Emisiunea va fi realizată în plină stradă, unde moderatorii vor adresa diverse întrebări trecătorilor menite să amuze publicul, dar totodată şi să-l informeze. Întrebarile vor fi de cultură generală, din domenii ca istorie, geografie, literatură, biologie, fizică , chimie, etc. Emisiunea a fost inspirata din Durnev +1 .
Conform realizatorilor, emisiunea va avea drept scop delectarea publicului cu întrebări şi răspunsuri amuzante, recreerea și culturalizarea acestora, dar și informarea lor prin intermediul răspunsurilor corecte afişate.
„Quests” va fi difuzată săptămânal pe ZUGO şi va avea o durată de aproximativ 6-8 minute. Emisiunea o veţi putea vizualiza la rubrica „Emisiuni” a portalului.
În prima ediţie a emisiunii Quests, moderatorii au străbătut în lung şi-n lat Parcul Central şi au pus la încercare cunoştinţele acumulate în anii de şcoală ale trecătorilor. Se pare că avem plămânul stâng mai mic din cauza că fumăm mult, iar „Scufiţa Roşie” a fost scrisă de Mihai Eminescu.. sau poate de Creangă ?
Despre noțiunile pe care le-am tot auzit pe băncile școlii, dar care, se pare, că sunt greu de memorat ne reamintim în prima ediție a emisiunii marca ZUGO, „Quests”.
Vizionare plăcută!
ÎnchideЗакрыть
Al 2-lea episod
A doua ediţie a emisiunii Quests este dedicată în totalitate ţărişoarei noastre. Moderatorii au pregătit o serie de întrebări despre Moldova şi au plecat în parcul Valea Trandafirilor să afle ce cunosc locuitorii ei. Vă invităm să apreciaţi calităţile vocale ale moldovenilor în interpretarea imnului naţional şi să aflaţi noi curiozităţi despre Moldova.
ÎnchideЗакрыть
Al 3-lea episod
În a 3-a ediţie a emisiunii Quests, moderatorii s-au îndreptat în locul în care se răcoresc chişinăuenii pe timp de caniculă – la plajă. Să fie soarele puternic de vină sau nu, dar nu toţi au ştiut câţi centimetri are un metru şi cine e prim-ministrul Republicii Moldova.
ÎnchideЗакрыть
Al 4-lea episod
În a 4 ediţie a emisiunii Quests, moderatorii au hotărât sa afle ce ştiu şi ce cred chişinăuenii din sectorul Ciocana despre cea mai iubită temă a bărbaţilor. În emisiune veţi afla ce parere au oamenii despre şoferi şi de ce pietonii au prioritate. Vizionare plăcută!
ÎnchideЗакрыть
Al 5-lea episod
În a-5-a ediţie a emisiunii Quests ne-am luat rămas bun de la vară cu întrebări de logică. Am mers pe plaja de la Vadul-lui-Voda şi am pus în mişcare creieraşele ce se relaxau pe malul Nistrului. Urmăriţi în continuare cum stau moldovenii la capitolul logică!
ÎnchideЗакрыть
Idei pentru următorul episod?
Editat de către Quests_zugo la 2013-09-21 15:36:30
#3 K_9, propune niste intrebari si o sa fie mai operativ
Mesaj util ?
Da1 puncte
#5 by Shandy (47) (0 mesaje) at 2013-07-16 17:32:53 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
Bravo, văd că puneți întrebări normale, nu ca și degradații hayway...
Succes!
Mesaj util ?
Da5 puncte
#6 by IANyX (User) (0 mesaje) at 2013-07-16 18:02:23 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
Totul e ok , doar ca intrebarea cu scufita rosie nu prea mi-a placut ))) Nota 10 ! , continuati tot asa mai departe . Succes !
Mesaj util ?
Da3 puncte
#7 by Hzrd (000) (0 mesaje) at 2013-07-16 23:05:54 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
Mai bine v-ati duce la lucru si a-ti face ceva intr-adevar folositor. Daca vreti sa fiti altruisti, donati bani colectati fie pentru batrani/case de copii/familii sarace etc.
Vindeti microfonul , camera cu care filmati , donati hainele care le purtati si obtineti un rezultat , nu irositi energia si resurele materiale pe ceva ce serveste doar ca amuzament.
