• Pentru a posta curiozităţi, statistici şi informaţii inedite despre diverse lucruri.

• Pentru a ne lărgi universul cunoştinţelor.

• Pentru a fi la curent cu ce ne înconjoară.
  ÎnchideЗакрыть

Этот логотип смело можно отнести к одному из самых известных.

Еще бы, ведь американская компания Metro-Goldwyn-Mayer (MGM) создала столько замечательных фильмов, известных практически повсеместно. Рычащий лев стал, по сути, не просто логотипом компании, но и всего Голливуда.

На самом деле львов было много. Они периодически сменяли друг друга, но большинство зрителей это не замечало — лев он и есть лев. Но история логотипа MGM куда интересней, нежели история самой компании. Некоторые из этих львов стали по настоящему известными, история сохранила их имена. Другим повезло меньше, логотипы с их изображением использовались реже или параллельно с основными.


Впервые лев, окруженный кинопленкой с девизом «Аrs gratia artis» («Искусство ради искусства»), появился в 1916 году на логотипе свежеобразованной компании Goldwyn Pictures Corporation. Этот лев (читай логотип) вошел в историю как «The Original Leo the Lion». Он также известен и как «The Silent Lion», «Молчаливый Лев» — кино в те годы было еще немым. Автором логотипа стал художник Ховард Дитц (Howard Dietz). В Сети можно найти несколько мнений, относительно того, почему был выбран именно лев. Кто считает, что лев был символом любимой футбольной команды Ховарда, другие склоняются к мнению, что причина выбора в символичности данного животного. Однако, доподлинно причина вряд ли кому известна. Как бы то ни было, но этот, самый первый лев имеет к самой MGM лишь косвенное отношение.


В 1923 году Goldwyn Pictures объединяется с Metro Pictures Corp., образуя Metro-Goldwyn Pictures Corporation. На год живого льва заменила статуя, вошедшая в историю как «The Lion Statue».
Справедливость восторжествовала в 1924 году, когда и была образована Metro-Goldwyn-Mayer (Metro-Goldwyn Pictures Corporation объединилась с Louis B. Mayer Productions). Руководство новой компании решило вернуться к старому логотипу с живым львом. Так появился логотип, вошедший в историю как первый официальный логотип MGM или как «Slats the Lion» — по имени льва Слетса, снявшегося в «главной роли». История даже сохранила его биографию: родился в Дублинском зоопарке, в Ирландии, 20 марта 1919 года; львенком иммигрировал в США; прожил долгую и интересную жизнь, скончавшись в 1936 году. Шкура Слетса ныне хранится в McPherson Museum.


Слетс служил символом четыре года — по 1928 год, пока его не сменил Джекки (Jackie). И хотя биография его почти никому неизвестна, ему повезло больше, нежели Слетсу. Джекки уже не был «немым» — его рык зрители уже слышали. Причем зарычал лев раньше, чем кино заговорило — просто первое время для озвучки зверя, в момент показа логотипа в зале включали фонограф. Джекки использовался и для представления фильмов, при создании которых осуществлялись первые эксперименты с цветом. Некоторое время, параллельно с Джекки использовался логотип со львом по кличке Телли (Telly) — 1928-1932 годы. Ему повезло куда меньше — о его существовании мало кто упоминает. Да и рычал он голосом Джекки.



В 1934 году Джекки сменил Таннер (Tanner). Этот лев символизировал собой начало эры цветного кино. Более того, его рык ознаменовал многие киношедевры («Унесенные ветром», «Волшебник из страны ОЗ» и многие другие), ставшие настоящими легендами Голливуда. По причине этого, Теннера считают главным логотипом MGM. Логотип с ним получил название «The Angry Lion» — «злой лев». Самое интересное состоит в том, что студия не сразу отказалась от использования логотипа с Джекки — его ставили на заставку черно-белых фильмов, которые все еще снимались, причем аж до 1956 года.

1956 год ознаменовался «уходом на пенсию» как Джекки, так и Теннера, и появления на логотипе некоего льва, по имени Джордж (George). Впрочем и продержался он недолго — до 1958 года, когда на смену ему пришел Лео, которого мы можем лицезреть и в наши дни. Впервые зрители увидели Лео в 1957 году, но окончательно он утвердился в роли официального логотипа год спустя.

