Если, подобно сексуальному влечению, наше моральное чувство действительно зародилось в процессе эволюции еще до появления религии, следует ожидать, что в ходе изучения человеческого сознания обнаружатся определенные общечеловеческие нравственные ценности, преодолевающие географические, культурные и, что очень важно, религиозные барьеры. В книге "Нравственное сознание: организация природой общечеловеческого понятия о добре и зле" гарвардский биолог Марк Хаузер развивает многообещающий подход, предложенный ранее философами-моралистами и основанный на проведении мысленных экспериментов.

Помимо прочего, исследование Хаузера позволяет познакомиться с ходом размышлений философов морали. Они выдвигают гипотетическую моральную дилемму и на основе возникающих при ее решении трудностей делают выводы о нашем восприятии добра и зла. Хаузер, однако, пошел дальше философов. Посредством размещенных в Интернете анкет он провел психологические опросы, помогающие понять нравственные чувства реальных людей. Для нашего рассуждения интересно, что, сталкиваясь с моральной дилеммой, большинство людей выбирает одно и то же решение, причем их согласие друг с другом в отношении выбора решения значительно превосходит их способность внятно объяснить причины, побудившие их сделать такой выбор.

Именно таких результатов и следует ожидать, если нравственное чувство так же встроено в наш мозг, как сексуальное влечение, страх высоты или, по любимому сравнению самого Хаузера, наша способность к обучению языкам (особенности которых варьируют от одной культуры к другой, но базовая глубинная грамматическая структура — универсальна). Как мы увидим, ответы людей на моральные тесты и неспособность сформулировать причины выбора, как правило, не зависят от религиозных верований индивидуума или отсутствия таковых. Основная идея книги, говоря словами самого Хаузера, состоит в следующем: "Нравственные решения основываются на универсальной нравственной грамматике — выработавшейся в течение миллионов лет способности разума, используя набор базовых принципов, строить на их основе ряд возможных моральных систем. Как и в случае с языком, составляющие нравственную грамматику принципы работают вне доступной нашему сознанию зоны".

В качестве типичных дилемм Хаузер часто использовал разные варианты ситуации с отцепившимся вагоном, который бесконтрольно мчится по рельсам и угрожает жизни людей. В самом простом варианте один человек, скажем, Денис, стоит у стрелок и может направить вагон на боковую ветку, спасая таким образом жизнь оказавшихся на главном пути 5 человек. К сожалению, на боковом пути также находится один человек. Однако, поскольку жизнь одного человека противопоставляется жизни пятерых, большинство людей соглашается, что, с точки зрения морали, Денис может или даже должен перевести стрелку и спасти пять человек ценой жизни одного. При этом игнорируется вероятность того, что человек на боковой ветке может оказаться Бетховеном или близким другом.

Усложняя мысленный эксперимент, получаем все более изощренные моральные головоломки. Что, если вагон можно остановить, уронив на рельсы перед ним тяжелый груз с моста, проходящего над путями? Тут никакой трудности нет: естественно, нужно уронить груз. Но что, если под рукой нет никакого подходящего груза, кроме сидящего на мосту и любующегося закатом добродушного толстяка? Почти все соглашаются, что столкнуть толстяка с моста — безнравственно, несмотря на то что с формальной точки зрения дилемма похожа на ситуацию с Денисом, когда переключение стрелки позволяет спасти пятерых, убив одного. Тем не менее большинство из нас на интуитивном уровне чувствуют, что между ситуациями существует критическое различие, хотя не каждый сумеет сформулировать, в чем оно заключается.

Сталкивание толстяка с моста напоминает еще одну использованную Хаузером дилемму. В больнице из-за болезни важного органа, у каждого — разного, умирают 5 пациентов. Всех их можно бы было спасти, окажись под рукой подходящие донорские органы, но, к сожалению, таких органов нет. Неожиданно хирург замечает в приемном покое здорового мужчину, у которого все 5 органов в полном порядке и пригодны для пересадки. В этой ситуации практически никто не считает, что с точки зрения морали правильно убить одного и спасти пятерых.

Так же, как и в случае с толстяком на мосту, большинство людей интуитивно чувствуют, что невинного постороннего человека нельзя приносить в жертву ради других без его предварительного согласия. Эммануил Кант сформулировал знаменитый императив, гласящий, что разумное существо никогда нельзя использовать без его согласия как средство для достижения цели, даже если эта цель принесет благо другим. В этом, похоже, и заключается разница между толстяком на мосту (и пациентами в больнице) и человеком на боковой ветке железнодорожного пути в случае с Денисом. Сидящего на мосту толстяка просто-напросто использовали как средство остановить вагон. Налицо нарушение кантовского императива. Стоящего же на боковой ветке человека для спасения 5 других не использовали — использовали отвод дороги, на которой, по несчастному стечению обстоятельств, находился он. Но почему изложенное таким образом различие нас удовлетворяет? Кант объяснял это моральным абсолютом. Хаузер полагает, что мы имеем дело со свойством, заложенным в нас в процессе эволюции.

С нарастанием сложности воображаемых ситуаций с беглым вагоном возникающие моральные проблемы становятся все мучительней. Хаузер сравнивает дилеммы, с которыми приходится столкнуться двум индивидуумам по имени Нед и Оскар. Нед стоит рядом с путями. В отличие от Дениса, который мог повернуть вагон на боковую ветку, Нед может пустить его только на боковую петлю, выходящую обратно на главный путь прямо перед 5 жертвами. Простое переключение стрелок не поможет: вернувшись на главный путь, вагон все равно убьет людей. Однако по воле случая на боковой петле оказался огромный толстяк, достаточно массивный, чтобы остановить вагон. Должен ли Нед перевести стрелку и изменить направление поезда? Большинство людей интуитивно отвечают отрицательно. Но в чем разница между дилеммой Дениса и Неда? Возможно, отвечающие интуитивно используют императив Канта. Когда Денис уводит в сторону вагон и предотвращает его столкновение с 5 людьми, несчастная жертва на боковой ветке представляет, по изящному выражению Рамсфилда, "побочный ущерб". Нед же, по сути дела, непосредственно использует толстяка для остановки вагона, и большинство людей (скорее всего, бездумно), и в том числе Кант (безусловно, в результате длительных раздумий), видят в этом критическое отличие.

Ситуация меняется еще раз — с новой дилеммой приходится столкнуться Оскару. Его положение аналогично положению Неда, за одним исключением: на боковой петле лежит большая железная гиря, достаточно тяжелая, чтобы остановить вагон. Казалось бы, у Оскара не должно быть сомнений в необходимости переключить стрелку и поменять направление вагона. Но, к сожалению, неподалеку от железной гири оказался пешеход. Переключи Оскар стрелку, и он так же неизбежно погибнет, как толстяк в примере с Недом. Разница заключается в том, что Оскар не использует пешехода для остановки вагона; он — такой же "побочный ущерб", как и жертва в примере Дениса. Подобно Хаузеру и большинству отвечавших на анкеты участников, я считаю, что Оскару можно перевести стрелку, а Неду — нельзя. Но обосновать интуитивное чувство мне тоже нелегко. Идея Хаузера заключается в том, что такие интуитивные нравственные решения часто не продумываются до конца, но благодаря эволюционному наследию мы тем не менее чувствуем себя вполне уверенными в правильности выбранного варианта.

