Forum Index > Sport > Alergatul

#0 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2010-08-19 21:12:08 (744 săptămâni în urmă) - [Link]Top

''Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă !'', astfel sună un proverb vechi din popor. Însă haideţi să ne afundăm puţin în detaliile acestui sport. Desigur, cu toţii cunoaştem că fiecare sport care este practicat într-un mod exagerat sau greşit ne poate dăuna asupra sănătăţii.

cum ne ajută un alergat sănătos?

Alergatul îmbunătăţeşte memoria !

O echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge au descoperit un motiv în plus pentru care ar trebui să alergăm cel puţin de trei ori pe săptămână. Astfel, experţii spun că, pe lângă efectele benefice evidente asupra sănătăţii, joggingul stimulează producţia de materie cenuşie, fapt ce duce la îmbunătăţirea memoriei.
Alergatul stimulează creşterea celulelor dintr-o zonă a creierului responsabilă de îmbunătăţirea memoriei, explică specialiştii. Pentru a ajunge la această concluzie, echipa condusă de neurologul Timothy Bussey a studiat evoluţia a două grupuri de şoareci de laborator, unul dintre ele aflat într-o cuşcă prevăzută cu roata de alergat, iar cel de-al doilea, ţinut într-o cuşcă goală.
După câteva zile, cobaii au fost supuşi unor teste de memorie, cu ajutorul unui ecran de calculator pe care erau afişate două pătrate identice, aşezate unul lângă altul. Când atingeau cu botul pătratul din stânga, şoarecii primeau un cub de zahăr, în timp ce atingerea pătratului din dreapta nu le aducea nicio recompensă. Oamenii de ştiinţă au constatat astfel că şoarecii din cuşcă cu roata de alergat au reuşit să ofere de două ori mai multe "răspunsuri corecte" decât cei care nu au avut şansa să facă exerciţii fizice. Mai mult, analiza ţesutului cerebral extras de la cobai arată că subiecţii care au alergat în timpul experimentului au produs circa 6.000 de noi celule neuronale.
În acelaşi timp, cercetătorii susţin că studii anterioare arată că oamenii îşi pot trata depresiile cu ajutorul exerciţiilor fizice, acestea având rezultate la fel de bune ca şi tratamentele cu antidepresive, ce stimulează creşterea de noi celule neuronale.

ÎnchideЗакрыть
Alergatul face bine la inimă.
Alergatul face bine la inimă. Endorfina şi alte morfine – substanţe care sunt secretate de corp în timpul mişcării fizice - nu ne fac doar să ne simţim mai bine. Ele ne protejează de infarct, conform unui studiu american. Studiul a constat în experimentarea pe cobai. Astfel, s-a observat că în timpul alergatului unele substanţe şi endorfina secretate de corp sunt cele care aduc beneficii sistemului cardiovascular. Fără ele, alergatul nu ar mai avea rost. S-a ajuns la concluzia că exercitiile regulate reduc riscul apariţiei bolilor cardiace şi previn infarctul miocardic. Mai mult, alergatul previne arteroscleroza, osteoporoza şi chiar depresia.
ÎnchideЗакрыть
Alergatul îţi redă un organism în formă!

Te-ai hotărât că mişcarea să fie elementul esenţial al curei tale de slăbire şi ai ales joggingul ca principala metodă de eliminare a grăsimilor. Trebuie să ştii însă că cea mai ieftină şi la-ndemană metoda de mişcare, alergatul, are şi ea dezavantajele ei, de care vei tine cont atunci cand vei dori să elimini kilogramele în plus.

Medicii recomandă 30 de minute de mişcare pe zi, pentru cel puţin cinci zile, pentru un bun tonus, un echilibru muscular corespunzător şi reducerea riscului apariţiei bolilor cardiovasculare.

Alergatul îmbunătăţeşte enorm sistemul respirator ! :wink:

Cum alegi însă cele mai bune exerciţii pentru regimul tău zilnic de mişcare? Pentru că sporturile de sală, fitnessul şi aerobicul pot fi costisitoare, în special pe timp de criză, ai ales alergarile ca mijloc de intreţinere corporală şi completare a dietei tale alimentare.

