Forum Index > Sport > Alergatul

#0 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2010-08-19 21:12:08 (742 săptămâni în urmă) - [Link]Top

''Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă !'', astfel sună un proverb vechi din popor. Însă haideţi să ne afundăm puţin în detaliile acestui sport. Desigur, cu toţii cunoaştem că fiecare sport care este practicat într-un mod exagerat sau greşit ne poate dăuna asupra sănătăţii.

cum ne ajută un alergat sănătos?

Alergatul îmbunătăţeşte memoria !

O echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge au descoperit un motiv în plus pentru care ar trebui să alergăm cel puţin de trei ori pe săptămână. Astfel, experţii spun că, pe lângă efectele benefice evidente asupra sănătăţii, joggingul stimulează producţia de materie cenuşie, fapt ce duce la îmbunătăţirea memoriei.
Alergatul stimulează creşterea celulelor dintr-o zonă a creierului responsabilă de îmbunătăţirea memoriei, explică specialiştii. Pentru a ajunge la această concluzie, echipa condusă de neurologul Timothy Bussey a studiat evoluţia a două grupuri de şoareci de laborator, unul dintre ele aflat într-o cuşcă prevăzută cu roata de alergat, iar cel de-al doilea, ţinut într-o cuşcă goală.
După câteva zile, cobaii au fost supuşi unor teste de memorie, cu ajutorul unui ecran de calculator pe care erau afişate două pătrate identice, aşezate unul lângă altul. Când atingeau cu botul pătratul din stânga, şoarecii primeau un cub de zahăr, în timp ce atingerea pătratului din dreapta nu le aducea nicio recompensă. Oamenii de ştiinţă au constatat astfel că şoarecii din cuşcă cu roata de alergat au reuşit să ofere de două ori mai multe "răspunsuri corecte" decât cei care nu au avut şansa să facă exerciţii fizice. Mai mult, analiza ţesutului cerebral extras de la cobai arată că subiecţii care au alergat în timpul experimentului au produs circa 6.000 de noi celule neuronale.
În acelaşi timp, cercetătorii susţin că studii anterioare arată că oamenii îşi pot trata depresiile cu ajutorul exerciţiilor fizice, acestea având rezultate la fel de bune ca şi tratamentele cu antidepresive, ce stimulează creşterea de noi celule neuronale.

ÎnchideЗакрыть
Alergatul face bine la inimă.
Alergatul face bine la inimă. Endorfina şi alte morfine – substanţe care sunt secretate de corp în timpul mişcării fizice - nu ne fac doar să ne simţim mai bine. Ele ne protejează de infarct, conform unui studiu american. Studiul a constat în experimentarea pe cobai. Astfel, s-a observat că în timpul alergatului unele substanţe şi endorfina secretate de corp sunt cele care aduc beneficii sistemului cardiovascular. Fără ele, alergatul nu ar mai avea rost. S-a ajuns la concluzia că exercitiile regulate reduc riscul apariţiei bolilor cardiace şi previn infarctul miocardic. Mai mult, alergatul previne arteroscleroza, osteoporoza şi chiar depresia.
ÎnchideЗакрыть
Alergatul îţi redă un organism în formă!

Te-ai hotărât că mişcarea să fie elementul esenţial al curei tale de slăbire şi ai ales joggingul ca principala metodă de eliminare a grăsimilor. Trebuie să ştii însă că cea mai ieftină şi la-ndemană metoda de mişcare, alergatul, are şi ea dezavantajele ei, de care vei tine cont atunci cand vei dori să elimini kilogramele în plus.

Medicii recomandă 30 de minute de mişcare pe zi, pentru cel puţin cinci zile, pentru un bun tonus, un echilibru muscular corespunzător şi reducerea riscului apariţiei bolilor cardiovasculare.

Alergatul îmbunătăţeşte enorm sistemul respirator ! :wink:

Cum alegi însă cele mai bune exerciţii pentru regimul tău zilnic de mişcare? Pentru că sporturile de sală, fitnessul şi aerobicul pot fi costisitoare, în special pe timp de criză, ai ales alergarile ca mijloc de intreţinere corporală şi completare a dietei tale alimentare.

Avantajul major al alergatului este reglarea activităţii inimii prin restabilirea unei tensiuni arteriale corespunzătoare. Mai mult, specialiştii americani sunt de părere că persoanele care fac loc joggingului printre activităţile zilnice işi prelungesc viaţa cu cinci până la şapte ani.

