Nu demult avut-am o-întâlnire
Moartea se numea și avea coasă
Un prieten a venit ca să ni-l ia
Și tiptil întrase în cea casă…

Nimeni nu se aștepta la un final
Tragic pentru-ntreaga națiune
Când nici banii, nici un bun material
N-au putut să facă o minune

Și doar când o vezi în fața ta-
Moartea cea haină, nesătulă
Îți dai seama cât de scurtă-i viața ta
Și că n-ai făcut în ea destule


Și - în așa mari clipe de durere
Sufletul începe-a-domina
Toți și-aduc aminte de-o poezie
Și-n genunchi încep a se ruga…

Casă, masă, haine, DVD
O mașină, și acolo niște”zloți”
E-un nimic pe lângă ceea ce ne-a scris
Marele poet …și scris-a pentru toți


Sufletul - deschis pentru copii
Cugetul, ce frământat era de toate
Noaptea – medita prin poezii
Ziua se zbătea pentru dreptate


Deși-acum e prea târziu pentru regrete
Poți doar dintr-o parte să privești
Inimi sfâșiate de durere
Zguduite de acele triste vești


Zici că timpul totul lecuiește
Ne-am convins că nu-i adevărat
Poate pe un timp îți liniștește
Sufletul, ce în țăndări s-a fărmat

La sfârșit, ajunși în ceasul morții
Oamenii încep să înțeleagă
Ce minuscule au fost cele emoții
Și cât timp s-a pierdut pentru zăbavă

Oare nu e asta un răspuns
La-ntrebările pe care ți le-ai dat ?
Când citise-i prima dată ”Albinuța”
Viața plină de surprize îți părea…

Cineva alege drumul sumbru
Trece, fără o umbră să ne lase
Altul, chiar de se gândește doar la suflet
Nu-i scutit de nemiloasa coasă


Fiecare este pus la încercare
Noi, la naștere fiind egali
Ne alegem singuri pe ce cale
Viața mai departe-o vom urma…


Și exemplu este cel ce fără-odihnă
Poezii și muzică scria
Pentru pici, să crească fără frică
Si să poată viața a-nfrunta…

Sunt o frunză de toamnă, ce acum m-am desprins
De la tulpina-mamă. Iar în jur e ca-n vis ….

De când mugurul meu era încă prea mic
Eu știam doar cea ce  mi se  tot spunea
Că în jur nu există  absolut nimic
Decât frații mei muguri de pe ramura mea

Iar acum,  lin rotind  într-a dansului vânt
Sunt purtată ici - colo, prin întreg univers
Și m-alint, și mă zbengui, curioasă mă - învârt
Cu mirare –înțeleg:  universu-i imens

Cercetez,  explorez,  privesc și mă minunez
Ce frumos e în jur, în acest univers…
Iar apoi înțeleg,  filozof – întru – n minut
Că tot stând nemișcată, atâte-am pierdut

Că mai am doar o clipă pentru-n jur a privi
Și-a înțelege că iată… acuși voi muri
Voi cădea pe pământ, lângă semenii mei
Si abia răsuflând,  mă voi face ”polei”

Dar mai am o speranță,  ce un pic îmi dă vlagă
C-am trăit ca să-adun tot ce pot pentru cei
Ce  la primăvară-mi vor lua locul pe creangă
Ca să crească,  să vadă,  să știe și ei

Dacă stai tot pe-un loc, mură-n gură de-aștepți
Riști să-ți cheltui tot timpul și să tot balansezi
Ca cea frunză, ce tocmai-n  sfârșit a-nțeles
Ce-i frumos să descoperi al nostru - univers….

Destinul unui artist

CÂND plânge-un suflet de artist
În ceruri plânge-o stea
Dintr-o  durere de nescris
Se naște pură  lacrima

Căzând încetul pe pământ
În aer se – întâlnește
Cu altele, purtate-n vânt
Frânturi  ale tristeții…

CUM plânge-un suflet de artist
Rămâne-a fi o taină
Doar chipu-i  poți vedea  mai trist
Grimat cu migăleală

CÂND moare-un suflet de artist
În cer se stinge-o stea
Dar nu  mai e prilej de plâns
Secată  este lacrima…

Și totul ce e spus apoi
E doar o simplă farsă
Cel ce-a plecat n-are nevoi
Ce le-a avut  în viață

Un simplu suflet de artist…
Cu toții  bat din palme
Dar el nu va ieși la ”bis”!
Căci steaua nu-i mai arde…