Avantajul major al alergatului este reglarea activităţii inimii prin restabilirea unei tensiuni arteriale corespunzătoare. Mai mult, specialiştii americani sunt de părere că persoanele care fac loc joggingului printre activităţile zilnice işi prelungesc viaţa cu cinci până la şapte ani.

Mai mult, ca şi ardere a grăsimilor, alergatul este la fel de eficient precum mersul pe bicicletă sau înotul. Astfel, întreaga structura osoasă va fi mai întărită, la fel şi spatele, iar pentru femei este recreerea ideală pentru că reduce riscul apariţiei osteoporozei şi fracturilor.

Poate mări capacitatea de concentrare, prin oxigenarea cerebrala corespunzătoare. În timpul acestei activităţi se secretă endorfina, hormonul fericirii, şi astfel tonusul general este considerabil îmbunătăţit. Alergatul în aer liber mai poate fi şi un tratament eficient împotriva depresiilor, asteniilor sau melancoliilor, măreşte capacitatea de concentrare şi este un exercţiu important chiar pentru memorie.

Există insa şi dezavantaje ale acestui regim. În timpul alergatului, gleznele şi genunchii sunt solicitaţi suplimentar. Astfel, pe termen lung, pot apărea chiar deformări şi mişcări imperfecte, care pot produce fracturi. Pentru persoanele obeze, acest lucru este foarte des intâlnit. Tocmai de aceea, medicii recomandă acestor persoane altă formă de miscare, iar înotul este ideal.

Mai mult, tendinţa începătorilor sau a persoanelor care vor să scape de kilogramele în plus mai repede este de a se suprasolicita. Nu numai musculatura are de suferit, ci şi intregul sistem cardiovascular. Specialiştii recomandă o vizită la cardiolog înainte de a începe acest regim sever de mişcare. El iţi va recomanda cât efort să faci şi sub ce formă, pentru ca pulsul şi tensiunea arterială să nu înregistreze schimbări bruşte.

Echipamentul mulat, dar flexibil este foarte important pentru jogging, în special pentru femei. Pe termen lung, sânii se pot lăsa, iar acest aspect nu poate fi modificat nici la sala de forţă.

Dacă alegi să începi şedinta de alergat în sezonul cald, trebuie să ştii ca efortul în aer liber, pe o vreme calduroasă, iţi scade sistemul imunitar şi iţi afectează chiar pielea, care devine uscată ţi deshidratată.

Echipamentul de alergat va fi adaptat temperaturilor de afară. Sunt multe persoane care nu ţin cont de acest lucru, iar in cazul efortului susţinut pe o vreme nefavorabilă şi un echipament necorespunzător, răcelile nu iţi vor da pace.
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
15 paşi pentru a începe acest sport minunat.

1. Bine ai venit la linia de start !
Indiferent dacă acum te-ai gândit pentru prima oară să te apuci de alergat sau ai mai exersat în trecut, dar ai renunţat, linia de start este locul unde se hotărăşte soarta programului tău de jogging. Stabileşte-ţi de la început două obiective foarte clare: să maximizezi rezultatele şi să minimizezi accidentarile. Prin perfecţionare continuă nu ai decât de câştigat. Prin accidentări, ai doar de pierdut.

2. Cumpără pantofii potriviti
Fiind cea mai costisitoare piesă de echipament pentru alergători, este vital să alegi corect încă de prima dată. Cheltuieste-ţi banii în mod inteligent, cumpărând o pereche de pantofi speciali pentru alergare, de la o firmă cunoscută. Alege un model care să ţi se potrivească perfect şi care să fie conceput exact pentru suprafaţa pe care o vei utiliza cel mai des: stradă, pistă sau banda pentru alergare. Dacă nu ştii exact ce ţi se potriveşte, cere sfatul profesioniştilor din magazine. Şi nu uita, chiar şi cel mai bun model de pantofi are o durată de viaţă limitată - aşa că pregăteşte-te să îi înlocuieşti după câteva luni de antrenament intens.

