Forum Index > Sport > Înotul | Swimming

#0 by Murzilca (Uploader) (0 mesaje) at 2011-11-13 12:57:35 (695 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Despre înot

Înotul este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi eficiente sporturi, putând fi practicat atât pe timp răcoros, cât şi în zilele toride ale verii şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. De la prichindeii care se bălăcesc în apă lângă părinţi, la vârstnicii care, deşi se deplasează greu, ajung la bazin pentru a se hrăni cu porţia de sănătate, nu există persoană care să nu fie binevenită în lumea înotului.
Înotul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la imbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Dar nataţia nu se referă doar la aceste lucruri, ci tinde a fi şi o bază în necesităţi speciale precum cele ale femeilor insărcinate, dar şi ale bolnavilor de astm, epilepsie sau cu orice tip de disfuncţie fizică sau psihică.


Cel mai mare avantaj al înotului este că muşchii şi articulaţiile se pun in mişcare fără a fi nevoite să suporte vreo greutate, reducându-se astfel tensiunea care există la nivelul acestora, ceea ce determină un risc minim în ceea ce priveşte leziunile sau rănirile. Un exemplu clar ar fi o persoană ale cărei solicitări zilnice şi greutate, la care contribuie considerabil şi forţa de gravitaţie, au un impact major asupra articulaţiilor, mai ales asupra celor de la genunchi şi solduri. În apă, toate acestea nu se aplică, deoarece gravitatea este complet diferită.

Toate sporturile aduc beneficii sănătaţii atunci când sunt practicate corect. Însă înotul are, fără îndoială, nişte caracteristici speciale pe care nu le au alte exerciţii de tip aerob. Iată câteva dintre acestea:
-determină o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară;
-stimulează circulaţia sangvină;
-contribuie la menţinerea unei tensiuni arteriale stabile;
-reduce riscul bolilor cardiovasculare;
-dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de doua treimi din întreaga suprafaţă musculară);
-întăreşte ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
-imbunătăţeşte postura corporală;
-dezvoltă flexibilitatea;
-atenuează tensiunile acumulate;
-generează stări de bine, pozitive;
-ajută la îmbunătăţirea stărilor de anxietate şi ameliorează simptomele de depresie;
-relaxează tonusul excesiv acumulat in timpul zilei;
-stimulează creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică;
-îmbunătăţeaşte dezvoltarea psihomotorie.

Dar nu numai atât. Rezistenţa apei determină corpul să consume mai multă energie pentru a se mişca, modelându-l în acest fel şi combatând cu succes celulita.
Pentru amatorii adevăraţi ai nataţiei

                Despre nataţie:

Nataţia este o ramură de sport, care implică acte sau acţiuni motrice efectuate în vederea deplasării corpului prin apă.

Formele de practicare ale nataţiei sau ramurile nataţiei, pot fi grupate astfel:
1.activitate competitională;
2.activitate ludică (distracţia şi jocurile în apă);
3.activitate recreativ – igienică (înotul de agrement);
4.activitatea de întreţinere a organismului (fitness);
5.activitatea terapeutică;
6.activitatea aplicativ – utilitară.

Activitatea competitională, ca formă de practicare a nataţiei, este reglementată şi se desfăşoară sub tutela FINA ( Fédération Internationale de Natation), cuprinzând:

1. Înotul sportiv (swimming) – constă în parcurgerea anumitor distanţe prin înot, în bazine amenajate.

Lungimea bazinelor omologate de FINA, în care se pot realiza recorduri mondiale, este de 25m (short course) şi 50m (long course).

Probele la care se pot realiza recorduri mondiale:

La concursurile care nu se desfăşoară sub tutela FINA, pot exista şi alte probe, conform regulamentului competiţiei respective.



2. Înotul in ape deschise (open water swimming) – constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanţe, în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane). La nivel mondial, există două tipuri de competiţii sub tutela FINA:

- Open water swimming grand prix, în care se parcurg distanţe de cel puţin 15km;

- 10km marathon swimming, în care se parcurg distanţe de 10km.



3. Înot sincron (synchronised swimming) – face legătura dintre înot, balet şi muzică, valorificând componenta artistică a diferitelor figuri şi combinaţii realizate în apă. Această activitate este rezervată exclusiv persoanelor de sex feminin. Competitoarele pot executa figurile individual, în duet sau în echipă.



4. Săriturile în apă (diving) – constă în executarea unor sărituri, de la diferite înălţimi, urmate de efectuarea unor exerciţii în aer. Săriturile pot fi executate de pe trambuline elastice (1m, 3m) sau de pe platformă (5m, 7,5m, 10m). Săriturile pot fi executate atât individual cât şi în duet, situaţie în care cei doi săritori vor trebui să se sincronizeze.



5. Polo pe apă (water polo) – joc sportiv între două echipe formate din şapte jucători, care urmăresc prin procedee tehnice specifice, introducerea mingiei în poarta adversarului. Fiecare echipă are un portar şi şase jucători de „câmp” – doi fundaşi, două extreme şi doi atacanţi centrali. În afara celor şapte jucători fiecare echipă mai poate avea şi patru rezerve.