Mai mult, ca şi ardere a grăsimilor, alergatul este la fel de eficient precum mersul pe bicicletă sau înotul. Astfel, întreaga structura osoasă va fi mai întărită, la fel şi spatele, iar pentru femei este recreerea ideală pentru că reduce riscul apariţiei osteoporozei şi fracturilor.

Poate mări capacitatea de concentrare, prin oxigenarea cerebrala corespunzătoare. În timpul acestei activităţi se secretă endorfina, hormonul fericirii, şi astfel tonusul general este considerabil îmbunătăţit. Alergatul în aer liber mai poate fi şi un tratament eficient împotriva depresiilor, asteniilor sau melancoliilor, măreşte capacitatea de concentrare şi este un exercţiu important chiar pentru memorie.

Există insa şi dezavantaje ale acestui regim. În timpul alergatului, gleznele şi genunchii sunt solicitaţi suplimentar. Astfel, pe termen lung, pot apărea chiar deformări şi mişcări imperfecte, care pot produce fracturi. Pentru persoanele obeze, acest lucru este foarte des intâlnit. Tocmai de aceea, medicii recomandă acestor persoane altă formă de miscare, iar înotul este ideal.

Mai mult, tendinţa începătorilor sau a persoanelor care vor să scape de kilogramele în plus mai repede este de a se suprasolicita. Nu numai musculatura are de suferit, ci şi intregul sistem cardiovascular. Specialiştii recomandă o vizită la cardiolog înainte de a începe acest regim sever de mişcare. El iţi va recomanda cât efort să faci şi sub ce formă, pentru ca pulsul şi tensiunea arterială să nu înregistreze schimbări bruşte.

Echipamentul mulat, dar flexibil este foarte important pentru jogging, în special pentru femei. Pe termen lung, sânii se pot lăsa, iar acest aspect nu poate fi modificat nici la sala de forţă.

Dacă alegi să începi şedinta de alergat în sezonul cald, trebuie să ştii ca efortul în aer liber, pe o vreme calduroasă, iţi scade sistemul imunitar şi iţi afectează chiar pielea, care devine uscată ţi deshidratată.

Echipamentul de alergat va fi adaptat temperaturilor de afară. Sunt multe persoane care nu ţin cont de acest lucru, iar in cazul efortului susţinut pe o vreme nefavorabilă şi un echipament necorespunzător, răcelile nu iţi vor da pace.
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
15 paşi pentru a începe acest sport minunat.

1. Bine ai venit la linia de start !
Indiferent dacă acum te-ai gândit pentru prima oară să te apuci de alergat sau ai mai exersat în trecut, dar ai renunţat, linia de start este locul unde se hotărăşte soarta programului tău de jogging. Stabileşte-ţi de la început două obiective foarte clare: să maximizezi rezultatele şi să minimizezi accidentarile. Prin perfecţionare continuă nu ai decât de câştigat. Prin accidentări, ai doar de pierdut.

2. Cumpără pantofii potriviti
Fiind cea mai costisitoare piesă de echipament pentru alergători, este vital să alegi corect încă de prima dată. Cheltuieste-ţi banii în mod inteligent, cumpărând o pereche de pantofi speciali pentru alergare, de la o firmă cunoscută. Alege un model care să ţi se potrivească perfect şi care să fie conceput exact pentru suprafaţa pe care o vei utiliza cel mai des: stradă, pistă sau banda pentru alergare. Dacă nu ştii exact ce ţi se potriveşte, cere sfatul profesioniştilor din magazine. Şi nu uita, chiar şi cel mai bun model de pantofi are o durată de viaţă limitată - aşa că pregăteşte-te să îi înlocuieşti după câteva luni de antrenament intens.

3. Fă-ţi un plan
Spaţiul şi timpul sunt cele două coordonate de bază ale unui program de alergare eficient. Dar şi cele două motive pe care se creează scuzele celor care nu vor să alerge: "Nu am timp pentru aşa ceva" sau "Nu am unde să alerg". Dacă stăm să disecăm aceste două scuze, observăm că realitatea este diferită. Poţi fi în formă şi alergând numai 30 de minute pe zi - foloseşte deci timpul pe care îl petreceai să vizionezi reluarea unui serial. Cât despre locurile potrivite pentru alergat: oriunde poţi merge în siguranţă poţi şi alerga. Regiunile din afara oraşelor sau porţiunile moi (iarba, pământ) sunt preferabile străzilor şi asfaltului, dar orice loc este mai bun decât statul pe canapea. O sugestie: găseşte cele mai bune locuri pentru alergat din vecinatatea ta. Astfel economiseşti timp, rezolvi problema "spaţiului" şi este foarte probabil să te ţii cu adevărat de programul pe care ţi l-ai făcut.