3. Fă-ţi un plan
Spaţiul şi timpul sunt cele două coordonate de bază ale unui program de alergare eficient. Dar şi cele două motive pe care se creează scuzele celor care nu vor să alerge: "Nu am timp pentru aşa ceva" sau "Nu am unde să alerg". Dacă stăm să disecăm aceste două scuze, observăm că realitatea este diferită. Poţi fi în formă şi alergând numai 30 de minute pe zi - foloseşte deci timpul pe care îl petreceai să vizionezi reluarea unui serial. Cât despre locurile potrivite pentru alergat: oriunde poţi merge în siguranţă poţi şi alerga. Regiunile din afara oraşelor sau porţiunile moi (iarba, pământ) sunt preferabile străzilor şi asfaltului, dar orice loc este mai bun decât statul pe canapea. O sugestie: găseşte cele mai bune locuri pentru alergat din vecinatatea ta. Astfel economiseşti timp, rezolvi problema "spaţiului" şi este foarte probabil să te ţii cu adevărat de programul pe care ţi l-ai făcut.

4. Calculează-ţi timpul
Prietenii care vor auzi că te-ai apucat de alergat te vor întreba în curând "Ce timp scoţi?", aşa că ar fi ideal să te obişnuieşti cu acest lucru. Îţi vei putea calcula timpul în mod profesional abia mai târziu, dar poţi începe cu patru ture de stadion pentru a vedea care este punctul tău de plecare. Gândeşte-te că este un test simplu, nu o cursă. Aleargă într-un ritm puţin peste "uşor", dar nici nu te lupta cu tine; timpul pe care îl scoţi se va imbunătăţi în cursele ce vor urma, pe masură ce obţii şi o formă fizică mai bună. Mai bine te poziţionezi în locul broaştei ţestoase decât în cel al iepurelui - aşa că grăbeşte-te încet.

5. Urmează formula "fit"
Aleargă între 3-5 kilometri, 3-5 zile pe saptămână, într-un ritm confortabil. Medicul specialist în fitness Kenneth Cooper numeşte această formulă "fit" (frecvenţă, intensitate şi timp). Aleargă cel puţin o dată la două zile (frecvenţă), într-un ritm care iţi convine (intensitatea) şi cel putin 30 de minute (timpul).

6. Găseşte-ţi ritmul
Mulţi alergători începători nu ştiu exact ce înseamnă un ritm confortabil. Ca urmare, se forţează prea tare uneori şi ajung să obosească, devin descurajaţi sau chiar se accidentează în timpul alergării. Din păcate, nu există o regulă pentru a intra în ritmul potrivit. Din fericire, este uşor să găseşti ritmul care te avantajează: atunci când poţi vorbi cu cineva în timp ce alergi vei şti că ai găsit ritmul perfect.

7. Nu uita saă te încălzeşti şi să te relaxezi
Nu confunda câteva exerciţii usoare de streching cu o incălzire bună. Eficienţa încălzirii este dată de mărirea ritmului cardiac, de transpiraţia pe care o elimini şi de pregătirea muşchilor în vederea antrenamentului. O alergare uşoară sau un mers mai apăsat ca în mod obişnuit constituie o încălzire adecvată. Recomandarea antrenorilor celebri: mergi mai rapid timp de 5 minute, apoi aleargă într-un ritm confortabil. Când simţi că ai terminat încălzirea, rezistă un pic tendinţei de a te opri brusc. În schimb, transformă alergatul la loc în mers, pentru a te opri în mod gradual. Acum urmează momentul cel mai bun pentru întindere - muşchii sunt încălziţi şi nu rişti să întâmpini probleme.