„Terenul” de joc are lungimea de 30m, lăţimea de 20m, iar apa trebuie să aibe o adâncime de cel puţin 1,8 metri (de preferat 2 metri). Lăţimea porţii este de 3 metri. Durata unui joc este de patru reprize a câte şapte minute de joc efectiv. Echipele vor schimba spaţiul de joc în fiecare repriză. Jocul este câştigat de echipa care a marcat mai multe goluri (un joc de polo nu se poate termina la egalitate).

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
Bazine în Chişinău

RealFan wrote:

Nu stiu despre toate detaliile de la fiecare bazin , insa pot sa va spun aproximativ amplasarea, conditiile.si preturile. :wink:

1. Buiucani. SS nr.8, linga Liceul "O.Ghibu" , mai sus de strada Nicolai Costin, mai sus de 3 case cu 16 etaje, rosii aplasate vi`za`vi de parcul de la Buiucani(nu stiu cum se numeste). Bazin standart inchis. 25 m , 4 linii, + conditii minunate pantru a te antrena si relaxa. Dupa cite stiu costa in jur de 300 lei 3 ori/sapt. 1 ora, de la orele 18.00
2. Bazinu Dinamo, (cum sa mai mentionat), linga academia de Politsie Shtefan Cel Mare. Deasemenea bazin standart in aer liber 25 m , 6 linii. posibila iesirea din vestiar deodata in bazin. + conditii super pentru inot. Costa undeva intre 300 - 400 lei 3 ori/sapt.
3.Ciocana. SS nr.11. Mai sus de Fidesco 2. Bazin inchis 25 m , 4 linii. La fel ca si cel de la Buiucani insa cu conditii, as spune, mai bune, avind in vedere podeaua cu incalzire, astfel conditii sint minunate. Pretul deasemenea ajunge pina la 400 lei, 3 ori/sapt.. Dupa cite stiu are sala de forta, dar matinca de disna se folosesc numa cei care se ocupa serios.
4.Centru. Linga Guvern. Bazin in aer liber. 25 m, 6 linii. Dupa cite stiu are sala de forta, alaturi este cort de tenis, si cred ca mai are ceva pentru ca abonamentele dupa cum am auzit is destul de scumpe. in jur de 500, daca nu 600 lei pe luna.

Iata dupa parerea mea cele mai bune de la noi din Chisinau, la care am fost de multe ori. Poate sint si alte bazine la fel de bune la care nu am fost, dar in general asta e tot. :picknose2:


  • bazinul de la Râşcani de lîngă Şcoala nr.8 şi Coliseum Palace, Colegiul Financiar-Bancar
    ÎnchideЗакрыть
Echipamentul

Vă sfătui, deodată, cea mai optimă variantă: procuraţi de la ARENA. Găsiţi această firmă la magazinele Jumbo (Botanica), Megapolis (Ciocana) şi Elat (Botanica).
ÎnchideЗакрыть
Îngrijirea ochelarilor
După antrenament e de dorit să-i clătiţi sub un jet slab cu apă rece. Nu îi ştergeţi pe dinăuntru, niciodată. În cazul în care ei transpiră (în timp ce înotaţi), ar fi bine să-i muiaţi în apă, apoi scuturaţi uşor. Ochelarii prelucraţi cu Anti Fog, se uzează cu timpul, astfel se aburesc mai uşor. Pentru a evita acest lucru, îi nevoie să-i ungeţi cu Anti Fog.
ÎnchideЗакрыть


"The water is your friend.  You don't have to fight with water, just share the same spirit as the water, and it will help you move." (Aleksandr Popov)

Editat de către Murzilca la 2016-01-31 16:34:48




Mesaj util ?   Da   61 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

#951 by Real_Madrid_CF (User) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:05:47 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#950 Aurelyan, "... Dinamo de la Telecentru ..." - ce pret , metoda de plata per abonament(kite ori pe saptamina), sau lektia ?
bazin afara?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#952 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:22:15 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#951 Real_Madrid_CF, este afară şi 30 de lei ora.
mai detaliat nu cunosc.


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#953 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:26:32 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#949 TEGOS, "... dar oricum sensatia cand intra apa in nas la inceput e super aiurea ..." - e foarte simplu aici cu respirația, când vrei să te întorci dai drumul la aer pe nas câte oleacă în contin până te întorci pe burtă, nu deodată tot aerul...mai greu este faza cu corectitudinea acestei întoarceri, dar cu respirația ppff raspliunuti xDD succes
P.S. http://www.youtube.com/watch?v=8EL3v1saCQw&feature=related poate o să-ți ușureze puțin sarcina)

Editat de către iliushaaa la 2012-10-29 17:33:46




Mesaj util ?   Da   1 puncte
#954 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:28:06 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#953 iliushaaa, "... mai greu este faza cu corectitudinea acestei învârtiri ..." - ahahha, o daaa.. m-am invirtit eu odata, ca mam trezit tot in pozitia initiala de unde am inceput a face intoarcerea )))) oleaca a fost de pierdere in spatiu )))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#955 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:33:24 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#954 TEGOS, "... oleaca a fost de pierdere in spatiu ))) ..." - știu știu senzația asta :DDDD
de parcă ai chicat de pe lună =)))) nu știi și să fași mai departe...în primele secunde :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#956 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:34:38 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#957 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:35:51 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
edit dară xDD