Проводя любопытный экскурс в антропологию, Хаузер и его коллеги видоизменили вышеописанные моральные тесты, чтобы предложить их членам маленького центральноамериканского племени куна, практически не имеющего связей с западной цивилизацией и не обладающего оформленной религией. Мысленный эксперимент с "вагоном на путях" изменили, приноровив к местным реалиям, таким как каноэ и плывущие крокодилы. Оказалось, что, с учетом небольших расхождений, вызванных изменением условий задачи, нравственные решения членов племени куна ничем не отличались от наших.

Хаузер также исследовал — и это представляет для нас особенный интерес, — отличается ли нравственная интуиция верующих от интуиции атеистов. Ведь если источник нравственности — это религия, то такие различия должны быть налицо. Однако обнаружить их не удалось. Работая вместе с философом Питером Зингером, Хаузер использовал воображаемые дилеммы и сравнивал ответы атеистов и верующих. В каждом случае испытуемым предлагалось выбрать, является ли предлагаемое действие нравственно "обязательным", "допустимым" или "запрещенным". Предлагались три дилеммы.



1. Дилемма Дениса. Девяносто процентов опрошенных заявили, что перевести стрелку и убить одного человека, спасая пятерых, допустимо.

2. Вы видите, как в пруду тонет ребенок. Больше поблизости никого нет. Вы можете спасти ребенка, но ваши брюки при этом окажутся безнадежно испорченными. Девяносто семь процентов согласились, что нужно спасти ребенка (поразительно, но три процента предпочитают, по-видимому, спасти брюки).

3. Вышеописанная дилемма с пересадкой органов. Девяносто семь процентов опрошенных согласились, что с нравственной точки зрения запрещается убивать ожидающего в приемном покое здорового человека на органы, чтобы спасти пятерых других людей.



Главный вывод из результатов исследования Хаузера и Зингера заключается в том, что между ответами атеистов и верующих не существует статистически значимой разницы. Он подтверждает разделяемое мной и многими другими мнение, что нам не нужен бог, чтобы быть хорошими — или дурными.

Există două lumi: lumea naturală, cea care se vede și lumea spirituală, cea nevăzută de ochiul natural. Lumea naturală s-au fizică se percepe cu cinci dintre cele șase simțuri ale omului: văzul, auzul, mirosul, gustatul, simțitul (pipăitul). Lumea spirituală se percepe cu cel mai important simț, simțul credinței. Majoritatea oamenilor nu folosesc simțul credinței. Ei nici nu știu practic de existența unei lumi spirituale, s-au o știu doar teoretic. Biblia ne învață că, lumea spirituală există și e mult mai importantă decât lumea fizică trecătoare, pentru că:

• E veșnică.
  

• Ce se petrece în lumea duhovnicească are influență directă și absolută asupra lumii naturale.
  

• A creat lumea văzută.
  

Existența Lui Dumnezeu se poate vedea chiar în creație (Romani 1:19-22). El ni l-a dat pe Fiul Său, ne-a dat prooroci, ne-a dăruit Cuvantul și Duhul Lui Cel Sfânt. El a facut totul și ne-a dat totul pentru a ni se descoperi.
Lumea spirituală are o influență covârșitoare asupra vieții noastre, în toate aspectele ei, cunoașterea ei este de o importanță fundamentală. După cum spune și numele, lumea spirituală este lumea spiritelor, duhurilor care nu se văd (lumea nevăzută). Pentru a putea cunoaște această lume, mai întâi trebuie să credem că există, pe urmă trebuie să învățăm să o percepem. Știm că Biblia este singura sursă de inspirație adevărată și în acest sens (2Timotei 3:16,17). Folosirea altor surse de inspirație nu numai că e un păcat, dar e si foarte periculos, deoarece poate aduce confuzie, îndoctrinare și robie. Cunoaștem faptul că în lumea spirituală există două împărații: Împărăția lui Dumnezeu (Marcu 1:15 ; Ioan 18:36 ; Romani 14:17) și împărăția diavolului (Efeseni 2:2 ; 6:12). Dumnezeu și diavolul caută să-și mărească cât mai mult numarul sufletelor umane din împărăția lor și să le mențină acolo. Dumnezeu pentru că ne vrea binele, ne iubește și dorește să fim fericiți cu El, având o relație adevărată și profundă de dragoste reciprocă, iar diavolul pentru că ne urăște și vrea să ne robească, să ne chinuie și să ne distrugă.

Împărăția Lui Dumnezeu în Ceruri este descrisă în (Isaia 6:1-5) și în (Apocalipsa capitolele 4,5). Împărăția Lui Dumnezeu pe pământ s-a manifestat vizibil printre oameni, prin Domnul Isus. De fiecare dată când El scotea duhuri rele arăta venirea Împărăției Lui Dumnezeu (Matei 12:28 ; Luca 11:20). În Vechiul Testament, deși oamenii lui Dumnezeu au făcut multe semne și minuni, nimeni nu a scos duhuri rele, aceasta fiind lucrarea legată de Împărăția Lui Dumnezeu, pe care putea să o lanseze doar Isus, pentru că doar El a adus Împărăția Lui Dumnezeu, care face să dispară împărăția diavolului (eliberează de duhuri rele, blesteme etc.). Știm că trebuie să-i urmăm exemplul Domnului Isus și sa facem lucrările lui (Luca 4:18,19 ; Ioan 14:12), deci printre altele, să scoatem și duhuri rele, mai ales că El ne-a poruncit acest lucru în mod specific și că aceasta este strâns legat de propovăduirea Evangheliei. Împărăția Lui Dumnezeu este neprihănire, pace, fericire și putere în Duhul Sfânt (Romani 14:17 ; 1Corinteni 4.20).

Împărăția Satanei s-a manifestat prima dată printre oameni în grădina Edenului când cel rău a reușit să ispitească pe Adam și Eva. Se manifestă azi prin cetățenii împărăției, toți cei nenăscuți din nou cu s-au fara vreo formă de evlavie, care fac, într-un mod s-au altul, mai mult s-au mai puțin voia diavolului, cei mai mulți în necunoștință de cauză, dar aceasta nu poate fi o scuză. Împărăția celui rău aduce: ură, dispreț, minciună, sărăcie, boli, necazuri, nefericire, robie și moarte veșnică în iad.

Având descrise cele două Împărații, (o alta împărăție s-au un loc neutru nu există). Întrebarea logică care urmează este: În care din cele două împărații se afla sufletul nostru?. Cine nu este născut din nou - chiar dacă crede că Dumnezeu există, merge la biserică, cântă se roagă și face fapte bune – este în împărăția satanei. Numai nașterea din nou ne plasează în Împărăția Lui Dumnezeu (Ioan 3:3). Dacă nu ne naștem în trup, nu existăm pe acest pământ. Dacă nu ne naștem în Duh, nu existăm în cer (chiar dacă suntem religioși). Pentru a putea fi născuți din nou, trebuie doar să credem în Harul Domnul Isus, în ceea ce a facut El pentru noi prin moartea și învierea Sa (Romani 10:9).