8. Nu ezita să mergi
Oprirea din alergat pentru a merge nu este o formă de a trişa, după cum ai putea crede. Dimpotrivă, ea este specifică marilor atleţi. Este vorba despre un antrenament pe intervale, care împarte munca în bucăţi mai mici şi, astfel, mai uşor de realizat munca de alergător. Amestecă alergatul cu mersul după cum urmează: când începi să alergi pentru prima dată; când vrei să iţi recapeţi forma fizică după o pauză mare, după o accidentare sau după o boală care te-a oprit din exerciţiu; când vrei să te încălzeşti, înainte să alergi, sau când vrei să te relaxezi, după ce ai terminat încălzirea; când vrei să alergi şi mai rapid (aceasta este utilizarea clasică a intervalelor; când vrei să lungeşti kilometrajul propus ori când vrei să simplifici un traseu. Vei observa că mersul ajută la îmbunătăţirea performanţelor dacă îl practici între 1 şi 5 minute, nu mai mult.

9. Ai grijă să alergi mereu iîn siguranţă
Cel mai mare pericol care îi pândeşte pe cei ce aleargă pe stradă sunt maşinile. De obicei, trebuie evitate şoselele; însă pentru unii acestea sunt singurul loc de antrenament. Trebuie să iţi iei toate măsurile de precauţie: să alergi pe străzi cu puţin trafic, să fii mereu cu faţa în direcţia din care vin automobilele, să respecţi întocmai toate regulile de circulaţie şi, în mare parte, să iţi aminteşti tot ce te-au învăţat părinţii în copilărie. Trebuie să priveşti fiecare maşină ca pe un obiect periculos. Pentru că acesta este adevărul.

10. Ghidează-te după durere
Şi alergătorii se accidentează, deşi nu chiar atât de des precum schiorii sau fotbaliştii. Poţi să iţi creezi singur neplăceri, alergând prea repede, prea mult sau prea curând. Prevenirea este cea mai bună politică, dar uneori te accidentezi şi trebuie să te recuperezi. Foloseşte-ţi durerea ca indicator: dacă nu poţi alerga, mergi. Sau înoată. Sau mergi pe bicicletă. Fă ce poţi mai bine şi fără a simţi durere. În timp, vei reveni la formă fizică iniţială.

11. Ai grijă la stilul de alergare
Stilul în care alergi este ca o amprentă - înnăscut şi greu de schimbat. Totuşi, în timp, iţi poţi îmbunătăţi performanţele. Aleargă cu spatele drept şi nu te apleca prea mult în faţă. Ţine privirea îndreptată înspre orizont, nu înspre picioarele tale. Încearcă să menţii un efort constant, nu neapărat acelaşi ritm.

12. Mănâncă şi bea ce trebuie
Nutriţia sportivilor este un subiect de prea mare întindere pentru a fi epuizat aici. În general, alergătorii trebuie să fie atenţi la câteva lucruri importante: - controlul greutăţii, fiindcă kilogramele în plus te încetinesc; - să mănânce uşor cu o oră înainte de antrenament şi cu două ore înainte de o cursă; - să bea apă sau băuturi speciale pentru sportivi înainte de antrenament şi chiar şi în timpul acestuia, deoarece deshidratarea poate fi periculoasă.

13. Adaugă în program exerciţii de întindere şi de forţă
Alergarea este o activitate specializată, care lucrează în special picioarele. Dacă tu cauţi un antrenament pentru întregul corp, trebuie să incluzi şi exerciţii de întindere şi de fortă, care lucrează şi alţi muşchi, în final conferindu-ţi acea formă fizică pe care o doreşti.

14. Utilizează sistemul zi grea/zi uşoară
Nu poţi munci din greu în continuu. Este valabil şi în cazul marilor atleţi, care işi dozează bine momentele de lucru intens şi cele de antrenament mai uşor. Alege o zi din săptămână în care să lucrezi mai mult ca de obicei (să alergi pe distanţe mai lungi şi mai încet sau pe distanţe mai scurte şi mai rapid).

15. Felicitări! Eşti în top!
Frumuseţea alergatului constă în faptul că oricine poate fi câstigător. În acest sport nu lupţi contra oponentului, ci ai doar de întrecut propriul tău record personal. Atunci când iţi îmbunătăţeşti timpul, când măreşti distanţa de alergat sau când stabileşti un standard personal într-o cursă - câştigi - indiferent de ce a făcut altcineva în aceeaşi zi. Poţi fi un câştigător şi fără a bate vreun record ci doar practicând în mod constant acest sport. Este iarăşi vorba despre aceeaşi poveste cu broasca ţestoasă şi cu iepurele. Cei care avansează încet şi sigur câştigă în final.