Неизвестно что двигало руководством MGM, но в 1966 году был поставлен эксперимент со сменой самого принципа логотипа. Причем сказать, что логотип был изменен, значит не сказать ничего — вместо живого зверя и рулона кинопленки, теперь использовалось стилизованное изображение льва. К счастью, от этой затеи окончательно оказались в 1968 году и больше к ней не возвращались.

Попытки обойтись без настоящих львов:


На самом деле, логотипов (именно логотипов, а не львов!) было куда больше. Но, по сути, это были несколько видоизмененные из вышеописанных — лев рычал по другому или башкой крутил иначе. А вообще, про легендарный логотип MGM, про его метаморфозы и связанные с ним интересные факты можно написать целую книгу, для создания которой придется провести настоящее исследование.

50-е годы XX века английский грузовой корабль, перевозящий из Португалии бутылки с мадерой, прибыл в порт назначения в Шотландии. Один из моряков зашел в холодный грузовой отсек для того, чтобы проверить, все ли бутылки отгружены. Ничего не зная об этом, другой моряк запер дверь снаружи. Пленник изо всех сил стучал в переборки, но никто его не услышал, и корабль отправился обратно в Португалию.

Моряк обнаружил в помещении достаточное количество еды, но он знал, что не проживет долго при низкой температуре. Он схватил кусок металла и всю свою энергию употребил на то, что выцарапывал на переборках час за часом, день за днем рассказ о своей крестной муке. Он описал свою агонию с научной точностью. Как холод сковывал его тело, отмораживая нос, пальцы на руках и на ногах. Как нестерпимы ожоги ледяного воздуха.

Когда корабль бросил якорь в Лиссабоне, капитан открыл отсек и нашел мертвого моряка. Люди прочли его выцарапанную на стенах историю. Но самое потрясающее было не в этом. Капитан измерил температуру воздуха внутри отсека. Термометр показал 19 градусов. Поскольку обратно корабль шел без товара, система охлаждения не была включена. Человек умер только оттого, что думал, что ему холодно. Он стал жертвой своего воображения.

Rasa de cai Gypsy Vanner este una dintre cele mai spectaculoase din  lumea cabalinelor. Frumos la trup, dar si cu o personalitate blanda, acest cal a reprezentat mandria popoarelor nomade de tigani din Regatul Unit. Aceasta rasa este cunoscuta sub numeroase nume, in functie de tara in care ne aflam: Irish cob, Gypsy cob, Tinker, Tinker cob.

Dupa cum ii spune si numele (eng. Gypsy= tigan), istoria acestui cal este strans legata de etnia rroma, cea care l-a si creat. De cateva sute de ani, Cob-ul a fost slefuit pentru a se mula cat mai bine pe cerintele acestei etnii, aflate mereu in miscare.  Se crede ca la baza crearii sale stau mai multe rase de cai din Marea Britanie, cum ar fi: Shire, Dales pony, Clydesdale, Brittish spotted pony s.a.

Gypsy Vanner  este un cal suprinzator, creat de tigani pentru a indeplini mai multe sarcini. Robust si puternic, capabil sa traga carutele numite Vardos, in care se afla toata avutia familiei, dar si sensibil si docil, astfel incat dupa ce satra se aseza, calul ramanea responsabil de ingrijirea copiilor, care nu ezitau sa il incalece sau sa il mangaie. Calul trebuia sa fie rezistent pentru a trage caruta grea pe distante lungi, dar si sa se multumeasca cu hrana putina si saraca.

Aspectul fizic spectaculos al acestui cal a facut ca el sa devina o bijuterie de familie. Tiganii se straduiau sa obtina cai cu un colorit cat mai atragator, cu coama si pinteni abundenti, impunatori si extravaganti. Calul trebuia sa atraga privirile celorlalti, asa numitul efect de “WOW”. Calul Vanner devenise o nestemata a familiei de tigani, astfel incat era folosit ca moneda de schimb.

Un pedigree al rasei nu exista, intrucat tiganii nu tineau o evidenta scrisa a originii cailor lor. Cele mai frumoase exemplare ramaneau adanc imprimate in  memoria familiei, iar numele lor era adesea amintit. Astfel pedigree-ul acestor s-a transmis mult timp doar prin viu grai.

