Conduşi de pasiunea pentru motor, de dorinţa de a susţine tinerele talente din Moldova precum şi de marele succes al CUPEI BEMOL MOTOCROSS din anul precedent, compania BEMOL, în parteneriat cu clubul sportiv Enduro şi Primăria oraşului Hînceşti, invită toţi fanii motocrosului la cea de-a doua competiţie anuală internaţională la motocross – „CUPA BEMOL MOTOCROS” care va avea loc în perioada 23-24 Octombrie în oraşul Hînceşti. Peste 40 de participanţi, inclusiv campioni naţionali, din Lituania, Bulgaria, Germania, Franţa, Italia, România, Rusia, Ucraina şi Moldova îşi vor măsura salturile în înălţime în competiţia pentru titlul de CAMPION, pe pista sportivă din Hînceşti situată la ieşirea de pe traseul Hînceşti – Leova. În competiţie vor participa 4 categorii – 85cm2, veterani şi amatori, MX2 – 250cm3 şi MX1 – 500cm3. Antrenamentele libere şi cursele de calificare vor avea loc sâmbătă, 23 octombrie, între orele 8:00 şi 17:00, iar cursele finale vor avea loc duminică, 24 Octombrie, începând cu ora 10:00 până la ora 17:00
Loc Seniori 250-500cc Seniori 125 cc Veterani amatori Juniori 85 cc Juniori 65 cc
1 Roman Morozov (Ukr) Marius Tsivers (Ger) Stepan Jelescu (Mol) Eduard Şolcan (Mol) Ilie Dimitriu (Mol)
2 Nick Paschinsky (Ukr) Andrew Makhankov (Ukr) Serghei Molcian (Mol) Igor Răilean (Mol) Daniel Zubriţchi (Mol)
3 Stefan Moch (Ger) Valentin Andriets (Ukr) Andy's Becker (Ger) Claudiu Borş (Mol) Igor Cuharciuc (Mol)