ÎnchideЗакрыть
video materiale utile

how to sprint.


ÎnchideЗакрыть
How to Train for the 100m Sprint


ÎnchideЗакрыть
Running Tips : How to Practice Good Running Form

ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть
alergători

Aurelyan & MonaDory
September23
YoJK
Kha0s
IronFace
greep
KnightAndrey
FakeLove
771205
TheRomanianFalcon
bLacKKie
Apocalypto
umbrela
lesnic92
P1x3L
particula
octava25
Lil1997
syller_hunter
Residence
paladecristi
SKR
Alexеy
Wellek
vianu
dragonwar
Lil1997
hardy_boy
Doooodlezz
XYYZ
Cristin3L
castean4ik
andi_007

ÎnchideЗакрыть

eu vă urez o viaţă cât mai sănătoasă :wink:

Editat de către Adrenalin la 2017-12-22 13:34:11




Mesaj util ?   Da   38 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 ... 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
<< Precedenta      Următoarea >>

#876 by tiganca (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-12 16:54:17 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#875 bLacKKie, "... ce, gata? nu mai fuge nimeni? ..." - de m-aș putea trezi dimineața :down:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#877 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-07-12 16:56:37 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#876 tiganca, seara?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#878 by tiganca (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-12 16:57:32 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#877 bLacKKie, "... seara? ..." - iaca eu caut pretexte :D :D.
Întrebarea ta, cu seara, o zis tot :D.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#879 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-07-12 17:00:43 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#878 tiganca, )) sunt unele zile ca te doare tot corpul si n-ai putere sa fugi, dar a 2a zi vine


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#880 by tiganca (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-12 17:01:32 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#879 bLacKKie, Mă gândesc acum, că eram mai mică, și aveam o voință mult mai mare decât acum. Trist, să constați chestia asta :D.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#881 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-07-12 17:12:30 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#880 tiganca, da, da, cu anii se pierde taria..


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#882 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-12 18:49:24 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#875 bLacKKie, "... nu mai fuge nimeni? ..." - fuge lumea, fuge, care dupa bani, care dupa putere, fiecare cu al sau :-)

#880 tiganca, "... aveam o voință mult mai mare ..." - alergind cu cineva presupun ca vei avea mai mare vointa, singur e cam trist... dar si asa se poate de ascultat muzica ca sa treaca mai repede timpul, sau sa te motivezi sa alergi o anumita distanta de 2 ori mai repede ca pina acum, spre exemplu, se poate de inventat multe chestii ca sa apara dorinta :-)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#883 by bLacKKie (WXW) (0 mesaje) at 2013-07-12 19:14:08 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#882 XYYZ, mai interesant sa fugi singura, eu fugeam cu o prietena si ea mereu sa ma intreaca macar si cu jumatate de cerc, si e stupid asa...


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#884 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-12 23:28:20 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#883 bLacKKie, se mai intimpla, depinde de persoana si cum te intelegi cu ea din start sa alergati, in orice caz spiritul de concurenta si dorinta de a fi primul apare la fiecare.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#885 by MonaDory (Live ★ ╎ Laugh ♫ ╎ Love ♥) (0 mesaje) at 2013-07-13 10:31:35 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
motivatia mea, fetelor, atunci cand alerg sau fac alt sport: imi imaginez ce superb o sa arat intr-o rochie sexy sau lenjerie noua pe care o sa mi-o procur, imbracata pe noul meu fundulet super antrenat :D

poate si pentru baieti merge asa motivatie :look:


Mesaj util ?   Da   3 puncte
#886 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-13 11:29:30 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#885 MonaDory, "... pe noul meu fundulet ..." - citind asta mi-am imaginat cum fac tuning la masina si dupa asta merg fudul cu ea prin oras :D

