Vocalele a, o şi u se folosesc şi în varianta cu un aşa-numit Umlaut, care constă în două puncte peste literă: ä, ö şi ü, iar cu majuscule: Ä, Ö şi Ü.

    * ä se pronunţă aproximativ ca un "e" românesc, dar foarte deschis;
    * ö se pronunţă aproximativ ca "eo" (dar nu este un diftong ci o vocală);
    * ü se pronunţă aproximativ ca "iu" (dar nu este un diftong ci o vocală).

Uneori în loc de Umlaut se scrie: ae, respectiv oe şi ue, dar aceste perechi se pronunţă la fel ca ä respectiv ö şi ü.

Alte particularităţi fonetice germane:

    * c se pronunţă în multe cazuri ca şi "ţ";
    * ei se pronunţă ca şi "ai";
    * eu se pronunţă aproximativ ca şi "oi".
    * ge se pronunţă ca "ghe";
    * gi se pronunţă ca şi "ghi";
    * j se pronunţă ca şi "i";
    * s se pronunţă în multe cazuri ca şi "z";
    * sp se pronunţă în multe cazuri ca şi "şp";
    * st se pronunţă în multe cazuri ca şi "şt";
    * v se pronunţă ca un "f";
    * w se pronunţă ca un "v"; excepţie:
    * în multe nume proprii germane, w-ul final nu se pronunţă deloc: Beeskow; Treptow; Pankow; Zietlow; Koprow; Bülow; Thiessow, şi multe altele;
    * y se pronunţă ca şi ü (vezi mai sus);
    * z se pronunţă ca un "ţ";