Mesaj util ?
Da5 puncte
#8 by K_9 (Crawling back up) (0 mesaje) at 2013-07-16 23:18:04 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
#8 K_9, "Tema: Generatia 2000+" - asa tema nu putem pune pentru ca sunt intrebati si persoane mai invarsta.
"Republica MD (dif intrebari din istoria ei)" - sub video am scris pe ce tema va fi bazata a 2-a emisiune, si avem nevoie nu doar din istorie, dar si din alte domenii.
Mesaj util ?
Da1 puncte
#10 by K_9 (Crawling back up) (0 mesaje) at 2013-07-16 23:36:36 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
1) Care sunt cele 3 simboluri de stat?
2) In ce an Moldova s-a unit cu tara mama Romania?
3) Cine a sculptat monumentul lui Stefan Cel Mare din centrul capitalei?
4) Limba romana sau moldoveneasca?
5) Unde se afla Naslavcea? (la Nord)
6) Ce este Naslavcea? (un sat, Punctul Nordic al R.M.)
7) Care este anul fondarii tarii Moldovei?
8) De ce Moldova nu produce automobile?
9) Iubesti Moldova?
10) Unde se afla Lumanarea Recunostintei?
11) In ce an Republica Moldova si-a declarat independenta? (majoritatea nu vor sti)
Mesaj util ?
Da1 puncte
#11 by EgoYST (User) (0 mesaje) at 2013-07-16 23:56:04 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
#10 K_9, "... 1) Care sunt cele 3 simboluri de stat?
2) In ce an Moldova s-a unit cu tara mama Romania?
3) Cine a sculptat monumentul lui Stefan Cel Mare din centrul capitalei?
4) Limba romana sau moldoveneasca?
5) Unde se afla Naslavcea? (la Nord)
6) Ce este Naslavcea? (un sat, Punctul Nordic al R.M.)
7) Care este anul fondarii tarii Moldovei?
8) De ce Moldova nu produce automobile?
9) Iubesti Moldova?
10) Unde se afla Lumanarea Recunostintei?
11) In ce an Republica Moldova si-a declarat independenta? (majoritatea nu vor sti) ..." -
vo vo... bune întrebări. Și încă ceva, dacă puteți, găsiți ruși și adresați-le aceste întrebări. Va fi destul de funny!
P.S. Succese mari vouă! Bună iedeie, care trebuie să continuie numaidecît. Voi aștepta episoade noi!
Mesaj util ?
Da2 puncte
#12 by Shandy (47) (0 mesaje) at 2013-07-17 10:20:25 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
#11 EgoYST, "... găsiți ruși și adresați-le aceste întrebări. ..." -
Mesaj util ?
Da1 puncte
#13 by casannova (User) (0 mesaje) at 2013-07-17 13:25:23 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
#7 Hzrd, + 1 , interesant oare cum ar raspunde realizatorii astia la niste intrebari puse de altii... cacaciosii...
Mesaj util ?
Da1 puncte
#14 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-17 14:13:59 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
#13 casannova, Vrei sa spui ca intrebarile care au fost date trecatorilor sunt complicate? Atunci am vesti rele pentru tine.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#15 by kreyken18 (Uploader) (0 mesaje) at 2013-07-17 15:53:07 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
îmi place. bună idee
Mesaj util ?
Da0 puncte
#16 by VanOSoFT (brain-fi) (0 mesaje) at 2013-07-17 16:07:59 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
constanta lu pi ii 3.14zdet
#15 kreyken18, "... îmi place. bună idee ..." - sigur. deaoarece e amuzant cînd vezi pe cineva că nu ştiu a răspunde la nişte inrebări care o trecut scufita rosie in clasa 1. si acuma el are 25-30 ani si ii adreseaza intrebarea asta? stupida ideia. in esenta cam cu iar trebui aşa informatii? mai ales că cuiva de foarte mult timp nu lii a de carti copilaresti! sau mai ales cei care nu au citit in viata lor carti copilaresti ca si mine
ps. intrebarile nu prea mi-au placut.
