1. roz - Frunza
2. ivanpuf - Frunze vii
3. malish55 - Frunze de măr

Privesc prin geam și văd doar pomi,
Uscați și goi, după o iarnă seacă,
Privesc spre cer, privesc la tabăra de romi,
Cum corturile-și strâng și pleacă.

Și pleacă-n zare, goniți de vânt,
Doar rugul cald în urma lor rămâne,
Mizerie să fi lăsat, dar nu – pământ,
În câmp pustiu se-aud doar urlete de câine.

Durere? Suferință? Un sentiment devastator,
Apune și se-n-gâmfă un sfulet strigător.
Părea că e o joacă,un vis,un mit sau o legendă,
Era obscur să vezi oglinda ce-ți reflectă.

Un forfot,o faptă negândită și unde s-a ajuns?
O noapte nedormită,un chin,o jale ne-a străpuns.
Priviri și lacrimi curgătoare,idei și gânduri lude,
Realizând că ți-au rămăs doar câteva secunde.

O tânără ființă,nici 20 n-a apucat să-i facă,
I s-a umplut izvorul,izvor cu apă seacă.
A fost un fiu,un frate,un tip îndrăgostit,
Purtând și dând la lume un zâmbet infinit.

Dar nu evit un lucru,precum sunt egoist,
Știind că ești alături,puteam fi optimist.
Greșit să zic ai fost,corect să zic că-mi ești,
Prieten,așa cum doar există în basme și povești.

Nu voi uita acele clipe ce au creat prietenia,
Un film,o glumă,o plimbare,un meci de fotbal,insomnia,
O melodie, o cântare, tendința spre o faptă bună,
Pot să enumăr multe,dar o durere-n suflet se adună.

E trist să stau, să văd că lucrurile n-au rost,
Nu înțeleg, acuma ”sunt” și brusc , deja ”au fost”.
Suntem niște ființe-n-vălmășeală,lipsite de putere,
Lipsiți de grație,lipsiți de sfulet, trăind doar prin durere.

Așa sunt eu,așa e omul,nu poate-a-nțelege,
Că nu doar spre plăceri și bani într-una să alerge.
Nu fi grăbit,oprește-te, privește-n jur, apreciază,
Ce-i fericirea adevărată și cum alții te tratează.

Nu ai habar ce te așteaptă, sub ușa cu numele de ”Mâine”,
Renunță la deșertăciuni,renunță la comorile străine.
Justifică-ți valoarea,nu fi rătăcitor și arogant,
Rătăcitor printr-un pustiu,rătăcitor printr-un neant.