Forum Index > Ofer > Călătorii în străinătate cu cheltuieli minime

#0 by eshanu1 (Power User) (0 mesaje) at 2012-10-19 16:40:22 (630 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Primul lucru pe care vreau să-l spun e că dacă ești boss și te duci în vacanțe All Inclusive "LA Turcia" plătind mii de euro doar pentru a sta cu fundul la soare pe plajă, atunci acest topic nu e pentru tine!

Această temă de discuții e pentru pasionații de călătorii în țară și, mai ales, în străinătate, care realizează faptul că lumea poate fi văzută și cu puțini bani. Nu trebuie neapărat să fii putred de bogat ca să-ți permiți să călătorești. Eu, de exemplu, sunt genul de călător care cu minim de cheltuieli încearcă să obțină maximum dintr-o călătorie. Tot de ce ai nevoie pentru a călători ieftin e puțină minte, un rucsac în spate și o hartă-n mâini. Restul sunt doar detalii...

Așadar, într-o călătorie avem nevoie de bani pentru:
1. Transport până la destinație
2. Cazare
3. Mâncare
4. Alte cheltuieli

Să le luăm pe rând:
1. TRANSPORTUL
1. TRANSPORTUL Pentru o destinație în afara țării va trebui să scoatem din buzunar sume frumușele pentru transport.
- Cu avionul. Din păcate prețurile la biletele de avion cu zbor de pe Aeroportul Internațional Chișinău încep de pe la 250 euro dus-întors. Pe noi însă, nu ne interesează aceste prețuri pentru că avem oricând varianta unor zboruri low-cost de la București, Kiev, Odesa şi Chişinău (deocamdată doar spre Roma şi Veneţia/Treviso iar din octombrie 2014 şi spre Milano/Bergamo prin WiyyAir) Cu puțină pricepere și căutând din timp, puteți găsi ușor bilete de la București spre majoritatea orașelor Europene la prețuri de 45-60 de euro tur-retur. Companii low-cost recomandate: WizzAir, BlueAir, (pentru România)  Aer Lingus, Ryan Air, Pegasus, Niki (pentru Europa)
Sfat de la Vicky_g: Setati modul incognito (ctrl+shift+N) la browser cand accesati site-urile. Unele dintre ele va vor afisa preturi mai mari la urmatoarele cautari dacă nu sunteți incognito
* Sugestie de la useri: pentru cazurile când aveți probleme cu vreo companie aeriană, există un site care vă poate ajuta: https://euroflyrefund.com/ro
- Pe cale terestră.  Ca și cursele aeriene, autobusele și microbusele de rută din Chișinău, au și ele prețuri deloc de neglijat: 150 - 300 euro tur-retur spre o destinație din Vest. Dacă te temi de avion poți merge GRATUIT, în orice colț al lumii cu autostopul (hitchhiking). Știu că la prima vedere pare o nebunie însă nu este deloc așa. Hitchhikingul este foarte practicat în Occident și e cel mai ieftin (de fapt gratuit) și interesant tip de transport. Cu TIR-ul, cu Jeep-ul sau cu rabla lui moș Nicoară. Nu contează. Important e că te deplasezi și împarți cu șoferul aventurile drumețiilor tale. Din păcate în spațiul CSI (inclusiv Moldova) încă se mai practică achitarea pentru călătoriile cu autostopul, însă în Occident e absolut free. Ca o curiozitate vă pot spune că sunt oameni care, în lunga lor experiență de a călători la ocazie, au mers și cu yacht-uri, nave marfare și chiar avioane de mici dimensiuni :)
ÎnchideЗакрыть
2. CAZAREA
2. CAZAREA Hotelurile de 10 stele cu All Inclusive nu ne interesează. Le excludem din start. La ce bun să dai sute de euro pentru o cameră de lux dacă oricum vei trage doar seara pentru a face un duș și a dormi? Cele mai ok variante de cazare sunt:
- Hostelurile. În orice oraș de pe planetă găsești hosteluri. Mai ieftine sau mai scumpe, mai comode sau mai puțin, dar le găsești. În funcție de țară prețurile variază de la 5 euro până pe la 25 - 30. Pentru acești bani ai un pat cu albituri curate într-o cameră comună cu alte câteva persoane, un duș, uneori bucătărie comună iar alteori chiar și micul dejun asigurat. Dacă mai este și wi-fi e perfect. Site-uri specializate: Booking.com, Hostelbookers, Expedia.com etc. Un site recomandat ca fiind foarte bun de către userii acestui forum, dar neprobat încă de mine, este https://www.airbnb.com/
- CouchSurfing. Nu știu de ce dar la noi în țară site-ul couchsurfing.org nu este prea cunoscut. Principiul e foarte simplu: tu cazezi gratuit pe un străin ce vizitează orașul tău, iar tu ești cazat în orașul în care călătorești. E un fel de schimb de canapea. Nimeni nu e obligat să te cazeze și nici tu nu ești obligat să primești pe cineva în casa ta. Totul se face pe bază de voluntariat. Principiile comunității CouchSurfing le găsiți aici
- O altă soluție de cazare gratuită în orașele în care călătoriți o reprezintă rudele și prietenii stabiliți acolo.
ÎnchideЗакрыть
3. MÂNCAREA
3. MÂNCAREA Cu toții știm că în țările dezvoltate mâncarea e destul de scumpă. O cină la restaurant poate trece ușor de 50 de euro, în funcție de țară și meniul comandat. Eu însă prefer mâncarea de la market (conserve, fructe, biscuiți) la preț de 1-2, maxim 3 euro. Până la urmă eu merg într-un oraș pentru 2-3 zile să văd cât mai multe locuri nu să mă îndop cu fel de fel de delicatese. Dar, desigur, puteţi încerca măcar unele din bucatele tradiţionale din ţara pe care o vizitaţi
ÎnchideЗакрыть
4. ALTE CHELTUIELI
4. ALTE CHELTUIELI Aici intră transportul local (metrou, autobus, tramvai), plata la intrarea în diferite muzee, harta orașului (dacă ai nevoie s-o cumperi), suvenire etc. Ca să minimalizăm aceste cheltuieli putem lua abonamente de o zi sau două cu număr de călătorii nelimitat la transportul public, alegem obiectivele turistice la care intrarea este gratuită (sunt multe, credeți-mă), suvenire nu cumpărăm chiar din zonele centrale ale orașului unde sunt cele mai mari prețuri șamd. Logica e foarte simplă :)
ÎnchideЗакрыть

