• Pentru a posta curiozităţi, statistici şi informaţii inedite despre diverse lucruri.

• Pentru a ne lărgi universul cunoştinţelor.

• Pentru a fi la curent cu ce ne înconjoară.
  ÎnchideЗакрыть

Statele in care nu se plateste impozit pe venit :

Emiratele Arabe Unite

In Emiratele Arabe Unite, una dintre tarile cu cel mai ridicat nivel al venitului pe cap de locuitor, de 48.200 de dolari, nu se percepe impozit pe venit personal sau castiguri de capital.

Spre compensare, tara araba, al treilea cel mai mare exportator de titei din lume, impune taxe de pana la 55% companiilor producatoare de petrol, iar bancile straine platesc pana la 20%. De exemplu, veniturile din petrol au reprezentat 80% din venitul guvernamental consolidat pe 2010, in timp ce veniturile din diverse taxe si comisioane s-au ridicat la mai putin de 12%, potrivit statisticilor Guvernului.

In timp ce angajatii straini nu platesc taxe pentru asistenta sociala in acest stat, cetatenii au obligatii lunare de 5% din castigurile totale pentru acest serviciu. Angajatorii platesc lunar 12,5% din salariile de baza ale angajatilor pentru asistenta sociala si pensii. Exista o serie de taxe indirecte precum comisioane imobiliare, taxe de autostrada si taxe municipale.

EAU impun o acciza de 50% pe alcool, iar persoanele care au permis de comercializare a alcoolului si cumpara alcool pentru propriul consum trebuie sa plateasca o taxa suplimentara de 30%.

Qatar

Qatar, tara bogata in rezerve de gaze naturale, a devenit cea mai bogata tara din lume in acest an cu un venit brut pe cap de locuitor de peste 88.000 de dolari, potrivit Forbes.

Dependenta de rezervele sale de gaze naturale, fiind al treilea cel mai mare producator la nivel mondial, Qatarul a investit masiv in infrastructura pentru lichefierea si exportul acestora.

Tara nu percepe impozit pe venitul personal, dividende, redevente, profituri, castiguri de capital si proprietate. Oricum, cetatenii acestui stat trebuie sa plateasca 5% din venit pentru asistenta sociala, iar angajatorii contribuie cu 10% la acest fond.

La inceputul acestui an au existat zvonuri potrivit carora guvernul ia in considerare introducerea taxei pe valoare adaugata pentru extinderea bazei de venituri si reducerea deficitului din afara sectorului hidrocarburilor, care reprezenta anul trecut 17% din PIB. Alte taxe indirecte includ o taxa de 5% pe marfurile importate.

Oman

Precum statele vecine din Orientul Mijlociu, Oman obtine majoritatea veniturilor din titei. Veniturile din petrol ale tarii au crescut cu 35% in luna aprilie comparativ cu luna precedenta, la 8,49 miliarde de dolari, reprezentand 71% din veniturile totale ale sultanatului.

Desi nu exista impozit pe venitul personal sau pe castigurile de capital in Oman, cetatenii trebuie sa contribuie cu 6,5% din salariul lunar pentru asigurarea sociala, iar la achizitionarea unei proprietati se plateste o taxa de timbru de 3%.

In pofida bogatiei sale asigurate din resursele din petrol, tara a fost recent zguduita de o serie de proteste ale locuitorilor care solicitau locuri de munca si beneficii sociale. Mai multi activisti au fost incarcerati in urma unor greve organizate la fabricile de petrol, iar sentimentul de nemultumire al cetatenilor este in crestere in contextul in care tara ofera 800.000 de locuri de munca cetatenilor straini, desi rata somajului in Oman era de 24,4% in 2010 si continua sa creasca potrivit Fondului Monetar International.

Kuweit

Al saselea cel mai mare exportator de petrol din lume, Kuweitul, a obtinut venituri din petrol de 63,5 miliarde de dolari intre lunile aprilie si noiembrie ale anului trecut, reprezentand 95% din veniturile guvernamentale totale din perioada respectiva.

Desi nu platesc impozit pe venit, cetatenii sunt obligati sa contribuie cu 7,5% din salarii pentru asistenta sociala, in timp ce contributia angajatorilor este de 11%.