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#958 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:36:30 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#957 iliushaaa, trebuie să mă învăţ şi eu să fac asta

cred că va fi cea mai grea parte din toaaaată experienţa mea de nataţie :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#959 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:37:49 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#958 Aurelyan, din câte țin minte te ocupi acolo unde ș eu practic, pot să-ți dau câteva lecții) spune numa când te duci ș FAȘIM XD


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#960 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:39:42 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#959 iliushaaa, mmm, acum sunt răcit.

dar de obicei mă duc dimineaţa la 7 sau seara la 10.

hai că dacă totuş o să mă decid să înghit nişte apă, atunci te anunţ :wink:


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#961 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:43:05 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#953 iliushaaa, "... poate o să-ți ușureze puțin sarcina) ..." - thx, voi mai incerca, oricum stii din prima nu se primeste, trebuie un pic sa ai rabdare si sa te antrenezi...

#960 Aurelyan, "... totuş o să mă decid să înghit nişte apă, atunci te anunţ ..." - ahahahaha, story of my life )))


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#962 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2012-10-29 17:47:12 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=lMTRlhg8Oqo#t=94s

da da, e preşedintele Putin :D


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#963 by iliushaaa (fasulică) (0 mesaje) at 2012-10-29 18:01:49 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#962 Aurelyan, whuuuuuut? :notbad: dăi cu butterfly-ul xDDD


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#964 by Dan_1 (ⓉⓇⒶⓃⒸⒺⓇ) (0 mesaje) at 2012-10-29 22:33:53 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
băieți dacă dați drumul la aer pe nas doar cînd faceți întoarcerea atunci vă trebuie să mergeți cu cei mici să vă învețe ceva ce stă la baza înotului,respirația corectă,practic bazinul de 10 ani și doar acum am înțeles de ce cînd abea incepeam ne învățau să respirăm corect în apă...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#965 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-29 22:48:22 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#964 Dan_1, "... respirăm corect în apă ..." - te ridici in sus-tragi, intri in apa-dai drumul la aer, + exercitiile cu mainele la spate si picioarele bras, si tot felul de combinatii de genu, s-au mai este inca ceva special?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#966 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-29 22:52:18 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#951 Real_Madrid_CF, cum a zis și Aurelyan,30 lei ora-300 lei abonamentu 3 ori/saptamînă....Mai sunt unele posibilități,gen sală de forță+bazin=pentru asta treb de intrat să te interesezi....P.S.Nu mă prea aranjează că-i destul de rece(apa vineri=26 *C),treb să înoți cam un km ca să te încălzești cît de cît(fără oprire desigur),dar copkiii de 10 ani săreau înaintea mea în bazin,eu mă uitam la ei așa ceva :scare2:


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#967 by Dan_1 (ⓉⓇⒶⓃⒸⒺⓇ) (0 mesaje) at 2012-10-29 23:10:40 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#965 TEGOS, în primul rînd tot timpul cît te afli în apă trebuie să dai drumul la aer,cînd ieși la suprafață trebuie doar să îți iai aer și nu să dai drumul și apoi să-ți ei,în apă tot timpul se dă drumul la aer pe nas,asta cred că e regula nr. 1 care am învățat-o)))

Editat de către Dan_1 la 2012-10-29 23:26:02




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#968 by TEGOS (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-29 23:23:45 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#967 Dan_1, mlin clasna.... asa fac si eu... si pe nas nush.. e mai nice sa dai drumul la aer, parca ai mai multa forta... si nu te obosesti asa tare...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#969 by ESign (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-31 17:15:36 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
baieti, care`i programul de lucru la bazinul de langa Guvern?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#970 by stayAwake (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-31 18:18:36 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
si la Palatul Sporturilor daca stie cineva programul pleasE)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#971 by Shara007 Drivers Club (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-31 23:20:55 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#970 stayAwake,Eu știu că lucrează luni-sîmbătă ultima intrare la 21:00,iar duminica-la 20:00...Pentru mai multe informații-022278544


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#972 by stayAwake (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-31 23:25:17 (645 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#971 Shara007, mersi


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#973 by mido13 (Power User) (0 mesaje) at 2012-11-05 00:43:03 (644 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#949 TEGOS, salut, nu inteleg pe cei care zic ca le intra apa in nas :) cum? mie nu-mi intra :wink:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#974 by YoH (Never Back Down) (0 mesaje) at 2012-11-05 15:39:12 (644 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#973 mido13, "... nu inteleg pe cei care zic ca le intra apa in nas :) cum? mie nu-mi intra ..." - la inceput, cind toti se invata a inota e mai greu cu respiratia, dupa ceva timp, clar ca te acomodezi si deja n'ai probleme :)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#975 by stayAwake (Power User) (0 mesaje) at 2012-11-05 15:51:57 (644 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#973 mido13, daca vrei pot sa te invats... nu-i mare teorie


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 ... 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Înotul | Swimming


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.