Ce incerc sa va fac sa intelegeti de foarte mult timp, prin tot felul de analogii, exemple sau comparatii este ca hip hop-ul nu este in mod obligatoriu despre ceva anume. E o forma de manifestare artistica, la fel ca oricare alta: pictura, film, poezie. Si tocmai asta e frumusetea artei: e despre tot si despre nimic. Nu exista TREBUIE cand vine vorba de tematica abordata.

Unii dintre voi i-au atribuit rap-ului un caracter dogmatic sau l-au ridicat la statutul de agentie de stiri, cand de fapt e despre ce simte cel care face muzica. Iar cel care face muzica simte in mai multe feluri sau intr-unul singur (adica e macinat de obsesii). Marii pictori au pictat si flori, si cladiri, si biserici, si femei goale, si pe ei insisi. Marii poeti au scris si pasteluri, si poezii pentru copii, si versuri de revolta, si scrisori pentru pizde. Marii compizitori au compus si muzica de dans, si imnuri de revolutii. Rapperii canta despre Dumnezeu, cartier, adidasi, politica, femei, desene animate, curcubee sau bomboane skittles. Nu conteaza.

ASCULTA CE VREI TU, DAR NU-MI SPUNE CA MUZICA AR TREBUI SA FIE DESPRE CE ASCULTI TU.

Daca intri intr-o biblioteca o sa gasesti carti pentru copii, romane politiste, carti de filosofie si lista poate continua. Daca intri intr-o galerie o sa vezi nuduri, natura moarta, figuri geometrice, ceasuri deformate sau te miri ce. Si toate pot fi creatiile unui singur om. O opera de arta ramane o opera de arta. Fie ca-ti place sau nu.

PS: Stiu ca pe unii dintre voi n-o sa-i fac nici macar sa fie mai toleranti si mai deschisi catre noutate si diversitate, daramite sa le schimb parerea. Sunteti prea indoctrinati. Dar macar doi-trei din astia mai “cruzi” daca reusesc sa fac sa gandeasca liber…