Una dintre cele mai bogate tari din lume pe cap de locuitor, Kuweitul, a fost, totusi, nevoit sa majoreze salariile cetatenilor cu 25% in urma mai multor greve si proteste din sectorul public. FMI a avertizat statul ca astfel de cheltuieli ar putea avea un impact asupra sustenabilitatii finantelor publice si a recomandat tarii sa introduca TVA si un sistem de impozit pe venit cuprinzator.

Insulele Cayman

In Insulele Cayman, faimos centru financiar offshore, locuitorii nu platesc impozit pe venit si pentru castigurile de capital, deoarece tara nu are un sistem de contributii sociale.

Totusi, angajatorii sunt obligati sa furnizeze un plan de pensii pentru angajati, inclusiv pentru munictorii straini care au lucrat neintrerupt timp de noua luni in Insule. Tara poate percepe cateva taxe indirecte, precum taxe vamale, care pot urca pana la 25%.

De asemenea, preturile locuintelor in Insulele Cayman sunt foarte ridicate, costul mediu al unui apartament in luna aprilie fiind de 550.000 de dolari, in timp ce pretul unei case s-a ridicat la 736.000 dolari, potrivit datelor guvernamentale.

Bahrain

Nici Bahrainul nu percepe impozit pe venit, statul depinzand de productia terenurilor petroliere Abu Safa, titei pe care il exploateza impreuna cu Arabia Saudita, pentru 70% din veniturile bugetare.

Pentru beneficiile sociale, cetatenii contribuie cu 7% din venitul net total, in timp ce cetatenii straini platesc 1%. Angajatorii platesc 12% din veniturile cetatenilor statului si 3% din cele ale muncitorilor straini. In Bahrain se mai plateste o taxa de timbru de 3% din valoarea unei proprietati pentru transferurile imobiliare, iar cetatenii straini trebuie sa plateasca o taxa municipala de 10% pentru inchirierea unei locuinte in statul din Golful Persic.

In ciuda rezervelor sale bogate de petrol, Bahrainul avea un deficit bugetar de 83 de milioane de dolari in 2011 si intentioneaza sa emita bonduri internationale.

In februarie 2011, tara s-a confruntat cu proteste din partea majoritatii siite la adresa Guvernului dominat de suniti, urmand unor revolte similare din alte natiuni arabe.

Bermuda

Considerata una dintre cele mai bogate tari din lume, Bermuda, are, de asemenea, unul dintre cele mai ridicate costuri de trai.

Chiar daca nu exista impozit pe venit, angajatii pot fi obligati de angajatori sa contribuie cu pana la 5,75% dintr-o taxa de angajare de 16% pe care angajatorul trebuie sa o plateasca Guvernului pentru primii 750.000 de dolari din venitul angajatului.

De asemenea, muncitorii trebuie sa plateasca 30,40 dolari pe saptamana pentru asigurarile sociale. Alte costuri includ o taxa pe proprietate de pana la 19% si o taxa de timbru de 5% pana la 20% din valoarea proprietatii pentru tranzactiile imobiliare.

Taxele pe bunuri importate reprezinta o sursa importanta de venituri pentru guvern, iar persoanele care se muta in Bermuda sunt taxate cu 25% pentru bunurile pe care le aduc.

Avand in vedere taxele relativ reduse, tara reprezinta un magnet pentru firmele internationale, cetatenii straini reprezentand mai mult de 20% din populatie. Totusi, un permis de munca pe 10 ani costa 20.000 de dolari.

Insulele Bahamas

Una dintre cele mai bogate tari din Caraibe, Insulele Bahamas, dispun de o economie in mare masura dependenta de turism si servicii financiare offshore.

Aproximativ 70% din veniturile Guvernului provin din taxele pentru bunurile importate. Desi nu exista taxa pe venit, angajatii trebuie sa contribuie cu 3,9% din salariu, pana la maximum 26.000 de dolari anual, pentru o forma de asistenta sociala numita Asigurarea Nationala. Pentru aceasta, angajatorii platesc 5,9% din salariul angajatului, in timp ce persoanele fizice autorizate platesc 8,8%. Exista si o taxa pe proprietate de 1%.

