1. roz - Frunza
2. ivanpuf - Frunze vii
3. malish55 - Frunze de măr

O, tu, Țară Basarabă, te ridică în picioare,
Sparge zidul de-ntuneric ca să-ți capeți loc sub soare !
Nu dormi, adulmecată de promisiuni deșarte,
Când nerozii mâzgâlescu-ți filele din a ta carte,
Ce-a fost scrisă de strămoșii, acum ruptă și uitată,
Sub al ”pietrelor șiraguri” zace jalnic îngropată.

Fie-ți milă, Basarabă Țară cel puțin de tine,
Când se stoarce al tău suflet și îți seac-a tale vine,
Că acei ce îți sug seva, care-n ramure se urcă,
Trebui-alungați cu para, trebuie luați în furcă,
Drept zicea atunci Poetul c-au ajuns să îi oprească,
Cei ce oameni nu se cheamă, pe-alții oameni să trăiască.

Fie-ți milă, Basarabă Țară de bătrânii care
Stau pe margine de drumuri, cerșetori că n-au mâncare
Sau de-acei copii ce umblă, rătăcind pe calea vieții,
Că trăind în casa unde nu se văruiesc pereții,
Și-au făcut și ei o glie, unde vinuri curg șiroaie,
Unde moartea n-are coasă, dar s-ascunde în butoaie.

Și acum ce facem oare, când crescut-am ”domni” de țară,
Ce-au spurcat cu mișelie, șirul cel de ”piatră rară” ?
Să-i rugăm să ne vorbescă ? S-auzim vorbe neclare ?
Să ne mângâie urechea, dar să-nfigă în spinare
Vârf de jungher cu otravă, să ne spună verzi, uscate ?
Că mișel e, noi, poporul, iară ei dețin dreptate ?
Când o fac pe zăpăcitul, duși pe-o muchie de creier
Din păcate în păcate sărind sprinten ca un greier
Ei ne tălmăcesc scriptura slovelor adevărate
Prefăcute în minciună, neștiind cum s-o ne-arate
Ca s-o credem drept justețe, drept balanțele lui Themis,
Pe când sunt de aur mere, din grădinele lui Eris,
Și așa c-un pas, cu-ncentul, semănat-au discordie
Să culeagă roade multe, și s-adune bogăție,
Și acum noi ce să facem, și acum ce ne rămâne ?
Să cântăm un bocet poate, de-ale cântece române ?
S-admirăm ca-ntrun spectacol cum se bat ei coarne-n coarne
Ca berbecii de la stână, asta noi să facem, Doamne ?
Să citim printre gazete cum s-avântă ei în ”luptă”,
Ticăloșii cu infamii, hămăind doar vorbă multă ?
Când de fapt se-mpart ca frații, și-și dau banul pentru brânză
Asta vei tu Basarabă, așa nedreptate dârză ?

Dacă vei, atunci rămâne, acolo unde ți-i locul,
Plângi și zi c-așa ți-i soarta, că așa ți-i nenorocul,
Fă-te victimă în lume, zi că nu ești vinovată,
Că îți pică nenorocul sau că ai tu așa soartă,
Zi că toat-avenitura, împreună cu străinii,
Că te-au răstignit pe cruce, și-n cunună ți-au pus spinii,
Zi că Estul cela roșu, cu ciocanul te dezbate,
Și cu secera lui Lenin, coastele ți le străbate,
Zi că Vestul cela care, nu e demn să te cuprindă
A pierdut orice valoare, ș-orice urmă de izbândă,
Zi că rușii, nemții, turcii, găgăuții și bulgarii,
Ucrainii și evreii, frații tăi români, tătarii
Nu sunt demni să ți-l străbată cel hotar basarabean,
Cârmuit de gospodarul, minunatul Moldovean !

Dacă nu vei atunci lasă paraziții fără hrană,
Lecuiește-te de suflet și tămăduiește-ți rana,
Ai cerut Independență, atunci fii o gospodină,
Spală-te tu Basarabă, de-acel înveliș de slină,
Fă și ordine în casă, văruiește-ți tu pereții,
Să nu umble copilașii rătăcind pe calea vieții,
Scoate vinul din butoaie, umple-le cu apă lină,
Și aruncă la gunoaie, cei ce pacea ți-o dezbină,
Fă bătrânii să nu piară, hoinărind pe drum de foame,
Dar ca să-și trăiască anii, culegând a vieții poame,
Reunește într-o casă rușii, nemții și bulgarii,
Găgăuții și evreii, ucrainii cu tătarii,
Și cu fratele te-mpacă, cel român de peste Prut,
Din ai cărui brațe calde, fără voie tu te-ai rupt