Emisiunea va fi realizată în plină stradă, unde moderatorii vor adresa diverse întrebări trecătorilor menite să amuze publicul, dar totodată şi să-l informeze. Întrebarile vor fi de cultură generală, din domenii ca istorie, geografie, literatură, biologie, fizică , chimie, etc. Emisiunea a fost inspirata din Durnev +1 .
Conform realizatorilor, emisiunea va avea drept scop delectarea publicului cu întrebări şi răspunsuri amuzante, recreerea și culturalizarea acestora, dar și informarea lor prin intermediul răspunsurilor corecte afişate.
„Quests” va fi difuzată săptămânal pe ZUGO şi va avea o durată de aproximativ 6-8 minute. Emisiunea o veţi putea vizualiza la rubrica „Emisiuni” a portalului.
În prima ediţie a emisiunii Quests, moderatorii au străbătut în lung şi-n lat Parcul Central şi au pus la încercare cunoştinţele acumulate în anii de şcoală ale trecătorilor. Se pare că avem plămânul stâng mai mic din cauza că fumăm mult, iar „Scufiţa Roşie” a fost scrisă de Mihai Eminescu.. sau poate de Creangă ?
Despre noțiunile pe care le-am tot auzit pe băncile școlii, dar care, se pare, că sunt greu de memorat ne reamintim în prima ediție a emisiunii marca ZUGO, „Quests”.
Vizionare plăcută!
ÎnchideЗакрыть
Al 2-lea episod
A doua ediţie a emisiunii Quests este dedicată în totalitate ţărişoarei noastre. Moderatorii au pregătit o serie de întrebări despre Moldova şi au plecat în parcul Valea Trandafirilor să afle ce cunosc locuitorii ei. Vă invităm să apreciaţi calităţile vocale ale moldovenilor în interpretarea imnului naţional şi să aflaţi noi curiozităţi despre Moldova.
ÎnchideЗакрыть
Al 3-lea episod
În a 3-a ediţie a emisiunii Quests, moderatorii s-au îndreptat în locul în care se răcoresc chişinăuenii pe timp de caniculă – la plajă. Să fie soarele puternic de vină sau nu, dar nu toţi au ştiut câţi centimetri are un metru şi cine e prim-ministrul Republicii Moldova.
ÎnchideЗакрыть
Al 4-lea episod
În a 4 ediţie a emisiunii Quests, moderatorii au hotărât sa afle ce ştiu şi ce cred chişinăuenii din sectorul Ciocana despre cea mai iubită temă a bărbaţilor. În emisiune veţi afla ce parere au oamenii despre şoferi şi de ce pietonii au prioritate. Vizionare plăcută!
ÎnchideЗакрыть
Al 5-lea episod
În a-5-a ediţie a emisiunii Quests ne-am luat rămas bun de la vară cu întrebări de logică. Am mers pe plaja de la Vadul-lui-Voda şi am pus în mişcare creieraşele ce se relaxau pe malul Nistrului. Urmăriţi în continuare cum stau moldovenii la capitolul logică!
ÎnchideЗакрыть
Idei pentru următorul episod?
Editat de către Quests_zugo la 2013-09-21 15:36:30
#26 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-18 22:19:40 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#24 SEV7EN, idee proiectului nu este de a depista oameni cu cultura scazuta, dar de a informa publicul in primul rand. Dorim sa vedem ce stie societatea noastra si cat de culturali sunt oamenii. De aceea intrebarile sunt de cultura generala.
"Dar daca totusi va continuati ideea, apai nu intrebati de 17 ori acelas individ, cum ati facut-o cu batranul cela (erau 3)," - de ce spui ca intrebam de multe ori acelasi individ, la toti li se ofera un nr. de intrebari egale.
"puneti intrebari pe tema tarii mai mult" - al 2-lea episod este bazat pe R. Moldova (chiar astazi am filmat), dar cum si am mai spus, sunt intrebari de cultura generala, nu ne adancim in politica, economie, autonomie, etc.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#27 by ansel (aici poate fi reclama ta) (0 mesaje) at 2013-07-18 23:11:32 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#24 SEV7EN, ceva like VIDEO-MULIGAMBIA.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#28 by katy_a (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-18 23:48:38 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#24 SEV7EN, ideea proiectului nu este de a depista DOAR oamenii proşti, ci şi pe cei deştepţi. Dacă ar fi cum spui tu, răspunsurile corecte n-ar mai fi montate în emisiune şi atît. Şi pentru a spori audienţa se caută răspunsuri originale, haioase, nu neaparat stupide.
Mesaj util ?
Da1 puncte
#29 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-19 00:09:15 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
Daca cineva stie o melodie buna pentru fundal, postati va rog aici!
Mesaj util ?
Da0 puncte
#30 by $anek (IT'S REKT O'CLOCK) (3 mesaje) at 2013-07-19 04:11:13 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
tună ș v-adună
Mesaj util ?