Toate ființele din univers sunt veșnice și vor exista pentru totdeauna în locul unde și-au ales să meargă în rai s-au în iad. Toate ființele vor exista pe vesnicie dar nu toate au și viață veșnică. A exista pentru totdeauna nu înseamna a avea automat și viață veșnică, și diavolul, demonii s-au cei pierduți vor exista pe vecie. Viața veșnică nu este faptul de a exista pe vecie, ci este: al cunoaște de Dumnezeu.

Ioan 17:3 ”Şi iată care e calea spre viaţa veşnică: Prin cunoaşterea ta, care eşti singurul Dumnezeu adevărat, şi a lui Isus Cristos, cel pe care l-ai trimis tu pe pământ.”

Evrei 11:3 ”Prin credinţă - adică prin încredere în Cuvântul lui Dumnezeu - ştim că lumea şi stelele, ca, dealtfel, toate lucrurile, au fost făcute, la porunca lui Dumnezeu; şi că au fost făcute din lucrurile care nu se văd.”

Omul decide. Dumnezeu ne-a creat liberi și cu autoritate. El face tot posibilul să ne călăuzească pe calea cea bună, ne învață, ne stimulează și încearcă să ne convingă să facem voia Lui, dar nu ne obliga niciodată, ne respectă întotdeauna deciziile. În schimb diavolul recurge la toate mârșăviile posibile în încercarea lui de a ne ispiti, de a ne contuziona și indoctrina cu scopul de a ne robi, ucide și arunca în iad (Ioan 10:10). Dar Dumnezeu a lăsat libera voința omului, el are puterea de a decide. Satana nu poate face nimanui nimic fără acordul persoanei respective. Diavolul nu are nici un fel de putere asupra omului, dacă omul însăși nu-i acordă putere, prin faptul că ascultă de el și se lasa ispitit și robit. Satana nu poate face altceva decât să ispitească și să mintă. Dacă omul îl crede și prin asta îl acceptă, el poate lucra în viața lui, dacă omul nu-l crede și prin asta îl respinge activ, el rămâne fără replică și va pleca rușinat (Matei 4:1-11). Niciodată nu putem da vina pe diavol pentru problemele noastre, deoarece noi suntem aceia care, într-un mod s-au altul, în cunoștință de cauză s-au nu, îi permitem să lucreze în viețile noastre. Avem putere ca în orice împrejurare să-i spunem NU, autoritatea este de partea noastră și trebuie să o folosim în Numele Lui Isus.

Cel rău întinde capcane (dezinformare, negativism, materialism, egoism, ură, ispite în tot felul de placeri carnale etc. etc.). Ispitind-ul pe om în mintea lui și folosindu-i firea pamântească, reușește să acapareze și să robească multe persoane care cad singure în plasa lui. În schimb, dacă o persoana are cunoștința de planurile diavolului și se ferește de ispitele lui, umbland condusi de Duhul și prin asta ne-împlinind poftele firii pamântești, având mintea reînnoită, (Romani 12:2) atunci cel rău nu-i poate face nimic. De aceea, cunoașterea lumii spirituale și a ști cum să acționăm în ea sunt lucruri de o importanță vitală.

Dumnezeu în încercarea lui de a Se face cunoscut, de A-și descoperi dragostea Lui imensă, L-a dat pe singurul Său Fiu, să se chinuie groaznic, să moară și să învie, pentru a salva omenirea (Ioan 3:16). Ne-a lăsat și Biblia - Cuvântul Său și Duhul Său Cel Sfânt, să ne învețe cum să trăim, să ne întărească și să ne arate calea spre dragoste, adevăr și mântuire (Romani 5:5 ; 1Corinteni 2:9-16).
    - Dumnezeu ne-a lăsat Cuvantul Sau, Biblia și oameni care predică Evanghelia spre ințelepciunea și mântuirea noastră.
    - Dumnezeu are Biserica Sa, Trupul Său, Poporul Lui Duhovnicesc, Mireasa Sa, adică toți cei născuți din nou.
    - Dumnezeu a revărsat Duhul Sfânt să călăuzească în adevar, pe cei ce cred și sunt născuți din nou și să–L facă cunoscut pe Domnul Isus (Ioan 15:26), stimulându-i să I se închine și să-I dea slavă.

Diavolul în încercarea lui de a ne extermina în iad, nu se face cunoscut, (e laș și fricos) lucrează în ascuns: folosește oameni loiali lui, (majoritatea în necunoștință de cauză) ispitește, împrăștie minciuna, frica, teroare și otrava lui negativă și ucigătoare prin mass-media, gânduri, oameni etc. Diavolul chiar dacă a fost aruncat din cer, dezarmat și învins prin Crucea Domnului Isus, el tot mai vrea să fie ca Dumnezeu. Și pentru că nu poate, încearcă să-L imite prin tot felul de șiretlicuri. Întinde capcane, robește, îmbolnăvește, chinuie necruțător și omoară pe cei ce cad în ele. Nu are rost să dau exemple, e îndeajuns să ne uităm doar în jurul nostru în lumea în care trăim. Cel rău încă de la începuturi pe cand era mai puternic, arătos și respectat arhanghel, a păcătuit prin faptul că a vrut să se urce pe tronul lui Dumnezeu, a fost gelos și mândru, a vrut să-i ia locul Lui Dumnezeu, a vrut să fie ca El, independent de El (Ezechiel 28 13-19).
    - Satana are și el biserica lui, cei care i se închină în mod conștient (sataniștii), dar și cei care îi fac voia în mod mai mult s-au mai puțin conștient: (evoluționiștii, ateiștii, anarhiști etc.) care neagă existența Dumnezeului viu creator și atotputernic (Romani 1:18-32) și (religioșii) cei care și-au creat organizații religioase de tot felul, s-au cei care s-au înfiltrat în bisericile Lui Dumnezeu încercând să le discrediteze, s-au cei care și-au construit biserici și edificii impozante se cred bogați și ca nu duc lipsă de nimic dar de fapt sunt ticăloși, nenorociți, săraci orbi și goi (Apocalipsa 3.17), cu o formă de evlavie dar îi tăgăduiesc puterea (2Timotei 3:5).

Războiul spiritual. În Efeseni 6:10-18, Duhul Sfânt ne descrie conflictul nostru spiritual și ceea ce trebuie să facem pentru a învinge.