In pofida prosperitatii sale ca centru financiar, Insulele Bahamas au o rata a somajului de 15%, iar tara este dominata de disputele partidelor politice cu privire la proiectele de explorare a petrolului din apele sale teritoriale, care ar putea afecta turismul.


Amu e clar de ce bogatasii isi tin averea in unele din aceste state ))

Istorie se cheama ceea ce s-a intamplat cu adevarat, nu ceea ce am vrea sa se fi intamplat, declara in urma cu aproape un secol marele istoric roman Nicolae Iorga. Un adevar cu valoare de postulat, daca luam in calcul zecile de mistificari care au avut ca subiect istoria romanilor, in special istoria formarii poporului roman, dupa retragerea aureliana din anul 271. In speranta ca putem aduce o raza de lumina asupra acelor evenimente tulburi care au marcat aproape un mileniu de istorie valaha, va invitam sa descoperiti, asa cum spunea si Iorga, o frantura de istorie, asa cum s-a intamplat cu adevarat.

Faptul ca nici la ora actuala nu exista un consens cu privire la evolutia populatiei daco-romane si la originile poporului roman se datoreaza, spun istoricii, unei asa numite „taceri a surselor istorice”, motiv invocat, in special, de catre adeptii teoriei migrationiste care sustin ca teritoriul Daciei a ramas o „Terra deserta” odata cu retragerea administratiei romane de la nordul Dunarii. Si cu toate acestea, continuitatea proto-romanilor pe teritoriul Daciei este atestata, fara putinta de tagada, de izvoarele arheologice locale, de culturile dezvoltate pe tot teritoriul fostei Dacii si de , mai mult sau mai putin, rarele inscrisuri istorice din perioada secolului al III-lea si pana in secolul al XIII-lea, odata cu intemeierea Tarii Romanesti sub Basarab I.

Despre retragerea aureliana si continuitatea daco-romanilor

Invaziile triburilor germanice si carpice, in valuri succesive, in provinciile dunarene, au silit administratia romana sa abandoneze Dacia, aceasta retragandu-se strategic in sudul Dunarii. De altfel, nici revoltele dacilor ocupati nu au constituit un element de ignorat pentru romani, acestea luand amploare, mai ales, dupa moartea imparatului Traian – fapt ce vine sa contrazica scrierile secretarului personal al acestuia, care mentiona, la sfarsitul razboaielor dacice, ca intreaga populatie autohtona fusese redusa la maxim 40 de indivizi.

Data retragerii romane din Dacia nu poate fi stabilita cu certitudine, in literatura stiintifica, cei mai multi specialisti optand pentru anii 267-268 din vremea domniei lui Gallienus sau pentru anul 271, in timpul imparatului Aurelian. Faptul ca provincia intemeiata de Traian nu a fost parasita de intreaga populatie este evident, autoritatile evacuand numai armata si administratia, la care se adaugau clasele instarite, in special cele din zonele urbane, proces care se va repeta intocmai si in alte provincii romane.

Continuitatea daco-romanilor la nordul Dunarii este dovedita de singura copie a unei harti romane, unica, de altfel, pastrata pana in zilele noastre, Tabula Peutingeriana. Harta, realizata dupa anul 330 d.H., an in care imparatul Constantin cel Mare muta capitala imperiului de la Roma in Bizant, fosta asezare pescareasca de pe malul Bosforului, arata chiar si dupa retragerea aureliana, nu mai putin de 88 de localitati cu rezonanta daco-geta atat la nordul cat si la sudul Dunarii. Importanta acesteia este cu atat mai mare cu cat, fara doar si poate, Tabula Peutingeriana este o harta realizata in scopuri comerciale, dovedind asadar o stransa legatura economica a romanilor cu populatia ramasa in fosta provincie dacica.