Cam asta e ideea forumului pentru început. Dacă am scăpat ceva, voi adăuga pe parcurs. Sunt rugați să se implice atât cei cu experiență în astfel de călătorii cât și începătorii care deocamdată sunt la etapa DORINȚEI de a călători și ar fi bucuroși să primească niște sfaturi despre cum să călătorești cât mai ieftin.

NU UITAȚI! Denumirea topicului e Călătorii în străinătate cu cheltuieli MINIME

Vă rog sa discutaţi mai jos DOAR despre CĂLĂTORII!

UPDATE 19.08.2014: dat fiind faptul că forumul se dezvoltă, am adăugat un spoiler nou AVENTURILE USERILOR. Oricine are o poveste interesantă de spus, s-o spună şi va apărea aici

AVENTURILE USERILOR
by AngelCry 1
Îmi place să organizez singur călătoriile, se primesc mai cu suflet, simți că ești stăpân pe vacanța ta. Una din călătoriile recente, pentru cei interesați, a fost în Roma. Poate a mai fost undeva prin zecile de pagini precedente, dar oricum expun cum am organizat-o.

1. Biletele - am luat din timp, de la Wizzair, daca de luat cu vreo 3-4 luni înainte de zbor, poate fi chiar foarte ieftin. Pe două bilete am dat exact 200 euro, cu un bagaj de cală inclus pe ambele direcții (la rezervarea biletelor low-cost trebuie de atras mare atenție serviciilor plătite suplimentar, uneori poate ieși mai scump ca un bilet ordinar). Prețul biletelor a fost compus așa: 80 euro tur-retur de persoana, plus 40 pe bagaj. Am luat imediat și transfer aeroport-hotel, tot de la Wizzair, ceea ce a mai costat încă 12 euro (6 de persoană, dacă de luat de la companiile locale, se poate de găsit cu 4 euro).
Transportul local este destul de scump, am dat 18 euro pe un abonament nelimitat la orice transport public pe trei zile, dar orașul este destul de mic și îl parcurgeam în fiecare zi pe jos. Plus la asta este super frumos și e păcat să-l parcurgi pe sub pământ, când poți să-l admiri pe de-asupra. Deci puteți să scoateți din listă acest preț.

2. Cazarea - recomand să folosiți sisteme care caută pe mai multe site-uri de rezervare a hotelurilor. Preferatul meu este trivago.it. El caută pe toate site-urile și ofera cel mai mic preț, câte-odată apar reduceri foarte bune. Am găsit un hotel cu o situare extrem de comodă, lângă stația Termini, unde de altfel este și stația finală a autobuselor care fac transferurile. Se numește Sileo. Este un hotel mic al unei familii în vârstă, dar persoane foarte plăcute și sociabile. Pe o săptămână am dat 280 euro. Nu e foarte ieftin, dar condițiile sunt foarte bune. Când am ales hotelul, condiția principală era ca baia sa nu fie comună și să aibă check-in târziu. Proprietarii au fost foarte amabili să ne aștepte până la miezul nopții, pentru că zborul era în Ciampino, care e depărtișor, și aterizarea era pe la 22:30.