Efeseni 6:10  ”Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” Biblia ne îndeamnă să ne întărim noi înșine în Domnul și în puterea tăriei Lui. Nu spune să fim pasivi să ne rugăm și să așteptăm ca Domnul să ne întărească și să ne dea putere. Ne îndeamnă să ne întărim noi în Domnul nu să așteptăm ca El să ne întărească, El ne-a întărit deja când ne-a dat Duhul Sfânt. Când am fost botezați în Duhul Sfânt am primit toata plinatatea lui Dumnezeu, mai mult decât atât nu există. Nu are rost să ne rugam pentru mai multă putere, credință s-au dragoste ci trebuie să folosim puterea, credința și dragostea pe care deja le avem în noi prin Duhul Lui Dumnezeu care locuiește în noi ca în templul Lui personal (1Corinteni 3:16,17). Atât în acest verset cât și în cele ce urmează, suntem stimulați să participăm activ la lupta spirituală, la lupta credinței (1Timotei 6:12). Noi toți, vrând-nevrând suntem implicați în acest război. Necunoștința de cauza s-au ignoranță voită, nu sunt o scuza. Doar cine luptă poate învinge. Cine nu lupta a pierdut deja.

Efeseni 6:11  ”Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului.” Dumnezeu ne-a pregătit deja armura Lui, noi trebuie doar să o îmbrăcam. Dumnezeu ne-a pregatit deja victoria Lui, noi trebuia doar sa o gustăm și să umblăm în ea.

Efeseni 6:12  ”Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cerești.” Împărăția diavolului este organizată în categorii și ranguri, duhurile rele care fac parte din ea fiind unite de ura lor comună în dorința perfidă de a fura, ucide si distruge (Ioan 10:10). Dacă am ține bine cont de acest verset (12) atunci multe conflicte din viața noastră le-am atribui, pe bună dreptate, autorului lor, diavolul. De multe ori suntem fixați prea mult pe împrejurările exterioare și pe oameni “carne și sânge” și ne scapă din vedere sursa conflictului și faptul că lupta noastră se dă în lumea spirituală nu în cea naturală. Viața trebuie privită cu ochii inimii, a credinței. În spatele vorbelor, faptelor și reacțiilor persoanelor cu care avem de a face, se afla de multe ori, o putere a întunericului. Diavolul poate folosi pe oricine care păcătuiește s-au se află într-un moment de slăbiciune s-au neatenție. De aceea, desi omul este răspunzător de faptele lui, totuși nu trebuie să luptăm împotriva persoanei fizice ci împotriva duhului rau care, în acel moment, exercită influența asupra ei. În Matei 16:23 Domnul Isus, în timp ce se adresează lui Petru îl mustra pe diavol. Matei 16:23  ”Dar Isus S-a întors şi i-a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu Sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” Când Domnul Isus i-a spus lui Petru: ” Înapoia Mea satano…” l-a considerat pe ucenic ca fiind satana în persoană? Nu nicidecum, satan doar l-a folosit în acel moment. Domnul Isus nu a luptat împotriva cărnii și a sângelui (Petru) ci împotriva diavolului care l-a folosit pe apostol. Nu i-a reproșat lui Petru ca e o piatră de poticnire (deși gura lui a vorbit) ci diavolului, care l-a folosit. Domnul Isus a privit situația cu ochii credinței și nu s-a supărat pe carne și sânge ci pe diavol. Noi cum am fi reacționat ? Mulți dintre noi i-am fi spus: “Frate Petru, știu că ai vrut să faci un bine, dar ai greșit, ma-i jignit, te rog să-ți masori cuvintele și să-ți ceri iertare, altfel nu poți lua cina Domnului.” Alții poate nici nu ar fi avut curaj să-i spună nimic și l-ar fi bârfit pe la spate. Trebuie ca tot timpul să privim cu ochii credinței. Cu puțin timp înainte ca diavolul să-l folosească pe Petru, vedem în același capitol (Matei 16) cu câteva versete mai sus (v.16-19) că Petru a fost folosit în mod absolut miraculos de Dumnezeu într-o descoperire extraordinară. Cum s-a putut asa ceva ?, cum se poate ca o persoană într-o perioadă de timp foarte scurtă, să fie folosită atât de Dumnezeu cât și de diavol ?. Parerea mea e ca, după ce a văzut ca Dumnezeu i-a facut acea descoperire (lui însăși și nu altora), Petru s-a îngâmfat în inima lui, prin asta dându-i posibilitate diavolului să-l folosească (orice pacat e o poarta deschisa pentru diavol). Să avem mare grijă în momentele de succes, atunci există cel mai mare pericol de a ne îngâmfa, atunci mândria bate cel mai tare la ușa inimii și dacă-și găsește întrare, putem și noi să fim folosiți de diavol.

Efeseni 6:13  ”De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” Este deosebit de necesar să luăm (noi personal) armura Lui Dumnezeu, nu să așteptăm să ne îmbrace El cu ea. El ne-a daruit-o dar noi trebuie să ne-o însușim, să ne îmbrăcăm cu ea, s-o luam toată, complectă, ca să ne putem împotrivi activi diavolului în ziua cea rea. Armura ne-o punem la timp, astfel încât, să putem fi pregătiți când vine ziua cea rea, când vin necazurile peste noi. Greșeala imensă a multora dintre noi este că: în zilele bune nu suntem precauți și nu ne înarmăm, nu ne pregătim pentru război, nu ne gândim la ziua cea rea, de accea ispitele și necazurile ne prind pe neașteptate și pe picior greșit. Dacă în zilele bune nu studiem Cuvântul și nu ne rugăm, vom putea acționa în puterea Duhului Sfânt, când vor venii nenorociri, boli și necazuri peste noi ?, s-au ne va apuca teama și vom recurge la metodele lumii în speranță de un remediu ?. Mulți dintre noi încercăm să ne punem armătura doar când ne aflam în ziua cea rea. Începem să citim Biblia și să ne rugăm doar când suntem în strâmtorare, dar aceasta de multe ori e prea târziu. Un soldat înțelept dăruit și victorios, î-și antrenează fizicul și psihicul, să fie mai puternic și mai rezistent, învață tactici de luptă, studiază adversarul, î-și face un plan de bătaie, î-și ia toată armatura și abia apoi porneste la luptă. Un soldat naiv, slab și nepregătit, care pe timp de pace nu s-a antrenat și care încearcă să-și ia armatura în timpul războiului, pe campul de lupta, în cele mai multe cazuri va fi ucis. Ziua rea vine peste majoritatea dintre noi. Întrebarea este: suntem pregătiți pentru ea ?, studiem Cuvântul și ne rugăm cum trebuie ?, avem mintea reînnoita (Romani 12:2) astfel încât puterea Duhului Sfânt, care este în noi, să se poată manifesta pentru a putea învinge totul și a rămâne în picioare ?.

