Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (680 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#1301 by DarkDark (User) (0 mesaje) at 2013-06-16 11:37:44 (597 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1300 Aurelyan, ahaha:D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1302 by YoH (Never Back Down) (0 mesaje) at 2013-06-17 08:24:47 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1296 Aurelyan, "... 441013 ..." - acesta e numarul :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1303 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-17 18:13:00 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
voi dacă răciţi cu febră... în cât timp reveniţi la bazin ? :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1304 by PrOxy_xD (Баста/Гуф) (0 mesaje) at 2013-06-18 11:20:02 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Acest mesaj nu respecta eticheta de comunicare și a fost ascuns. Click dacă oricum dorești să-l vezi.
#1305 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-18 11:39:44 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1304 PrOxy_xD, "la Dinamo de la Telecentru cu 30 de lei poţi înota, acolo destul de fain pentru 30 de lei. poate pluteşte o piceană, maxim 2"

păi te-am sfătuit să mergi la cel mai favorabil bazin, cu privire la preţ.


dacă doreşti bazinul să fie în condiţii bune, mergi la INEFS; sau mergi la palatul sporturilor, USM., telefon: 022 278544; 022 261042.





te rog să reiai în consideraţie comentariul tău precedent. Noi de fapt ţi-am spus adevărul. Dinamo e cel mai murdar bazin sportiv, dar e ieftin la ei. La INEFS costă 50 lei, precum şi la USM.

p.s. Chestia-i că nu poţi pur şi simplu să te superi pe oameni care ţi-au spus adevărul. Baftă !


p.p.s. ah da, 50 de lei pentru tine e scump. Atunci de ce te superi pe noi că ţi-am oferit o soluţie mai ieftină + adevărul pe talger ?

Editat de către Aurelyan la 2013-06-18 11:57:58




Mesaj util ?   Da   2 puncte
#1306 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-20 00:39:39 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Care bazin a-ti alege ?
http://www.fest.md/ro/locuri/bazine


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1307 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-20 08:48:43 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1306 XYYZ, cel de la USM... nou nouţ... poluarele arată bine şi proaspăt... frumuseţe :D

doară că nu sunt sigur că are 25m

la Mall aş înota, dacă ar fi fost puse poluarele :D bazinul ăla mare arată destul de fain.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1308 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-20 10:34:52 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1307 Aurelyan, da, ma gindeam si eu sa fac o vizita la megapolis :-)
Fiindca la USM, dupa cite am inteles, 50 lei pe ora, iar la mall 50 lei pe jumatate de zi, plus la asta bazin mai mare si de bronzat se poate...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1309 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-20 10:54:10 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1308 XYYZ, dar e multă lume acolo... şi de înotat într-o direcţie... cred că nu mai mult de 5 metri :D


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#1310 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-21 16:52:46 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1309 Aurelyan, nu am fost niciodata acolo, dar planific sa ma duc, sper sa inot mai mult de 5m :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1311 by corin4ik (GPS) (0 mesaje) at 2013-06-21 22:25:24 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
cine a fost la megapolis mall la bazin spunetimi impresii? a da .. si cum e cu ora ceea de la 13:00-14:00 tre sa iesit de pe teritoriu ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1312 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-21 22:26:07 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1311 corin4ik, "... ceea de la 13.00-147.00 ..." - ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1313 by corin4ik (GPS) (0 mesaje) at 2013-06-21 22:29:47 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1312 Aurelyan, 13:00-14:00


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1314 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-21 22:33:30 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1313 corin4ik, 022 602602; 022 406333 poţi afla cu privire la oră :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1315 by corin4ik (GPS) (0 mesaje) at 2013-06-21 22:48:06 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1314 Aurelyan, merci eu vroiam parerea oamenilor care au fost ..


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1316 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-22 09:10:42 (596 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1314 Aurelyan, "... merci ..." - cu plăcere.

deja aşteptăm părerile


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1317 by Invisible_S (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-24 15:27:29 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
salut baieti cne stie ce aquaparcuri sint in regiune clujului raza 100 km sau poate putin mai mult


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1318 by System at 2013-06-25 16:03:57 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Nu am știut că există așa temă. :D
La urmărire!
Stilul favorit - backstroke.
Aș dori mult să învăț a înota mai corect (mai frumos), dar e nevoie de experiență și probabil și un antrenor.
P.S.: Mici probleme cu respirația, din păcate nu îmi permit să le fac pe toate. :(


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1319 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-25 18:39:16 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1318 eurosergiu, "... nu îmi permit să ..." - ce fel de probleme, ian mai detaliat :D

#1318 eurosergiu, "... Mici probleme cu respirația ..." - păi dacă-i din lipsa experienţei... atunci ştii soluţia !


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1320 by System at 2013-06-25 18:58:35 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1319 Aurelyan, "... atunci ştii soluţia ! ..." - Nu știu! :D

#1319 Aurelyan, "... ce fel de probleme, ian mai detaliat ..." - Încă de la naștere probabil. Aveam posibilitatea să am astmă, așa că când eram mic am locuit o perioadă în sat practic obligatoriu. Am făcut oarecare tratamente și mai târziu, dar oricum pot să spun că nu sunt 100% sănătos la acest capitol.
Ca problemă la moment e mai mult greutatea de a lua aer într-o scurtă perioadă de timp și nu am posibilitatea de a menține aer în piept pentru mai mult de un minut atunci când mă aflu sub apă. Poate fi și din cauza fricii. :D
D-aia și prefer backstroke, poți respira cât te ține inima. :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1321 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-25 19:09:16 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1320 eurosergiu, :console:

I like your spirit to never give up !

#1320 eurosergiu, de fapt dacă să exersezi bine, apăi te vei învăţa cum să expiri regulat sub apă, fără a ţine în tine. doar când te împingi şi doreşti să înoţi mai mult sub apă, poţi să ţii răsuflarea... în rest expiri încet dar regulat


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1322 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-28 22:57:33 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Nu stiti cind e mai putina lume la megapolis bazin ?
Iar daca sa alegi dintre simbata si duminica, duminica e cea mai aglomerata ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1323 by Fata_FericitaDisabled (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-29 10:44:27 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top

XYYZ wrote:

Nu stiti cind e mai putina lume la megapolis bazin ?
Iar daca sa alegi dintre simbata si duminica, duminica e cea mai aglomerata ?



Simbata si DUminica e  la fel de aglomerat. Jesti ce se face acolo . Mai putina lume va fi spre mijlocul lunii Iulie cind vor fi mari calduri , cind majoritatea au plecat acasa dupa sesiuni ,cind toti isi iau concediu,cind toti pleaca la bunici,cind toti s-au saturat de bazin,cind toti deja nu mai au bani de distractii pentru ca iau cheltuit in Iunie :-))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1324 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-06-29 11:08:48 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#1323 AlinaUrsu, bine, multumesc de raspuns :-)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#1325 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-06-29 15:28:01 (595 săptămâni în urmă) - [Link]Top
cine doreşte azi la bazin, seara la 8 ? la întrecere şi lalala ... că nu am chef să merg singur


Mesaj util ?   Da   1 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.