Aparent masiv, Irish cob nu masoara mai mult de 14-15 maini (asa cum contorizau tiganii  inaltimea la greaban), adica vreo 1,5 metri. In engleza cob se traduce cal masiv de dimensiuni mici.

Gypgy Vanner este un cal voluptos, cu corp masiv, dar bine proportionat. Capul este drept, cu frunte lata, urechi mici si maxilare generoase. Ochii mari si seducatori sunt plasati relativ departati. Capul este purtat sus, mandru de catre gatul scurt si gros, usor incovoiat. Spatele este scurt si lat, terminandu-se cu o crupa  musculoasa. Toata aceasta constructie se finalizeaza spectaculos cu o coada bogata.

Aceasta opera de arta este completata de roba magnifica, cu par scurt si stralucitor. Pe vremuri, tiganii perpetuau si apreciau cai baltati, imbracati in mantii alb-negru, cu desen haotic. Astazi Gypsy Vanner poate fi gasit in orice nuante si chiar culori solide (negru, alb pur).

Cireasa de pe tort o reprezinta coama si pintenii picioarelor. Coama este matasoasa, deasa si lunga, iar pintenii bogati imbraca intreaga copita. Gypsy Vanner este singura rasa de cai  cu mustata. Deasupra buzei superioare, unele exemplare prezinta fire de par mai lungi, care uneori pot ajunge pana la nivelul buzei inferioare.

Fara indoiala Gypsy Vanner lasa cu gura cascata pe oricine, fapt urmarit de tigani in selectia acestui cal.

La ora actuala, aceasta rasa este standardizata si recunoscuta international. Relativ rari, acesti cai sunt extrem de scumpi, insa isi merita pe deplin fiecare banut.

Caracterul lor este unul apart, bland si gingas. Sunt cai disciplinati si foarte versatili: perfecti pentru munca bruta, dar si pentru calarie. Este calul de familie ideal, mai ales daca aceasta este formata si din copii.

1. Sammy Davis Jr. (1925–1990)

Sammy Davis Jr. a fost un artist legendar. A fost un actor de film și de teatru genial, dansator de step și cântăreț care a spart bariera rasială în anii `50 și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai lumii, devenind membru al Rat Pack, alături de Frank Sinatra, printre alții. Cu toate acestea, deși a câștigat 50 de milioane de dolari în timpul vieții, în momentul morții cauzate de cancer, la 16 mai 1990, Davis era dator cu peste 15 milioane de dolari. Explicația se leagă de scăderea popularității sale în anii `60 și abuzul de substanțe interzise. Davis a trăit o viață foarte extravagantă. Cheltuia banii mai repede decât îi făcea, datoria acumulată crescând constant.



2. Joe Louis (1914–1981)

Joe Louis a deținut titlul suprem în box, la categoria grea, între 1937 și 1949, cea mai lungă perioadă din istorie. Louis a devenit astfel unul dintre cei mai apreciați boxeri din istoria SUA. Din păcate, succesul său sportiv nu i-a adus securitatea financiară. Deși a obținut aproximativ 4,6 milioane de dolari, Joe Louis a primit efectiv doar 800.000 de dolari, bani pe care i-a dăruit familiei, prietenilor, i-a donat armatei SUA și i-a investit în afaceri proaste. Autoritățile americane au considerat taxabile veniturile obținute din activitățile caritabile organizate de boxer și au continuat să-l preseze după Al Doilea Razboi Mondial. Louis a devenit un simplu wrestler în Caesars Palace din Las Vegas. În ultimii ani de viata, a suferit o cădere fizică din cauza cocainei, a fost internat într-un spital psihiatric timp de cinci luni și a considerat că exista un complot împotriva sa. S-a stins din viață pe 12 aprilie 1981.