3. Mâncarea - este un mare și mincinos mit că în Roma mâncarea este foarte scumpă (o colega fusese înaintea noastră și ne povestea că a dat 8 euro pe un cappuccino). Secretul sunt cafenelele unde iau masa localnicii.
Dimineața atrageți atenție la cafenelele bistro unde sunt mulți localnici la costum, care au intrat sa ia o cafea înainte de serviciu. Acolo prețurile sunt mai mici ca la Andy's pizza de la noi. Un espresso este 90 de cenți, un croissant super-mega-gustos cu o tona de Nutella costa 1,20 euro, dar te ține sătul pe o bună parte din zi.
Prânzul se poate de luat în mici restaurante-cafenele, care se aseamană cu cele de la noi (Gălbenuș și restul de acest gen). Prețurile sunt foarte bune și se pot comanda mâncăruri de restaurant (cel puțin pentru noi). Cu 2-3 euro iei o porție buna de lasagne sau melanzane alla parmigiana de-ți lingi degetele.
Cină low-cost din păcate nu vă pot recomanda, eram în Italia și era sa fie mare păcat să nu mâncam din gustoșeniile lor. Acest punct poate fi considerat offtop.

4. Alte cheltuieli - cea mai frumoasă parte este că în acest oraș majoritatea obiectivelor turistice sunt gratuite. Se află în plină stradă, deci accesibile oricui.
Am plătit ca să urcam pe cupola bisericii San Pietro din Vatican, dacă nu mă-nșeală memoria, 8 sau 12 euro de persoană. NU LUAȚI ASCENSORUL! cea mai mare greșeală care se poate face, ascensorul te scutește de o foarte mică parte din scări, care de altfel sunt cele mai noi și mai comode și nu-ți ia mult efort să le urci. Cea mai grea parte oricum se parcurge pe jos, dar priveliștea de sus te lasă fără respirație, uiți de toate scările parcurse.

Am plătit 6 euro la intrarea în cripta frăției Cappuccini. Acolo ei își țin osemintele celor ce au murit, aranjate frumușel pe pereți. Vă așteaptă o fraza excelentă la intrarea în prima cameră a criptei.

5. GRATIS - dacă mergeți într-o călătorie, fiți entuziasmați, nu vă lăsați indispuși de timpul rău sau de faptul ca v-a călcat cineva pe picior în tren. Asta e gratis și vă va face călătoria de neuitat.
ÎnchideЗакрыть
by AngelCry 2
Pot să vă povestesc despre călătoria noastră recentă din Istanbul, daca pe cineva interesează.
Am fost în mai și aș sfătui tuturor această perioadă, timpul a fost ideal. Orașul este foarte frumos, la sensul direct și figurat al cuvântului. E frumos prin îmbinarea mai multor culturi, prin îmbinarea geografică, prin arhitectură. Două mări îl scaldă, două continente îl găzduiesc, ceea ce-i dă un farmec aparte.

1. Transportul - Din chișinău din păcate zborul e cam scump - 199 euro de persoană am dat la Air Moldova. Foarte straniu fapt, dar din București erau cam aceleași prețuri și am hotărât să luam din Chișinău, pentru că zborul era super comod. Orarul de zbor era perfect, plus bagajul inclus (ceea ce nu era un mare plus pentru că de obicei mergem cu rucsacul și atât).

În Istanbul este extrem de dezvoltat transportul public. Din aeroport până în orice punct al orașului ajungi cu metroul. Orice călătorie, cu orice tip de transport, costa trei lire (1 euro). Citeam pe net că este foarte dificil de a ajunge din aeroport până în oraș cu transportul public și e preferabil de luat un transfer cu autobusul sau taxi (care costă o avere). PROSTII! Exact la ieșirea din terminal este stația de metro, tot ce trebuie să faci este să cumperi un ”jeton” din aparat și să urci in tren. La capătul liniei de metro, în caz ca nu ați ajuns unde vă trebuie, mai este  altă linie care duce spre Taksim (a fost finisată în 2014 și încă nu este pe toate hărțile).
Prin oras ne-am deplasat, ca de obicei, pe jos (cu excepția transportului maritim, unde evident nu puteam merge înnot :) ). Dar atenție, orașul are un relief foarte dificil. Unde nu-i deal e vale, și toate abrupte, aveam impresia că trebuie sa ai skills de alpinist ca să-l parcurgi. Dar nici o clipă nu m-am îndoit că a fost cea mai bună alegere, orașul este foarte frumos, unde nu te-ai întoarce vezi ceva captivant.

2. Cazarea - hotelul l-am găsit pe trivago.it, oferta era de pe booking.com. Era un hotel tip studio, adică mic apartament cu o camera, baie și bucătărie. La bronare m-am ars tare, pentru că pe trivago era o poziționare pe hartă, în timp ce pe booking era complet alta (două hotele cu același nume, dar situate departe unul de altul). Hotelul dorit era în zona Sultanhamet, ”zona istorică”, al doilea hăt lângă Taksim. Ceea ce s-a dovedit a fi un mare plus. A costat 270 euro pe 7 nopți, apartamentul foarte bine amenajat, cu toate tipurile de veselă pentru a pregăti ceva de-ale gurii.

Înainte de călătorie zona îmi părea periculoasă, în acea perioadă erau multe proteste legate de parcul din zona și de evenimentele tragice cu minerii. Dar s-a dovedit că degeaba retrăiam. Zona e foarte pașnică și în caz de proteste, poliția acționează foarte promt și asta nu afecteaza deloc turiștii.