4. Calculează-ţi timpul
Prietenii care vor auzi că te-ai apucat de alergat te vor întreba în curând "Ce timp scoţi?", aşa că ar fi ideal să te obişnuieşti cu acest lucru. Îţi vei putea calcula timpul în mod profesional abia mai târziu, dar poţi începe cu patru ture de stadion pentru a vedea care este punctul tău de plecare. Gândeşte-te că este un test simplu, nu o cursă. Aleargă într-un ritm puţin peste "uşor", dar nici nu te lupta cu tine; timpul pe care îl scoţi se va imbunătăţi în cursele ce vor urma, pe masură ce obţii şi o formă fizică mai bună. Mai bine te poziţionezi în locul broaştei ţestoase decât în cel al iepurelui - aşa că grăbeşte-te încet.

5. Urmează formula "fit"
Aleargă între 3-5 kilometri, 3-5 zile pe saptămână, într-un ritm confortabil. Medicul specialist în fitness Kenneth Cooper numeşte această formulă "fit" (frecvenţă, intensitate şi timp). Aleargă cel puţin o dată la două zile (frecvenţă), într-un ritm care iţi convine (intensitatea) şi cel putin 30 de minute (timpul).

6. Găseşte-ţi ritmul
Mulţi alergători începători nu ştiu exact ce înseamnă un ritm confortabil. Ca urmare, se forţează prea tare uneori şi ajung să obosească, devin descurajaţi sau chiar se accidentează în timpul alergării. Din păcate, nu există o regulă pentru a intra în ritmul potrivit. Din fericire, este uşor să găseşti ritmul care te avantajează: atunci când poţi vorbi cu cineva în timp ce alergi vei şti că ai găsit ritmul perfect.

7. Nu uita saă te încălzeşti şi să te relaxezi
Nu confunda câteva exerciţii usoare de streching cu o incălzire bună. Eficienţa încălzirii este dată de mărirea ritmului cardiac, de transpiraţia pe care o elimini şi de pregătirea muşchilor în vederea antrenamentului. O alergare uşoară sau un mers mai apăsat ca în mod obişnuit constituie o încălzire adecvată. Recomandarea antrenorilor celebri: mergi mai rapid timp de 5 minute, apoi aleargă într-un ritm confortabil. Când simţi că ai terminat încălzirea, rezistă un pic tendinţei de a te opri brusc. În schimb, transformă alergatul la loc în mers, pentru a te opri în mod gradual. Acum urmează momentul cel mai bun pentru întindere - muşchii sunt încălziţi şi nu rişti să întâmpini probleme.

8. Nu ezita să mergi
Oprirea din alergat pentru a merge nu este o formă de a trişa, după cum ai putea crede. Dimpotrivă, ea este specifică marilor atleţi. Este vorba despre un antrenament pe intervale, care împarte munca în bucăţi mai mici şi, astfel, mai uşor de realizat munca de alergător. Amestecă alergatul cu mersul după cum urmează: când începi să alergi pentru prima dată; când vrei să iţi recapeţi forma fizică după o pauză mare, după o accidentare sau după o boală care te-a oprit din exerciţiu; când vrei să te încălzeşti, înainte să alergi, sau când vrei să te relaxezi, după ce ai terminat încălzirea; când vrei să alergi şi mai rapid (aceasta este utilizarea clasică a intervalelor; când vrei să lungeşti kilometrajul propus ori când vrei să simplifici un traseu. Vei observa că mersul ajută la îmbunătăţirea performanţelor dacă îl practici între 1 şi 5 minute, nu mai mult.

9. Ai grijă să alergi mereu iîn siguranţă
Cel mai mare pericol care îi pândeşte pe cei ce aleargă pe stradă sunt maşinile. De obicei, trebuie evitate şoselele; însă pentru unii acestea sunt singurul loc de antrenament. Trebuie să iţi iei toate măsurile de precauţie: să alergi pe străzi cu puţin trafic, să fii mereu cu faţa în direcţia din care vin automobilele, să respecţi întocmai toate regulile de circulaţie şi, în mare parte, să iţi aminteşti tot ce te-au învăţat părinţii în copilărie. Trebuie să priveşti fiecare maşină ca pe un obiect periculos. Pentru că acesta este adevărul.