3. Judy Garland (1922–1969)

Judy Garland a rămas celebră pentru rolul Dorothy Gale în clasicul Wizard of the Oz din 1939, dar viata ei personală a fost un lung șir de dezastre, atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional. Considerată viitorul mare star, Judy nu avea genul de frumusețe căutat de Hollywood, lucru care i-a făcut pe producatori să-i modifice înfățișarea în majoritatea filmelor. Acest lucru a dus la o viață plină de insecuritate și depresie, dar și de abuz de droguri. În anii `40 era deja foarte greu să se lucreze cu ea, întârziiind mereu. Cu cât situatia ei financiară devenea din ce in ce mai dificilă, s-a reorientat tot mai mult spre aparițiile la televiziune. În același timp, viața ei personală se complică, despărțindu-se de doi soți și trecând prin câteva încercări de sinucidere. Garlan a murit pe 22 iunie 1969 din cauza unei supradoze, fiind extrem de datoare statului american.



4. Bela Lugosi (1882-1956)

Bela Lugosi a trecut de la o fulminantă cariera în teatrul maghiar la a fi unul dintre cei mai buni actori de personaje negative de la Hollywood, apărând în capodopere precum cele din 1931: Dracula, Son of Frankenstein și White Zombie. Pentru o generație întreagă de cinefili, Lugosi era întruchiparea perfectă a filmelor horror din anii `20 și `30. Din păcate, producatorii s-au limitat în a-i oferi numai acest gen de roluri. De asemenea, accentul puternic s-a dovedit a fi un impediment în cariera lui Lugosi. A fost afectat și de consumul de droguri și de faptul că Universal a renunțat o perioada în a mai produce filme horror. Deja în anii `50, Bela Lugosi trăia în sărăcie, apărând în filmul Plan 9 from Outer Space, considerat unul dintre cele mai proaste din istorie. Actorul a murit la 73 de ani, pe 16 august 1956.



5. George Best (1946–2005)

Activitatea fotbalistică a lui George Best la Manchester United și în echipa națională a Irlandei de Nord l-a făcut o legendă a fotbalului britanic. O extremă înnăscută, a rămas cunoscut pentru abilitatea sa de a penetra defensiva adversă. Pe 15 mai 1971 a înscris unul dintre cele mai faimoase goluri ale carierei sale, împotriva Angliei. Atunci când portarul George Banks a vrut să degajeze mingea, Best l-a invins și a înscris. Cu toate acestea, Best suferea de alcoolism și de incapacitatea de a gestiona banii câștigați. Atunci când a fost întrebat ce a făcut cu cele 100 de milioane de lire câștigate din fotbal, Best a răspuns : Am cheltuit 90 pe femei, băutură și mașini rapide. Pe restul i-am împrăștiat.A fost diagnosticat cu probleme severe ale ficatului în 2000 și a murit cinci ani mai târziu la 59 de ani.



6. Friedrich Nietzsche (1844–1900)

Controversatul scriitor german, născut în 1844, rămas celebru pentru că a afirmat: Dumnezeu a murit! și pentru că a considerat că moralitatea convențională este irelevantă în lumea modernă. Și-a bazat filosofia sa alternativă pe dorința de a conduce și pe Übermensch, care nu are în vedere compasiunea față de cel inferior. Ironic, Nietzesche și-a găsit sfârșitul din cauza unei cedări nervoase datorate vederii imaginii unui cal biciuit pe stradă. Martorii au explicat că a fugit și și-a pus brațele în jurul animalului pentru a-l proteja. Înainte de moartea sa, pe 25 august 1900, a fost îngrijit de mama sa și de Elisabeth, sora sa.



7. Vincent van Gogh (1853–1890)

Vincent van Gogh este considerat unul dintre cei mai mari pictori post-impresioniști din istorie. Deși a pictat numeroase capodopere artistice, a vândut un singur tablou în timpul vieții. Artistul a avut grave probleme financiare și a pictat mare parte din aceste capodopere într-un azil. O personalitate bipolară, van Gogh a suferit de depresie, halucinații și paranoia. Celebru este episodul din 1888 în care, după o ceartă cu Paul Gaugain, și-a tăiat urechea și a oferit-o unei prostituate. Pe 27 iulie 1890 a încercat să se sinucidă, împușcându-se în piept. A supraviețuit, dar a murit două zile mai târziu din cauza rănilor. Ciudat, nicio armă nu a fost găsită. Van Gogh a murit fără niciun ban, capodoperele sale oferindu-i faimă doar după moarte.