3. Mâncarea - orașul e împânzit de magazine de tip Carrefour, unde poți cumpăra mâncare gata sau produse pentru a o pregăti. Asortimentul e foarte bogat și prețurile atrăgătoare. Și încă un avantaj al călătoriei efectuate prin mai este abundența de fructe care la noi sunt încă foarte scumpe (piersici, un fel de fructe galbene care seamănă cu perele și-s foarte gustoase, pepene galben, pepene verde, CAPȘUNI și multe multe altele).

Des luam masa în mici restaurante bistro, unde mâncau localnicii, e mai greu pentru că lucrătorii nu știu limba, dar te descurci foarte bine si arătând spre mâncarea dorită. Evitați zona Sultanhamet pentru așa scopuri, am mâncat acolo în prima zi și ne-a costat considerabil.

Sub podul Galata sunt multe restaurante mici unde servesc pește local. Prețurile sunt destul de ok, dacă sunteți în trecere pe acolo se poate lua masa cu relativ puțini bani.

4. Alte cheltuieli - 8 lire la intrarea in Basilica Cistern, o construcție subterană imensă unde înainte se păstrau mari rezerve de apă. Am evitat intrarea la Sfânta Sofia, care costă cam mult și sunt niște rânduri extrem de mari. La fel Topkapi și Dolmabahce. Or fi ele frumoase, dar nu prea cred că merită așa efort. Am evitat Galata Tower. Inițial am vrut să ne urcăm, știind că prețul era 8 lire, dar când am intrat s-a dovedit a fi deja 25.

În schimb am luat o croaziera pe Bosfor, dintr-un capăt până în altul. A costat 20 de lire, dar a meritat fiecare bănuț. În capătul croazierei este un sătuc de pescari și ruinele Yoros Castle. Răgazul este de 3 ore, respectiv este timp pentru a-l vizita și pentru a lua masa. Mulți spun că prețurile sunt foarte mari și orientate doar spre turiști. Asta se referă doar la restaurantele din imediata apropiere a locului de debarcare și cele situate spre Yoros, cu priveliște superbă spre strâmtoare. Acele puțin mai ”îndepărtate” au prețuri foarte bune și o diversitate extraordinare de pești.

5. Câteva sfaturi:
Nu e o problemă dacă nu luați cu voi multă valută pentru a o schimba pe loc, o soluție ar fi extragerea lichidității direct din bancomat. Comisionul de obicei este de 1,5%, comisionul minim este 3 euro. Istanbul este foarte avansat la capitolul acitarii cu cardul, respectiv în magazine se poate folosi liber cardul, fără niciun comision.
VIZITAȚI ASIA! Nu stați prea mult timp în Sultanhamet (nouă ne-a ajuns o zi), vizitați zonele adiacente. Paromul spre Asia costă 3 lire! Ca o călătorie cu metroul sau tramvaiul. Ajunși acolo, veți vedea un Istanbul complet nou. Altă arhitectură, alți oameni, foarte puțini turiști. Zona este extrem de curată și îngrijită, a fost o plăcere să ne plimbam pe acolo.
Din întâmplare am dat de o piață de pește proaspăt descărcat de pe vasele de pescuit. Mare ne-a fost mirarea să aflăm că poți alege orice pește și ei îl pregătesc pe loc, la un preț foarte și foarte bun. Doradă, sea bass, somon, toate proaspete și gătite foarte bine.
Gustați cafeaua turcească. Eu sunt un mare iubitor de cafea și țineam cu tot dinadinsul să gust faimoasa cafea turcească. Prima dată mi-a părut foarte foarte straniu gustul, dar pe urmă atât de tare a început să-mi placă, că am cumpărat un ibric și am început s-o preparăm singuri. Apropo, în restaurantul din piața de pește, din punctul precedent, cafeaua este gratuită, în timp ce în Sultanhamet costă 8 lire (cam 50 lei). Înapoi am procurat o tona de cafea din magazin, până în ziua de azi o preparăm în week end. Este un tip de mărunțire care la noi nu se practică, presupun că așa cafea la noi nici nu se vinde.
Dulciurile - încercați baklava (căcat de îngeri, vă spun eu, are un gust ca-n rai), rahat lokum si toate tipurile de dulciuri locale, cărora nici nu le mai știu numele. În special merg cu cafeaua lor.
Spice market - evitați cumpărăturile din acest loc. Prețurile sunt exagerate, chiar după ce te târguiești. Am făcut marea greșeală de a cumpăra multe lucruri de acolo, când se puteau procura din Carrefour cu preț infinit mai mic și de aceeași calitate.
Lohotron - fusesem de două ori în Egipt și am făcut cunoștință cu arta arabilor de a trage oamenii pe sfoară, și aici iar am căzut pradă acestora. Aici este foarte frecventă ”meseria” de curățitor de încălțăminte. Ei bine, un domn cu multe ustensile pentru curățare, mergând în întâmpinarea noastră pe stradă ”a scăpat” o perie jos. Eu, conducându-mă după reflex, l-am strigat și am ridicat peria. El mă apucă de mâină și zice într-o engleză stâlcită ”you gentleman, me gentleman, I clean shoes free!”. Aproape cu forța începe să curețe și până la urmă te lași pe mâina lui. El începe să-ți povestească ce viață grea are și că are de hrănit o droaie de copii. La urma cere bani. Și nu cere puțin, 15 lire! Mare noroc am avut că era ultima zi și cheltuisem toți banii, i-am dat ultimele două lire pe care le aveam și am plecat. În așa cazuri cel mai oportun este de a refuza vehement serviciile lui, chiar daca-s ”free” sau, daca ați pățit ca căscatul de mine, de a striga după poliție, te lasă în pace imediat.
Cam lungă s-a primit descrierea, dar nu-i nici pe departe toată. A fost o săptămână plină de aventuri frumoase și surprize plăcute (pe cele neplăcute le ignoram, nu merita să-ți strici călătoria pentru niște prostii).

