa pe alocuri se exagereaza.

In Canada, un elev de cl. a 9-a, a sustinut examenul printr-un test cu multe optiune de raspunsuri.
I s-a acordat un set de intrebari, 5 variante de raspuns, calculezi, incercuiesti, voila.
Intrebari simple, in comparatie cu aflarea unui parametru, intr-o functie, la noi la matematica, aceeasi clasa a 9-a.


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#4574 by Monah1988 (Novorossia) (0 mesaje) at 2014-06-11 00:05:51 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
psihologia la om importa foarte mult,spunetemi sincer,citi din voi a fost binevol la psiholog?


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4575 by madrid4life (Per aspera ad astra) (0 mesaje) at 2014-06-11 00:06:14 (544 săptămâni în urmă) - [Link]Top
nustiu cum voi dar eu la 1 examen am stat 1 30 fara apa fara wc nic , astazi 1 20 tot asa fara apa fara wc
nici un stres am scris tot ,nam nici un Z


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 174 175 176 177 178 179 180 181 182 183 184 185 186 187 188 189 190 191 192 ... 391 392 393 394 395 396 397 398 399 400
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Învățămînt > Examene, sesiune > BAC 2014

Această temă este închisă. Nu puteţi posta mesaje noi.


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.