De-a lungul istoriei Bisericii, au fost promovate de către diverse persoane sau denominațiuni câteva perspective diferite asupra ispășirii, unele adevărate, iar altele false. Unul dintre motivele existenței diverselor perspective este că atât Vechiul, cât și Noul Testament descoperă multe adevăruri legate de ispășire, făcând dificilă, dacă nu imposibilă, găsirea unei teorii „singulare” care înglobează total sau care explică bogăția ispășirii. Ceea ce descoperim la studierea Scripturii este o imagine bogată și cu numeroase fațete a ispășirii, Biblia prezentând multe adevăruri corelate privitoare la răscumpărarea pe care Hristos a împlinit-o. Un alt factor care contribuie la numeroasele și diversele teorii ale ispășirii este că o mare parte din ceea ce știm despre ispășire trebuie înțeleasă din perspectiva și experiența poporului lui Dumnezeu cu privire la sistemul de jertfe al Vechiului Legământ.

Ispășirea lui Hristos, scopul ei și ce a realizat ea reprezintă un subiect atât de bogat, încât despre acest subiect au fost scrise volume întregi. Privind ispășirea din mai multe perspective, trebuie să ne amintim că oricare teorie care nu admite păcătoșenia omului sau natura substitutivă a ispășirii este deficientă, în cel mai bun caz, și chiar eretică, în cel mai rău caz.

Răscumpărare de la Satan: Această perspectivă privește ispășirea lui Hristos ca fiind o răscumpărare plătită lui Satan pentru a obține libertatea omului și a-l elibera din sclavia acestuia. Se bazează pe credința că, din punct de vedere spiritual, condiția omului este de înrobire față de Satan și că semnificația morții lui Hristos este asigurarea victoriei lui Dumnezeu față de Satan. Această teorie are puțin, dacă nu chiar niciun fel de suport biblic și a avut puțini susținători de-a lungul istoriei Bisericii. Este nebiblică prin faptul că îl vede pe Satan, mai degrabă decât pe Dumnezeu, ca fiind cel care a cerut o plată pentru păcat. Astfel, ignoră complet pretenția lui Dumnezeu la dreptate, așa cum vedem în Scripturi. De asemenea, prezintă o imagine mai înaltă despre Satan decât ar trebui și îl vede ca având mai multă putere decât are în realitate. Nu există niciun suport scriptural pentru ideea că păcătoșii îi datorează ceva lui Satan, iar de-a lungul Scripturii vedem că Dumnezeu este Cel care cere răscumpărare pentru păcat.

Teoria Recapitulării: Această teorie afirmă că ispășirea lui Hristos a inversat cursul omenirii de la rebeliune la ascultare. Ea crede că viața lui Hristos a recapitulat toate stadiile vieții umane și astfel a inversat calea neascultării inițiată de Adam. Această teorie nu poate fi susținută biblic.

Teoria Dramatică: Această perspectivă vede ispășirea lui Hristos ca asigurând victoria într-un conflict divin dintre rău și bine și câștigarea eliberării omului din robia lui Satan. Semnificația morții lui Hristos este că a asigurat victoria lui Dumnezeu asupra lui Satan și că a oferit o modalitate de a răscumpăra lumea din sclavia răului.

Teoria Mistică: Teoria mistică vede ispășirea lui Hristos ca pe un triumf peste propria Sa natură păcătoasă prin puterea Duhului Sfânt. Cei care au această concepție cred că această cunoaștere îl va influența în mod mistic pe om și îi va trezi „conștiința dumnezeiască”. De asemenea, condiția spirituală a omului nu este rezultatul păcatului, ci pur și simplu o lipsă a „conștiinței dumnezeiești”. În mod clar, acest lucru nu este biblic. Pentru a crede aceasta, ar trebui să credem că Isus a avut o natură păcătoasă, în timp ce Scriptura este clară în privința faptului că Isus a fost omul-Dumnezeu prefect, fără păcat în fiecare aspect al naturii Sale (Evrei 4:15).