Da, și încă ceva, în Istanbul nu există conceptul de ”Free”, dacă vi se spune că ceva este gratuit, fugiți de acolo.
ÎnchideЗакрыть
by Lulle
Pentru ca in antet se vorbeste de Turcia incep cu ea. Turcia nu e doar ANTALYA KEMER si BODRUM!
Timp de 6 ani cam 2 ori pe an am mers la Istanbul....de ce am uitat toti de el?! e o frumusete rara

Zbor- este low cost de la Odessa si din Kiev si chiar de la Bucuresti, de la Chisinau e 350 (era ultima data) extra scump.
Cazare: Hosteluri mii si mii, la un pret de 10 euro noaptea mic dejun inclus si cu o priveliste de 5 stele poti sa te cazezi chiar in inima orasului.
Transport local: ei bine este tramway nu scump si foarte practic, DAR pentru a vizita imprejurimile e suficient o pereche de ghete bune, toate obiectivele turistice sunt amplasate foarte aproape unul de altul. Stafful la hosteluri e super amabil si daca iti pare ca ai vizitat cam tot nu te rusina sa ii intrebi unde sa mai mergi, fii sigur ca o sa iti zica un loc superb. Si luind in consideratie ca economisim pe transportul local, ne putem permite cina macar de 20 de euro intr-un restaurant de peste pe Bosfor... promit ca o s-o tineti minte. Iar daca vreti sa cumparati suveniruri/saluri/ eu mai stiu ce alte chestii sa va aminteasca de Turcia- REGULA DE AUR- Tirguiti-va! lasati mandria la o parte, e in singele turcului sa se tirguiasca si vedeti cum prin magie scade pretul la jumatate chiar sau va da 2 lucruri la un pret si va mai da si un cadou ))) Desigur regula nu e valabila in Mall-uri... dar in Grand Bazar, Laleli si Bayazid sau alte magazine de suveniruri si chiar bijuterii se poate de aplicat

Partea 2-a ))
Olympos:
Recunosc ca eram o fetitsa alintata prin hotele :girlblush: insa in una din calatorii am inteles ca poti sa te odihnesti ca pentru 3 ani inainte cu cheltuieli minime, si acea calatorie a fost banal- la mare. Intr-un satuc (dar nici satuc nu e, ca are 2-3 pensiuni si vreo 4 case) la vreo 15 min de mers pe jos de la mare si intre 2 munti...ei bine cind am ajuns eu, copil prost, am plins, dupa hoteluri de lux trebuia sa stam in...
mancam afara in spatii special amenajate si stateam in rind dupa mancare ca la cantina ))
aveau internet ! dar era atit de scump ca nimeni nu il folosea... In afara de tree houses erau si bungalow``uri si case "normale" iar pretul varia de la 16 euro noaptea, acum din interes m-am uitat pe hostelworld si tot in acel satuc se poate de gasit si mai ieftin.

Dupa cum am mentionat e cam la 15 minute de la mare. Insa ca sa ajungi la plaja trebuia sa treci pintr-un oras-ruina unde in antichitate piratii is ascundeau comorile
P.S. copacii de pe teritoriul pensiunii sunt mandarini.
P.P.S  Come for a day stay for a week... cred ca e un fel de vraja.
P.P.P.S Cred ca ar fi o vacanta minunata cu un grup mare de prieteni , seara aveau discoteci in aer liber in munti, sau excursii de noapte in chimaera , un loc in munti  cu mici cratere unde arde vesnic focul

Partea 3 )))
Blue Cruise:
Daca mai raman ceva banuti la buzunar si mai vreti o experienta de neuitat din Olympos mergem in Fethyie cu Barcutaaaa. Daca tin minte eu bine in sezon era 170 euro per persoana, toate mesele incluse 3 nopti si 4 zile. E o experienta care n-am so uit niciodata! La bord este doar capitanul bucatarul si alte 7-8 turisti. In 1 parte a zile se viziteaza locuri frumoase de coasta. Simena (o cetate turceasca veche la care accesul este doar pe mare, nu sint drumuri masini ...aeropoarte :D si oamenii traiesc acolo si supravietuiesc datorita turistilor) Insula Sfintului-Nicolai etc.