#885 MonaDory, "... pentru baieti merge asa motivatie ..." - mai rar asa idei la baieti, la noi alta "chestie" se antreneaza :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#887 by XYYZ (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-13 23:07:10 (593 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Cineva alearga la competitii, la timp ?
In cit timp alergati 100m/1km/3km/5km ?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#888 by MonaDory (Live ★ ╎ Laugh ♫ ╎ Love ♥) (0 mesaje) at 2013-07-18 10:55:57 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
:good:
БОЛЬ В БОКУ ПРИ БЕГЕ

Десятилетиями спортивная наука никак не могла разгадать причину острой боли, которая иногда появляется в боку при беге. Новозеландские ученые открыли секрет. Оказывается, боль вызывает избыток жидкости в области кишечника. Кишечник повышает свой объем и во время бега травматично давит снизу на дыхательную диафрагму. Связки диафрагмы перенапрягаются. Это и вызывает сильную боль, которая отдает в бок.

Как избежать боли? Ученые дают такие советы:
1) Никогда не бегайте сразу после еды, обязательно подождите 2-3 часа.
2) Прямо на тренировке пейте мало. Если выпьете сразу много воды, то вода раздует кишечник.
3) При появлении боли попытайтесь сильно втянуть живот, чтобы повысить тонус мышц пресса. Одновременно сделайте несколько сильных вдохов-выдохов через нос.
4) Оденьте на талию широкий эластичный пояс на залипах. Когда в боку появиться боль, туго затяните пояс.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#889 by tiganca (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-19 20:33:37 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#883 bLacKKie, "... mai interesant sa fugi singura, eu fugeam cu o prietena si ea mereu sa ma intreaca macar si cu jumatate de cerc, si e stupid asa... ..." - True. De asta eu prefer să alerg singură :D. Ori, eu alerg, dar prietena se oprește, și deja mă opresc și eu. Deci, mai bine singură :girlhaha:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#890 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-07-19 21:06:24 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#889 tiganca, .

Editat de către Aurelyan la 2013-07-20 11:20:09




Mesaj util ?   Da   0 puncte
#891 by tiganca (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-19 21:09:17 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#890 Aurelyan, "... :girlhaha: ..." - Nu râde :girlhaha:. Alergi? :hmm:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#892 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-07-19 21:14:36 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#891 tiganca, nău, tapez acum :D

eu am bazinul, mă satisface pe deplin


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#893 by tiganca (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-19 21:16:50 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#892 Aurelyan, "... nău, tapez acum ..." - eu mă duc peste vreo jumătate de oră să alerg. De abia aștept! :D.

#892 Aurelyan, "... eu am bazinul, mă satisface pe deplin ..." - înotul e mai distractiv decât alergatul :whistle:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#894 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-07-19 21:18:53 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#893 tiganca, "... e mai distractiv ..." - aha :fun:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#895 by castean4ik (Engineer) (0 mesaje) at 2013-07-20 00:31:20 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
+ me in list)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#896 by MonaDory (Live ★ ╎ Laugh ♫ ╎ Love ♥) (0 mesaje) at 2013-07-20 09:53:56 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
da eu inot sh alerg :cool:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#897 by Aurelyan (uimeşte-mă!) (0 mesaje) at 2013-07-20 10:44:32 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#896 MonaDory, da tî klas băbi.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#898 by castean4ik (Engineer) (0 mesaje) at 2013-07-20 22:42:06 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#896 MonaDory, sh scrii frumos, sh in genere esti buna de maritat :trolldad:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#899 by tiganca (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-20 22:43:38 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#898 castean4ik, "... sh in genere esti buna de maritat ..." - are, are cu cine. :D.
Tu alergi? :look:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#900 by castean4ik (Engineer) (0 mesaje) at 2013-07-20 23:35:16 (592 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#899 tiganca, chiar azi) vreo 3 km, cam putin,dar dupa vreo 4 zile de relax)))
dar, n-am cu cine :D


Mesaj util ?   Da   0 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 ... 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Sport > Alergatul


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.