Teoria Influenței Morale: Aceasta este credința că ispășirea lui Hristos este o demonstrație a dragostei lui Dumnezeu care face ca inima omului să se înduioșeze și să se pocăiască. Cei care au această perspectivă cred că omul este bolnav din punct de vedere spiritual și are nevoie de ajutor, iar omul este mișcat să accepte iertarea lui Dumnezeu atunci când vede dragostea lui Dumnezeu pentru om. Ei cred că scopul și semnificația morții lui Hristos a fost aceea de a arăta dragostea lui Dumnezeu față de om. În vreme ce este adevărat că ispășirea lui Hristos este exemplul suprem al dragostei lui Dumnezeu, această perspectivă este nebiblică, pentru că neagă condiția spirituală reală a omului – mort în greșeli și păcate (Efeseni 2:1) – și neagă faptul că Dumnezeu cere o plată pentru păcat. Această perspectivă a ispășirii lasă omenirea fără o jertfă reală sau plată pentru păcat.

Teoria Exemplului: Această perspectivă vede ispășirea lui Hristos ca pur și simplu oferind un exemplu de credință și ascultare pentru a inspira omul să fie ascultător de Dumnezeu. Cei care au această părere cred că omul este viu din punct de vedere spiritual și că viața și ispășirea lui Hristos au fost doar un exemplu de credință și ascultare adevărată, care ar trebui să slujească drept inspirație pentru oameni, pentru a trăi o viață similară de credință și ascultare. Aceasta și teoria influenței morale sunt asemănătoare prin faptul că ambele neagă că dreptatea lui Dumnezeu cere într-adevăr plată pentru păcat, precum și faptul că moartea pe cruce a lui Hristos a fost acea plată. Deosebirea majoră dintre influența morală și cea a exemplului este că teoria influenței morale afirmă că moartea lui Hristos ne învață cât de mult ne iubește Dumnezeu, în timp ce teoria exemplului spune că moartea lui Hristos ne învață cum să trăim. Bineînțeles, este adevărat că Isus este un exemplu de urmat pentru noi, chiar și în moartea Sa, dar teoria exemplului falimentează în recunoașterea condiției spirituale reale a omului și a faptului că dreptatea lui Dumnezeu cere plată pentru păcat, plată pe care omul nu este capabil să o plătească.

Teoria Comercială: Teoria comercială vede ispășirea lui Hristos ca aducându-I glorie infinită lui Dumnezeu. Aceasta a rezultat în faptul că Dumnezeu I-a oferit lui Hristos o răsplată de care El nu a avut nevoie, iar Hristos a pasat acea răsplată omului. Condiția spirituală a omului este aceea de dezonorare a lui Dumnezeu, astfel încât, moartea lui Hristos, care I-a adus onoare infinită lui Dumnezeu, le poate fi aplicată păcătoșilor pentru mântuire. Această teorie, asemenea altora, neagă starea spirituală reală a păcătoșilor neregenerați și a nevoii lor de o natură complet nouă, disponibilă doar în Hristos (2 Corinteni 5:17).

Teoria Guvernamentală: Această părere vede ispășirea lui Hristos ca fiind demonstrația părerii înalte a lui Dumnezeu despre legea Sa și atitudinea Sa față de păcat. Prin moartea lui Hristos, Dumnezeu are un motiv să ierte păcatele celor care se pocăiesc și acceptă moartea substitutivă a lui Hristos. Cei care au această perspectivă consideră condiția spirituală a omului ca fiind una care a încălcat legea morală a lui Dumnezeu, iar semnificația morții lui Hristos este faptul că substituie pedeapsa păcatului. Deoarece Hristos a plătit pentru pedeapsa păcatului, este posibil ca Dumnezeu să îi ierte în mod legal pe aceia care Îl acceptă pe Hristos ca substitut al lor. Această perspectivă este eronată prin faptul că nu învață adevărul că, de fapt, Hristos chiar a plătit pentru pedeapsa păcatelor reale ale oricărui om, ci că suferința Sa a arătat pur și simplu omenirii că legile lui Dumnezeu sunt încălcate și că s-a plătit ceva.