10. Ghidează-te după durere
Şi alergătorii se accidentează, deşi nu chiar atât de des precum schiorii sau fotbaliştii. Poţi să iţi creezi singur neplăceri, alergând prea repede, prea mult sau prea curând. Prevenirea este cea mai bună politică, dar uneori te accidentezi şi trebuie să te recuperezi. Foloseşte-ţi durerea ca indicator: dacă nu poţi alerga, mergi. Sau înoată. Sau mergi pe bicicletă. Fă ce poţi mai bine şi fără a simţi durere. În timp, vei reveni la formă fizică iniţială.

11. Ai grijă la stilul de alergare
Stilul în care alergi este ca o amprentă - înnăscut şi greu de schimbat. Totuşi, în timp, iţi poţi îmbunătăţi performanţele. Aleargă cu spatele drept şi nu te apleca prea mult în faţă. Ţine privirea îndreptată înspre orizont, nu înspre picioarele tale. Încearcă să menţii un efort constant, nu neapărat acelaşi ritm.

12. Mănâncă şi bea ce trebuie
Nutriţia sportivilor este un subiect de prea mare întindere pentru a fi epuizat aici. În general, alergătorii trebuie să fie atenţi la câteva lucruri importante: - controlul greutăţii, fiindcă kilogramele în plus te încetinesc; - să mănânce uşor cu o oră înainte de antrenament şi cu două ore înainte de o cursă; - să bea apă sau băuturi speciale pentru sportivi înainte de antrenament şi chiar şi în timpul acestuia, deoarece deshidratarea poate fi periculoasă.

13. Adaugă în program exerciţii de întindere şi de forţă
Alergarea este o activitate specializată, care lucrează în special picioarele. Dacă tu cauţi un antrenament pentru întregul corp, trebuie să incluzi şi exerciţii de întindere şi de fortă, care lucrează şi alţi muşchi, în final conferindu-ţi acea formă fizică pe care o doreşti.

14. Utilizează sistemul zi grea/zi uşoară
Nu poţi munci din greu în continuu. Este valabil şi în cazul marilor atleţi, care işi dozează bine momentele de lucru intens şi cele de antrenament mai uşor. Alege o zi din săptămână în care să lucrezi mai mult ca de obicei (să alergi pe distanţe mai lungi şi mai încet sau pe distanţe mai scurte şi mai rapid).

15. Felicitări! Eşti în top!
Frumuseţea alergatului constă în faptul că oricine poate fi câstigător. În acest sport nu lupţi contra oponentului, ci ai doar de întrecut propriul tău record personal. Atunci când iţi îmbunătăţeşti timpul, când măreşti distanţa de alergat sau când stabileşti un standard personal într-o cursă - câştigi - indiferent de ce a făcut altcineva în aceeaşi zi. Poţi fi un câştigător şi fără a bate vreun record ci doar practicând în mod constant acest sport. Este iarăşi vorba despre aceeaşi poveste cu broasca ţestoasă şi cu iepurele. Cei care avansează încet şi sigur câştigă în final.

ÎnchideЗакрыть
video materiale utile

how to sprint.


ÎnchideЗакрыть
How to Train for the 100m Sprint


ÎnchideЗакрыть
Running Tips : How to Practice Good Running Form

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
alergători

Aurelyan & MonaDory
September23
YoJK
Kha0s
IronFace
greep
KnightAndrey
FakeLove
771205
TheRomanianFalcon
bLacKKie
Apocalypto
umbrela
lesnic92
P1x3L
particula
octava25
Lil1997
syller_hunter
Residence
paladecristi
SKR
Alexеy
Wellek
vianu
dragonwar
Lil1997
hardy_boy
Doooodlezz
XYYZ
Cristin3L
castean4ik
andi_007

ÎnchideЗакрыть

eu vă urez o viaţă cât mai sănătoasă :wink:

Editat de către Adrenalin la 2017-12-22 13:34:11




Mesaj util ?   Da   38 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 ... 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
<< Precedenta      Următoarea >>

#626 by luninet (Poωer User) (0 mesaje) at 2013-06-13 21:09:18 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#621 Aurelyan, Не самый удачный пример, девушка с фото скорее в открытой воде соревнуется, для бассейна у нее слишком притоплена задняя часть тела. Смотри как голову высоко приходится задирать при вдохе из-за этого


