Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (680 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#926 by System at 2012-10-25 23:22:18 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#925 romantiqpervers, marca, model ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#927 by romantiqpervers (★Absolute Autoerotique★) (0 mesaje) at 2012-10-25 23:24:02 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#926 PippaTrix, idee nu am, miine poimine o sa ma uit si va spun.
Recomandati ceva? La MD cit costa o pereche de ochelari de inot? in mediu.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#928 by System at 2012-10-25 23:49:56 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#927 romantiqpervers, "... La MD ..." - la partugalea?


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#929 by romantiqpervers (★Absolute Autoerotique★) (0 mesaje) at 2012-10-25 23:52:25 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#928 PippaTrix, Eu la Moldova am intrebat. La Portugalia nu mam uitat cit costa...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#930 by System at 2012-10-25 23:57:33 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#927 romantiqpervers, "... La ..." - "... la ..." - "... La ..." - serios ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#931 by Catsville (★Cavalerul Alb★ | Ambush★) (0 mesaje) at 2012-10-26 00:01:00 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
edit.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#932 by romantiqpervers (★Absolute Autoerotique★) (0 mesaje) at 2012-10-26 00:02:12 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top

PippaTrix wrote:

#927 romantiqpervers, "... La ..." -  "...  la ..." -  "...  La ..." - serios ?


Adica? Ori da intrebari clare ori hai s nu fasim flood.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#933 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-26 00:06:58 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#932 romantiqpervers, Se referea la greșeala pe care-ai comis-o repetat....NU LA MD,NU LA Portugalia,ci ÎN MD,ÎN PORTUGALIA....Prepoziția LA se folosește în concordanță cu orașele...La Chișinău,La Moscova,La Barcelona etc....


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#934 by romantiqpervers (★Absolute Autoerotique★) (0 mesaje) at 2012-10-26 00:11:46 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#933 Shara007, aaaa el la noi ii Grammar Nazi.
Fie,in MD cit costa o pereche de ochelari de inot?
P.S am mare dubii ca sa referit la greseala mea gramaticala...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#935 by SouLKeepeR94 (Zw7xY) (0 mesaje) at 2012-10-26 00:16:36 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#934 romantiqpervers, "... aaaa el la noi ii Grammar Nazi ..." - yea, il apuca comunismul cind vine vorba de gramaticuta


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#936 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-26 00:23:09 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#934 romantiqpervers, Depinde de la cine-i procuri...dacă din buticurile Arena de prin Jumbo,Elat,Grand Hall-o pereche mai bunișoară e la vreo 250-300 lei cred eu,poate chiar la 500 s-ajungă(deși doar o dată mi-am luat de-acolo ochelari)(pe Aurelyan întreabă-l,el și-a luat vreo lună în urmă laste din buticurile Arena,sigur a tras cu ochiu și la ochelari)....Eu de cele mai dese ori,de la antrenor cumpăr....150 lei bucata:),dar vezi că n-ai ce alege,ce-ți oferă,ori cumperi,ori cauți în altă parte....P.S.Vezi că-i mare critic și sarcastic persoana în cauză,decît să te corecteze,el mai bine :picknoseeat:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#937 by stayAwake (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-26 00:38:32 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#936 Shara007, &quot;... ,decît să te corecteze,el mai bine :picknoseeat: ...&quot; -
#936 Shara007, &quot;...mai bine ...&quot; -
#936 Shara007, &quot;... :picknoseeat: ...&quot; -
nu da, sigur , sa mananci muci e mai bine decat sa fii corectat....


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#938 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-26 00:44:00 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Înk unu...de unde băi deștepților v-aț luat?!Ap ș normal,dak n-o să-l țîi tu,cine-o s-o facă?!(retorică,sper că știi ce-i aia)...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#939 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-10-26 09:51:41 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#934 romantiqpervers, până nu-ţi vei lua ochelari- mari progrese nici nu vei face.

ochelarii sunt ca a 2-oa răsuflare în apă :wub:



nu economisi pe ei şi ai grijă să fie cât mai comozi pentru tine.


inspiră-te:






Mesaj util ?   Da   3 puncte
#940 by stayAwake (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-26 11:12:23 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#938 Shara007, calm down hommie , modul in care ai scris pare ciudat. si desumfla-te oleaca , destepti sunt multi pe aici.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#941 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-26 13:55:02 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#939 Aurelyan, mlin ma uit si ma uit cum inoata.. wooaawww... emm apropo cine poate sa faca intoarcerea pe sub apa? (primul video min 1.36) eu am incercat de cateva ori dar fail, imi intra apa in nas, stie cineva cumva modalitate sa te inveti?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#942 by papucdd (Capică de unu) (0 mesaje) at 2012-10-26 14:05:29 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#941 TEGOS, Nu-i tare greu. Atunci cand te rotesti incearca sa dai afara aerul din nas.


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#943 by System at 2012-10-26 14:09:57 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#941 TEGOS, trebuie sa te misti lent, de la abdomen, dar sa nu uiti de picioare, daca o faci brusc desigur ca o sa iti intre apa + apa te respinge.

cand inoti sub apa e fix asa, se fac miscari lente, dar ritmice, cu amplitudene cat mai mare, daca ai s-o faci prea repede apa o sa se 'opuna'.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#944 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-10-26 17:37:31 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#945 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-26 20:13:46 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#942 papucdd,

#943 PippaTrix, okeyyy... o sa incerc azi.. ca inot de 3 ani deja si nu pot sa ma intorc in apa, mii deamu rusine )))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#946 by alexx_996 (^.^) (0 mesaje) at 2012-10-27 14:12:54 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
bună
frecventează cineva de aici innotul la școala nr 5


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#947 by YoH (Never Back Down) (0 mesaje) at 2012-10-28 20:17:38 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#945 TEGOS, s'a primit?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#948 by Real_Madrid_CF (User) (0 mesaje) at 2012-10-29 16:13:07 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
buna tuturor!
ceva timp in urma ma antrenat la bazin
as dori sa plek iarasi, sine ar puatea sa-mi spuna ce bazine sunt prin chisinau si un pret accesibil?mersi anticipat


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#949 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-29 16:18:00 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#947 YoH, "... s'a primit? ..." - emm nu chiar... am incercat de cateva ori numai ca era bazinul aglomerat, si ultimele 2 ori inca inca pot sa zic ca a iesit ceva, dar oricum sensatia cand intra apa in nas la inceput e super aiurea:annoyed: voi incerca inca... dar voi folosi momentul cand e mai libera pista, ca aici is niste mutanti toti ti fugaresc binisor...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#950 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:02:58 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#948 Real_Madrid_CF, Dinamo de la Telecentru, cel mai favorabil, după preţ în raport cu condiţii :wink:


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.