Efeseni 6:14  ”Stați gata, deci, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,” Trebuie să stăm tot timpul în gardă, gata pentru luptă, pregătiți pentru orice. Să fim gata să ne îndeplinim rolul nostru și chemarea noastră în Împărăția Lui Dmnezeu (2Petru 1:10,11), ca niște soldați destoinici (2Timotei 2:3,4), deoarece adversarul nostru nu doarme niciodată, nu-și ia vreo zi libera nici concediu de odihna. Trebuie să fim încinși cu adevărul, să-l avem tot timpul la noi strins legat de noi. Pentru un soldat Roman cingatoarea era deosebit de importantă deoarece îi ținea îmbrăcămintea strânsă de corp astfel încât să se poată mișca și lupta cu ușurință și era și suport pentru armele lui personale în special pentru spadă. Deci un soldat care nu avea mijlocul încins nu avea nici o valoare în luptă și risca să fie ucis foarte ușor. De aceea toți soldații aveau mijlocul încins. Din nefericire, în lupta spirituală există mulți luptători care se aventurează pe campul de bataie neavând mijlocul încins cu adevărul, nu cunosc adevărul s-au îl cunosc doar în parte. În (Ioan 8:31,32) Domnul Isus ne explică foarte clar că: doar cei ce rămân în Cuvântul Lui care este adevărul, sunt ucenicii Lui, și vor cunoaste adevărul și adevărul îi va face liberi. Prin exemplul soldatului Roman, care dacă nu ar avea mijlocul încins, nu ar fi liber să se miște și să lupte și ar fi ucis repede pe campul de bătălie, învățăm că dacă soldatul spiritual, nu are mijlocul încins cu adevărul nu e liber și va pierde lupta, (cu parere de rău trebuie să recunoaștem că sunt destule exemple de acest gen în Biserica Domnului). Doar unde este libertate (mijlocul încins cu adevărul) acolo este Duhul Domnului (2 Corinteni 3:17) și unde este Duhul Domnului acolo este viața, dragostea, puterea, semne și minuni, victoria, bunăstarea și toate binecuvântările Divine.

Înțelegem acum de ce în majoritatea Adunărilor Lui Dumnezeu există prea puțină viață, victorie și manifestarea Duhului Sfânt prin semne și minuni. Deoarece mulți creștini neagă această poruncă, necesitatea de a avea mijlocul încins cu adevărul. În acest mod ei nu pot fi ucenicii Lui Isus și nu pot fi liberi și unde nu este libertate nu este nici Duhul Domnului și în Bisericile și Adunările unde nu este Duhul Domnului, există doar o formă de închinare religioasă moartă și fără putere bazată pe Lege și pe reguli și datini omenești care neagă Harul Domnului Isus (Timotei 2:3-5). ”...Să ne îmbrăcăm și cu platoșa neprihanirii Lui Dumnezeu.” După cum știm, platoșa protejează pieptul și inima. Neprihănirea Lui Dumnezeu primită ca un dar, prin credință ne protejează inima, de atacurile celui rău, de învinovățirile lui. El încearcă să arunce pe capul nostru toată negativitatea din lume și să ne trădeze. El e acuzatorul cel mai mare și cei care acuză îi fac voia lui. Una dintre cele mai importante armă ale lui este, vina. El vrea să ne facă să credem că suntem netrebnici, că suntem răspunzători de te miri ce și daca facem vreo greșeală o amplifică și ne face să ne simțim abătuți și vinovați. Nu trebuie să uităm că Domnul Isus S-a sacrificat pentru noi  a murit și a înviat, pentru a face neprihăniți și fără vină pe toți cei care cred în El și acceptă sfințenia Lui în dar și fără plată. Vedem clar că este vorba de neprihanirea Lui Dumnezeu, care ne protejează de atacurile diavolului, nu de neprihanirea noastra personală care este ca o haina mânjită (Isaia:64:6).

Domnul Isus ne oferă neprihănirea Sa personală, în dar și fără plată, nu trebuie să facem nimic pentru a o avea trebuie doar ca, prin credință (care vine tot de la El Efeseni 2:8) să o acceptăm să o primim și să ne-o însușim personal în inimile și viețile noastre. Aceasta este platoșa care ne protejează inima. Domnul Isus prin cruce a făcut multe schimburi cu noi cei care credem în El, unul dintre ele este: El a luat asupra Lui, păcatul și vina noastră, iar nouă ne-a dăruit neprihănirea Lui personală (2Corinteni 5:21). În duhul nostru noi suntem sfinți exact cum e Sfânt Domnul Isus. Neprihănirea Lui e un dar. Pentru un dar nu trebuie nici să plătești nici să muncești, trebuie doar, să te bucuri de el și să ți-l însușești. Din nefericire multi dintre noi nici nu credem în acest dar, alții cred, dar nu-l aplică cum trebuie în viețile lor pentru că au impresia că trebuie să facă și ei ceva, trebuie să participe și ei la salvarea lor personală. Noi nu putem să participăm cu nimic la salvarea noastra, nici chiar dacă suferim. Concepția că un creștin se poate curați și sfinți prin necazuri și dureri, este total greșită și fără nici un sens s-au fundament Biblic. Din contra, Biblia ne învață că sărăcia, bolile etc. sunt blesteme nu binecuvântări.

Cine crede că Domnul Isus S-a sacrificat pentru noi, dar trebuie să participam și noi cu ceva fapte bune la salvarea noastră, neaga jertfa Lui. Este ca și cum sacrificiul Domnului Isus nu ar fi îndeajuns n-ar fi fost complect și perfect și ar mai avea nevoie de ceva adăugiri din partea noastră. Nu ne este rușine să ne îngâmfăm și să-L jignim pe Dumnezeu în acest mod grosolan ?. Neprihănirea Lui Dumnezeu în noi, salvarea, sănătatea, bunăstarea, libertatea etc. sunt în dar și fără plată și fără nici un efort religios și legalist din partea noastră. Mersul la biserică cititul Bibliei, rugatul și alte fape bune sunt deosebit de necesare dar nu aduc salvarea. Răscumpărarea și neprihănirea noastră vin doar prin Harul și îndurarea Lui Dumnezeu, fără nici cel mai mic efort din partea noastră. Efeseni 2:8  ”Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Văzând că platoșa neprihănirii care ne protejeaza pieptul și inima nu este altceva decât sfințenia Domnului Isus, nu avem motiv să ne simțim vinovați de nimic nici să ne temem că vom cădea, pentru că nu ne bazăm pe neprihănirea noastra (Isaia 64:6) ci pe cea perfectă a lui Dumnezeu (2Corinteni 5:21).