Iar in a 2-a parte a zilei ancorau in larg si te lasau sa te balacesti in apa, sau sa hranesti pestii cu resturile de la masa, ori sa te dai cu canoea care era la bord
In una din zile a fost ziua pestelui, zi in care doritorii au primit undite au prin peste si acel peste seara ni l-au gatit. Spre noapte staff`ul organizau jocuri concursuri :D chiar daca toti erau maturi eu asa multa veselie pe m2 n-am vazut )))
ÎnchideЗакрыть
by marichika
Low-cost în Budapesta
ÎnchideЗакрыть
ÎnchideЗакрыть

Editat de către eshanu1 la 2018-12-10 18:31:14




Mesaj util ?   Da   94 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 185 186 187 188 189 190 191 192 193 194 195 196 197 198 199 200 201 202 203 204 205 206 207 208 209 210 211 212
<< Precedenta      Următoarea >>

#4826 by Vicky_gCel mai bun bucătar (Rebelle fleur) (0 mesaje) at 2017-08-16 00:49:21 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4812 Lamborgini, singur - 1k iti e suficient :D

În 2 am cheltuit între 1,5-2 k ... dar, zborul l-am avut din Italia ( biletele le-am cumparat pe ultima suta de metri si ne-a costat ceva ) , hotel, mancarea, vizitarea atractiilor turistice, transport etc.
Ca destinatie, Barcelona e scumpusoara. Transportul care include metrou, autobuze si tramvai pe 5 zile ne-a costat vreo 70 euro ( metroul foarte usor de folosit, nu te pierzi, chiar sa vrei ). Taxiul din centrul orasului spre aeroport - 30-40 de euro, nu tin minte exact. Am stat o saptamana, dar nu in fiecare zi am folosit transportul, am mers pe jos peste 80 km in acest timp.

Mancarea in restaurante e buna, iar la pret e ok ) acum depinde de tine cat esti dispus sa achiti pentru o masa. Noua pe zi, ne-a iesit cam 70-80 euro pe mancare ( aici mentionez ca nu m-am uitat la preturi ). Poti gati in aprtamentul care-l inchiriezi, ori sa mananci la hotelul unde esti cazat, ori fast food, ori ceva lejer din magazine. Important e sa iti cumperi apa plata din magazine, altfel, va trebui sa platesti 1-3 euro pt o sticluta.

Mai au tururi cu autobuze + ghid - 29 de euro pe zi. Noi l-am ales si nu ne pare rau. Dupa 4 ore de mers cu autobuzul, stiam ce destinatii dorim sa vizitam.
Muzeele - au ei oferta de 30 de euro, sa vizitezi 6 muzee. Daca iubesti arta contemporana, e ok, in caz contrar, mai bine iti alegi singur muzeele dorite - si achiti in parte. Apropo, daca faci turul cu autocarul, primesti 2 cartulii cu reduceri la muzee, restaurante, expozitii si altele.

Daca doresti sa vizitezi Sagrada Familia, recomand sa cumperi bilet online, imediat cum ajungi in Barcelona. La fata locului biletele sunt vandute repede si pe cateva zile inainte.
24 euro/persoana a costat intrarea la Sagrada Familia si Casa muzeu - Gaudi.

Daca mai ai nevoie de detalii si te pot ajuta, o voi face cu mare drag.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4827 by SU_47 (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-16 02:50:37 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4826 Vicky_g, "... Călătorii în străinătate cu cheltuieli minime ..." - face barcelona 1.5-2k? pentru asa bani sper ca insasi michael jackson va fost ghid


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4828 by Tudorz (失败是成功之母) (0 mesaje) at 2017-08-16 07:08:36 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4827 SU_47, face. In 2014, mie mi-a iesit ±700 euro (totul, bilet avion, cazare pe 6 nopti 2 min langa plaja, si deja pe loc). Dar a fost mega.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4829 by vidrascoandrei (Я Гений) (2 mesaje) at 2017-08-16 10:27:13 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4827 SU_47, la 2 persoane, pe o saptamina cu bilete in ultimul moment. dar, asta e destul de putin :)
desi , "... ne-a iesit cam 70-80 euro pe mancare ..." - mi se pare exagerat, in rest tot e ok.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4830 by SU_47 (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-16 10:38:47 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4829 vidrascoandrei, "... mi se pare exagerat ..." -

#4826 Vicky_g, "... aici mentionez ca nu m-am uitat la preturi ..." - iaca si explicatie

eu primesc placere mai mare atunci cind pe cit mai putini primesti cit mai multe impresii si daca intradevar iti place te reintorci iar daca te esti dispus sa cheltui oriciti bani atunci farmecul se pierde pentru ca asteptarile intodeauna se vor ridica la nivelul banilor cheltuiti, parerea mea


