În prezent, cea mai mare parte a lumii se consideră a fi creştină şi pretinde acest lucru de aproape două milenii. Totuşi, dacă am întreba: ce înseamnă a fi creştin? sau: cine este creştin? Am primi o varietate de răspunsuri.
    Omul obişnuit ar spune că lumea este alcătuită din creştini şi ne-creştini, adică păgâni, şi în acest fel ar face el diferenţa între aşa-numitele popoare civilizate şi cele necivilizate. Cu alte cuvinte, pentru omul obişnuit, cele două cuvinte, “creştin” şi “civilizat” sunt sinonime. Totuşi, această concepţie este total greşită, deoarece civilizaţia nu are nici o legătură cu creştinismul.
    Dacă un membru al vreunei biserici ar fi întrebat: “Ce înseamnă a fi creştin?”, el ar spune că un creştin este acea persoană care se declară a fi un membru al unei secte sau confesiuni religioase. Pentru aceste persoane, creştinismul nu este mai mult decât o formă de religie, care diferă de închinarea la idoli şi demoni, întâlnită în Orientul Îndepărtat, în antichitate, sau la triburile izolate.
    O persoană care se numeşte un urmaş al lui Hristos va da un răspuns mai clar. Probabil, acea persoană va spune că se pot folosi de numele lui Isus numai cei care sunt discipolii Lui, şi se străduiesc să-şi trăiască viaţa conform modelului de viaţă şi învăţăturilor lui Cristos şi ale apostolilor pe care El i-a trimis în lume. Acest răspuns este mult mai corect, comparativ cu cele anterioare, dar totuşi încă nu este complet. Adevăratul creştin îl recunoaşte pe Isus ca pe Mântuitorul său personal, şi la fel cum a făcut Isus, îşi consacrează viaţa lui Dumnezeu Tatăl.
    Ce avem de câştigat ridicând această întrebare şi îndreptându-ne atenţia către aceste fapte? Am putea spune de fapt că această preocupare înseamnă mai mult decât orice altceva. Cunoaşterea adevărului este cel mai mare privilegiu, în timp ce incertitudinea şi ignoranţa sunt defavorabile şi dăunătoare. Adevărul trebuie să triumfe deasupra tuturor minciunilor religioase.
    După cum am amintit, naţiunile se consideră a fi creştine de mai mult de douăzeci de secole. Totuşi, dacă cercetăm atent popoarele din prezent, nici unul nu este creştin. Nici unul nu urmează învăţăturile lui Isus, nici unul n-a încercat măcar să facă acest lucru, şi nici unul n-a zis că ar face. Atunci, despre ce fel de creştinism vorbesc cei care pretind că sunt „creştini”? Cum au devenit naţiunile europene „creştine”?
    La început, acest proces a decurs uşor. Împăratul Constantin, care este numit primul împărat creştin din istorie, a practicat o aşa-numită religie creştină, şi făcând din aceasta religia imperiului, întregul Imperiu Roman a devenit „creştin”. Charlemagne, care a domnit între anii 768 – 814 peste Imperiului carolingian, şi care a fost numit şi „tatăl Europei” – a folosit o metodă grosolană, dar totuşi eficientă pentru a creşte numărul „creştinilor”. El a condus popoarele cucerite la un râu din apropiere, şi le-a botezat cu ajutorul soldaţilor săi, devenind astfel „buni creştini”.
    Naţiunile supuse papilor Romei n-au urmat nici pe departe instrucţiunile lui Isus. Ele n-au încercat niciodată să se conformeze învăţăturilor lui Cristos. Cât despre politica naţiunilor Creştinătăţii de azi, rădăcinile ei se găsesc în Roma păgână. Singura diferenţă care, după părerea lor îi face creştini, este că în templele romanilor, aceştia venerau diferite zeităţi, iar oamenilor de azi, doar în anumite ocazii li se pare potrivit să aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi numai atunci merg în bisericile din care fac parte, deoarece acolo servesc „preoţii lui Isus Cristos”. Astfel consideră ei că îl respectă pe Dumnezeu, mulţumindu-I doar dacă au primit sau câştigat ceva, însă nu au nici un interes şi nici vreo întrebare pentru a se convinge cum trebuie îndeplinită voinţa divină. Deci, singura diferenţă dintre aceste popoare „creştine” şi cele antice, păgâne, este faptul că religia lor nu coincide.