Efeseni 6:15  ”având picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii.”  Acest verset îndeamnă pe toți creștini, de a propovădui Evanghelia (Vestea bună). Nu e vorba doar de Pastorii, Preoții, Evangheliștii s-au alți slujitori în Biserica Domnului, noi toți trebuie să ducem vestea cea bună a Evangheliei Lui Dumnezeu la toată lumea, atât personal cât și sprijinindu-i în rugăciune pe alți lucrători. Cuvântul Lui Dumnezeu nu se va întoarce fără rod, trebuie doar să fim atenți să nu aruncăm mărgăritare în gura porcilor. În ce privește lupta noastră pentru alții, pentru salvarea sufletelor lor în Împărăția Lui Dumnezeu, predicarea Cuvantului este arma cea mai importantă. Rugăciunea este necesară și ajută foarte mult dar nu rugăciunea poate salva o persoană ci Cuvântul sădit prin Duhul Sfânt, cu grijă și dragoste în inima ei. Văzând ce importanță covârșitoare are propovăduirea Evangheliei în lupta spirituala, ne dăm seama de ce diavolul face tot posibilul să ne închidă gura s-au dacă nu reușește, încearcă să ne ispitească să predicăm s-au să explicăm Cuvântul în mod greșit. În timpul apostolilor și a bisericilor primare, satana folosea lumea și pe cei religioși să omoare fizic pe creștini adevărați. În ziua de azi, în general, creștinii din Europa și USA nu mai sunt prigoniți fizic, dar diavolul încearcă să ne corupe și să ne omoare sufletește. Acum chiar și mulți conducători din Adunări s-au Biserici se lasă conduși de duhurile religioase și ipocrite a cărturarilor și Fariseilor care L-au persecutat și ucis pe Isus și pe ai Sai, prigonind psihic și încercând să blocheze pe cei ce au “picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.” Știm că Evanghelia înseamnă “Vestea bună” și este vestea păcii aduse de Domnul Isus prin cruce când a împăcat omenirea cu Dumnezeu care erau în conflict din cauza păcatului. Eliminând motivul discordiei (păcatul) Domnul Isus a adus pace totală și veșnică între Dumnezeu și om (Luca 2:14). Aceasta este Evanghelia Păcii pe care trebuie să o vestim. Nu că Dumnezeu e suparat pe păcătoși și dacă nu se pocăiesc, dracu îi ia și îi aruncă în iad. Dumnezeu nu e supărat pe nimeni și nu judecă pe nimeni în această perioadă a milei îndurării și harului revărsat de El Însuși. Evanghelia este puterea Lui Dumnezeu pentru mântuire nu pentru condamnare și nouă nu ne e rușine să o propovăduim (Romani 1:16 ; 2 cor. 5:19,20).

Efeseni 6:16  ”Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veți putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.” Scutul soldatului Roman (la care în textul nostru se face referirea simbolică) era destul de mare pentru a putea acoperii aproape tot corpul, era cea mai necesară și eficace armă de apărare, dar care trebuia manevrată bine. La fel și scutul credinței noastre, ne apără foarte bine dacă știm să-l folosim. Trebuie să ne dăm seama că, credința o avem în noi prin Duhul Sfânt (Galateni 5:22,23), suntem noi înșine aceia care manevram scutul pentru a ne proteja. Domnul ne poruncește în acest text:” luați scutul credinței”. Dacă trebuie să luăm scutul înseamnă că deja îl avem la dispoziție, credința o avem deja in noi. Dumnezeu nu ne-a îndemnat să ne rugăm să postim, s.a.m.d. (chiar dacă aceste fapte sunt foarte bune și necesare) pentru a primi, mării s-au întării credința. El ne-a poruncit să luăm credința deja existentă în duhul nostru renăscut, împreună cu Duhul Sfânt care este în noi mărturisește că suntem copiii Lui Dumnezeu și spunem Ava Tată (Romani 8:14-17). A lua credința, s-au scutul credinței este o acțiune precisă din partea noastră. Dacă stăm pasivi și doar cerem ca Domnnul să ne mărească credința nu se va întâmpla nimic. Trebuie să folosim cu smerenie ceea ce deja avem în noi și la dispoziția noastră, fără să-L imploram pe Dumnezeu să ne dea ceva (credința, dragoste, putere, bunăstare etc.) ce El deja ne-a oferit de când am fost născuți din nou și botezați în Duhul Sfânt. Dacă cineva nu e renăscut s-au botezat în Duhul Sfânt și dorește să primească răscumpărarea prin harul Domnului Isus și putere dragoste și ințelepciune prin Duhul Sfânt trebuie doar să creadă și să ceară (Ioan 3:3,16 ; Luca 11:13). Tot Fructul Duhului Sfânt exista în toți cei botezați în El (Galateni 5:22,23). Când ucenicii L-au rugat pe Domnul Isus să le mărească credința, El nu și-a pus repede mâinile peste ei și s-a rugat pentru credință lor, ci i-a învățat că trebuie să fie smeriți, smerenia fiind cheia (Luc 17:5-10). După cum vedem în textul nostru, rolul scutului credinței este să stingă toate săgețile arzătoare ale celui rău. Dar care săgeți ?, nu e scris în (Coloseni 2:15) că: Domnul Isus “ A dezbrăcat (dezarmat) domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce.” ?, de unde mai are diavolul săgeți arzătoare ?. Aici în versetele noastre din (Efeseni 6:16 și Coloseni 2:15), pare că Biblia se contrazice. Biblia este Cuvântul Sfânt și Sacru a Lui Dumnezeu, Isus Christos în Persoană (Ioan 1:1-5 ; 2Timotei 3:16,17). Și nu se contrazice niciodată. Suntem noi cei care uneori nu o înțelegem s-au o înțelegem greșit și de aceea ni se pare că se contrazice. În cazul acesta cerem ajutor Duhului Sfânt care ne va explica Scripturile cu dragoste și răbdare. Vom vedea că soluția și răspunsul la nedumeririle și întrebările noastre se găsesc tot în Biblie nu într-o altă carte s-au parte. Ca și în cazul nostru. Răspunsul la întrebarea: De unde mai are diavolul săgeți arzătoare (Efeseni 6:16) dacă el a fost dezarmat (Coloseni 2:15) ?, o găsim în (Psalmul 64:3,4). Vorbele amare sunt săgeți date diavolului care le trage asupra celui nevinovat. Cu alte cuvinte, omul îl înarmează pe diavol prin cuvinte amare, negative și de bârfă. Domnul Isus a suferit enorm și și-a dat viața ca să-l dezarmeze pe diavol iar omul il înarmează din nou. Satan nu are arme, putere s-au posibilitate să faca nimic pentru că a fost dezarmat și învins prin cruce (Coloseni 2:15), omul îl înarmează și îi dă putere prin ceartă (Iacov 3:16), bârfă, cuvinte amare (Psalmul 64:3,4) și alte păcate.