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4831 by System at 2017-08-16 11:36:47 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
voi nu observati ca aici se instaleaza o parere batraneasca (știrbita) in ceea ce priveste calatoriile in general - adica si din denumirea topicului rezulta asta un pic. Nustiu, unii merg in calatorie si cheltuie bani doar sa descopere vreun oras, arhitectura si muzeele, insa altii merg sa se distreze, cu o viata nocturna activa chiar si pe litoral ascultand faimosii cantareti locali interpretind sub sunetul de maracas :D, iar altii in general pot merge la vreun mare eveniment si cu aceasta ocazie sa cunoasca oameni noi si locurile interesante din imprejurimi, mai sunt si calatoriile organizate de tip rally, sau cele ce se petrec la distanta de oameni (in munti, in tundra sau pe mare) - bine, excludem calatoriile pentru profit, etc.
Iata de exemplu a fost cineva la Tomatina in Spania? :D unde se string undeva 40k de participanti? Sau clasicul Oktoberfest unde vin milioane? sau Holi Festival in India? De ce zic asta? pentru ca oamenii se auto pacalesc prin faptul ca ei pleca in calatorie tipa sa vada arhitectura, muzee adica cu un oarecare scop, insa la baza in realitate nu sta nici un fel de scop si din calatorie se aleg doar pozele si careva amintiri neinsemnate(si desigur bani cheltuiti) - e parerea mea subiectiva. Succes.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4832 by vidrascoandrei (Я Гений) (2 mesaje) at 2017-08-16 12:01:33 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4831 Coroline, "... in calatorie tipa sa vada arhitectura, muzee adica cu un oarecare scop, insa la baza in realitate nu sta nici un fel de scop ..." - scopul e calatoria in sine. in calatorie nu e target unde trebuie sa ajungi sau ce sa faci, dar sa parcurci calea.
iar despre ce zici tu, tomatina, oktoberfestu sau holi festinal, sau ceea la ce eu vreau cel mai tare sa ma duc, The Burning Man, asta is eveniment. tu nu calatoresti, tu pleci la un eveniment.
si unii oameni aleg sa parcurga calea in natura, altii in orase. altii doresc sa participa la evenimente. e alegerea fiecaruia.

#4831 Coroline, "... din calatorie se aleg doar pozele si careva amintiri neinsemnat ..." - daca tu dupa calatorie te-ai schimbat un pic, atunci calatoria a avut sens :wink:


Mesaj util ?   Da   2 puncte
#4833 by System at 2017-08-16 13:36:35 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4832 vidrascoandrei, "... u nu calatoresti, tu pleci la un eveniment. ..." - defapt e si una si alta, sau doar sa calatoresti pentru mine e plictisitor :D uite in dex ce inseamna calatorie "Acțiunea de a (se) călători; drum pe care îl face cineva într-un loc." - deci cineva pleaca intrun loc si gata nu mai face nimic altceva? :D defapt oamenii si fac asta, de asta pleaca singuri, calatoresc si vin tot asa cum au plecat. Plictiseala? Plictiseala. Targetul defapt este important, daca nu il ai cind mergi intr-o calatorie vei fi ca si halastoi patron - sunet doh*ia, atdaci nif*ga. Insa cel mai important din aceste calatorii - nu este impresia lasata sau mica schimbare (mai ales cind e vorba de low cost) - dar sunt cunostintele, dispozitia, atmosfera, experienta de a cunoaste oameni in mod simplu, fara a fi fortati de cauze majore(exemplu sintem rataciti in oras cu telefonul mort) sau limitari sociale(ex: bariera lingvistica), etc.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4834 by vidrascoandrei (Я Гений) (2 mesaje) at 2017-08-16 14:02:57 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4833 Coroline, "... pentru mine e plictisitor ..." - nu inseamna ca si pentru mine :)

#4833 Coroline, "... Acțiunea de a (se) călători; drum pe care îl face cineva într-un loc. ..." - pai participarea la eveniment nu e calatorie. calatorie e timpul cum iesi din casa pina ajungi acolo. si asta e ceea ce tie nu-ti place :)

#4833 Coroline, "... Targetul defapt este important, daca nu il ai cind mergi intr-o calatorie vei fi ca si halastoi patron - sunet doh*ia, atdaci nif*ga ..." - asa zic toti, care nu au inteles scopul calatoriei. care-i scopul vietii? :)

#4833 Coroline, "... mica schimbare ..." - tu cum crezi ca te schimbi? anume prin

#4833 Coroline, "... cunostintele, dispozitia, atmosfera, experienta de a cunoaste oameni in mod simplu ..." - asta si e schimbare. si asta si e scopul calatoriei.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4835 by Vicky_gCel mai bun bucătar (Rebelle fleur) (0 mesaje) at 2017-08-16 16:10:09 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4827 SU_47, eu am dat ca sfat, nu am zis ca a fost cu cheltuieli minime. La noi a fost ca o mica luna de miere, dacă tot nu am reușit mai departe sa ajungem

