Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (680 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#426 by TVBoy Volei Club (Soulmates never die.) (0 mesaje) at 2012-06-11 23:51:08 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#425 Bax, dar atunci nu mai floodi aiurea.!

p.s. Nu ati auzit de bazinu Locomotiv ... e bun sau nu ?)





iac comentariul tau #427 Bax, ... nici nu trebuia sa apara mai jos de acesta!!!:annoyed: flood flood si iar flood.


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#427 by Bax (Power User) (0 mesaje) at 2012-06-11 23:52:03 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top

TVBoy wrote:

#425 Bax, dar atunci nu mai floodi aiurea.!

nu fludesc mai mult decat tine, si nu-mi indica mie ce sa fac


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#428 by ExKlusivE (Dream of you) (0 mesaje) at 2012-06-12 16:21:54 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#426 TVBoy, :troll:

Bazinul Locomotiv, sa redenumit in "Capitala", aka AquaParcul de care se vorbise anterior, de linga gara :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#429 by TVBoy Volei Club (Soulmates never die.) (0 mesaje) at 2012-06-12 16:48:55 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#428 ExKlusivE, :D :megustamucho: .... mersi!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#430 by DjEntelmen_VB (User) (0 mesaje) at 2012-06-13 21:13:54 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Cine stie ce bazine se afla la Botanica (any info plz)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#431 by DarkDark (User) (0 mesaje) at 2012-06-13 22:33:58 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#430 DjEntelmen_VB, Nici unul.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#432 by greep (Power User) (0 mesaje) at 2012-06-14 19:38:53 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#430 DjEntelmen_VB, flamingo


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#433 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-06-14 19:39:42 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#432 greep, el e pentru înot profesional ? sau ca răţuşca de răcorit ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#434 by greep (Power User) (0 mesaje) at 2012-06-14 19:41:02 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#433 Aurelyan, "... ca răţuşca de răcorit ..." -


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#435 by LascoD (User) (0 mesaje) at 2012-06-17 18:29:50 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Buna , nu sttii unde pot sa gasesc un centru de inot, unde pot sa ma ocup..am 13 ani, poate stiti voi ceva ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#436 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-06-17 18:34:41 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#435 LascoD, 2 te sfătui:

1. de lângă guvern
2. de la telecentru: Dinamo.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#437 by LascoD (User) (0 mesaje) at 2012-06-17 18:35:43 (649 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#436 Aurelyan, "... 1. de lângă guvern
2. de la telecentru: Dinamo ..." - Hai poate ma adaugi la rpieteni sa vb. in PM..


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#438 by DavidEugen (Rossonero) (0 mesaje) at 2012-06-19 14:43:27 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Salut, poate sa imi spuna cineva un bazin la care se poate de dus pe toata ziua. Am sunat la Flamingo dar nu raspund.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#439 by DarkDark (User) (0 mesaje) at 2012-06-19 15:17:41 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#438 DavidEugen, Flamingo Luni-Vineri 40 lei,Simbata-Duminica 50 lei.
E deschis.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#440 by DavidEugen (Rossonero) (0 mesaje) at 2012-06-19 17:12:29 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#439 DarkDark, Poti sa imi dai te rog nrul la flamingo?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#441 by ExKlusivE (Dream of you) (0 mesaje) at 2012-06-19 17:16:48 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#440 DavidEugen,


Chisinau, str. Tabacaria Veche 23, tel:022 25-21-97, 022 27-61-66, 022 25-25-66


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#442 by DavidEugen (Rossonero) (0 mesaje) at 2012-06-19 17:23:38 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#441 ExKlusivE, Multumesc mult! :megusta:


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#443 by HeiBambucha (Crazy User) (0 mesaje) at 2012-06-21 12:55:34 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
http://free-time.md/rom/rub/140-bazine-de-inot/

salut, a fost cineva la bazinul Blue Bird, sa imi spuneti cum e acolo? din lista de mai sus am fost la aqau park - nu mi-a placut,dinamo si iunosti - nu mi-au placut, palatul sporturilor este inchis deja, GOA este departe, si mi-a ramas sa va intreb de acest blue bird, ms!


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#444 by DarkDark (User) (0 mesaje) at 2012-06-21 13:42:56 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#445 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-06-21 14:22:23 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#446 by DarkDark (User) (0 mesaje) at 2012-06-21 14:26:35 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#447 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-06-21 14:30:13 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#448 by DarkDark (User) (0 mesaje) at 2012-06-21 16:48:01 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#449 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-06-21 16:54:29 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#443 HeiBambucha, "... Blue Bird ..." - eu nu am fost, dar după descriere pare a fi sportiv xD

sperăm să ne răspundă cineva care a fost


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#450 by BeautifulMind (Eu) (0 mesaje) at 2012-06-21 21:39:34 (648 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Buna, puteti va rog sa-mi recomandati un procedeu de inot timp de 45 min, adica o ordine anumita a efectuarii stilurilor. Multumesc anticipat.


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.