Curios este faptul ca istoricii greci si bizantini continua sa ii numeasca pe localnici daci sau geti, denumire folosita in Bizant pana aproape de secolul al X-lea, data la care incepe sa fie folosit termenul de valah. Istoricul grec Zosimos mentioneaza, de asemenea, in secolul al V-lea, conflictul dintre Imperiul Roman de Rasarit si tribul carpo-dacilor de la nordul Dunarii, conflict soldat cu infrangerea celor din urma. Mai mult, imparatul Constantin cel Mare, initiaza construirea unui pod peste Dunare, care sa faca legatura cu fosta provincie romana, precum si o campanie de la care isi va trage titlul de Dacicus, lucru pe care il va repeta si imparatul Justinian. Desi, practic, administratia romana disparuse din fosta provincie Dacia, teoretic, aceasta continua sa existe in structurile Imperiul Roman. Astfel erau create provinciile Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea, intalnite si sub numele de Dacia Aureliana in literatura secolului al XII-lea, un argument in plus in fata continuitatii numelui de Dacia dar si al celui de dac.

Curios este faptul ca, desi exista multi adepti ai teoriei migrationiste, teorie care spune ca poporul roman s-ar fi format alaturi de cel albanez la sudul Dunarii, urmand ca apoi sa migreze iarasi in nord, nu exista nici macar o singura mentiune a unei asemenea trasmutari de amploare, fapt mai mult decat neobisnuit in canoanele vremii. De fapt, singura mentiune a unei migratii a populatiei este una in sens invers, de la nord la sud, mentiune care se refera, cel mai tarziu, la secolul al XIV-lea.

Nu trebuie uitat nici imparatul Galerius (293-311), imparat roman de oricine dacica, nascut, se pare, la sudul Dunarii, din tata trac si mama „transdanubiana”, termen referitor la fosta populatia daca din provincia cu acelasi nume. Mai mult, Galerius era poreclit de catre cei apropiati, Armenterius – Ciobanul – referire mai mult decat evidenta la vechile sale ocupatii, specifice, de altfel, populatiei romane de origine daco-getica. La fel de important, pentru sustinerea ideii de continuitate a populatiei dacice sau daco-romane, este si imparatul Maximinus Thrax (imparat de origine traca), cel care incepand cu anul 236 se afla in razboi cu dacii liberi si cu sarmatii.

Continuitatea crestina si culturile de la nordul Dunarii

Conform istoricului Victor Spinei, locul de formare al poporului roman ramane inca o problema controversata. Chiar daca proto-romanii supravietuiesc, ei ies treptat, incepand cu a doua parte a mileniului I, din atentia cronicarilor, a istoricilor vremii si din atentia autoritatilor romane. Izvoarele arheologice dovedesc insa, mai presus de orice banuiala, continuitatea populatiei autohtone in spatiul nord dunarean. Inca din secolele III-IV, se remarca asa numita cultura Santana de Mures, conturata cu precadere in arealul triburilor gotice, triburi ce continua circulatia monetara romana. Cultura Santana este urmata de cultura Ipotesti Candesti (secolele V-VII), ce apartine unor comunitati sedentare, de sine statatoare, ale caror indeletniciri (agricultura, cresterea animalelor, ceramica de traditie romana) sunt caracteristice populatiilor proto-romanesti. Totodata se remarca si continuitatea comertului cu Bizantul, o dovada in plus a legaturilor dintre Imperiul Roman de Rasarit si populatiile de la nordul Dunarii.

Influenta valului migrator slav se observa pe teritoriul fostei provincii romane prin cultura Dridu, cultura remarcabila din care iese in evidenta ceramica lucrata la roata, ceramica ce poarta numele culturii respective. Aceasta se va raspandi si la sudul Dunarii, un rol important avandu-l Primul Tarat Bulgar, desi componente ale sale sunt observate si in spatii ce depasesc autoritatea bulgara.

Secolele XI-XII aduc o alta cultura, Raducaneni, caracterizata prin prezenta cuptoarelor rectangulare, ceramica lucrata la roata si obiectele care vadesc prezenta unei populatii sedentare. Cultura Raducaneni este cu atat mai importanta cu cat raspandirea asezarilor umane depaseste zona montana sau deluroasa si se apropie de campie, fapt ce se datoreaza si cresterii demografice.