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#627 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-13 21:24:34 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Puteti sa ma includeti in lista alergatorilor :-)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#628 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-14 20:11:34 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#626 luninet, http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=gALADAnOAhI#t=221s

vei observa când fetele ies din apă după loviturile intense de butterfly, cum ridică capul puţin mai mult, în comparaţie cu restul competiţiei.


precum şi-n exemplul ăsta:

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=ax77_hHq9Dc#t=69s

se observă acest factor destul de evident.


p.s. foarte probabil că înoată în bazin, în acea poză. sunt pistele aşezate + apa e ca la bazin + s-a făcut poza dintr-o parte, rezultă că cineva era pe marginea bazinului.

p.p.s. http://healthygrocerygirl.com/wp-content/uploads/2012/03/female_taking_breath_during_butterfly_swim.jpg

acolo se observă că-i bazin :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#629 by luninet (Poωer User) (0 mesaje) at 2013-06-14 20:21:13 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#628 Aurelyan, http://youtu.be/FeA1X1RRyJ8?t=22s

На этом видео как раз хорошо видно как дышит Фелпс. У него нормально горизонтальное положение тела, за счет этого для вдоха достаточно сделать меньший оборот. Присмотрись внимательно, у него только половина очков выходит из воды. На тех видео что ты дал трудно что-то разобрать


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#630 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-14 20:26:06 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#629 luninet, în comentariul recent eu ţi-am explicat că capul iese la suprafaţă mai tare decât în restul cazurilor, atunci când prima dată iese.

#628 Aurelyan, "... vei observa când fetele ies din apă după loviturile intense de butterfly, cum ridică capul puţin mai mult, în comparaţie cu restul competiţiei. ..." - respectiv, atunci probabil s-a făcut poza.

într-adevăr capul e prea sus, n-am nimic împotrivă la ideea asta.

#627 XYYZ, ok :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#631 by Persey (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-16 23:25:03 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
pentru prima luna dupa ce am scos picioru din ghips o fost super de alergat prin capitala, racoare sau chiar putine precipitatii :)


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#632 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-06-18 21:10:58 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
:wave:
Cum s-ar putea de marit rezistenta in timpul alergatului?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#633 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-18 22:09:52 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#632 bLacKKie, să faci încălzirea corect. faci mai întâi o plimbare uşoară-7minute, apoi o fugă uşoară-5minute, apoi te odihneşti puţin, apoi accelerezi brusc la viteză maximă, câte 16 secunde de vreo 3 ori, apoi te odihneşti prin plimbare... şi deja poţi să alergi în ritmul care-l preferi.

am dat un exemplu. ideea-i în a te încălzi bine.

la urmă faci un stretching pe măsură !


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#634 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-06-18 23:32:43 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#633 Aurelyan, multumesc) ca anul acesta cam greu, anii trecuti faceam mai mult de un cerc dar acum jumate si gifii deja) ma pornesc ca atleta si ajung ca iesita din spital dupa o interventie chirurgicala complicata.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#635 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-19 09:04:09 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#634 bLacKKie, cu plăcere :)

prietena mea recent a început să alerge şi de asemenea avea aşa problemă. obosea repede şi o durea ditr-o parte. păi am luat-o cu mine şi am învăţat-o cum să se încălzească corect, cu răbdare :D acum are cu mult mai multă rezistenţă.


p.s. să beai muuultă apă plată, să mănânci doar mâncare sănătoasă. astfel organismul tău va fi mai puternic :D


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#636 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-06-19 12:00:09 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#635 Aurelyan, sigur, numai apa plata beau, cea cu gaze nu pot, si maninc parca normal, nu stiu ultima oara cind am mincat prajit, fructe maninc, legume etc. Dulciuri mai tare maninc din mincare nesanatoasa dar te saturi chiar numa acrituri. Dar cum e bine de mincat, cu cite ore inainte de fuga si cite dupa?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#637 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-19 12:15:56 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#636 bLacKKie, (să mănânci) de obicei 2 ore înainte de antrenament. dacă mănânci ceva uşor, apăi şi 1,5 ore e destul.

după antrenament: te odihneşti un pic, duş ş.a.m.d. Când simţi că te-ai revigorat un pic, poţi să mănânci deja.

