Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (679 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#801 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-19 21:36:49 (635 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#800 Shara007, "... Chisinau ..." - eu nu traiesc in MD deja, is in FR...si am un abonament anual cu acces la 2 piscine de 25m si una de 50m, si la asta de 50 azi am ghifait rauuuu....


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#802 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-19 23:12:33 (635 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#798 Shara007, :bow2:


nu am mai trecut eu Ghidighiciul, băieţi , nici nu am dorit :fuckthatbitch:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#803 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-19 23:25:16 (635 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#802 Aurelyan, E prea mic??? :crazy:
Eu altceva recitisem in pagina 24-25....Oricum,la anu treb numaidecit de ORGANIZAT barca,eu ZA GHIDIGHICI!!!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#804 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-19 23:31:43 (635 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#803 Shara007, sper că acolo rechini nu-s :wink:

desigur, O BARCĂ ! şi atunci davai să-l trecem!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#805 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-19 23:34:39 (635 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#804 Aurelyan, Rechini sint,cind ii vezi,ni$ laste nu-ti trebu,cre k mergi pe apa,nu inoti....:D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#806 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-26 18:20:38 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
înotul cu laste e taaaaaaare clasnâi :D

mi-am luat azi
http://www.les4nages.com/contents/media/l_95222-53-sea_discovery_jr_fins.jpg

ca pentru mare, dar e tare.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#807 by stayAwake (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-26 18:27:10 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#806 Aurelyan, la mine tot erau asa dar albastre ( a crescut piciorul in 3 luni ca nu`l mai bagam in ele : |


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#808 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-26 18:42:00 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#807 stayAwake, ei, cumpărăţi din nou :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#809 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-26 18:50:21 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#806 Aurelyan, di undi???cit curechi????:hmmm:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#810 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-26 19:02:45 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#809 Shara007, cu 525 de la Jumbo, desigur că secţia Arena, buticul 399 :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#811 by stayAwake (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-26 19:37:23 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#808 Aurelyan, n-am nevoie acum :)

caut bazin sa inot asa liber fara antrenor , doar de placere :) prin centru stiti vreo`unu cu conditii normale?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#812 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-26 19:40:09 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#811 stayAwake, cel de lângă Guvern, ca de obicei. INEFS


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#813 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-26 20:35:22 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#810 Aurelyan, $in$i suti douaza$i $i $in$i????:fie: MA DUC SA-MI CUMPAR,DOAR DACA INOATA SINGURE SI NU TREB ABONIMENT LA BASEIN!!!!:D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#814 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-26 20:36:00 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#813 Shara007, lei băi, ai crezut dolari ? :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#815 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-26 20:38:36 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#810 Aurelyan, Mdaaaa...Nu stiam ca la Jumbo,magazinu Arena VINDI in VERDZI$ORI.....nu,eu nu de-acolo mi-am luat ochelari ARENA:fun:...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#816 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-26 20:39:42 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#815 Shara007, "... VERDZI$ORI ..." - în lei :lol:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#817 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-26 20:47:48 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#816 Aurelyan, $tiu,bai.....nu-s de ieri de azi,am mai fost prin magazinu Arena si nu numai in Jumbo(Sun-City,Elat etc)...:huh:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#818 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-26 20:50:09 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#815 Shara007, "... Nu stiam ca la Jumbo,magazinu Arena VINDI in VERDZI$ORI ..." - dar pentru ai scris asta ? :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#819 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-26 20:56:27 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#818 Aurelyan, Ma gindeam ca-n a 2-a bucata a mesajului #815 Shara007,"nu,eu nu de-acolo mi-am luat ochelari ARENA..." vei intelege SARCASMUL meu...in fine....


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#820 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-26 21:28:46 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#819 Shara007, :dontmention:


merge cineva la 10 la bazin, acum ? :w00t:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#821 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-27 00:03:01 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
după bazin - ca un delfin... aşa-i cu lastele :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#822 by Krakadil (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-27 00:20:18 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#806 Aurelyan, cit tea costaT?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#823 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-27 00:37:35 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#822 Krakadil, 525, de la Jumbo, secţia Arena, buticul 399 : )


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#824 by Krakadil (Power User) (0 mesaje) at 2012-09-27 00:53:13 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#823 Aurelyan, "... 525, de la Jumbo, secţia Arena, buticul 399 : ) ..." - ,ms


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#825 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-09-27 00:59:45 (634 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#824 Krakadil, cu plăcere. sper să găseşti de mărimea ta : )


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.