8. Oscar Wilde (1854–1900)

Oscar Wilde este unul dintre cei mai mari scriitori din secolul al XIX-lea. Ca poet și scriitor a rămas celebru pentru spiritul operelor sale. Cu toate acestea, în secret, a dus o viață dublă.
A fost implicat în numeroase relații cu tineri, printre care și bărbați prostituate și fiul Lordului Alfred Bousie Douglas. În 1985 intră în conflict cu Lordul Alfred Douglas, care îl acuză că practică sodomia, fiind arestat și condamnat la doi ani de muncă grea. Își ispăsește pedeapsa la Pentonville Prison, apoi la Wandsworth și la Reading Gaol. După eliberare, cade în depresie și începe declinul său literar. A murit pe 30 noiembrie 1900, într-o cameră de hotel din Paris, din cauza unei meningite celebrale.



9. Oskar Schindler (1908–1974)

Oskar Schindler a inceput ca un simplu om de afaceri, care a intrat în Partidul Nazist în 1939. Împotrivindu-se persecuțiilor împotriva evreilor inocenti, Schindler se mută în Polonia pentru a angaja, și a salva de la moarte, muncitori evrei în fabricile sale. Spre deosebire de alți oameni de afaceri germani oprtuniști, a plătit sume însemnate drept mită pentru a putea salva evreii care lucrau pentru el, cheltuindu-și mare parte din avere pe mâncare și protectie pentru ei. Chiar dacă a fost un erou, afacerile sale de după încheierea războiului au fost un dezastru. A fost considerat un perosnaj negativ de opinia publică germană, care arunca de multe ori cu pietre în el pe stradă. Și-a trăit ultimii ani trăind datorită ajutorului organizațiilor caritabile evreiești. A murit în Hildesheim, Germania de Vest , în 1974. 



10. Edgar Allan Poe (1809–1849)

Alături de H.P. Lovecraft, Edgar Allan Poe este considerat unul dintre cei mai influenți scriitori din genul horror. Povestirile sale sunt încă foarte citite și astăzi, și chiar sunt adaptate în episoade din The Simpsons. Detectivul său, C. Auguste Dupin, a apărut cu 50 de ani înaintea lui Sherlock Holmes, al lui Arthur Conan Doyle. Cu toate acestea, viața personală a lui Poe a fost o luptă constantă. Nu a reușit să obțină o slujbă la Southern Literary Messenger din cauza personalității sale dificile și a problemelor cu alcoolul. Cu toate că opera Corbul a fost o senzație, a primit doar câțiva dolari pentru publicare. A murit în 1849 in Baltimore. Cauza morții este învăluită în mister.

Dispozitivul permite utilizatorului sa primeasca date si sa efectueze videoconversatii.
Una dintre vedetele editiei din acest an a Consumer Electronic Show este iOptik, lentila care "proiecteaza" direct pe retina diverse informatii precum directia de mers cand este solicitata functia GPS sau imaginea celui cu care utilizatorul este angajat intr-o conversatie video. Dispozitivul este dezvoltat de companie americana Innovega.

iOptik poate "colabora" atat cu smartphone-uri, cat si cu dispozitive portabile pentru jocuri video, dispozitive de tip PlayStation Portable. Conform producatorilor, lentila ofera o experieta video egala cu cea pe care o ofera un televizor cu diagonala de 240 de inch.



Innovega nu este prima companie care a lucrat la un asemenea dispozitiv. Anul trecut, oamenii de stiinta sud-coreeni au lucrat la un tip de lentile de contact cu LED-uri, in timp ce Microsoft, in colaborare cu University of Washington, lucreaza la dezvoltarea unei lentile capabila sa receptioneze semnale radio pe care sa le transmita creierului prin intermediul nervului optic.

100 de ani de la naşterea gloriosului comandant al submarinei S-13 Alexandru Marinescu