Efeseni 6:17  ”Luați şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” Coiful și el este deosebit de important pentru că protejează fața și capul. În termeni spirituali coiful mântuirii ne protejează fața (imaginea) și capul (gândurile). Se numeste coiful mântuirii deoarece ne protejează o parte vitală deosebit de importantă de care se agață toată viața noastră. Toate părțile armurii care protejează părțile vitale ale corpului au de a face cu salvarea noastră și cu viața veșnică: - Platoșa neprihănirii ; - Scutul credinței ; - Coiful mântuirii. Protecția feței s-au imaginii noastre este și ea foarte importantă fiind că diavolul încearcă tot timpul să ne discrediteze imaginea noastră creștină personală, s-au a bisericii s-au comunității creștine din care facem parte. Trebuie să ne cunoaștem foarte bine rădăcinile și identitatea noastră în Isus Cristos. Trebuie să știm bine cine suntem în El. Cel rău ne atacă tot timpul imaginea, vrea să ne descurajeze și ne ispitește să credem că nu suntem nimic, si nu putem realiza nimic, dar dacă noi credem că avem păcatele iertate, că suntem salvați prin credința în sacrificiul Domnului Isus, credem că suntem copii Lui Dumnezeu și credem că Tatăl nostru ne iubește și face totul pentru noi (Ioan 8:32), atunci avem coiful mântuirii pe cap și suntem perfect protejați. În ispita din pustie (Matei 4:1-11) diavolul a încercat să-i pună în discuție identitatea Domnului Isus, repetând de două ori fraza: “dacă ești Fiul lui Dumnezeu, atunci…” În același mod diavolul ne ispitește și pe noi: “dacă ești fiul lui Dumnezeu…” Cum adică “dacă” ?. La noi ca și la Isus nu se pune niciodată problema dacă suntem copiii Lui Dumnezeu. Ca și Isus noi știm foarte bine cine suntem. Știm că suntem creați la chipul și asemănarea Lui Dumnezeu (Genesa 1:26-28). Știm că suntem copiii Lui Dumnezeu moștenitori împreună cu Isus (Romani 8:14-17). Știm că suntem născuți din nou prin Duhul Sfânt și prin Cuvântul Lui Dumnezeu (1Petru 1:23). Știm că suntem răscumpărați având toate păcatele (trecute prezente și viitoare) iertate prin Sângele Mielului Divin, dupa bogăția Harului Său (Efeseni 1:7). Știm că suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt prin care avem arvuna moștenirii noastre Dumnezeiești (Efeseni1:13,14). Știm că avem cheile Împărăției cerești și autoritate în cer și pe pământ (Matei 16:19). Știm că suntem părtași firii Dumnezeiești (2Petru 1:3,4). Știm că suntem templele Duhului Sfânt și că Dumnezeu locuiește în noi cu toată plinătatea Sa (1 Corinteni 3:16). Știm că avem rodul Duhului Sfânt în noi (Galateni 5.22). Știm că putem face lucrarile Domnului Isus, chiar altele și mai mari (Ioan 14:12). Știm că suntem mai mult decât biruitori în El și că nimeni și nimic nu ne poate desparți de dragostea minunata a Lui Dumnezeu (Romani 8:37-39). Satan nu ne poate minții și descuraja Noi suntem cei ce suntem și știm cine suntem și așa vom rămâne. Suntem precis identificați cu Dumnezeu, în duhul nostru renăscut, suntem perfecți și sfinti exact cum este Domnul Isus. Și cum El în pustie nu s-a pretins să-i demonstreze diavolului că este Fiul Lui Dumnezeu, nici pe noi nu ne interesează părerea celui rău s-au a celor care se lasă folosiți de el. Noi ne justificăm doar în fața lui Dumnezeu și a celor adevărați din casa Lui. Coiful care ne acoperă fața s-au imaginea nu este al nostru ci al Lui Isus, deci, când avem coiful pus nu ni se vede fața noastră ci fața luminoasă și splendidă a Domnului Isus, deoarece El ne-a mântuit și coiful mântuirii e al Lui. Dacă credem în aceste adevăruri și le punem în practică, atunci de va împlini în viețile noastre textul din Luca 10:19 - Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma (Luca 10:19). Coiful protejează nu numai fața dar tot capul, creierul, mintea , gândurile. Acesta este câmpul de bătălie în lupta spirituală. În toate locurile din Biblie unde scrie despre luptă spirituală se amintește de minte s-au gânduri. Mintea omului îl face pe om și ii face viața. Omul este rezultatul gândirii lui. Viața omului, ceea ce este, ceea ce face și tot mediul lui înconjurător este rezultatul gândirii lui. În versiunea Bibliei din Engleza, New King James, începutul versetului 7 din Proverbe 23 este tradus în felul următor: ”…dupa cum gandeste in inima lui ,asa e el:…” Deoarece, viața noastră, deciziile noastre și mediul nostru înconjurător sunt rezultatul gândirii noastre, este lesne de înțeles de ce, mintea este câmpul de luptă spirituală și de ce diavolul vrea să ne influențeze și acapareze gândurile. Dacă cel rău reușește prin anumite persoane, învățături greșite s-au mass-media etc. să facă pe cineva să aibă gânduri pe placul lui (negative, depresive, destructive, de frică și de ură), atunci face ce vrea din persoana respectivă și cu viața ei, influențând chiar și mediul ei înconjurător. Nu degeaba Dumnezeu ne îndeamnă să medităm asupra Cuvântul Său zi și noapte (Iosua 1:8) și să ne gândim la lucrurile de sus (Coloseni 3:1-3). A lua coiful mântuirii înseamnă a ne hrănii tot timpul prin Duhul Sfânt cu Cuvântul Lui Dumnezeu, care este ințelepciune, lumină și viață, pentru că este Domnul Isus Însuși. Numai așa ne vom menține poziția noastră de învingători absoluți în lupta spirituală. Dacă suntem plini de Cuvântul Lui Dumnezeu și de Duhul Sfânt care ni-L explică și ne ajută să-L aplicăm în viețile noastre, succesul nostru este garantat, fiind că noi nu ne îndreptăm spre victorie noi venim de la victorie. Noi nu ne luptam pentru a învinge, noi ne luptam pentru a ne păstra victoria care ne-a aduso Domnul Isus prin Cruce și pe care cel rău vrea să ne-o fure (Ioan 10:10). Nu ne luptăm pentru a devenii sănătoși. Prin rănile lui am fost deja vindecați (1Petru 2:24), ne luptăm pentru a ne menține sănătatea, pe care cel rău vrea să ne-o fure. Nu ne luptăm pentru prosperitate. El s-a facut sărac pentru noi ca noi să avem parte de bogăția Lui (2Corinteni 8:9), ne luptăm pentru a ne menține prosperitatea, pe care cel rău vea so ne-o fure. Nu ne luptam pentru a devenii sfinti. El ne-a curățit de orice păcat și ne-a sfințit prin Sângele Lui (Efeseni 1:7), ne luptăm penru a rămâne sfinți în această lume mizerabilă cu care diavolul vrea s ne mânjească. A lua coiful mântuirii, înseamnă a crede în orice situație și împrejurare că suntem și rămânem mântuiți. Noi suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt (Efeseni 1:13,14), suntem și rămânem ai Lui, chiar dacă mai păcătuim. Prin nașterea din nou am primit natura sfânta a Lui Dumnezeu care niciodată nu se poate schimba în natura păcătoasă din cauza că am păcătuit, dupa cum nici natura păcătoasă nu se poate schimba în natura sfânta pentru că am făcut fapte bune. Cei născuți din nou au duhul lor renăscut sfanț și perfect și așa vor rămâne, chiar dacă mai păcătuiesc din cauza că mai scapă în firea pamântească. Salvarea nu se poate pierde niciodată (din cauza păcatului) se poate doar refuza. Ar fi absurd să credem că după fiecare păcat (care poate fi chiar și numai un gând) creștinul și-ar pierde mântuirea și ar fi nevoit să fie iarăși născut din nou. Dacă ar fi așa noi toți ar fi trebuit să fim  de nu știu cate ori pe zi, din nou, născuți din nou (Romani 5:15-21). Dacă credem că prin păcatul lui Adam toți oamenii au devenit păcătoși și au moștenit firea pamântească păcătoasă care nu se poate schimba doar facand fapte bune, ci numai prin nașterea din nou, atunci trebuie și să credem că prin neprihănirea lui Isus, toți oamenii, prin nașterea din nou, pot deveni sfinți moștenind firea Dumnezeiască sfânta care nu se poate schimba făcând doar păcate ci doar prin a respinge îndelung și voit pe Dumnezeu în buna cunoștință de cauză. După cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot asa și Harul stăpânește dând neprihănirea. Ce vom zice dar ? Să păcătuim mereu să se înmulțească harul ? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat ? (Romani 6:1,2). Precum un om mort nu poate păcătui, tot așa și noi nu putem păcătui, dar dacă totuși se întâmplă, aceasta nu înseamnă că ne pierdem salvarea. A lua coiful mântuirii înseamnă că, orice gând să-l facem rob ascultării de Cristos (2Cor.10:3-6). A lua coiful mântuirii înseamnă a ne înnoim mintea (Romani 12:1,2). ”Să luăm și sabia Duhului, care este Cuvântul Lui Dumnezeu.” Sabia se folosește și pentru apărare, dar de cele mai multe ori este o armă agresivă de atac. Știm că pentru a mânui o astfel de armă este nevoie de antrenament, de o musculatură corporală adecvată și să se cunoască anumite scheme și tactici de luptă. Dacă sabia este folosită în mod necorespunzător și de persoane neantrenate, atunci nu numai că nu va fi eficace, dar luptătorul stângaci se va putea rănii singur s-au va putea rănii un partener de luptă. Pentru a folosii sabia Duhului avem nevoie ca mușchii credinței să fie antrenați bine și regulat (rugăciune, studiu Biblic, post), deoarece mușchii credinței sunt ca cei corporali, dacă sunt antrenați sunt tari și puternici, dacă nu, sunt mici și slabi. Știm că sabia Duhului este Cuvântul Lui Dumnezeu cu care El a creat cerurile și pământul. În Genesa capitolul 1 unde este descrisă creația, propoziția “Dumnezeu a zis” este folosită de șapte ori. În Evrei 4:12,13 sunt descrise caracteristicile Cuvântului și activitatea Lui în lupta spirituală, este comparat cu o spada foarte ascuțită și cu două tăișuri. Cuvântul este Spada cu care Domnul Isus a învins diavolul în pustie (Matei 4:1-11). Este Domnul Isus Însuși (Ioan 1:1-5,14). Având în vedere importanța deosebită și puterea extraordinara a Sabiei Duhului s-au a Cuvântului, diavolul va încerca cu tot ce poate să discrediteze, să strâmbe s-au să înlocuiască adevărul Bibliei. Sfânta Scriptura a fost este și va fi Cuvântul sacru, adevărul și ințelepciunea nemărginită a Lui Dumnezeu. Prin ea Dumnezeu ni se descoperă și ne învață calea spre salvare și viața veșnică (2 Timotei 3:15­-17 ; 2 Petru1:21 ; Psalmul 119). De-a lungul timpului ,cel rău a încercat din răsputeri să elimine Biblia și Creștinătatea, bineînțeles că nu a reușit. Dar, văzând că nu poate să distrugă fizic, acum încearcă să distrugă moral, să devieze, discrediteze s-au să schimbe adevărul din Biblie (Matei 7:15-23). Știind bine că în lupta pe față și directă nu putea sa aibă succes, diavolul perfid cum e el a recurs la mârșăvia și lașitatea de a se strecura printre noi. Folosind “creștini” mândri cu zâmbete ipocrite și învățături ispititoare, religioase și false prin care Isus este subtil dar grav discreditat, bazate pe ceea ce face omul pentru Isus (Legea) și nu pe ceea ce a facut Isus pentru om (Harul), s-au pe o amestecătura dintre acestea. Credința noastra e bazată în exclusivitate pe ceea ce a facut Domnul Isus pentru noi (Harul) și NU pe ceea ce facem noi pentru El (Legea) Harul și Legea sunt total diferite și nu se pot amesteca niciodată. Una dintre cel mai mari înșelătorii ale diavolului este, a ne face să credem că trebuie să participăm și noi cum putem cu ceva fapte bune s-au sacrificii, la curățirea și salvarea noastră, ca și cum jertfa Domnului Isus n-ar fi fost indeajuns. Aceasta este a jignire profunda la adresa Lui Dumnezeu. Nu necazurile și nevoile ne învață, mustră și îndreaptă ci chiar Cuvântul Lui Dumnezeu (2Timotei 3:16,17). Nu avem nevoie de suferințe pentru a crește în cunoștință și ințelepciune trebuie doar să studiem și să medităm la Cuvântul Lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt și să-L punem în practică în viețile noastre.

