Pierdută în tristeţe lacrimi şi tacere
Ia mai ramăs durerea şi i-a mai rămăs să spere
Suspină adînc şi plînge odată cu poaia rece afectată de timpul care greu mai trece
Şi tot ce aude pentru ea sunt doar cuvinte goale
Cu inima zdrobită îşi simte sufletul cum moare
Pierdută în tristeţe frigul o cuprinde
Scapă trecutul din mîna şi de viitor se vinde
Se uita tristă pe fereastră numără frunzele ce cad
Din tot ce a fost o dată acum
Sa creat un iad facînd parte din propriul ei abiss
Lasînd în urmă vorbe care demult sau stins
Fără cale de scăpare nerealizînd visează
Orice amintire ce a trecut în suflet o păstrează
Razele de soare se pierd odată cu tot ce a iubit
Şi din trecut răsare un negru infinit


Lăsînd în urmă vise ce se transformă în scrum
Pentru tot ce era de spus e prea tîrziu acum
Rănită de remuşcări dezamăgită fugind din amintiri
Într-un abiss din cele mai nenorocite gînduri
Zile fără anotimp răbdînd prea multe vînturi
Printre muze de ură cu greuri de amintiri
Şi din umbră din afară celei nepăsătoare priviri
Aşteaptă timpul ca să treacă se pune in jenunchi şi plînge
Trecutul ei o cheamă o răneşte o înfrînge
Lacrimi curg şi se îndreaptă spre trecut
La piept strîngînd o umbră rece totul e pierdut...