Deosebit de importanta este continuitatea crestina a populatiei autohtone. Majoritatea istoricilor sunt de acord astazi ca romanizarea si crestinarea comunitatilor dace au reprezentat activitati sincrone si complementare, marturii ale unei vieti crestine datand fara intrerupere inca din secolul al III-lea. Mai mult, incepand cu secolul al IV-lea, se inmultesc, pe langa obiectele cu caracter religios si mormintele de factura crestina. Cum nici unul dintre popoarele migratoare, care au ajuns pe teritoriul fostei Dacii, nu era crestin, obiectele liturgice si mormintele nu pot apartine decat populatiei autohtone, de sorginte daco-romana. Aparitia unor necropole de incineratie sau chiar birituale sunt considerate, astazi, ca apartinand slavilor si bulgarilor. In Dobrogea, procesul de contopire a populatiei dace cu cea romana este si mai evident, primul nume romanesc „Petre”, fiind descoperit intr-o inscriptie de pe un vas de lut datat in secolul III, vas descoperit in fostul castru roman de la Capidava.

Nu mai putin importanta este marturia ambasadorului bizantin, Priscus Panites, la curtea regelui hun Atilla. Acesta mentioneaza pe langa prezenta hunilor in Pannonia si populatia autohtona, pe care o numeste barbara:

:"[...] De acolo am calatorit pe un drum neted, asezat intr-o campie, si am trecut peste mai multe rauri navigabile dintre care cele mai mari, dupa Istros, erau asa numitul Drecon, apoi Tigas si Tifesas. Pe acestea le-am trecut in barci monoxile, de care se foloseau locuitorii de pe malurile raurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii la poarta in carute, deoarece locurile sunt mlastinoase. Prin sate ni se aducea de mancare, si anume in loc de grau, mei, in loc de vin, mied, dupa cum il numesc localnicii. Slujitorii care ne insoteau aveau si ei mei si o bautura preparata din orz, barbarii o numesc camos...Apoi, dintr-o regiune plina de dealuri am ajuns intr-o campie impadurita. Acolo ne-au primit luntrasi barbari in barci monoxile facute din trunchiuri de copaci, taiate si scobite de ei insisi. Ei ne-au trecut dincolo de rau, cu toate ca nu se pregatisera pentru noi, ci pentru a transporta multimea barbara, pe care am intalnit-o in cale, deoarece Attila isi pusese in gand sa treaca la vanatoare pe teritoriul roman, dar de fapt regele scit facea pregatiri de razboi sub pretext ca nu-i fusesera restituiti toti fugarii. Dupa ce am trecut Istrul si am strabatut impreuna cu barbarii un drum de aproape saptezeci de stadii, am fost nevoiti sa ne oprim intr-o campie pana cand Edecon i-a instiintat pe Attila despre sosirea noastra...Dupa ce am trecut cateva rauri, am sosit intr-un sat foarte mare unde se spunea ca se afla cea mai stralucita dintre toate locuintele lui Attila, construita din barne si scanduri frumos poleite si bine incheiate si inconjurata cu o imprejmuire de lemn, pusa de frumusete, nu pentru intaritura. Dupa locuinta regelui se gasea locuinta lui Onegesius impodobita si aceasta cu o imprejmuire de lemn de jur imprejur, dar nu era infrumusetata cu turnuri la fel ca cea a lui Attila. Nu departe de imprejmuire era o baie, construita de Onegesius, cel mai bogat dintre sciti dupa Attila, cu piatra adusa din tara peonilor, deoarece la barbarii din partile acelea nu se gaseste piatra si lemn, ci se folosesc de material adus de aiurea”.

Aparitia valahilor pe scena istoriei

Originile termenului de valah se regasesc cu mult inainte de aparitia proto-romanilor, mai precis la populatiile de origine germanica in ale caror idiomuri, “walha” desemna celtii din triburile vecine, una dintre dovezile in acest sens fiind denumirea straveche a vechilor celti din sudul Britaniei, galezii sau Welsh.