Efeseni 6:18  ”Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinții,” Până acum am scris de armura Dumnezeiască a creștinului cu care el se protejează împotriva atacurilor celui rău. Am vorbit despre sabie, arma de atac în lupta corp la corp. Rugăciunea, arma noastră atât de apărare cât și de atac, cu raza scurtă, medie și lunga de acțiune. Dumnezeu ne poruncește să facem rugăciuni: ” în toată vremea”, (Romani 12:12 ; Filipeni 4:6 ; Coloseni 4:2 ; 1Tesaloniceni 5:17 ; Luca 18:1-8), nu numai în minutele de închinare ale dimineții s-au când mergem la Biserică. Putem și trebuie să ne rugăm în orice timp si în orice loc, chiar și atunci când ne facem treburile noastre zilnice, pentru că, deși fizicul și mintea sunt ocupate, totuși duhul nostru poate fi în contact permanent cu Dumnezeu. Poate vorbii cu El și Îl poate asculta. Rugăciunea nu e un monolog ci un dialog. Trebuie să-L ascultăm ,în liniște și noi pe Dumnezeu să nu avem pretenții că numai El să ne asculte. Ce-ar fi dacă într-o familie ar vorbii numai copiii și tatăl ar avea numai rolul de a asculta și oferii ceea ce se cere ?. Rugăciunile trebuiesc facute “prin Duhul.” Rugăciunea făcută doar cu buzele, din obișnuintă (rugăciuni șablon) s-au de văzul lumii (rugăciuni ipocrite), nu numai că nu sunt eficace și sunt pierdere de timp dar sunt si o urâciune în fața Celui Prea Înalt. Rugăciunile carnale și egoiste sunt o insultă la adresa Lui Dumnezeu. Rugăciunea prin Duhul nu se face doar cu vorbele noastre ci și cu cuvintele tainice ale Duhului Sfânt care locuieste în noi. Trebuie să veghem și să ne rugăm cu toata stăruința. Armura nu are protecție în spate, deci nu trebuie să ne întoarcem și să fugim, trebuie să înfruntăm vrăjmașul pe față și cu curaj pentru ca victoria este deja a noastră, noi ne luptăm doar să o menținem.

Dumnezeu să ne ajute!

И мы познали любовь, которую имеет к нам Бог, и уверовали в нее. Бог есть любовь, и пребывающий в любви пребывает в Боге, и Бог в нем.