    Dar, nu avem de ce să ne mirăm în legătură cu acest fapt, deoarece, dacă analizăm instituţiile religioase ale naţiunilor, întrebarea se ridică încă odată: reprezintă aceste instituţii şi adepţii lor tot ceea ce înseamnă a fi creştin? Trăiesc ei conform învăţăturilor lui Isus? Pentru cei care cunosc Scriptura, răspunsul este cert: Sub nici o formă! Este adevărat că învăţăturile lor fac referire la naşterea, serviciul, moartea şi învierea lui Isus, şi totodată ei cred că El a fost trimis de Dumnezeu ca Mântuitorul omenirii. Mai departe, ei mărturisesc şi că doar prin credinţa în cele amintite mai înainte, se poate primi aprobarea lui Dumnezeu. Dar, când vine vorba despre învăţăturile şi adevărurile fundamentale propovăduite de către Isus, aceste religii diferă una de cealaltă şi intră în contradicţie, încât e greu să crezi că adepţii lor sunt urmaşii lui Cristos.
    Mai mult decât atât, dacă cercetăm aceste religii în detaliu, găsim foarte multe caracteristici păgâne în această aşa-numita închinare la Dumnezeu. Cine cunoaşte istoria religiilor cât de cât, ştie că doctrinele Ierarhiei Romano-Catolice îşi au originea în păgânătate. Veşmintele preoţilor de azi, funcţiile în care servesc, cât şi altarele bisericilor lor, toate sunt de origine păgână. Deci, religiile zilelor noastre nu sunt creştine! Ele nu învaţă şi nici nu îndrăznesc să înveţe adevărul pe care Isus ni l-a descoperit.
    Descoperind aceste lucruri, mulţi omeni vor spune: Fiţi mai toleranţi, suntem doar nişte oameni simpli. Voi aveţi prea multe pretenţii, nimeni nu poate păstra învăţăturile lui Isus în mod perfect.
    Este adevărat. Omul imperfect de astăzi nu poate atinge nivelul priceperii şi moralităţii lui Isus. Acesta s-a născut liber de păcatul adamic. Despre El este scris în 1 Pet. 2:22: „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Aceasta aşa trebuia să se întâmple, deoarece dacă El ar fi păcătuit, nu ar mai fi putut mântui omenirea. Dar, Isus nu a declarat niciodată că întreaga lume trebuie să fie asemenea Lui. Este adevărat că El ne-a îndemnat să-L urmăm, dar acest îndemn nu trebuie interpretat greşit şi nici înţeles aşa ca şi cum El s-ar fi aşteptat ca noi să fim asemenea Lui sau asemenea Tatălui său. Totuşi, oricine poate fi un urmaş al lui Cristos!
    De aceea, a fi creştin înseamnă: a crede că Isus a fost trimis de către Tatăl său; a crede că El, Mielul de sacrificiu al Atotputernicului Dumnezeu şi-a dat viaţa pentru ca toţi cei ce vor crede în el să trăiască. Creştinul crede că Isus Cristos a venit ca un Rege şi că El, în această calitate va nimici duşmanii adevărului, şi ca Stăpân al celor vii, va învia pe cei morţi ca ei să aibă parte de binecuvântările promise ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Totodată, creştinul conştientizează faptul că această credinţă a lui îi va aduce duşmănie din partea lumii, şi de aceea el este gata nu numai să creadă în Isus, ci şi să sufere pentru El) deoarece numai prin multe necazuri se poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru aceasta este nevoie într-adevăr de curaj, însă discipolul care doreşte să-şi servească Stăpânul, posedă acelaşi spirit ca şi El, şi-L va servi pe Domnul cu orice preţ.
    Creştinul adevărat îl urmează pe Domnul oricând, iar în aceste timpuri el propovăduieşte despre nimicirea lui satan şi a organizaţiei nelegiuite a acestuia în ziua răzbunării lui Dumnezeu şi totodată el vesteşte întemeierea Împărăţiei lui Dumnezeu prin Fiul Său, Isus Cristos. Creştinul ştie că serviciul pe care îl face este spre glorificarea Numelui lui Dumnezeu şi în acelaşi timp este cel mai bun serviciu pe care-l poate face semenilor săi. Adevăratul creştin îşi va consacra întreaga viaţă lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Isus Cristos.