Odata cu ocuparea Galiei de catre Roma, denumirea isi schimba sensul, definind acele populatii romanizate. De abia odata cu venirea slavilor in Europa, sensul de valah se va aplica strict populatiei de la nordul Dunarii, ca o recunoastere a descendentei acesteia din Imperiul Roman. Cronicile bizantine, incepand cu secolul al X-lea, vor defini comunitatile de pe teritoriul fostei provincii Dacia cu acest apelativ. La fel se va intampla si cu celebra cronica ungara a notarului Anonymus, care pomeneste in repetate randuri prezenta valahilor, vlahilor, valohilor sau a blascilor in Transilvania si la nordul Dunarii.

Дистанция австралийского супермарафона от Сиднея до Мельбурна составляет 875 км, что занимает больше 5 дней от старта до финиша. В забеге обычно участвуют легкоатлеты мирового класса, которые специально тренируются для этого события. В своем большинстве атлеты не старше 30 лет и спонсируются крупными спортивными брэндами, которые предоставляют спортсменам форму и кроссовки.

В 1983-м году многие были в недоумении, когда в день забега на старте появился 61-летний Клифф Янг. Сначала все думали, что он пришел посмотреть на старт забега, так как был одет не как все спортсмены: в рабочий комбинезон и галоши поверх ботинок. Но когда Клифф подошел к столу, чтобы получить номер участника забега, то все поняли, что он намерен бежать со всеми.

Когда Клифф получил номер 64 и встал на линии с другими атлетами, то съемочная бригада, делающая репортаж с места старта, решила взять у него небольшое интервью. На Клиффа навели камеру и спросили:

— Привет! Кто ты такой и что тут делаешь?
— Я Клифф Янг. Мы разводим овец на большом пастбище недалеко от Мельбурна.
— Ты действительно будешь участвовать в этом забеге?
— Да.
— А у тебя есть спонсор?
— Нет.
— Тогда ты не сможешь добежать.
— Да нет, я смогу. Я вырос на ферме, где мы не могли позволить себе лошадей или машину до самого последнего времени: только 4 года назад я купил машину. Когда надвигался шторм, то я выходил загонять овец. У нас было 2000 овец, которые паслись на 2000 акрах. Иногда я ловил овец по 2–3 дня, — это было непросто, но я всегда ловил их. Я думаю, что могу участвовать в забеге, ведь он всего на 2 дня длиннее и составляет всего 5 дней, тогда как я бегаю за овцами по 3 дня.

Когда марафон начался, то профессионалы оставили Клиффа в его галошах далеко позади. Некоторые зрители ему сочувствовали, а некоторые смеялись над ним, так как он даже не смог правильно стартовать. По телевизору люди наблюдали за Клиффом, многие переживали и молились за него, чтобы он не умер на пути.

Каждый профессионал знал, что для завершения дистанции потребуется порядка 5 дней и для этого ежедневно необходмо 18 часов бежать и 6 часов спать. Клифф Янг же не знал этого.

На следующее утро после старта люди узнали, что Клифф не спал, а продолжал бежать всю ночь, достигнув городка Mittagong. Но даже без остановки на сон Клифф был далеко позади всех легкоатлетов, хотя и продолжал бежать, при этом успевая приветствовать людей, стоящих вдоль трассы забега.

С каждой ночью он приближался к лидерам забега, и в последнюю ночь Клифф обошел всех атлетов мирового класса. К утру последнего дня он был далеко впереди всех. Клифф не только пробежал супермарафон в возрасте 61 года, не умерев на дистанции, но и выиграл его, побив рекорд забега на 9 часов и стал национальным героем.

Клифф Янг преодолел забег на 875 километров за 5 дней, 15 часов и 4 минуты.

Клифф Янг не взял себе ни единого приза. Когда Клифф был награжден первым призом в A$10,000, он сказал, что не знал о существовании приза, что участвовал в забеге не ради денег и без раздумий решил отдать деньги пяти первым легкоатлетам, которые прибежали после него, по A$2,000 каждому. Клифф не оставил себе ни цента, и вся Австралия просто влюбилась в него.

Многие тренированные спортсмены знали целые методики о том, как надо бежать и сколько времени отдыхать на дистанции. Тем более они были убеждены, что в 61 год супермарафон пробежать невозможно. Клифф Янг же всего этого не знал. Он даже не знал, что атлеты могут спать. Его ум был свободен от ограничивающих убеждений. Он просто хотел победить!