Da0 puncte
#31 by System at 2013-07-19 10:07:26 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#28 katy_a, "... nu este de a depista DOAR oamenii proşti, ci şi pe cei deştepţi. ..." - da, asa credeti voi, insa proiectul face parte din un asa gen de proiecte unde prostii sunt favorizati. Asta nu depinde de ce spui tu - daca e sau nu pentru o anumita categorie de oameni, asta asa-i de la natura cum s-ar spune.
#28 katy_a, "... răspunsurile corecte n-ar mai fi montate în emisiune şi atît ..." - poate ca ati avut putine raspunsuri, caci lumea se cam fereste de camere in ziua de azi; de unde sa stiu eu.
#28 katy_a, "... pentru a spori audienţa se caută răspunsuri originale, haioase, ..." - cautati mai bine atunci )
Mesaj util ?
Da0 puncte
#32 by katy_a (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-19 11:32:46 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#31 SEV7EN, "... poate ca ati avut putine raspunsuri, caci lumea se cam fereste de camere in ziua de azi; de unde sa stiu eu. ..." - o să vezi în ediţiile următoare că la fiecare întrebare o să fie cel puţin un răspuns corect.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#33 by Xzywells (Your CT here.) (0 mesaje) at 2013-07-19 12:32:16 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#24 SEV7EN, "... aveti tendinta de a folosi oamenii prosti pentru a va ridica proiectul. ..." - pai cum chiar sa nu stie un elev de clasa 8-9 care e constanta lui Pi? poate asha macar o sa-i fie rusine si s-a apuca cit de cit sa mai invete.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#34 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-21 00:02:49 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
Sunt ceva idei pentru al 3-lea episod?
Mesaj util ?
Da0 puncte
#35 by Sunrise94 (Power User) (0 mesaje) at 2013-07-21 00:06:00 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
mesaj scurt
Mesaj util ?
Da0 puncte
#36 by K_9 (Crawling back up) (0 mesaje) at 2013-07-22 16:45:33 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#39 by Xzywells (Your CT here.) (0 mesaje) at 2013-07-22 22:42:46 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#37 Quests_zugo, "... iata melodia ..." - sa inteleg ca problema cu sunetu inca nu a fost rezolvata?
Mesaj util ?
Da0 puncte
#40 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-22 22:52:09 (607 săptămâni în urmă) - [Link]
#39 Xzywells, s-a rezolvat!
Trebuia azi de postat video, dar cam se intinde montajul si posibil pe maine.
Mesaj util ?
Da0 puncte
#41 by K_9 (Crawling back up) (0 mesaje) at 2013-07-23 10:31:16 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
In tema postati doar linkul la video spre Youtube astfel veti avea mai multe vizionari
Mesaj util ?
Da0 puncte
#42 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-23 10:46:41 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
#41 K_9, Mai trebuie si putina descriere si alte link-uri.
PS. degraba si video o sa fie pe yt, la fel si pe zugo se poate de privit (in rubrica emisiuni).
Mesaj util ?
Da0 puncte
#43 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-23 17:23:09 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
A aparut al 2-lea episod!
Mesaj util ?
Da0 puncte
#44 by Xzywells (Your CT here.) (0 mesaje) at 2013-07-23 17:31:10 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
#43 Quests_zugo, vreun link ceva?
Mesaj util ?
Da0 puncte
#45 by K_9 (Crawling back up) (0 mesaje) at 2013-07-23 17:40:19 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
AL 2-lea episod
Mesaj util ?
Da0 puncte
#46 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-23 17:49:14 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
Pareri?
Editat de către Quests_zugo la 2013-07-23 20:22:08
Mesaj util ?
Da0 puncte
#47 by K_9 (Crawling back up) (0 mesaje) at 2013-07-24 12:27:20 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
#46 Quests_zugo, sa nu stii in ce an R.Moldova si-a declarat Independenta? Doamne ce pr#sti
Mesaj util ?
Da1 puncte
#48 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-25 22:02:43 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
Linişte vădcă pe aici
Mesaj util ?
Da0 puncte
#49 by Xzywells (Your CT here.) (0 mesaje) at 2013-07-25 22:33:40 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
#48 Quests_zugo, asteptam serii noi
Mesaj util ?
Da0 puncte
#50 by Quests_zugo (User) (0 mesaje) at 2013-07-25 22:43:55 (606 săptămâni în urmă) - [Link]
#49 Xzywells, Pentru serii noi trebuie idei
Daca ai idei scriele si posibil facem.
Am nevoie de parerea la mai multi, de la o multime de persoane am auzit ca emisiunea sa fie mai amuzanta, dar dupa cum si se vede, mai mult se bazeaza pe informare/sondaj si apoi amuzamentul, ma gandesc poate sa o luam pe alta cale, alte tipuri de intrebari sau mai stiu ce. Totusi nu vreu sa ne transformam in Hay Way, trebuie sa avem ceva anostru.