Este în mod cert una dintre cele mai spectaculoase discipline olimpice. A pornit ca schi acrobatic în jurul anului 1970, în Statele Unite, unde purta denumirea excentrică de Hotdogging. Ulterior a pătruns şi pe bătrânul continent, făcându-şi uşor loc în rândul sporturilor de iarnă.
Creatorul acestui stil a fost norvegianul Stein Eriksen, campion mondial la slalom uriaş la Oslo în 1952 şi triplu campion mondial la Aare în 1954. Mutat în Statele Unite la sfârşitul carierei, Eriksen a devenit instructor de schi şi antrenor.
În acea perioadă, el a venit cu ideea unui stil de schiat mai spectaculos, adresat în special tinerilor americani. Astfel, s-au dezvoltat noi stiluri de sărituri, răsuciri şi tumbe, provocând un val de entuziasm deosebit care au dus şi la crearea primelor şcoli de freestyle. Freestyle-ul are diferite specialităţi, care mai de care mai spectaculoase (sărituri, moguls, balet etc.), însă la Olimpiadă au fost acceptate până acum doar probele de "moguls" şi de "aerials".
Protagoniştii freestyle demonstrează faptul că forţa nu înseamnă nimic fără tehnică şi fără controlul corpului. Stilul freestyle presupune traversarea unor pârtii abrupte prin efectuarea unor manevre aeriene şi sărituri acrobatice. Spectacolul este elementul comun al celor două discipline freestyle:
Proba de moguls conţine o manşă de calificare şi una finală, în care intra 16 concurenţi. Competiţia constă într-o coborâre pe o pantă abruptă, prevăzută cu dâmburi, în cel mai scurt timp posibil, utilizând o tehnică corectă i efectuarea pe parcurs a două sărituri acrobatice. Pârtia are o lungime între 220-250 metri şi o înclinare de 26-30 grade, fiind prevăzută cu două locuri special amenajate pentru efectuarea săriturilor acrobatice. Scorul se calculează ţinând cont de 3 elemente: 50% tehnică, 25% elementele aeriene şi 25% viteza.
Săriturile aeriene sunt evaluate îi funcţie de înălţimea şi spontaneitatea execuţiei. Concurenţii sunt apreciaţi de către 7 arbitri, 5 pentru evoluţia tehnică şi 2 pentru săriturile aeriene.
Proba de aerials constă în efectuarea a două sărituri acrobatice, suma scorurilor fiecărei sărituri constituind nota finală a concurentului. În finala probei se califică primii 12 competitori în urma manşei de calificare. Traseul este alcătuit din zona de start, 5-7 porţiuni destinate săriturilor, de înalţimi şi unghiuri diferite, o zonă de aterizare şi una de sosire.
Scorul final va fi calculat ţinând cont de aeriene (20%), ţinuta de traseu (50%) şi aterizarea (30%).
#52 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-02 01:39:52 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#51 SportLover, stiu ca nu e adevarata trebuie sa fie dintro joaca de undeva.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#53 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2008-01-02 01:42:33 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
snoopyk , nustiu precis ...
Mesaj util ?
Da0 puncte
#54 by System at 2008-01-02 01:44:05 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
DASHINSKII is the best
Mesaj util ?
Da0 puncte
#55 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-02 03:10:54 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#54 aerosunder90, Belorusii anul acesta o sa fie in top 100%
Mesaj util ?
Da0 puncte
#56 by roger (Whatever,nevermind) (0 mesaje) at 2008-01-02 11:40:53 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#45 SportLover,
de ce sa ma dau mare? stau bine asha cum sunt.ca sa ma dau mare in fata fanilor sporturilor de iarna , ar trebuie sa fiu un adept al unui sport pe care sa-l reprezint aprig , sau , sa fiu eu insusi un fan al unui sport de iarna , insa sa nu-mi placa asta astfel incat sa-i impun o dezbinare acestuia. prima situatie da mai bine pe mine , dar nu am pomenit de nici un sport impotriva acestuia. nu am cum sa ma dau mare in fata voastra, in aceasta categorie. insa a aparut intai un topic cu SKI JUMPING ; dupa care FREESTYLE SKIING.
#58 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-02 12:24:58 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#56 roger, Freestyle Skiing nu Jumping
Mesaj util ?
Da0 puncte
#59 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2008-01-02 20:46:30 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
nu stiu bine acest sport , as dori sa aflu mai mult de el .. am privit si eu la olimpiada . ma mirat mult acest sport atunci
Mesaj util ?
Da0 puncte
#60 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-02 22:55:08 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#59 SportLover, serios sa zic eu tot sportul acesta il stiu de la olimpiada si mia tare mia placut si deatita am facut topic la dinsu
Mesaj util ?
Da0 puncte
#61 by System at 2008-01-03 00:16:40 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#60 snoopyk, Eu vad ca cel de mai demult ma uit sportul acesta deacuma 5 ani
Mesaj util ?
Da0 puncte
#62 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2008-01-03 00:23:53 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
bv continuo tot asa
Mesaj util ?
Da0 puncte
#63 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-03 02:22:00 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#61 aerosunder90, mai bine zii ceva ce noi nu stim niste stirii ,
cine sunt favoritii principali?
Mesaj util ?
Da0 puncte
#64 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2008-01-03 02:23:07 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
dar unde a aparut aces sport ?
Mesaj util ?
Da0 puncte
#65 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-03 02:26:56 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#64 SportLover, asta stiu
in SUA
Mesaj util ?
Da0 puncte
#66 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2008-01-03 02:33:05 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
aga ..oke ms
msg pre scurt cretca
Mesaj util ?
Da0 puncte
#67 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-03 02:34:48 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#66 SportLover, dar totusi si aici inca mult in sportul acesta nu ma pricep , cu timpul cred ca va moi pricepe.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#68 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2008-01-03 02:53:55 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
nu tzin minte bine cn a cistigat olimpiada ?
Mesaj util ?
Da0 puncte
#69 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-03 03:06:45 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#68 SportLover, sunt mai multi cistigatorii
stiu niste momente istorice acestui sport
aici prin anii 1995 au fost puternica fosta uniune sovietica si cei interesant nu
Rusia da Kazahstan,UZB,BLR,UCR,KYR.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#70 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2008-01-03 03:09:17 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
...cool e bine ca si alte tari mai putine dezvoltate la sporturi de iarna
Mesaj util ?
Da0 puncte
#71 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-03 03:14:08 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#70 SportLover, asta prin anii 1995 da acum ultima vreme ma uit ca numa BLR si KAZ a mai ramas puternicii sportivi
Mesaj util ?
Da0 puncte
#72 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2008-01-03 03:14:47 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
tot e bun ...dar Franta cum sta cu sportivi ??
Mesaj util ?
Da0 puncte
#73 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-03 03:23:46 (881 săptămâni în urmă) - [Link]
#72 SportLover, de Franta nu pot sati zic nimica.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#74 by System at 2008-01-03 17:35:54 (880 săptămâni în urmă) - [Link]
#73 snoopyk, Francezi este aici o echipa puternica care se bate cu asa grande ca USA,CHN,BLR,RUS,KAZ,CAN.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#75 by snoopyk (Rossonero) (0 mesaje) at 2008-01-03 19:33:23 (880 săptămâni în urmă) - [Link]