Celebrul comandant de submarină Alexandru Marinescus-a născut în oraşul Odesa în anul 1913, la 15 ianuarie, în familia românului basarabean Ion Marinescu, iar mama - ucraineancă. Absolvind 6 clase, se înscrie la şcoala de marinari şi devine marinar de clasa 1. În 1930-1933 studiază la şcoala tehnică de marină în Odesa. S-a angajat ca ajutorul 3, pe urmă 2 al căpitanului pe navele “Ильич” şi “Красный флот”.
În noiembrie 1936 afost trimis la cursurile speciale ale efectivului de comandă ale flotei militar-maritime pe care le absolveşte cu succes fiind repartizat şi numit în funcţie de navigator pe submarinul Щ-306 (Пикша) înflota de pe Marea Baltică. În martie 1936 A. Marinescu primeşte gradul de locotenent, iar în noiembrie 1938 – locotenent major. În 1938, fără explicaţii, românul A. Marinescu a fost exclus de la Cursurile Superioare ale Efectivului de Comandă a Flotei. Naţionalitatea şi familia “ne rusească” nu inspirau încredere politicienilor proletari-comunişti A. Marinescu este numit în funcţie de secund al comandantului pe L-1, pe urmă comandant pe submarinul M-96. În 1940 echipajul submarinului ocupă primul loc în pregătirea de luptă, iar comandantul A. Marinescu este decorat cu un ceas şi i se oferă gradul militar căpitan-locotenent.

Talentul remarcabil al lui A.Marinescu s-a dezvăluit pe deplin în timpul celui de al Doilea Război Mondial, îndeplinind diferite operaţiuni militare unicale. La 14 august 1942 submarinul M-96 comandat de A.Marinescu a scufundat o baterie plutitoare antiaeriană germană grea, “Helene”. În 1942 A.Marinescu a fost decorat cu ordinul Lenin şi primeşte gradul militar –căpitan de rangul 3. Comandantul divizionului semnalizează în instanţă că subalternul său A.Marinescu “pe mal este predispus să joace în jocuri de hazard şi să consume băuturi spirtoase”.

În aprilie 1943 A.Marinescu este numit comandant al submarinului S-13. La 9 octombrie 1944 A.Marinescu atacă cu succes transportul “Zigfrig” şi este decorat cu ordinul Drapelul Roşu de Luptă. Fiind un comandant înţelept, A.Marinescu nu risca cu submarinul şi echipajul pentru victorii multe şi neînsemnate, obţinute cu orice preţ. Atitudinea lui părintească faţă de echipaj şi corabie, supăra instanţele, îndeosebi pe locţiitorul politic şi şeful secţiei speciale, pentru care marea era o enigmă. Serviciul lor era menţionat în dependenţă de victoriile obţinute de echipajele submarinelor, sau pentru descoperirea “duşmanilor interni ai poporului”. Aceşti luptători înflăcăraţi, pentru a întreţine regimul stabilit, colectau şi înregistrau detailat “păcatele” subalternilor cu o atitudine tendenţioasă, pentru ai manipula şi a raporta în instanţă la momentul potrivit. Unele izvoare comunică despre o patimă faimoasă, către o suedeză ce locuia în Finlanda, pe care A. Marinescu o vizitează tainic în 1945, cu submarinul, permiţînd echipajului, să se odihnească două zile.

În noaptea de 30 ianuarie 1945, trecea a 21-a zi a acţiunii de luptă în Marea Baltică a submarinului S-13 condusă de căpitanul de rangul 3 Alexandru Marinescu. Luând poziţia de ambuscadă lângă coasta golfului Danţing, talentul militar şi intuiţia excepţională strămoşească a lupului de mare s-au încununat cu succes. La ora 21.15 marinarul acustic raportează că aude zgomotul elicelor unei nave de mare tonaj escortată de corăbii militare ce se deplasau cu viteza de 15 noduri. Submarinul suflă balastul şi se ridică la suprafaţa apei, rămânând în aşteptare, păstrând liniştea absolută, fără lumini, ascunsă de întuneric şi ninsoare. Marinarii fiind gata de afundare, aşteaptă la locuri în tăcere ordinele. Însă comandantul Alexandru Marinescu a luat o decizie excepţională deosebită, demnă de un cavaler nobil. El ordonă includerea luminilor de mişcare şi viteza maximală, deplasându-se riscant la suprafaţă, paralel cursului convoiului inamic. Luaţi prin surprindere de această îndrăzneală nemaipomenită şi vizibilitatea redusă, marinarii-observatori germani încurcă submarinul cu o navă germană de coastă, cerându-i semnalul de recunoaştere. A. Marinescu ordonă marinarului să semnalizeze ceva, storcând din maşină viteza absolută.
Comandantul submarinului S-13 Alexandru Marinescu, la ora 23.08, trimite 3 torpile în bordul celei mai mari nave escortate şi ordonă afundarea urgentă. Trei explozii la rând cu stâlpi gigantici de foc, trăsnete şi bubuituri monstruoase, sparg liniştea nopţii, iluminând ultima oară bordul lainerului uriaş „Wilhelm Gustlov” cu deplasamentul de peste 25000 tn., care transporta în golful Chili 6800 militari şi refugiaţi (ce nu trebuiau să se afle pe o navă militară), inclusiv 1300 marinari - pentru 70 echipaje ale submarinelor militare germane. Manevrând iscusit, Marinescu deviază şi pleacă de sub urmărirea corăbiilor de escortă, care aruncau bombe de adâncime, culcând submarinul pe fundul mării şi păstrând liniştea deplină. Echipajul S-13 rezistă acestui straşnic bombardament, periodic luptând cu incendiile şi avariile grave ale conductelor şi a sistemelor submarinei. În scurt timp lainerul „Wilhelm Gustlov”se scufundă împreună cu majoritatea absolută a echipajelor flotei submarine germane şi cu speranţa lui Adolf Hitler de a schimba mersul războiului. În Germania sunetele clopotelor anunţă zi de doliu în legătură cu această catastrofă a flotei militar-maritime a ţării.