Dulciurile sunt foarte nesănătoase :D mai bine bea chefir.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#638 by Doooodlezz (Omnia mutantur) (0 mesaje) at 2013-06-19 13:12:44 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
iii , cum fără dulciuuuri? Io nu pot :girlsad:


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#639 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-06-19 13:28:33 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#637 Aurelyan, eu ies dimineata aproape de 8 si nu maninc nimic, apoi vin si dupa aceasta maninc caci daca sa respect principiul ar trebui la 5 sa ma trezesc)


#637 Aurelyan, "... chefir. ..." - numai dulce imi place, cu fructe, da asa nu prea o duc bine cu lactatele


#638 Doooodlezz, eu asa pot sa nu le vreau dar se gaseste mama mereu sa cumpere :annoyed: si nu pot sa stea pe masa doar sa ma uit la ele


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#640 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-19 13:39:37 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#639 bLacKKie, "...  lactatele ..." - oh it's a pity

#638 Doooodlezz, lapte cu cacao înlocuieşte întregul univers al dulciurilor.

#639 bLacKKie, "... si nu maninc nimic ..." - de băut apă se pioate


+ la asta, grapefruit-ul scapă de senzaţia că vreai ceva dulce :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#641 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-06-19 13:51:44 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#640 Aurelyan, "... oh it's a pity ..." - aha, asa lactate ,,calitative,, in 2 cu apa, asta e batjocora. De la laptele de casa vars, dar de la magazin straniu ca chiar e acceptabil.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#642 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-19 13:54:33 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#641 bLacKKie, well,




ămmmmm.

da.

:D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#643 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-06-19 13:55:26 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#642 Aurelyan, nu, da daca serios, este vreo firma in chisinau care sa faca lapte cum trebuie? sau brinza?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#644 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-19 13:57:58 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#643 bLacKKie, eu beau lapte de la JLC sau Căsuţa Mea, care se vinde în sticlă şi costă 12 lei. Ca şi cum e mai sănătos şi natural + e fără praf :D

şi chiar e mai sănătos... 3,6% grăsimi :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#645 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-06-19 14:02:39 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#644 Aurelyan, trebuie de luat si de intrebat la tara pe cineva care bea lapte, si la sigur o sa ne raspunda daca e sau nu macar putin asemanator cu cel de casa. Brinza de la jlc de 18% e bunisoara, asa, trebuia anu trecut dupa pastile sa maninc caci daca nu facea alergie, si la inceput o mincam cu forta, dar mai apoi parca m-am obisnuit. Ca oricum daca maninci numa terciuri si legume nu mai ai putere nici sa fugi nici alt sport.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#646 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-19 14:04:29 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#645 bLacKKie, garantez că laptele de la ţară e cu mult mai sănătos :D

recent am avut puţin, apăi de la o cană mă simţeam parcă am mâncat o pizza întreagă. Cică şi cel pe care îl procur, e praf, dar mai multe grăsimi pur şi simplu.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#647 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-06-19 14:08:52 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#646 Aurelyan, da oare au alimentele acestea ceva vitamine? ca carnea de la magazin ( cu chimicate, precis ca are) sau lactatele, chiar si patlagele aduse din turcia, maninci una si a 2a zi plin de alergie


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#648 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-19 14:11:19 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#647 bLacKKie, huh, eu nu mă prea bazez pe mâncarea naturală. consum vitamine artificiale germane... au tot felul de minerale necesare :D

nimic deosebit în alimentaţia mea: mâncare simplă+lapte cu cacao+vitamine


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#649 by MonaDory (Live ★ ╎ Laugh ♫ ╎ Love ♥) (0 mesaje) at 2013-06-19 16:36:43 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#635 Aurelyan, "... acum are cu mult mai multă rezistenţă. ..." - :biceps:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#650 by maxer Velo Club (rain man) (1 mesaje) at 2013-06-19 16:39:21 (594 săptămâni în urmă) - [Link]Top
referitor la lactate,cele din magazin absolut toate sunt făcute din prafuri sau alte combinații chimice care nu aduc nici un folos organismului,le comapr cu mac donalds.
diferența dintre naturale și ce stă pe rafturi e cer și pământ,sincer.deja nu mai iau din magazine nimic,doar pîine,fructe și legume.
la piață este o hală de lactate,amenajată bine.cu frigidere,e exclus să se vândă ceva aiurea.


Mesaj util ?   Da   1 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 ... 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Alergatul


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.