Teoria Substituției Penale: Această teorie vede ispășirea lui Hristos ca fiind o jerfă substitutivă, înlocuitoare, care a satisfăcut cerințele dreptății lui Dumnezeu cu privire la păcat. Prin sacrificiul Său, Hristos a acoperit plata pentru păcatul omului, aducând iertare, oferind neprihănire și împăcând omul cu Dumnezeu. Cei care au această perspectivă cred că fiecare aspect al omului – mintea, voința și sentimentele sale – au fost corupte de păcat și că omul este complet depravat și mort din punct de vedere spiritual. Această perspectivă susține că moartea lui Hristos a acoperit pedeapsa păcatului și că, prin credință, omul poate accepta substituirea lui Hristos ca plată pentru păcat. Această perspectivă asupra ispășirii se aliniază cel mai mult la Scriptură în abordarea păcatului, a naturii omului și a consecințelor morții lui Hristos pe cruce.

că petreci timp de calitate cu Dumnezeu în rugăciune, studiul Bibliei şi contemplare în tăcere la Cuvântul Său. Cu cât petreci mai mult timp în intimitate cu Dumnezeu şi Cuvântul Său, cu atâta îţi va fi mai uşor să Îi recunoşti vocea şi călăuzirea în viaţa ta. Angajaţii de la o bancă sunt instruiţi să recunoască bancnotele contrafăcute prin studierea cu atenţie şi sârguinţă a celor adevărate astfel încât să fie în măsură să depisteze rapid falsurile. Noi suntem chemaţi să ne familiarizăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu ceea ce ne spune El încât atunci când Dumnezeu ne spune ceva sau ne călăuzeşte în vreun fel, ne este clar că este vocea lui Dumnezeu şi că auzim adevărul. Chiar dacă Dumnezeu se poate adresa şi cu voce auzibilă oamenilor, El ne vorbeşte în principal prin Cuvântul Său; alteori prin Duhul Sfânt care vorbeşte conştiinţei noastre, alteori prin circumstanţe sau prin alţi oameni. Apoi prin compararea a ceea ce auzim cu adevărul Scripturii, ajungem să putem recunoaşte vocea Lui.

Toți creștinii ar trebui să fie consumați de teologie – studiul intens și personal al lui Dumnezeu –, pentru a-L cunoaște, iubi și asculta pe Cel cu care vom petrece eternitatea în bucurie.

De-a lungul timpului, scepticii au privit Biblia ca pe un document mitologic, dar arheologii i-au demonstrat veridicitatea istorică. Opozanţii ei i-au atacat învăţăturile ca fiind primitive şi depăşite, însă conceptele şi învăţăturile sale morale şi legale au avut puternice influenţe pozitive asupra popoarelor şi societăţii peste tot în lume. Ea continuă să fie atacată de ştiinţă, psihologie şi mişcările politice dar rămâne relevantă şi veridică şi astăzi la fel cum a fost din prima zi când a fost scrisă. Este o carte care a transformat nenumărate vieţi şi destinele multor popoare de-a lungul ultimilor 2000 de ani. Indiferent cum încearcă opozanţii ei să o atace, să o distrugă sau să o discrediteze, Biblia rămâne la fel de puternică, adevărată şi relevantă ca şi înainte de apariţia atacurilor la adresa ei. Acurateţea ei s-a păstrat în ciuda atâtor tentative de a o corupe, de a o ataca şi de a o distruge, aceasta fiind o dovadă clară a faptului că este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne surprindă că indiferent cum este atacată Biblia, ea rămâne neschimbată şi nepătată. De altfel, Iisus a spus: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13:31). După ce ai văzut toate aceste dovezi, poţi să spui fără îndoială: “Da, Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.”

Dumnezeu a ştiut că o treime dintre îngeri se vor răzvrăti şi, astfel, vor fi condamnaţi la focul cel veşnic. Dumnezeu, de asemenea, a ştiut că Satan va duce mai departe răzvrătirea sa, prin ispitirea umanităţii în păcat. De ce a îngăduit Dumnezeu aceasta? Biblia nu ne dă un răspuns explicit la această întrebare. Putem pune aceeaşi întrebare cu privire la aproape orice acţiune rea. De ce o îngăduie Dumnezeu? În cele din urmă, este vorba despre suveranitatea lui Dumnezeu peste creaţia Sa. Psalmistul ne spune: „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite” (Psalmul 18:30). Dacă, într-adevăr, căile lui Dumnezeu sunt „desăvârşite”, atunci putem avea încredere că tot ceea ce face El – şi orice permite El – este desăvârşit. Astfel, planul perfect al Dumnezeului nostru perfect a fost de a permite păcatul. Gândurile noastre nu sunt gândurile lui Dumnezeu, iar căile noastre nu sunt căile lui Dumnezeu, cum ne reaminteşte Isaia 55:8-9.