#4831 Coroline, am fost la Oktoberfest, căci eram in acea perioada in Bavaria, am văzut multă lume din diferite Colțuri ale lumii, iată bani pentru așa tip de distracție, eu nu as cheltui ))

#4829 vidrascoandrei, tinand cont ca micul dejun la hotel ne costa 7€/ persoana, + alte 2 mese peste zi, pentru 2 persoane sunt ok prețurile menționate.
Eu sunt persoana care iubește sa mănânce mult și bun )))) când merg undeva, nu mă limitez la mâncarea care mi-o gătesc in fiecare zi acasă, dar încerc sa descopăr bucătăria locală. Ei cum sa ajungi in Spania și sa nu mananci o paela, ori sa servești un pahar de sangria ?!)
Mă rog, la capitolul mâncare fiecare suntem diferiți.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4836 by D!mka (Mai degrabă să taci, decât să fii ecou) (0 mesaje) at 2017-08-16 17:06:39 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
deci, am o săptămână concediu, cam cu sânge, unde pot pleca)) de dorit să fie tot inclus

plec din Frankfurt


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4837 by Decadance Warned (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-16 17:19:00 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4836 D!mka, "... să fie tot inclus ..." - Wrong topic, lol..


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4838 by D!mka (Mai degrabă să taci, decât să fii ecou) (0 mesaje) at 2017-08-16 17:21:16 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4837 Decadance, "... Wrong topic, lol.. ..." - ladno, un sfat pentru cheltuieli minime?:herpderp:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4839 by X-mas (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-16 18:09:03 (379 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4805 Lamborgini, "... , citi bani trebuie de avut la mine pentru ..." - Eu pe 4 zile de odihna de 9 mai am cheltuit in Barcelona la o mie de euro.
Pentru 3 persoane.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4840 by andrianu (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-17 19:52:25 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4810 Tolux, "... http://gonnago.to
https://travelfree.info/ ..." - Tare interesante, asta demonstrează că se poate, dorință să fie...


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4841 by TD5 (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-17 23:36:41 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Plecam cu un busic cu un grup de 6 persoane intrun minitur prin europa aproximativ pe 2 saptamini. Fara cazare, luam corturi, adica econom variant, mancarea tot de aici. La ce ne putem ashtepta? Ceva greutati sau erori pe care nu leam prevazut? Care pot sa fie? Noi prima data plecam si nu stim la ce putem sa ne asteptam.


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4842 by System at 2017-08-18 01:27:20 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4841 TD5, totui inainte)))), pregatiti vreo 1000 de euro daca vreti sa mergeti pe autostrazi. In rest succes.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4843 by TD5 (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-18 18:45:37 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Ribeata are cineva sa imprumute sau sheva linkuri unde se poate de inchiriat frigider p.u madina?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4844 by D!mka (Mai degrabă să taci, decât să fii ecou) (0 mesaje) at 2017-08-19 19:40:17 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4843 TD5, dacă ești prin regiunea Frankfurtului)


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4845 by andrianu (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-21 20:36:21 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Salut, cine știe cît de strict este dimensiunea bagajului de mînă la blueair? sau este suport de acela, care dacă nu intră bagajul, achiți.
Vreau să zbor din Iași.
mulțumesc.


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4846 by X-mas (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-22 14:25:39 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4845 andrianu, "... sau este suport de acela, care dacă nu intră bagajul, achiți ..." - este


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4847 by AlternoJeky (Dᴀᴛᴛᴇʙᴀʏᴏ) (1 mesaje) at 2017-08-22 18:07:54 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4836 D!mka, "... plec din Frankfurt ..." - dava in Moldova :troll:


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4848 by madrid4life (Per aspera ad astra) (0 mesaje) at 2017-08-23 00:33:41 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
Ce probleme pot apărea daca trec termenul de 90 de zile cu 3 4 zile?


Mesaj util ?   Da   0 puncte
#4849 by vidrascoandrei (Я Гений) (2 mesaje) at 2017-08-23 09:59:35 (378 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4848 madrid4life, daca nu ai de gind sa te intorci in UE in urmatorii 5 ani, probleme nu vor fi :wink:


Mesaj util ?   Da   1 puncte
#4850 by Tolux (Power User) (0 mesaje) at 2017-08-27 00:08:37 (377 săptămâni în urmă) - [Link]Top
#4810 Tolux, "... Personal am aburat pină în Rio cu 360 EUR round trip din București ..." - pizdeoj. arata receipt-ul[/quote]

iată toată istoria mea
http://calatordezorientat.blogspot.md/2015/05/rio.html

gata, ți-am demonstrat?

P.S. am zburat în mai 2015






Mesaj util ?   Da   3 puncte

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ... 185 186 187 188 189 190 191 192 193 194 195 196 197 198 199 200 201 202 203 204 205 206 207 208 209 210 211 212
<< Precedenta      Următoarea >>

Forum Index > Ofer > Călătorii în străinătate cu cheltuieli minime


Navigare rapidă:


Comunitatea digitală din Moldova. Să adunăm și să organizăm conținutul autohton de pe întreg internet pe un singur site web.