şi cel mai interesant, cum se face a fi aşa că toţi nu pot răspunde dar femeia aia mai invirsta şi acei 3 ''mudreţi'' ştiu totul? ironie? lăsaţio mai moale. sau ii selectati si puneti la inceput cei ce nu stiu si la urma pff. slabut
Mesaj util ?
Da1 puncte
#17 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-17 16:36:49 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
#16 VanOSoFT, toate raspunsurile sunt la intrebarile date, nu este nimic taiat.
"cum se face a fi aşa că toţi nu pot răspunde dar femeia aia mai invirsta şi acei 3 ''mudreţi'' ştiu totul? " - asa au raspuns persoanele, noi doar mai intai am montat pe cei care nu au raspuns si apoi pe cei a caror raspuns a fost corect.
"si acuma el are 25-30 ani si ii adreseaza intrebarea asta? stupida ideia. in esenta cam cu iar trebui aşa informatii? mai ales că cuiva de foarte mult timp nu lii a de carti copilaresti! sau mai ales cei care nu au citit in viata lor carti copilaresti ca si mine
ps. intrebarile nu prea mi-au placut." - sunt intrebari de cultura generala si nu cred ca au fost complicate.
Pentru toti ce spun ca e fake, etc. nu avem nici o intentie de a ofensa sau a umili pe cineva, totul este montat cum a fost .
Mesaj util ?
Da0 puncte
#18 by BlackPanter (Ins!d3^a.V0rtex) (0 mesaje) at 2013-07-18 05:25:54 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
Nu este absolut niciun sens din intrebari legate de cunostine, ar fi sens mult mai mare de apelat la logica oamenilor caci cunostintele nu importa, iar gandirea, imaginatia si logica valoreaza mult mai mult.
Mesaj util ?
Da1 puncte
#19 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-18 10:33:26 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
#18 BlackPanter, propune cateva intrebari si poate le folosim intr-un episod!
Mesaj util ?
Da0 puncte
#20 by Sawayne (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-18 17:04:07 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
#0 Quests_zugo, "... Conform realizatorilor, emisiunea va avea drept scop delectarea publicului cu întrebări şi răspunsuri amuzante, recreerea și culturalizarea acestora ..." - mai degraba arata cunostintele care nu le au tinerii
Mesaj util ?
Da0 puncte
#21 by FIFAMD (User) (0 mesaje) at 2013-07-18 17:15:07 (592 săptămâni în urmă) - [Link]
foarte bine sper alte epizoade sa apara
ar fi bine daca ati vb cu baietii de la HAY WAY sa faceti o echipa impreuna
Mesaj util ?
Da0 puncte
#22 by polonais (User) (0 mesaje) at 2013-07-18 18:41:48 (591 săptămâni în urmă) - [Link]
Întrebare: Cine a fost primul preşedinte al RM?
Mesaj util ?
Da0 puncte
#23 by FIFAMD (User) (0 mesaje) at 2013-07-18 18:57:56 (591 săptămâni în urmă) - [Link]
#22 polonais, Snegur
Mesaj util ?
Da0 puncte
#24 by System at 2013-07-18 21:53:55 (591 săptămâni în urmă) - [Link]
Probabil ca ideea acestui proiect este de a depista oamenii prosti. Adica, prin alte cuvinte, aveti tendinta de a folosi oamenii prosti pentru a va ridica proiectul. Ceea ce nu e prea frumos IMHO. Dar daca totusi va continuati ideea, apai nu intrebati de 17 ori acelas individ, cum ati facut-o cu batranul cela (erau 3), v-a raspuns normal si adecvat, ceea ce e diferit de definitia prostiei. Mergeti mai departe.
Cautati oameni prosti pentru ca audientei ii place prostia, si puneti intrebari pe tema tarii mai mult: transnistria,autonomie, blablabla sunt multe. Tii mai rusine cand nu stii lucruri despre tara ta, decat atunci cand nu stii cine e autorul Scufitei Rosii.
Schimbati microfonul, si mai multa carisma, caci parca lucrati cu de-a sila. Cam atat ..
Mesaj util ?
Da1 puncte
#25 by Evollution (Uploader) (0 mesaje) at 2013-07-18 22:01:09 (591 săptămâni în urmă) - [Link]