Peste câteva zile, la 9 februarie 1945 submarinul C-13 condus de Alexandru Marinescu atacă şi scufundă transportul militar german “Generalul Ştoiben” cu deplasamentul de 14600 tn., ce transporta 3600 ostaşi şi ofiţeri hitlerişti.

Revenind în bază, echipajul a fost decorat cu ordine şi medalii, iar submarinul S-13, cu “Drapelul Roşu de Luptă”.

Menţionând faptele remarcabile ale echipajului, Direcţia politică principală a flotei sovietice hotărăşte că românul Alexandru Marinescu nu merită steaua de “Erou al Uniunii Sovietice” şi i se oferă al doilea ordin - “Drapelul Roşu de Luptă”.

Alte surse atestă faptul că după concertul prezentat în cinstea victoriei, scufundării lainerului “Vilhelm Gustlov”, A. Marinescu invită la o excursie pe submarin cântăreţele şi dansatoarele ansamblului. Afundând submarinul lângă chei, întrerup legătura radio şi au ieşit la suprafaţă doar peste trei zile. Talentul indiscutabil şi modul de gândire netradiţional erau cauza unor încălcări de regulament, datorită cărora A.I. Marinescu a fost exclus din partidul comunist, redus în grad militar până la locotenent major şi destituit din funcţie în rezervă. Din motive politice, lui A. Marinescu nu i se permite să se angajeze la lucru şi pe nave comerciale, lăsându-l fără surse de existenţă. Remarcabili militari şi politicieni din lume au apreciat cu demnitate aportul excepţional al lui Alexandru Marinescu în lupta contra hitlerismului. În 1963 A. Marinescu, trăind într-o sărăcie cumplită, decedează. Titlul de Erou al Uniunii Sovetice, totuşi, i s-a conferit lui Alexandru Marinescu post-mortem, în mai 1990.

Legendarul român Alexandru Ion Marinescu a fost şi va rămâne în istoria marinei mondiale unul dintre cei mai renumiţi şi glorioşi comandanţi de submarine.

P. S: În ultimul timp apar diferite informaţii cu o atitudine tendenţioasă în care diferiţi autori se străduie să înjosească faptele eroilor remarcabili de altă naţionalitate, săvârşite în timpul Războiului al doilea mondial, revizuind istoria în baza unor “izvoare contemporane” după placul lor, propagând exclusivismul rus. Solicit să aduc la cunoştinţa concetăţenilor duşi în eroare, că toate navele sanitare destinate transportării răniţilor şi a refugiaţilor pe timp de război trebuie să aibă culoarea albă şi să poarte pe borduri semnele convenţionale ale crucii roşii. Aceste nave nu au dreptul să transporte încărcături militare, să aibă tunuri sau alt armament şi să se deplaseze în convoaie escortate de corăbii militare.

Lainerul oceanic “Vilhelm Gustlov” era utilizat ca bază a flotei militare germane, dotat cu artilerie contra aviaţiei şi corăbiilor inamice şi era escortat de corăbii militare.